Anulare act administrativ. Decizia nr. 1453/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1453/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 6963/111/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2009
DECIZIE NR.1453/CA/2013 - R
Ședința publică din 2 aprilie 2013
PREȘEDINTE: O. B. - judecător
JUDECĂTOR: G. C.
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea ..2/B județ Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul în Oradea, .. 3, ., împotriva sentinței nr.6173/CA din 20.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei asupra recursului a avut loc la data de 25.03.2013 când părțile prezente au pus concluzii, menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea la 1.04.2013 și 2.04.2013, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.6173/CA din 20.11.2012 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în Oradea, ..3, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, ..2-4, jud.Bihor, și în consecință:
- a dispus anularea Deciziei nr.7/04.08.2009, a Deciziei nr.128/25.08.2009, a Raportului de inspecție fiscală nr._/12.06.2009, a Deciziei de impunere nr.539/12.06.2009 și a Dispoziției nr._/12.06.2009;
- a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 166.306 lei, reprezentând TVA solicitat la rambursare conform Decontului nr.2742/6361/10.04.2009, sumă care urmează a fi actualizată la data plății efective.
A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 9.163,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin Decizia de impunere nr.539/12.06.2009, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr._/12.06.2009, s-a respins cererea reclamantei . înregistrată sub nr.2742/6361/10.04.2009, de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 166.306 lei. Considerentele care au stat la baza stabilirii pe seama reclamantei a netemeiniciei și nelegalității solicitării de decontare a TVA-ului le-a constituit faptul că societatea nu a înregistrat în perioada supusă controlului fiscal efectuat în urma solicitării de decontare de TVA operațiuni taxabile și nici venituri din exploatare, iar potrivit documentelor prezentate nu rezultă că achizițiile de bunuri și servicii consemnate în facturile cu care și-a fundamentat cererea de rambursare sunt destinate realizării de operațiuni taxabile într-o perioadă viitoare.
Conform art.145 al.2 din C.fiscal, „orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile”, iar potrivit pct.45 alin.2 din HG nr.44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, pentru exercitarea dreptului de deducere, bunurile respective urmează să fie utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere, iar persoana impozabilă trebuie să dețină o factură sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma TVA-ului aferent bunurilor achiziționate.
Din examinarea acestor texte de lege, precum și a înscrisurilor fiscale a căror anulare fac obiectul prezentei cauze, instanța a constatat că problema de drept ce suscită contradicții de interpretare între părți o constituie stabilirea faptului dacă organele de inspecție fiscală, în mod legal, nu au acordat drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă activității desfășurate, respectiv pentru achiziții de tehnologie și servicii de consultanță specifice domeniului de activitate, câtă vreme la momentul realizării inspecției fiscale societatea nu a făcut dovada că serviciile pentru care se solicită deducerea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, neținându-se cont de intenția societății de a realiza aceste operațiuni și nici de faptul că operațiunile întreprinse sprijină sau nu această intenție.
Din certificatele de înregistrare aflate la filele 9 și 11 dosar, precum și din actul constitutiv al societății, aflat la file 12-16 dosar, a rezultat că reclamanta desfășoară activități de dezvoltare și management al proiectelor de producție în domeniul energiei regenerabile – eoliană, solară și hidroenergie. În realizarea obiectului principal de activitate, reclamanta a achiziționat tehnologie și servicii de consultanță specifice acestui domeniu, respectiv studii tehnice, studii de fezabilitate, măsurători de vânt, etc.
În perioada 27 septembrie 2007 – 31 martie 2009, în urma operațiunilor desfășurate, reclamanta și-a exercitat dreptul de deducere a TVA-ului în sumă de 179.919 lei, aferent unor facturi privind achiziționarea de bunuri și servicii (consultanță, deplasări, etc.) și a înregistrat TVA colectată în sumă de 13.613 lei (provenită din aplicarea taxării inverse pentru achiziții intracomunitare), astfel că în balanța de verificare încheiată la data de 31.03.2009 a rezultat TVA de rambursat în sumă de 166.306 lei.
