Pretentii. Decizia nr. 3452/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 3452/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 10018/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 3452/2013

Ședința publică de la 27 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. C. P.

Judecător: D. R. G. Ș.

Judecător: V. E. P.

Grefier: M. G. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul – intimat S. B. I. și intimații – recurenți Direcția G. a Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, având ca obiect pretenții restituire taxă auto – recurs împotriva sentinței nr. 926/CA/06.03./2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată.

Prin serviciul de registratură al instanței recurentul – intimat S. B. I. a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și chitanța reprezentând onorariul de avocat achitat.

Se solicită judecata cauzei și în lipsă.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE A P E L,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 926/CA/06..03./2013 a Tribunalului Iași, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. B. I. în contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice Iași, care a fost obligată să restituie suma de 1288 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda fiscală prevăzută de art.124 al.2 din OUG 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantului de restituire a taxei, și cheltuieli de judecată în sumă de 539,3 lei.

A reținut instanța de fond, că taxa instituită de Legea 9/2012 are același caracter necomunitar ca și OUG 50/2008, pentru că nu se percepe autovehiculelor aflate în parcul național, în cazul unei noi înmatriculări la schimbarea proprietarului.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs pârâta, în motivarea căreia arată că în mod nejustificat nu s-a observat că prin actul normativ s-a urmărit asigurarea protecției mediului, că aceste măsuri care sunt în concordanță cu dreptul european, că în mod eronat s-a invocat incidența prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, din moment ce principiul general valabil recunoscut este acela că „poluatorul plătește”, că nu există suport pentru a se reține că sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea unei plăți nedatorate, și că cererea de restituire nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prevăzute de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, nedatorându-se dobânzile solicitate. Nu există culpă procesuală pentru obligarea sa la cheltuieli de judecată.

Sentința de fond a fost atacată cu recurs și de reclamant, sub aspectul datei de la care i-au fost acordate dobânzile legale, solicitând ca acestea să-i fie acordate începând cu data plății taxei, iar nu începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantului de restituire a taxei cum a dispus instanța de fond.

În recurs nu au fost administrate alte probe.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză de intimata AFP Iași ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Reclamantul a achiziționat un autoturism ce fusese anterior înmatriculat într-o tara comunitara, iar pentru a le înmatricula în România, el a fost condiționat de plata unei taxe pentru emisiile poluante prevăzuta de Legea nr. 9/2012.

Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 si 4 din Legea nr. 9/2012, așa cum a fost modificată și completată, taxa pentru emisiile poluante se constituie în venituri din care se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, obligația de plată a acestei taxe revenind cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.

Art. 110 din Tratatul privind funcționarea UE stipulează: Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse”. Obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, statele membre pot prevedea taxarea diferențială a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Criteriul „primei înmatriculări” nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și conduce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre.

Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.

Se constată astfel că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Prin urmare, prima instanță în mod judicios a constatat că prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013 și că prin aceste dispoziții interne sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul CE, ceea ce face din dispozițiile Legii nr. 9/2012 niște prevederi discriminatorii și nelegale, impunându-se așadar respingerea recursului promovat de organul fiscal pârât .

În ceea ce privește recursul promovat de reclamant, deși soluția primei instanțe este în concordanță cu prevederile art.124 al.2 din OUG 92/2003, Curtea urmează a da eficiență însă jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care prin hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11 I. contra Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. de Mediu, prin care se dispune că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând cu ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe” .

Așa fiind, Curtea va admite recursul reclamantului, cu consecința modificării în parte a sentinței nr. 926/CA/06..03./2013 a Tribunalului Iași, în sensul obligării pârâtei AFP Iași la plata dobânzii fiscale aferente sumei ce urmează a-i fi restituită, calculată de la data plății taxei în litigiu, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Față și de art. 274 Cod pr.civ, pirita-intimata va fi obligată la plata către reclamantul recurent a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței nr. 926/2013 a Tribunalului Iași.

Admite recursul declarat de recurentul S. B. I. împotriva sentinței nr. 926/2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice Iași să plătească reclamantului S. B. I. dobânda legală a sumei de 1288 lei, calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, de la data achitării taxei de poluare și până la data restituirii efective a sumei.

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei.

Obligă pârâta să plătească reclamantului 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.09.2013.

Președinte,

M. C. P.

Judecător,

D. R. G. Ș.

Judecător,

V. E. P.

Grefier,

M. G. A.

Red.Ș.D.R.G.

Tehnored.A.M.

2 ex./10.10.2013

Jud.fond: Tribunalul Iași – I. D..-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3452/2013. Curtea de Apel IAŞI