Obligaţia de a face. Hotărâre din 25-03-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 235/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 971/2013
Ședința publică de la 25 martie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. C.
Judecător: D. M. T.
Judecător: A. G.
Grefier: M. G. A.
Pe rol fiind judecarea recursului introdus de U. „P. A.” Iași, împotriva sentinței nr. 2060CA/28.09.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. D.-F. pentru recurenta U. „P. A.” Iași și avocat R. N. pentru intimata A. (Mișoc) I. D., lipsă fiind recurenta M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care este la al treilea termen de judecată, și că, se solicită judecata cauzei și în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat D. D.-F. pentru recurenta U. „P. A.” Iași solicită admiterea recursului, să se desființeze în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza să se respingă capătul de cerere ce vizează obligarea Universității „P. A.” din Iași la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale ca neîntemeiată.
Atâta timp cât în fața instanței de fond, pe de o parte nu a fost probat nici un fel de prejudiciu pentru neeliberarea diplomei de licență, și nu a dovedit faptul că a avut posibilitatea ocupării unui post în domeniul juridic la nivelul studiilor superioare, sau faptul că a fost respinsă la un concurs pentru faptul că nu a prezentat diploma de licență.
De asemenea, solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea universității la plata de daune morale și pentru faptul că în fața instanței de fond nu a fost dovedită în nici un fel culpa universității în neeliberarea diplomei de licență în termenul prevăzut de lege.
A depus în fața instanței de fond o . de înscrisuri din care rezultă că universitatea a făcut toate demersurile pentru a elibera diploma de licență, după trecerea unui an de la susținerea examenului, însă ministerul este cel care a blocat prin diverse mijloace și nu a dat aprobarea universității și astfel a fost în imposibilitate de a le elibera.
Fără cheltuieli de judecată.
Față de recursul Ministerului Educației Naționale, solicită respingerea recursului, considerând că acesta a rămas fără obiect atâta timp cât universitatea a obținut aprobarea și la acest moment se eliberează diplomele de licență pentru promoția anului 2007.
Avocat R. N. pentru intimata A. (Mișoc) I. D. solicită respingerea ambelor recursul declarate.
Pornind de la concluziile reprezentantului universității P. A. arată că abia la acest moment, urmare presiunilor care s-au exercitat și a proceselor nenumărate aflate pe rolul instanțelor de judecată, au început să se elibereze diplomele de licență.
Intimata A. (Mișoc) I. D. s-a înscris la cursurile Universității P. A., a urmat aceste cursuri, a achitat toate obligațiile pe care le avea și care i-au fost solicitate. Dacă ar fi fost informată de faptul că este posibil să nu primească diploma în timp util, sau că e posibil să nu o mai primească deloc, intimata s-ar fi reorientat între timp și atunci nu i se putea imputa universității o culpă.
Însă, în momentul în care a absolvit cursurile de învățământ superior, a susținut și examenul de licență și l-a luat, i s-a dat o adeverință urmând să primească diploma, urmând să practice profesia în funcție de studiile pe care le absolvise. Astfel, în momentul în care s-a adresat universității pentru a i se elibera diploma, nu a primit nici un răspuns, cu toate că a făcut nenumărate demersuri. Din momentul când s-au încheiat cursurile și până în momentul când a primit diploma au trecut trei ani de zile, iar în această perioadă ceea ce a învățat în tipul cursurilor a uitat.
În consecință, consideră că instanța de fond s-a pronunțat în mod corect acordând daunele morale, care sunt dovedite prin toată documentația existentă la dosar și prin faptul că a trecut mult timp de la momentul absolvirii cursurilor și până la momentul acordării diplomei.
Solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 2060/ca/28.09.2012, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta Mișoc I.D. (căs. Apetreil), în contradictoriu cu pârâta U. P. A., a obligat pârâta la emiterea și eliberarea către reclamantă a diplomei de licență, precum și la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. P. A. în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a obligat chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în Diplomă de licență. Totodată, a obligat pârâta U. P. A. la plata către reclamantă a sumei de 104,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata către pârâta U. P. A. a sumei de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Iași a reținut că reclamanta Mișoc I.D. este absolventă a Facultății de D., din cadrul pârâtei U. P. A. Iași promoția 2007 forma de învățământ cu frecvență redusă, a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea martie 2008, eliberându-i-se in acest sens adeverința nr. 4791/10.04.2008 valabilă „ până la acordarea diplomei de licență în original”.