Prin Decizia de impunere nr.539/12.06.2009, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr._/12.06.2009, și prin Dispoziția nr._/12.06.2009, organul fiscal, în urma controlului întreprins la societate, a apreciat că aceasta nu este îndreptățită la rambursarea TVA-ului în sumă de 166.306 lei, întrucât nu a înregistrat în perioada controlată operațiuni taxabile și nici venituri din exploatare, iar conform documentelor prezentate nu a putut face dovada că respectivele achiziții de bunuri și servicii sunt destinate realizării de operațiuni taxabile într-o perioadă viitoare.
Considerând că actele fiscale emise pe seama sa sunt nelegale și netemeinice, reclamanta a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr.7/04.08.2009 și respectiv nr.128/25.08.2009.
Conform art.11 al.1 din Legea nr.571/2003, la stabilirea sumei unui impozit sau unei taxe în înțelesul prezentului cod autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției. Din interpretarea acestui text de lege, instanța reține că legiuitorul a abilitat organul fiscal să analizeze orice operațiune, nu numai din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere al scopului urmărit de contribuabil prin acea operațiune.
De asemenea, instanța a reținut, prin raportare la jurisprudența europeană incidentă în materie (cazul C-110/94 inzo), comandarea unui studiu de rentabilitate pentru activitatea proiectată poate fi considerată activitatea economică în sensul art.4 al Directivei 6, chiar dacă acest studiu are ca scop să examineze în ce măsură activitatea proiectată este rentabilă. Totodată, instanța constată că C.E.D.O., în cazul C-37/95 ghent coal terminal NV, a interpretat art.17 din Directiva 6 că dreptul de deducere rămâne dobândit când din motive de circumstanță ce nu depind de voința sa, persoana impozabilă nu s-a folosit niciodată de bunurile și serviciile achiziționate în scopul realizării de operațiuni taxabile. Mai mult, instanța reține că, prin adresa nr._/30.07.2009 a Direcției de legislație în domeniul TVA din Ministerul Finanțelor Publice, s-a statuat că cheltuielile aferente investițiilor efectuate în scopul și cu privire la începerea unei activități economice trebuie privite ca activități economice propriu-zise, fără ca exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru aceste investiții să fie condiționată de realizarea efectivă a activității economice.
Față de aceste argumente, instanța a reținut că exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului aferent serviciilor și bunurilor legate de realizarea unor proiecte în energie nu poate fi condiționată de lipsa contractelor sau angajamentelor cu viitori beneficiari.
Din interpretarea dispozițiilor art.145 al.4 din Legea nr.571/2003 și pct.45 din Normele metodologice, tribunalul a reținut că dreptul de deducere se naște din momentul în care intenția de a desfășura operațiuni taxabile poate fi evaluată pe baza costurilor și/sau investițiilor pregătitoare necesare inițierii activității economice, respectiv anterior realizării de operațiuni taxabile. Prin urmare, susținerea organelor de inspecție fiscală privind respingerea dreptului de deducere a TVA-ului până la momentul realizării de operațiuni taxabile sunt eronate. Ori, lipsa unor contracte sau angajamente scrise, fără o analiză atentă a serviciilor și bunurilor menționate în facturile pentru care se solicită decontul de TVA, nu poate reprezenta un motiv de respingere a cererii de rambursare TVA, respectivele contracte și angajamente neputând fi încheiate înainte de finalizarea proiectelor de producție a energiei electrice.
În concluzie, instanța a constatat, din înscrisurile aflate la dosar coroborate cu raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, că reclamanta are dreptul la deducerea TVA-ului aferent achizițiilor de bunuri și servicii realizate în perioada 25 septembrie 2007 – 31 martie 2009, în sumă de 166.306 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Arată că reclamanta a achiziționat în perioada verificata servicii de consultanta pentru care își exercita dreptul de deducere a TVA în suma de 166.306 lei. În urma verificării efectuate de organele de inspecție fiscala s-a constatat ca în perioada respectiva societatea nu înregistrează operațiuni taxabile, iar din documentele de evidenta contabila prezentate nu rezulta intenția desfășurării unei activități economice căreia sa fie destinate aceste servicii de consultanta.
