Pretentii. Decizia nr. 688/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 688/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 4997/99/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 688/2013

Ședința publică din 4 martie 2013

Completul compus din:

Președinte – C. M.

Judecător – T. D. M.

Judecător – G. A.

Grefier – R. G.

S-a luat în examinare recursul introdus de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 2527 din 13.11.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții - LG. 290/2003.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat B. I. G. pentru intimata L. O., lipsă fiind recurenta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat B. I. G., pentru intimată, solicită respingerea recursului, pe motiv că nu s-a dovedit lipsa resurselor bugetare necesare plății despăgubirilor și nici nu s-a indicat vreun termen în care se va face plata, în condițiile în care termenul legal a fost substanțial depășit.

Totodată, solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs, în cuantumul menționat în chitanța pe care o depune la dosar.

Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

CURTEA D E A P E L,

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 2527/CA/ din 13 noiembrie 2012, Tribunalul Iași a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta L. O., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Pro­prietăților, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 222.194,58 lei, cu titlu de despăgubiri, acordate prin Hotărârea nr. 125 din 15.03.2007 a Comisiei Județene Iași de aplicare a Legii nr. 290/ 2003, actualizată cu indicele de creștere a prețului de consum pentru tranșa de 60% din suma totală, acesta urmând a fi aplicat doar cu în­cepere de la data de 16.04.2009, data scadentă pentru plata celei de a doua tranșe precum și suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 125 din 15.03.2007, Instituția Prefectului - Județul Iași - Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 a stabilit, în be­neficiul reclamantei, suma de 222.194,58 lei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile deținute de autorii săi, situate în . ce au fost abandonate de aceștia ca urmare a stării de război, că, la data de 16.04.2007, cea în cauză a adresat pârâtei cererea de efectuare a plații despăgubirilor, în două tranșe, și că, până în prezent, nu s-a achitat vreo sumă în contul acestei obligații.

Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță a considerat că dreptul de creanță al reclamantei față de statul român, este clar stabilit, că hotărârea comisiei județene este producătoare de efecte juridice depline, și că, prin refuzul de a o executa, pârâta a privat-o, în mod nejustificat, pe reclamantă de dreptul său de proprietate, fiind depășit în mod substanțial termenul de 2 ani, prevăzut de HG nr. 1120/2006, fapt ce impune atât admiterea acțiunii, cât și actualizarea tranșei de 60%, în cuantum de 133.316,74 lei, începând cu data scadenței acesteia (16.04.2009) și până la data plății efective; ca parte căzută în pretenții pârâta fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu a dat eficiența cuvenită prevederilor art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, care stabilesc că compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, că aceste sume au fost insuficiente, și că, în absența disponibilităților bănești ale statului, în sarcina sa s-ar stabili o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, cerându-se, în subsidiar, micșorarea cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.200 lei.

Intimata nu a depus întimpinare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma moti­velor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că este necontestat faptul că nu s-a făcut nici o plată în contul datoriei născută din faptul emiterii, în urmă cu peste 5 ani, a hotărârii cu valoa­re de titlu de creanță a Comisiei Județene Iași pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, și că pârâta-recurentă nu a oferit informații concrete și veri­ficabile în legătură cu modul în care soluționează cererile de plată și nici cu perioada de timp în care estimează că va putea achita suma soli­citată, în mod legal, de către reclamantă, potrivit unei ordini prestabilite.

În atare condiții, Curtea apreciază că prima instanță a fost în drept să rețină că, atâta timp cât nu se va prezenta o situație exactă, completă și verificabilă a modului în care sunt prelucrate cererile adresate A.N.R.P. și a modului în care se stabilește ordinea de plată a despăgubirilor, refuzul pârâtei-recurente nu poate fi considerat altfel decât ca fiind unul nejustificat, în spatele lipsei alocațiilor bugetare neputându-se accepta lipsa de organizare și de transparență a activității autorității recurente.

Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de pârâtă, ca fiind nefondat, parte pe care o va obliga să plătească intimatei L. O. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 2527/ca/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2013.

Președinte Judecător Judecător

C. M. T. D. M. G. A.

Grefier

R. G.

Red. T.D.M.

Tehnored. R.G.

2 ex.

07.03.2013

Tribunalul Iași – jud. P. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 688/2013. Curtea de Apel IAŞI