Pretentii. Decizia nr. 2918/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 2918/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 7961/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 2918/2013

Ședința publică de la 06 Septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: Ș. D. R. G.

Judecător: O.-M. I.

Judecător: P. M. C.

Grefier: A. V.-E.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Finanțelor Publice Iași – Direcția G. a Finanțelor Publice Iași și pe intimata R. C. M., având ca obiect restituire taxă auto, recurs împotriva sentinței numărul 1190/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților, rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1190/CA/2013 Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta R. C. M., în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Iași, dispunând obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 3139 lei, achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, precum și să plătească dobânda aferentă acestei sume.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că dispo­zițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule contravin prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs Administrația Finanțelor Publice Iași – Direcția G. a Finanțelor Publice Iași, care apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că reglementă­rile interne, referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule, nu sunt conforme Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În recurs nu au fost administrate alte probe.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține:

Reclamantul a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara comunitara, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa pe poluare auto, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, și, la cererea de restituire, pârâta – recurentă i-a făcut cunoscut că nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 din actul normativ menționat și că obligația de plată este legală.

Chiar dacă taxa a fost încasată în baza unui act normativ cu putere de lege, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a reținut că prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană au prioritate față de dreptul intern și că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod judicios faptul că taxa pe poluare, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, urmărește restrângerea posibilității introducerii în România a autoturismelor second-hand, ce erau deja înmatriculate în alte state membre ale Comunității Europene, și protejarea producției interne de autoturisme, situație ce nu poate fi justificată prin apelarea la principiul „poluatorul plătește”, din moment ce taxa nu a fost extinsă pentru toți cei implicați în traficul rutier intern, taxa reprezentând în realitate o taxă deghizată cu efect echivalent, ce nu poate fi încadrată în nici una dintre excepțiile de la regula stabilită de art. 110 paragraf I din Tratatul Comunității Europene.

Ca atare, constatând că în mod corect prima instanță a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât urmărește diminuarea introducerii în România a unor autoturisme deja înmatriculate în alte state membre ale Uniunii, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, conduită considerată inadmisibilă după data aderării României la U.E., Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de Administrația Finanțelor Publice Iași – Direcția G. a Finanțelor Publice Iași, constatând totodată deplina incidență în cauză a dispozițiilor art. 117 și art. 124 Cod procedură fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Iași - Direcția G. a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 1190/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 06 septembrie 2013.

Președinte,

D. R. G. Ș.

Judecător,

I. O.-M.

Judecător,

M. C. P.

Grefier,

V.-E. A.

Redactat PMC

Tehnoredactat AVE

2 ex. – 11.06.2012

Tribunalul Iași

A. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2918/2013. Curtea de Apel IAŞI