Prin cererea adresată pârâtei reclamanta a solicitat eliberarea actului administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ superior urmată .
Or, Tribunalul a constatat că pârâta a fost înființată prin ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin H.G. nr. 410/2002 a fost autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ de zi si in domeniul de licență drept .
Ca parte a sistemului național de învățământ, pârâta se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior (2002-2007), de autonomie universitară, care presupune, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis Ordinul nr. 3404/7.03.2006 care, la art. 2, prevede că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
Având în vedere că reglementările menționate autorizau pârâta să organizeze forme de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, față de împrejurarea că Facultatea de D. este abilitată conform Anexei la H.G. nr. 410/2002 să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, instanța a reținut că, după încheierea perioadei de monitorizare prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după emiterea H.G. nr. 676/2007 și nr. 635/2008 și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație organizați la nivelul chematului în garanție nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei.
În acest context, s-a constatat că aprobarea de către pârâtă a admiterii la forma de învățământ cu frecvență redusă, pentru specializările D., ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantată de art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantei la Facultatea de D..
Astfel, prin art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 a fost recunoscută pârâtei posibilitatea de a organiza forma de învățământ cu frecvență redusă, pentru domeniile în care aceasta era autorizată să organizeze cursuri de zi, iar art. 4 din HG nr. 535/1999 valabilă la momentul înscrierii reclamantei la forma de învățământ prevedea că „specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare”.
Față de cele sus-expuse, prima instanța a constatat că reclamanta are dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență, drept legitim de care nu poate fi privată atâta timp cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu au inițiat nici un demers administrativ care să stabilească faptul că pârâta a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a ”propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității”.
Eliberarea diplomei se impune și pentru a asigurarea dreptului fundamental al reclamantei de a-și alege un loc de muncă potrivit pregătirii sale .
Având însă în vedere că obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, astfel cum este definit de art. 2 alin. l din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al MECTS, respectiv ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revine instituției de învățământ superior acreditate, adică pârâtei, instanța, în temeiul disp. art. 1, 8, 18 alin. 1 și 3 din L. nr. 554/2004 modificată, a admis în tot acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtaU. P. A. Iași.
A apreciat instanța că reclamanta a probat și prejudiciul moral suferit, în condițiile în care timp de 4 ani a fost lipsită de posibilitatea de a accede la o funcție juridică nivel studii superioare, neavând diploma de licență necesară (adeverința expirând în aprilie 2009). Cuantumul daunelor morale solicitate prin acțiune este unul modic, de 5000 lei, apreciat de instanță de natură a acoperi integral prejudiciul moral suferit în toată această perioadă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale abilitat cu exercitarea atribuțiilor sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, fiind așadar obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită realizarea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.
Art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 condiționează organizarea acestei forme de învățământ – cu frecvență redusă - doar de acreditarea cursurilor de zi în domeniile respective și de existența unor departamente specializate în cadrul universității organizatoare, condiție îndeplinită de pârâtă.
Față de aceste considerente văzând și disp. art. 60 C.p.civ, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe au formulat în termen legal recurs M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului și U. „P. A.” din Iași.
În motivarea recursului său, M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului a arătat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică și a invocat dispozițiile art. 304 pct.4, pct 9 și 304 ind.1 Cod pr.civ.
Astfel, consideră recurentul că sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației, potrivit HG 536/2011 și art. 216 al.2 din Legea educației naționale nr.1/2011. De asemenea, potrivit art. 2 din Legea 288/2004, organizarea ciclului de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. Art. 5 din Ordinul 2284/2007 prevede responsabilitatea instituției de învățământ superior cu privire la gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Mai arată că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. În cauza de față, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a obligat M. să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare și a decis să se acorde diplome, fără ca acestea să aibă la bază studii universitare cu parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate potrivit legii. Instanța s-a substituit unor instituții și a evaluat calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civ, arată recurentul că instanța de fond nu a ținut cont că organizarea ciclului de studii se face de instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS, nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând eronat prevederile legale aplicabile cauzei. Nu au fost analizate dispozițiile Legii 88/1993, ale OUG 75/2005, ale HG 535/1999, din acest ultim act normativ rezultând expres, potrivit art. 5, obligativitatea procedurii de autorizare și pentru a se organiza învățământul la distanță, acreditările fiind aprobate prin hotărâri de guvern. De asemenea, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Or, U. P. A. nu a respectat etapele obligatorii acreditării. Este adevărat că Legea 84/1995 a prevăzut ca o condiție că învățământul cu frecvență redusă și la distanță se poate organiza doar de acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ zi, dar nu trebuie confundată vocația cu dreptul de a organiza școlarizarea în aceste forme. Obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare nu a fost înlăturată.
