Obligaţia de a face. Decizia nr. 2414/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2414/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 3878/89/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2414/2013
Ședința publică din 17 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte – G. A.
Judecător – C. M.
Judecător – T. D. M.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, împotriva sentinței nr. 131/CA din 28.01.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimatul H. E. M., al cărei duplicat a fost comunicat recurentei, conform dovezii aflate la fila 9 dosar.
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 131/CA din 28.01.2013, Tribunalul V. a admis acțiunea formulată de reclamantul H. E. M., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Bârlad, obligând pârâta să-i restituie reclamantei suma de 5813 lei reprezentând taxă de emisii poluante și să-i achite dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscala la suma de 5813 lei, începând cu data de 16.11.2012 până la plata debitului, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, și a obligat pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul V. a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul la mâna a doua având . identificareWBAAL71080CA71500, autovehicul importat din Republica Italiană. Pentru a putea înmatricula autovehiculul în România reclamantul a fost nevoit să achite, în temeiul prevederilor legii 9/2012 o taxă de emisii poluante în cuantum de 5813lei. Această taxă, stabilită de către pârâtă prin Decizia din 19 08 2012, a fost plătită la data de 29 08 2012 prin chitanța Ts68 nr._.
La data de 2.10.2012 reclamantul a solicitat restituirea taxei, cerere care a fost respinsă de pârâtă.
Pe fondul cauzei s-a impus a se analiza daca taxa achitată de reclamant este comunitară sau nu raportat la art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (intrat în vigoare ca urmare a Tratatului de la Lisabona) corespondentul art. 90 din Tratatul Comunității europene.
În art. 110 din Tratat se prevede ca nici un stat membru al UE nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altui stat membru impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Din conținutul deciziei T. (pronunțată în cauza 402/09) a Curții Europene de Justiție rezultă că art. 110 a TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele aplicate produselor naționale similare și că aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne din punctul de vedere al concurenței dintre produsele de pe piața națională și produsele importate din celelalte state membre.
În această decizie a fost analizată discriminarea între autovehiculele de ocazie importate, la mâna a doua, și autovehiculele de ocazie similare înmatriculate anterior instituirii taxei pe teritoriul național. Curtea a reținut că vehiculele de ocazie importate și caracterizate prin vechime și uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a se ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se apropie de 30% din valoarea lor pe piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Pe această argumentare CEJ a concluzionat că OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie din alte state ale Uniunii Europene.
În consecință, argumentația logică s-a realizat de CEJ pornind de la premisa tipului de autoturism la mâna a doua, hotărârea fiind motivată pe faptul discriminării prin aplicarea unui tratament fiscal diferit autoturismelor importate cu o anumită vechime importate, pe de o parte, și autoturismele de aceeași vechime și uzură aflate pe teritoriul României înainte de . OUG 50/2008, pe de altă parte.
În dispozitivul hotărârii T. se stabilește că art. 110 din TFUE interzice măsuri fiscale care descurajează punerea în circulație în statul membru a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie de aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
În același sens s-a pronunțat CEJ și în cauza N. -263/2010 în care se reține că același regim de impozitare prevăzut de OUG 50/2008 se menține și prin modificările ulterioare realizate prin OUG 208/2008, 218/2008, 7/2009 precum și prin OUG 117/2009.
Taxa instituită de legea 9/2012 are același caracter necomunitar pentru că taxa de emisii poluante nu se percepe vehiculelor aflate pe teritoriul țării, în cazul unei noi înmatriculări în caz de schimbare a proprietarului.
Prin OUG 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea 9/2012 pe perioada 31 01 2012-1 01 2013.
Art. 4 alin 2 din legea 9/2012 prevedea obligația de achitare a taxei de emisii poluante pentru vehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
În consecință prin suspendarea dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea 9/2012 se menține
diferența de tratament fiscal între vehiculele aflate în parcul auto, care nu au achitat nici o
altă taxă, și vehicule importate.
Astfel se menține discriminarea stabilită prin hotărârile CSJ T. și N..
În consecință taxa de emisii poluante este contrară dreptului comunitar, iar cum în
caz de conflict cu normele naționale, norma de drept comunitar european are prioritate, s-a
dispus restituirea taxei.
Referitor la capătul de cerere privind plata dobânzii aferente sumei achitate cu titlu de taxă de emisii poluante, instanța a reținut că în temeiul prevederilor articolului 124 alineatul 2 din OUG 92/2003 cuantumul acesteia este dat de nivelul dobânzii fiscale. Conform prevederilor articolului 70 din OUG 92/2003, dobânda a fost acordată de la data expirării termenului de soluționare a cererii (45 de zile), adică începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire. În cauză reclamanta nu a formulat cerere de restituire anterior introducerii acțiunii, astfel că dobânda va fi calculată de la expirarea termenului de 45 zile de la data primirii de către pârâtă a cererii introductive. În cauză dobânda va fi datorată din 16.11.2012.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă AFP împotriva Administrației F. pentru Mediu va fi respinsă pentru că între aceste 2 părți nu s-a născut un raport juridic de garanție legală sau convențională între AFP si AFM, condiție prevăzută de articolul 60 Cod procedură civilă.
