Obligaţia de a face. Decizia nr. 537/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 700/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 537/2013
Ședința publică din 18 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, împotriva sentinței nr. 2036/CA din 26.09.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face – restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. D.-F. pentru intimata D. C.-M., lipsă fiind recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, intimații Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat D. D.-F., pentru intimata D. C.-M., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2036/CA din 26.09.2012 Tribunalul Iași a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ANAF și MFP și, în consecință, a respins pentru acest considerent acțiunea formulată de reclamanta D. C. M. în contradictoriu cu pârâții ANAF și MFP.
Prin aceeași sentință, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta D. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/10.10.2011 emisă de AFPM Iași, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1063 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 din OG nr. 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantei de restituire a taxei de poluare, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 339,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicole contravin prevederilor Tratatului instituind Comunitatea Europeană.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, care apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că reglementările interne, referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicole, nu sunt conforme Tratatului și jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general, a statuat că „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedura fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. l lit. d) din același cod”.
În raport de aceasta situație, Curtea, constatând că, din punct de vedere al dreptului material, hotărârea primei instanțe respectă hotărârea Curții Europene de Justiție, pronunțată în cauza C-402/09, privind pe I. T. și Statul român, prin care s-a stabilit că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație, în România, a unor vehicole cumpărate în alte state membre ale Uniunii, fiind contrară art. 110 din TFUE, și că, din punct de vedere procedural, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, este, conform dispozițiilor art. 330 ind. 7 din Codul de procedură civilă, obligatorie pentru instanțe, apreciază că în mod justificat instanța de fond a dat prioritate dreptului comunitar, motive pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de pârâtă urmează a fi respins, ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă Curtea va obliga recurenta ca parte căzută în pretenții să plătească intimatului suma de 300 de lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 2036/CA/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă pe recurenta A.F.P. Iași să plătească intimatei D. C.-M. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
R. G.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./20.02.2013
Tribunalul Iași – jud. D. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4611/2013. Curtea de Apel IAŞI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2179/2013.... → |
|---|