În cauza de față, mai arată recurenta, la data înmatriculării în anul I de studiu, pentru specializarea reclamantei, pârâta era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ zi, nu și ID, deci reclamanta nu este îndreptățită a primi diploma de licență. Specializarea urmată de reclamantă nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, aceasta nefiind menționată în nici o hotărâre a guvernului din perioada în care au fost urmare studiile.
Solicită ca urmare admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție.
U. P. A. a formulat recurs legal timbrat, solicitând desființarea în parte a sentinței primei instanțe, și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere vizând obligarea sa la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea recursului său, această recurentă arată că reclamanta a justificat acest capăt de cerere pe împrejurarea că lipsa diplomei de licență a împiedicat-o să aplice în vederea obținerii unui post în domeniul juridic și remunerat la nivelul studiilor superioare. Or, în cauză nu a fost probată existența unui prejudiciu rezultat din neeliberarea diplomei de licență, după cum nu a fost probată nici posibilitatea ocupării unui post în domeniul juridic sau faptul că a fost respinsă la un concurs pentru că nu a prezentat diploma de licență în original. Pentru acordarea daunelor morale, este nevoie probarea unor elemente adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii daunelor, nefiind suficientă libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere al universului psihic al fiecărei persoane. Dacă nu sunt necesare probe pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate de la caz la caz. Simplul fapt al neemiterii actului administrativ nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice. Consideră recurenta că nu s-a probat nici prejudiciul suferit și nici legătura de cauzalitate, dar nici culpa pârâtei pentru neeliberarea diplomei, atâta timp cât nu a primit aprobare de la Minister pentru tipărirea diplomelor.
Cu privire la motivele care au condus la neeliberarea diplomei de licență, recurenta reiterează susținerile din întâmpinarea de la fond și din cererea de chemare în garanție, arătând că potrivit HG 410/2002, la specializarea D. din cadrul Facultății de D. avea numai învățământ de zi, dar fosta conducere a Universității a înmatriculat în anul 2002, 140 de studenți și a organizat examen de licență pentru cei de la frecvență redusă începând cu promoția 2007, printre care și reclamanta. Această nelegalitate a fost constatată de M., chematul în garanție, care a refuzat aprobarea tipăririi tipizatelor. După revenirea la legalitate a Universității, s-au realizat mai multe demersuri și s-au făcut mai multe propuneri către Minister pentru soluționarea problemei studenților, fără a se obține o soluție concretă. Ca urmare, imposibilitatea eliberării documentului nu se datorează pârâtei, ci faptului că aceasta a urmat o formă de învățământ neautorizată să funcționeze.
În recurs, intimații nu au depus întâmpinare și nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul formulat de M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului:
Curtea constată că sunt nejustificate susținerile recurentului referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, obiectul acțiunii de față este recunoașterea caracterului nejustificat al refuzului de eliberare a unui act administrativ de către pârâtă.
Or, pentru verificarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului, instanțele judecătorești au dreptul de a verifica dacă pârâta a aplicat corect dispozițiile legale care îi permiteau refuzarea cererii reclamantei. Prin urmare, tribunalul nu a depășit atribuțiile judecătorești ce îi incumbă, pronunțându-se doar în limitele competenței generale a instanțelor judecătorești, dând expresie atribuțiilor ce îi revin în baza legii.
În mod judicios, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanta Mișoc I.D. în contradictoriu cu pârâta U. P. A. în ceea ce privește obligarea pârâtei să-i elibereze diploma de licență, fiind admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
Astfel, Curtea constată că reclamanta a urmat cursurile universitare ale Universității P. A. din Iași, în perioada 2002-2007, la cursuri cu frecvență redusă, și că, în urma promovării examenului de licență, în sesiunea martie 2008, i s-a eliberat adeverință prin care se atestă a susținut EXAMENUL DE LICENȚAl. Întrucât reclamantei nu i s-a eliberat diploma de licență, acesta, prin cererea adresată, Universității” P. A.”, a solicitat a i se elibera actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate.
Curtea mai constată că, prin HG nr. 410 din 5 iulie 2002, U. ” P. A.” din Iași a fost acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de licență cuprinzând inclusiv specializarea D.. Ca parte a sistemului național de învățământ, U. ” P. A.” se bucura, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
Se mai reține că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”. Aceste dispoziții erau prevăzute și în art.60 alin1 din legea 84/1995, în vigoare la data la care s-a născut raportul juridic dedus judecății.