Faptul că taxa de poluare s-a colectat într-un cont la dispoziția chematului în garanție nu naște un raport de garanție legală.
În consecință, a fost admisă acțiunea în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice .
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bârlad, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă prin legea nr.9/2012 obligația legală de achitare a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Acest act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piață și care pot fi contestate de contribuabil dacă fac dovada că vehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grilă. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe emisii poluante în momentul înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei, inclusiv în ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului V. ca legală și temeinică.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Este necontestat faptul că reclamanta a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara comunitara, că pentru a le înmatricula în România, el a fost condiționat de plata unei taxe pentru emisiile poluante prevăzuta de Legea nr. 9/2012.
Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 si 4 din Legea nr. 9/2012, așa cum a fost modificată și completată, taxa pentru emisiile poluante se constituie în venituri din care se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de
înmatriculare.
Instanța reține că articolul 25 din tratatul CE prevede: „Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”.
Articolul 28 CE prevede: „Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Art. 90(1) din Tratatul CE stipulează: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite
interne de natură să protejeze indirect alte produse”.
Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004),obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, statele membre pot prevedea taxarea diferențială a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Criteriul „primei înmatriculări” nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și conduce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre.
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg, în cauzele Comisia c. Austria prin hotărârea din 11.12.2008, Comisia c. Filanda prin hotărârea din 19.03.2009 și Maciej Brezezinski împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie (Polonia) prin hotărârea din 18.01.2007.
În cauza Comisia c. Austria, Curtea a argumentat că reglementarea națională, care condiționează înmatricularea vehiculelor de ocazie, importate și înmatriculate anterior în alte state membre, de îndeplinirea anumitor cerințe tehnice privind emisiile poluante și nivelul sonor, în condițiile în care vehiculele de ocazie care sunt deja pe piața națională și au aceleași caracteristici nu sunt supuse unor asemenea cerințe cu ocazia unei noi înmatriculări, încalcă norma comunitară.
Tot astfel, în cauza Comisia c. Finlanda, Curtea a reținut că, în materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 90 TCE urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele care se află deja pe piața națională; astfel, un sistem de taxare va putea fi considerat compatibil cu art. 90 TCE doar dacă este stabilit astfel încât să excludă în toate cazurile posibilitatea ca produsele importate să fie mai aspru taxate decât produsele naționale și doar dacă nu produce în nici un caz efecte discriminatorii.
Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Ca o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nadasdi și N. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit
art. 148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin. 4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (Decizia în cauza C. /Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013.
Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90(1) din Tratatul CE, ceea ce face din dispozițiile Legii nr. 9/2012 niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de poluare pentru autovehicule se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxă pentru emisiile poluante, prin modul în care este reglementată taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; comparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, instanța apreciază că Legea nr. 9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cei pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta S.R.L. c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en. Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c.Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prin judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale si Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculări Autovehicule din cadrul Instituției Prefectului Județului V.. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne în temeiul căreia s-a solicitat plata taxei dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Pentru motivele invocate, văzând în drept dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE și art. 148 din Constituție, Curtea apreciază că soluția dată de prima instanța este legală și temeinică.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de pârâtă urmează a fi respins, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Bârlad împotriva sentinței civile nr. 131/CA/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o
menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
-cu opinie separată-
Grefier
R. G.
Red. G.A.
Tehnored. R.G.
2 ex./28.06.2013
Tribunalul V. – jud. P. I. M.
OPINIE SEPARATĂ
redactată de judecător T. D. M.,
în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauza nu au fost administrate probe concludente pentru a se reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, perpetuează regimul discriminatoriu și necomunitar introdus prin O.U.G. nr. 50/2008 privind taxele pe poluare pentru autovehicule.
În acest sens stau mărturie însăși prevederile actului normativ prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv ale Legii nr. 9/2012, normă care a anulat orice distincție între bunurile care urmau a face obiectul obligației de plată a taxei, eliminându-se totodată regimul discriminatoriu instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin sfera limitată de aplicabilitate și prin regimul fiscal excesiv aplicat autovehiculelor introduse în România din spațiul comunitar, urmărea, în mod declarat descurajarea achiziționării de autovehicule second-hand ce fuseseră anterior înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene, contravenind astfel art. 110 din T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicabilitatea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012, care stabilesc că obligația de plată a taxei intervine "și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa speciala pentru autoturism, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule", nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei norme tranzitorii, și nu valoarea unei exceptări de la obligația de plată.
Amânarea obligației de plată, prin instituire unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să-și reglementeze situația bunurilor achiziționate in spațiul comunitar, dar neînmatriculate încă în România, nu contravine nici T.F.U.E., nici jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, și cu atât mai puțin prevederilor Legii nr. 24/2000, obligația redevenind scadentă după data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. l/2012, cadru normativ care impunea modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantul-intimat.
Judecător
T. D. M.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./28.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3878/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 2657/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
