Obligaţia de a face. Decizia nr. 1168/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 1168/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 3190/89/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 1168/2013

Ședința publică de la 08 Aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte - G. A.

Judecător - C. M.

Judecător - T. D. M.

Grefier - F. O.

S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a municipiului V., împotriva sentinței civile nr. 97/CA/21.01.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face – restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 97/CA/21.01.2013 Tribunalul V. a admis acțiunea formulată de reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V., a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.025 lei, reprezentând taxă de poluare, să achite reclamantului dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscala la suma de 1.025 lei, începând cu data de 22-10-2012 până la plata debitului, a respins cererea de chemare in garanție formulată de parata Administrația Finanțelor Publice V. in contradictoriu cu chemata in garanție Administrația F. pentru Mediu.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că dispo­zițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule contravin prevederilor Tratatului instituind Comunitatea Europeană.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului V., care apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că reglementă­rile interne, referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule, nu sunt conforme Tratatului și jurisprudenței Curții Europene de Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general, a statuat că „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedura fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. l lit. d) din același cod”.

În raport de aceasta situație, Curtea, constatând că, din punct de vedere al dreptului material, hotărârea primei instanțe respectă hotărârea Curții Europene de Justiție, pronunțată în cauza C-402/09, privind pe I. T. și Statul român, prin care s-a stabilit că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație, în România, a unor vehicule cumpărate în alte state membre ale Uniunii, fiind contrară art. 110 din TFUE, și că, din punct de vedere procedural, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la inaplicabilitatea pre­vederilor art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, este, conform dispozițiilor art. 330 ind. 7 din Codul de procedură civilă, obligatorie pentru instanțe, apreciază că în mod justificat instanța de fond a dat prioritate dreptului comunitar, moti­ve pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de pârâtă urmează a fi respins, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice V. împotriva sentinței civile nr. 97/CA/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul V. sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.04.2013.

Președinte Judecător Judecător

G. A. C. M. T. D. M.

Grefier

F. O.

Red.T.D.M..

Tehnored.F.O.

2 ex./12.04.2013

Tribunalul V. – jud. A. C. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 1168/2013. Curtea de Apel IAŞI