În raport de acest cadru normativ, care permitea Universității ” P. A.” să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, Curtea observă, ca și Tribunalul de altfel, că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității ” P. A..
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, Curtea apreciază că aprobarea de către U. ” P. A.” din Iași a admiterii la forma de învățământ cu frecvență redusă, pentru specializarea D. urmată de reclamantă ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995, în vigoare la momentul înscrierii reclamantei la Facultate. Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență.
Acest drept nu poate fi afectat de divergențele și interpretările ce au apărut, în decursul timpului, între U. ” P. A.” și M. Educației, pe seama valabilității inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), înființată în baza O.U.G. nr. 75/ 2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a ”propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității”.
În acest context, Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel
al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. P. A. în cadrul formei de învățământ urmate de reclamantă, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării”; menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care OUG nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta U. ” P. A.” din Iași în ceea ce privește obligarea acesteia de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență .
Curtea constată că, între pârâta U. ” P. A.” și pârâtul-chemat în garanție M. Educației, există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către reclamantă a cursurilor universitare la forma învățământ cu frecvență redusă, și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ, conform reglementărilor în vigoare, în condițiile în care, în perioada 2002 - 2007, nu au fost ridicate obiecții cu privire la desfășurarea acestei activități.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului .
Cu privire la recursul promovat de recurenta U. „P. A.” din Iași, acesta, Curtea îl va admite, urmând să modifice în parte sentința Tribunalului, prin respingerea cererii reclamantei de acordare a daunelor morale.
Cu privire la acest aspect, Curtea are în vedere că reclamanta și-a justificat cererea de acordare a daunelor morale pe „beneficiul nerealizat”, prin faptul că lipsa diplomei de licență a împiedicat-o să aplice pentru un post în domeniul juridic și remunerat la nivelul studiilor superioare.
Curtea consideră însă că reclamanta nu a făcut dovada condițiilor pentru acordarea daunelor morale. Este adevărat că potrivit art.8 alin.1 din Legea 554/2004 " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.". Instanta, solutionând cererea la care se refera art.8 alin.1din Legea 554/2004 poate hotărî potrivit art.18 alin.3 si asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru. Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune materiale si morale prin refuzul nejustificat al autorităților administrative de a rezolva cererea celor îndreptățiți, daunele materiale urmând a fi dovedite prin înscrisuri justificative, iar cu privire la aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a fi avute în vedere drept criterii orientative, importanta valorii lezate, personalitatea victimei, durata si menținerea consecințelor vătămării, intensitatea suferinței suportate, repercusiunile asupra situației sociale precum si criteriul echității.
Astfel, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.
Curtea observă în cauză că pentru neemiterea diplomei reclamantei culpa esențială o poartă atitudinea chematului în garanție și interpretarea diferită a dispozițiilor legale de către instituțiile implicate. Nici reclamanta nu este străină de incertitudinea creată cu privire la situația sa, înscriindu-se la cursurile respective. De altfel, pârâta a probat demersurile efectuate pentru rezolvarea situației juridice a reclamantei și a celorlalți absolvenți aflați în situația acesteia.
În plus, reclamanta nu a probat care dintre valorile sociale i-au fost prejudiciate moral și nu a justificat presupusa vătămare, la dosar nefiind administrate probe sub acest aspect. Mai mult chiar reclamanta este și ea în culpă întrucât nu a întreprins o lungă perioadă de timp demersuri legale pentru a intra în posesia diplomei, adresându-se instanței abia după 4 ani de la eliberarea adeverinței .
Cum, în cauză, elementele ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să fie admis recursul formulat și modificată, în parte, sentința 2060/ca/28.09.2012, în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor morale; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Potrivit art.274 c.pr.civ va fi respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată având în vedere că a fost admis recursul declarat de recurenta U. „P. A.” din Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta U. „P. A.” din Iași împotriva sentinței nr. 2060/ca/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamanta Mișoc I. D. privind obligarea pârâtei U. „P. A.” din Iași la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de daune morale ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței pronunțate ce nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată.
Respinge recursul declarat de pârâtul M. Educației Naționale împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25 martie 2013.
Președinte, M. C. | Judecător, D. M. T. | Judecător, A. G. |
Grefier, M. G. A. |
Red/tehnoredMC
2 ex/02.04.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3475/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4127/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
