Pretentii. Decizia nr. 4399/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 4399/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 9919/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 4399/2013

Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: O.-M. I.

Judecător: Ș. D. R. G.

Judecător: P. M. C.

Grefier: A. V.-E.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Tg. F. și pe recurentul-reclamant M. C. C., având ca obiect obligația de a face restituire taxă auto, recurs împotriva sentinței numărul 1761/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, recurentul-reclamant a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare iar recurenta-pârâtă a depus întâmpinare și că se solicită judecata în lipsă.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților, rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1761/2013 a Tribunalului Iași s-a admis cererea formulată de reclamantul M. C.-C. în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice a orașului Tg. F..

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2464 lei, încasată cu titlu de taxă pentru autovehicule, precum și dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală și ale Ordinului M.F.P. nr.1899/2004, începând cu cea de a 46-a zi de la momentul înregistrării cererii de restituire a taxei de poluare și până la momentul plății debitului.

S-a respins cererea pârâtului de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamant a achitat taxa pe poluare pentru autoturismul introduse în România, că odată cu aderarea României la U.E. nu mai este posibilă introducerea unor taxe discriminatorii, că incompatibilitatea taxei pe poluare cu dreptul comunitar a fost pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de „infringement” de către Comisia Europeană, la data de 25.06.2009, în temeiul art. 226 din Tratatul Comunității Europene, și că, într-o astfel de situație, taxa introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008 contravine normelor comunitare, justificând pe deplin cererea reclamantei de a-i fi restituite sumele percepute pe acest temei.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. F. care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod nejustificat nu s-a observat că prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a urmărit asigurarea protecției mediului, că aceste măsuri care sunt în concordanță cu dreptul european, că în mod eronat s-a invocat incidența prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, din moment ce principiul general valabil recunoscut este acela că „poluatorul plătește”, că nu există suport pentru a se reține că sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea unei plăți nedatorate, și că cererea de restituire nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prevăzute de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, nedatorându-se dobânzile solicitate.

A formulat recurs si reclamantul arătând ca in mod eronat nu i s-au acordat dobânda de la data achitării taxei de poluare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține ca fiind necontestat faptul că reclamantul a achiziționat un autoturism ce fuseseră anterior înmatriculate într-o tara comunitara, că pentru a le înmatricula în România, el a fost obligat să plătească taxa pe poluare auto, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, și că, la cererea de restituire, pârâta – recurentă i-a făcut cunoscut că nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 din actul normativ menționat și că obligația de plată este legală.

Chiar dacă taxa a fost încasată în baza unui act normativ cu putere de lege, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a reținut că prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană au prioritate față de dreptul intern și că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod judicios faptul că taxa pe poluare, introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, urmărește restrângerea posibilității introducerii în România a autoturismelor second-hand, ce erau deja înmatriculate în alte state membre ale Comunității Europene, și protejarea producției interne de autoturisme, situație ce nu poate fi justificată prin apelarea la principiul „poluatorul plătește”, din moment ce taxa nu a fost extinsă pentru toți cei implicați în traficul rutier intern, taxa reprezentând în realitate o taxă deghizată cu efect echivalent, ce nu poate fi încadrată în nici una dintre excepțiile de la regula stabilită de art. 90 paragraf I din Tratatul Comunității Europene.

Ca atare Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât urmărește diminuarea introducerii în România a unor autoturisme deja înmatriculate în alte state membre ale Uniunii, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România, conduită considerată inadmisibilă după data aderării României la U.E.

Se retine de asemenea si faptul ca reclamantul a urmat si procedura speciala prevăzuta de disp. art. 205-218 C pr. fisc.

În temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul promovat de pârâtă constatând totodată deplina incidență în cauză a dispozițiilor art. 117 și art. 124 Cod procedură fiscală.

Va fi respins si recursul formulat de reclamant.

Prin cererea introductiva de instanța reclamantul a solicitat plata dobânzii fiscale si aceasta a fost acordata in condițiile cerute de reclamant si prevăzute de lege, in speța disp. art. 124 Cod procedură fiscală. Nu se puteau acorda aceste dobânzi de la data plații atât timp cat acest lucru nu s-a solicitat prin acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de recurenții Administrația Finanțelor Publice Tg. F. și M. C. C. împotriva sentinței nr. 1761/2013 na Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.

Președinte,

I. O.-M.

Judecător,

D. R. G. Ș.

Judecător,

M. C. P.

Grefier,

V.-E. A.

Redactat SD

Tehnoredactat SD

2 ex. – 20.11.2013

Tribunalul Iași

Hărățu M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4399/2013. Curtea de Apel IAŞI