Mai mult, din nota explicativa data în data de 11.06.2009 de administratorul societății rezulta ca „toate contractele sunt pentru realizarea de proiecte proprii care vor fi finalizate în vederea obținerii de energii regenerabile", fără însă a prezenta contracte sau angajamente cu potențiali beneficiari.
Or, potrivit prevederilor art.145 alin. (2) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achizițiilor, daca acestea sunt destinate utilizării în folosul (...) operațiunilor taxabile, iar potrivit art. 146 (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:
a) pentru taxa datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost ori urmează sa ii fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează sa ii fie prestate în beneficiul sau, sa detina o factura care sa cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5)"
Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 45 alin.(2) și pct.46 alin. (1) din HG 44/2004 cu modificările și completările ulterioare, care prevăd ca:
„45. (2) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) trebuie îndeplinite următoarele cerințe:
a)bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere;
b)persoana impozabila trebuie sa dețină o factura sau un alt document legal aprobat prin care sa justifice suma taxei pe valoarea adăugata aferente bunurilor achiziționate.
c)sa nu depășească perioada prevăzuta la art. 147A1 alin. (2) din Codul fiscal.
46. (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal sau cu alte documente în care sunt reflectate livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv facturi transmise pe cale electronica în condițiile stabilite la pct. 73, care sa conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu excepția facturilor simplificate prevăzute la pct. 78."
Potrivit dispozițiilor legale citate, reclamanta avea dreptul sa deducă și sa solicite rambursarea taxei pe valoarea adăugata, daca aceasta era aferenta achizițiilor de bunuri și servicii utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile și operațiunilor ce dau drept de deducere, obligație neîndeplinită de societate în perioada de declarare.
Ori, având în vedere ca obiectul principal de activitate al societății este „activități de consultanță pentru afaceri și management " cod CAEN 7022, organele de inspecție fiscala au constatat o neconcordanță între obiectul principal de activitate (intenția) și utilitatea bunurilor și serviciilor achiziționate de aceasta.
P. la data de 31.03.2009, reclamanta nu are înregistrate în evidenta contabila venituri realizate din operațiuni taxabile.
Din documentele puse la dispoziția organelor de inspecție fiscala nu s-a putut stabili îndeplinirea cumulativa a condițiilor privind dreptul de deducere și rambursare a T.V.A. în urma achiziționării de bunuri și servicii, acesteia fiindu-i aplicabile prevederile art.147A1 alin.2, din Legea nr.571/2003 cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora:
" în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscala de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabila isi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, incepand cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere inițiala".
Prin urmare pentru deducerea TVA în suma de 166.306 lei, S.C. E. V. S.R.L. avea obligația justificării cu documente ca bunurile și serviciile au fost achiziționate pentru realizarea de operațiuni taxabile, nefiind suficienta doar prezentarea facturilor de cumpărare, condiție neîndeplinită de reclamanta, motiv pentru care tratamentul fiscal aplicat de organele de inspecție fiscala este corect din punct de vedere legal.
Arată că reclamanta si-a exercitat dreptul de deducere a TVA pentru achiziții de bunuri și servicii pentru care nu a putut face dovada ca sunt destinate realizării de operațiuni taxabile, ci doar pentru proiecte proprii.
Astfel, intenția reclamantei de a desfășura activitate economica generatoare de operațiuni taxabile în perioada verificata nu este susținuta cu dovezi concrete din care să rezulte ca achizițiile de servicii de consultanță sunt destinate a fi utilizate în folosul operațiunilor taxabile viitoare, simpla prezentare a unor documente nefiind suficienta pentru asigura exercitarea dreptului de deducere și de rambursare a TVA.
În ce privește acordarea cheltuielilor de judecata în suma de 9.163,60 lei, consideră că nu sunt aplicabile disp.de art. 274 alin. 1 Cod procedura civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa aceasta trebuie sa se afle în culpa procesuala sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului sa fi determinat aceste cheltuieli.
De asemenea, nu se pot invoca nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale pentru a putea fi reținuta în sarcina noastră obligația privind plata cheltuielilor de judecata.
Consideră că instanța nu a avut în vedere nici dispozițiile art. 274 alin.3 Cod de procedura civila, conform cărora judecătorii au dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata, motivat ca sunt nepotrivit de mici sau mari, fata de valoarea pricinii sau munca depusa de avocat.
