Obligaţia de a face. Decizia nr. 2590/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2590/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 7888/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2590/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: O.-M. I.
Judecător: P. M. C.
Judecător: P. V. E.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice Iași și pe intimatul P. I., având ca obiect restituire taxă auto, recurs împotriva sentinței numărul 569/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat U. Ștefănica ce substituie pe avocat Ț. G. pentru intimată. Lipsesc reprezentanții recurentelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.
Se referă de către grefier și asupra faptului că având în vedere că judecător Ș. D., membru al completului C.-Recurs_2, pentru termenul de judecată din data de 21 iunie 2013, conform programării ședințelor de judecată, se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, fiind în concediu de odihnă, s-a procedat la înlocuirea acestuia cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență pentru termenul din 21 iunie 2013, respectiv judecător P. V. E. (primul de pe listă).
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului cu acordarea cheltuielilor de judecată. Depune concluzii scrise.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 569/2013, Tribunalul iAȘI a admis acțiunea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Iași, dispunând obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 7391 lei, achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, precum și să plătească dobânda aferentă acestei sume, plus cheltuieli de judecată. A fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu AFM.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule contravin prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta, care apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că reglementările interne, referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule, nu sunt conforme Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține:
Reclamantul a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara comunitara, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa pe poluare auto, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, și, la cererea de restituire, pârâta – recurentă i-a făcut cunoscut că nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 din actul normativ menționat și că obligația de plată este legală.
Chiar dacă taxa a fost încasată în baza unui act normativ cu putere de lege, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a reținut că prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană au prioritate față de dreptul intern și că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod judicios faptul că taxa pe poluare, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, urmărește restrângerea posibilității introducerii în România a autoturismelor second-hand, ce erau deja înmatriculate în alte state membre ale Comunității Europene, și protejarea producției interne de autoturisme, situație ce nu poate fi justificată prin apelarea la principiul „poluatorul plătește”, din moment ce taxa nu a fost extinsă pentru toți cei implicați în traficul rutier intern, taxa reprezentând în realitate o taxă deghizată cu efect echivalent, ce nu poate fi încadrată în nici una dintre excepțiile de la regula stabilită de art. 110 paragraf I din Tratatul Comunității Europene.
Ca atare, constatând că în mod corect prima instanță a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât urmărește diminuarea introducerii în România a unor autoturisme deja înmatriculate în alte state membre ale Uniunii, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, conduită considerată inadmisibilă după data aderării României la U.E., Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de Administratia Finantelor Publice Iași, constatând totodată deplina incidență în cauză a dispozițiilor art. 117 și art. 124 Cod procedură fiscală. Cererea de chemare în garanție a fost corect respinsă, întrucât între AFP și AFM nu există un raport juridic distinct, o transmisiune de drepturi sau obligații care să justifice o obligație de garanție sau despăgubire.
Și in ceea ce priveste solutia data de prima instanta asupra cererii de acordare de cheltuieli de judecata sentinta este corecta, pirita-recurenta fiind cazuta in pretentii ca urmare a atitudinii adoptate, de ignorare a dispozitiilor comunitare incidente.
Văzând și art. 274 Cod pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 569/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 iunie 2013.
Președinte, I. O.-M. | Judecător, M. C. P. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Red si tehnored 2 ex.PMC/4.07.2013, jud fond A. F.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 166/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2102/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
