Pretentii. Decizia nr. 3157/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3157/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 7145/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3157/2013
Ședința publică din 16 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – R. G.
S-au luat în examinare recursurile introduse de D. D. și de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, împotriva sentinței civile nr. 923 din 06.03.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat U. Ștefănica, care substituie pe avocat Ț. G. E., pentru recurentul-intimat D. D., lipsă fiind intimata-recurentă de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și intimata-chemat în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat U. Ștefănica, pentru recurentul-intimat D. D., solicită respingerea recursului formulat de pârâtă și admiterea recursului declarat de reclamant, în sensul obligării pârâtei la plata integrală a onorariului de avocat de 1.000 lei de la judecata în primă instanță a cauzei.
Totodată, solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 923 din 06.03.2013, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, obligând pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 599 lei achitată cu titlu de taxe de poluare și la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 din OG nr. 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantei de restituire a taxei de poluare, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 239,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat din U.E un autoturism, pentru care a achitat taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 599 lei.
Cu privire la legalitatea taxei, se reține că taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state U.E, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei sus-menționată introducea un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepea.
Între principiile dreptului U.E, instanța reține supremația dreptului U.E, în speță a art. 110 (1) din Tratat, apreciind că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul român a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art. 110 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, prima instanța constată dispozițiile din OUG nr. 50/2008 în baza căreia s-a perceput taxa încalcă Tratatul .
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. D., criticând soluția primei instanțe deoarece in mod nelegal i-a fost respinsa în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dispoziția primei instanțe de a reduce cuantumul onorariului de avocat fiind complet nejustificată.
Împotriva aceleași sentințe a declarat în termen recurs și Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă obligația legală de achitare a taxei pe poluare pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare..
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 599 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE. În acest caz Curtea reține că art. 90 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect. Or, prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe poluare, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea a fost confirmată în prezent și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare pentru autovehicule, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. (A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe poluare pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul D. D. privind soluția primei instanțe de reducere a cheltuielilor de judecată constând în onorariu, curtea apreciază că acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare. Astfel, instanța de judecată investită cu soluționarea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată dispune de un drept de apreciere, necenzurabil prin intermediul controlului judiciar, de a reduce cuantumul onorariului ce urmează a fi achitat de partea care a pierdut procesul, atunci când consideră că este nepotrivit de mare în raport cu obiectul cauzei și munca îndeplinită de apărător. Atâta timp cât instanța de fond nu a făcut altceva decât să facă aplicarea unui text expres prevăzut de lege, respectiv art. 274 alin 3, hotărârea acesteia nu poate fi considerată ca lipsita de temei legal ori că a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 nefiind incident în cauză.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, Curtea urmează să respingă recursul declarat de D. D. și de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 923/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
În baza art. 274 Cod procedura civilă Curtea va obliga recurenta Administrația Finanțelor Publice Iași ca parte căzută în pretenții să plătească intimatului suma de 500 de lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Iași, precum și de D. D. împotriva sentinței nr. 923/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.09.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
R. G.
Red./tehnored. C.M.
2 ex./24.09.2013
Tribunalul Iași – jud. D. I.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 28-01-2013, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 4283/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