In aceasta situație, având în vedere suma solicitata de reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecata, consideră că se impunea cenzurarea acesteia de către instanța în sensul reducerii ei.
În drept a invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta DGFP Bihor ca fiind fondat pentru următoarele considerente :
În conformitate cu prevederile art. 145 alin.2 lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal: „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:
a) operațiuni taxabile; ”
Art.146 alin.1 lit.a din aceeași lege prevede: „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum și dovada plății în cazul achizițiilor efectuate de către persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziționează bunuri/servicii de la persoane impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare; ”
Potrivit pct.45 alin.2 și pct.46 alin.1 din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind codul fiscal: „45 - (2) Pentru exercitarea-dreptului de deducere prevăzut la alin.(1) trebuie îndeplinite următoarele cerințe :
a)bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere.
b)persoana impozabilă trebuie să dețină o factură sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor achiziționate.
c)să nu depășească perioada prevăzută la art. 147-1 alin.(2) din Codul fiscal.
46 - (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin.(1) din Codul fiscal sau cu alte documente în care sunt reflectate livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv facturi transmise pe cale electronică în condițiile stabilite la pct. 73, care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 155 alin.(5) din Codul fiscal, cu excepția facturilor simplificate prevăzute la pct. 78. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al documentului de justificare, beneficiarul va solicita furnizorului/ prestatorului emiterea unui duplicat al facturii, pe care se va menționa că înlocuiește factura inițială."
În speță, societatea intimată a achiziționat în perioada 25.09.2008 – 31.03.2009 bunuri și servicii pentru care și-a exercitat dreptul de deducere a TVA în sumă de 166.306 lei.
Contrar poziției exprimate de instanța de fond în sensul că exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului aferent serviciilor și bunurilor legate de realizarea unor proiecte de energie nu poate fi condiționată de lipsa contractelor sau angajamentelor cu viitorii beneficiari, instanța de recurs consideră că interpretarea dată de judecătorul fondului prevederilor art.145 alin.2 lit.a, art.146 alin.1 lit.a din Codul fiscal, coroborate cu prevederile pct.45 alin.2 și 46 alin.1 din HG 44/2004, este eronată.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, . avea dreptul să deducă și să solicite rambursarea TVA, dacă aceasta era aferentă achizițiilor de bunuri și servicii utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile și operațiunilor ce dau drept de deducere, obligație neîndeplinită de societate în perioada de declarare.
Într-adevăr, deși obiectul principal de activitate al societății intimate este „ activități de consultanță pentru afaceri și management” cod CAEN 7022, aceasta poate desfășura și alte activități cuprinse în actul constitutiv, cum ar fi activitatea de dezvoltare și management a proiectelor de producție a energiei regenerabile-eoliană, solară, hidroenergie.
Instanța de recurs constată însă că până la data de 31.03.2009 societatea intimată nu a înregistrat în evidența contabilă venituri realizate din operațiuni taxabile iar intenția acesteia de a desfășura activitate economică generatoare de operațiuni taxabile în perioada verificată nu este susținută de dovezi obiective – contracte sau alte documente – din care să rezulte că achizițiile sunt destinate a fi utilizate în folosul operațiunilor taxabile viitoare, simpla prezentare a unor documente ( facturi cuprinse în decontul înregistrat la DGFP Bihor cu nr.2472/6361/10.04.2009 ) neputând asigura exercitarea dreptului de deducere a TVA.
Din documentele puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală pentru perioada verificată nu s-a putut stabili îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind dreptul de deducere și rambursare a TVA, în urma achiziționării de bunuri și servicii, intimatei fiindu-i aplicabile prevederile art.1471 alin.2 din Codul fiscal, în conformitate cu care: „în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile și formalitățile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă își poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiții și formalități sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naștere dreptul de deducere.”
Mai mult, împrejurarea că în perioada verificată, intimata nu a înregistrat operațiuni taxabile rezultă și din Nota explicativă dată în data de 11.06.2009 de administratorul societății ( fila 26 dosar fond) în care se susține că „ toate contractele sunt pentru realizarea de proiecte proprii care vor fi finalizate în vederea realizării de energii regenerabile” fără a prezenta însă, contracte sau angajamente cu potențialii beneficiari.
