Pretentii. Hotărâre din 09-12-2013, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 3056/99/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 4903/2013

Ședința publică din 9 decembrie 2013

Completul compus din:

Președinte - G. A.

Judecător - C. M.

Judecător - T. D. M.

Grefier – R. G.

S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul M. C. C.,, împotriva sentinței civile nr. 2966 din 09.07.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – taxă emisii poluante.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. D.-F. pentru recurentul M. C. C., lipsă fiind intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat D. D.-F., pentru recurent, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată de la fond.

Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare

După deliberare,

CURTEA D E A P E L,

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 2966 din 9 iulie 2013 Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamantul M. C. C. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Iași.

Pentru a sa pronunța astfel, prima instanță a reținut că recla­mantul a achiziționat un autovehicul second-hand dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, și că, pentru a-1 înmatricula în România, acesta a fost obligat să achite, la data de 05.02.2013 suma de 1.355 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Apreciind că norma de drept menționată, în forma pe care aceasta o avea la data plății taxei de natură fiscală contestată, nu contravenea dreptului comunitar, în speță art. 110 din T.F.U.E., prima instanță, constatând că taxa achitată de reclamant a fost legal datorată, a respins acțiunea acestuia, în întregul ei.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamantul M. C. C. care susține că în mod greșit prima instanță a reținut că norma de drept națională, în baza căreia a fost obligat să plătească taxa contestată, nu era contrară dreptului comunitar și că ea ar fi fost legal datorată, invocând în acest sens jurisprudența C.J.U.E. în materie.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma mo­tivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea consta­tă că ceea ce se critică prin recursul de față nu este doar hotărârea judecătorului național, dar și modul în care legiuitorul român a înțe­les să transpună în legislația internă hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. contra României, hotărâri prin care s-a stabilit că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 erau contrare art. 110 din T.F.U.E.; recurentul considerând că actele normative ce au succedat ordonanței de urgență menționate nu au făcut altceva decât să perpetueze regimul discriminatoriu evocat.

Examinând cererea de recurs din această perspectivă, Curtea consideră că, urmare extinderii obligației de plată a taxei contestată și la autovehiculele produse sau aflate în circulație în România, au fost înlăturate obstacolele, directe sau indirecte, ce au influențat în mod negativ libera circula­ție a bunurilor în interiorul spațiului comunitar, și că în acest mod a fost suprimat, efectiv, total și definitiv, regimul fiscal discri­minatoriu ce a fost instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ale cărui prevederi au fost în vigoare până la data adoptării Legii nr. 9/2012.

Faptul că soluțiile legislative ulterior prin Legea nr. 9/2012 și ulterior prin O.U.G. nr. 9/2013 nu ar fi suficient de eficiente în raport cu scopul urmărit sau că ar fi putut fi alese și alte modalități de calcul și de percepere a taxei nu sunt însă de natură să efectueze în vreun fel legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, întrucât din perspectiva T.F.U.E., ceea ce interesează și primează este imperativul ca statele membre să nu instituie măsuri fiscale de o manieră care să descurajeze punerea în circulație a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură cu cele aflate pe piața națională, dreptul comunitar nepreocupându-se de chestiuni ce țin de eficiența reglementării naționale sau de modalitatea concretă de percepere a taxelor de natură fiscală, ori de conținutul și obiectivele politicilor de mediu, statelor membre recunoscându-li-se, în această materie, prin Tratat, o marjă de apreciere suficient de largă în construcția și implementarea la nivel național a regimului de taxe și impozite.

D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamant, ca fiind nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de M. C.-C. împotriva sentinței civile nr. 2966/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțata în ședință publică, azi 09.12.2013.

Președinte Judecător Judecător

G. A. C. M. T. D. M.

Grefier

R. G.

Red.T.D.M.

Tehnored.R.G.

4 ex/18.12.2013

Tribunalul Iași – jud. C. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Hotărâre din 09-12-2013, Curtea de Apel IAŞI