D. urmare, în opinia instanței de recurs, în speță, în condițiile în care societatea intimată și-a exercitat dreptul de deducere a TVA pentru achiziții de bunuri și servicii pentru care nu a putut face dovada că acestea sunt destinate realizării de operațiuni taxabile, ci doar pentru proiecte proprii, cerințele art.145 alin.2 lit.a din Legea 571/2003 privind codul fiscal nu sunt îndeplinite.
În ceea ce privește invocarea de către instanța de fond a prevederilor art.11 alin.1 din Legea 571/2003 și a jurisprudenței europene incidentă în materie, pe baza concluziilor raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză de către consultantul fiscal S. C. Ș., instanța de recurs consideră că interpretarea dată articolului 145 alin.4 din Legea 571/2003 și a pct.45 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal este eronată.
Astfel, judecătorul fondului reține că dreptul de deducere a TVA se naște în momentul în care intenția de a desfășura operațiuni taxabile poate fi evaluată pe baza costurilor și /sau a investițiilor pregătitoare necesare inițierii activității economice, respectiv anterior realizării de operațiuni taxabile. De asemenea, s-a apreciat în sentința atacată, că lipsa unor contracte sau angajamente scrise, fără o analiză atentă a serviciilor și bunurilor menționate în facturile pentru care se solicită decontul de TVA, nu poate reprezenta un motiv de respingere a cererii de rambursare de TVA, respectivele contracte și angajamente neputând fi încheiate înainte de finalizarea proiectelor de producție a energiei electrice.
În opinia instanței de recurs, este eronată interpretarea dată prevederilor art.145 din Legea 571/2003 în sensul că dreptul de deducere se naște din momentul în care intenția de a desfășura operațiuni taxabile poate fi evaluată pe baza costurilor și/sau investițiilor pregătitoare necesare nașterii activității economice, respectiv anterior realizării de operațiuni taxabile, precum și faptul că lipsa unor contracte sau angajamente scrise nu poate reprezenta motiv de respingere a cererii de rambursare TVA, din moment ce alin.2 al aceluiași articol nu reglementează acordarea dreptului de deducere a TVA pe baza intenției de a realiza operațiuni taxabile ci pe realizarea efectivă a acestor operațiuni taxabile, dovedită concret cu documente justificative.
Raportat la prevederile exprese ale art.145 din Codul fiscal, nu poate fi primită susținerea instanței de fond, pe baza concluziilor raportului de expertiză fiscală, în sensul că pârâta DGFP Bihor nu a avut în vedere scopul urmărit de societatea reclamantă prin operațiunile supuse controlului, acest scop subsumându-se desfășurării de activități economice în domeniul producției de energii regenerabile care, în final, duce la realizarea de operațiuni taxabile sub aspectul TVA.
De asemenea, nici invocarea de către societatea intimată a jurisprudenței europene ( interpretarea art.17 din Directiva 6) sau a adresei nr340854/30.07.2009 a Directorului de legislație în domeniul TVA din MFP, nu se justifică, deoarece, după cum s-a menționat și mai sus, afirmația potrivit căreia investițiile efectuate în scopul începerii unei activități economice nu sunt condiționate din punct de vedere al dreptului de deducere a TVA de realizarea efectivă a activității produse, vine în contradicție cu dispozițiile exprese ale art.145 alin.2 și 146 alin.1 din Legea 571/2003 și, respectiv pct.45 alin.2 și pct.46 alin.1 din HG 46/2004.
În consecință, în baza considerentelor expuse, Curtea de Apel, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și la celelalte prevederi legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, va admite ca fondat recursul declarat de recurenta DGFP Bihor, va modifica în totalitate sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea ..2/B județ Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul în Oradea, .. 3, ., împotriva sentinței nr.6173/CA din 20.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul în Oradea ..3, etaj.2, împotriva pârâtei DGFP Bihor cu sediul în Oradea ..2/B județ Bihor, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: O. B. G. C. S. M. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond D.B.
Dact.A.C.
2 exemplare/12.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2571/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 27-09-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
