Anulare act administrativ. Decizia nr. 4013/2013. Curtea de Apel ORADEA

Comentarii

0

Decizia nr. 4013/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 12308/111/2011*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

Dosar nr._ CA/2011*

DECIZIA NR.4013/CA/2013 - R

Ședința publică din 4 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: A. V. - judecător

JUDECĂTOR: S. M.

JUDECĂTOR: O. B.

GREFIER: A. Cărăgin

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenții reclamanți M. M. F., M. I. M. și V. C. toți cu domiciliul ales în Oradea, .. 7, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul pârât I. JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ BIHOR cu sediul în Oradea, ., nr.74, J. Bihor, împotriva Sentinței nr.878/CA/4.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurenților reclamanți M. M. F., M. I. M. și V. C. – lipsă, avocat N. E. în baza Împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Cabinet de avocat, lipsă fiind intimatul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:

Reprezentanta recurenților depune la dosar dovada faptului că s-a respins cererea de strămutare de către ICCJ și practică judiciară și arată că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.878/CA/4.02.2013 Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanții M. M. F., M. I. M. și V. C. în contradictoriu cu pârâta I. JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ BIHOR. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1/652/30.06.2011 a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră, fiind emisă ulterior Dispoziția I.G.P.F.R. nr._/01.07.2011 pentru aprobarea statului de organizare al I.J.P.F. Bihor, intrat în vigoare la data 06.07.2011.

Prin compararea statelor de organizare, cel valabil până la data de 06.07.2011 și cel intrat în vigoare la această dată, s-a constatat faptul că în cadrul Compartimentului Ture Serviciu al Sectorului Poliției de Frontieră Salonta, dintr-un total de 90 funcții de agent au fost radiate un număr de 35 de funcții, rămânând un număr de 55 funcții.

Urmare a faptului că prin noul stat de organizare au fost reduse numărul posturilor de natura celor ocupate de reclamanți în cadrul compartimentului din care aceștia au făcut parte, au fost puși la dispoziția Unității pe o perioadă de 3 luni, în conformitate cu prevederile art. 22 alin 8 din Legea nr. 360/2002, precum și a dispoziției I.G.P.F.R. nr._/04.07.2011.

Deoarece în urma desfășurării examenelor de departajare în vederea numirii într-o funcție similară celei ocupate de către reclamanți, examene organizate pe perioada punerii la dispoziție în conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr. 129/2011, aceștia nu au fost declarați admiși, raporturile lor de serviciu cu instituția pârâtă au încetat.

Astfel, conform dispozițiilor șefului I.J.P.F. Bihor a căror anulare se solicită, raporturile de serviciu ale reclamanților au încetat avându-se la bază prevederile art. 69 alin 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului.

Reclamanții au contestat prin plângere prealabilă dispoziția prin care a fost eliberat din funcție, plângerile fiind soluționate nefavorabil.

Referitor la susținerea reclamanților că punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, fiind vorba de două instituții juridice diferite, instanța a reținut că ambele instituții produc aceleași efecte juridice, deosebirea fiind doar în ce privește categoriile de personal cărora li se aplica și perioada de acordare.

Astfel, personalului civil i se acorda perioada de preaviz stabilită conform codului muncii (cel puțin 20 de zile conform art. 75 alin 1 din Legea nr.53/2003), funcționarilor publici li se acorda perioada de preaviz stabilită conform prevederilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (de 30 de zile conform art. 99 alin 3 din lege), iar polițiștilor (funcționari publici cu statut special) cărora urmează să le înceteze raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării instituționale, beneficiază de perioada de punere la dispoziție stabilită conform prevederilor art. 22 alin 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, respectiv de cel mult 3 luni, fiind echivalentă dreptul de preaviz.

Așadar, reclamanții au beneficiat de mai multe zile de preaviz decât personalul Civil sau funcționarii publici, dat fiind statutul special de care beneficiază. De asemenea, dat fiind statul special de care beneficiază polițiștii, aceștia au dreptul de a participa pe perioada punerii la dispoziției la concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor vacante existente la nivelul, instituției din care fac parte, ori în cadrul altei instituții din subordinea Ministerului Administrației și Internelor.

Prin urmare, instanța a reținut că este neîntemeiată apărarea reclamanților bazată pe lipsa preavizului, conform principiului "specialia generalibus derogant" polițiștilor li se aplică cu prioritate prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 360/2002, în detrimentul prevederilor legii generale, anume L.188/1999.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, anume că în cuprinsul dispoziției nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia i se adresează plângerea prealabilă, simpla trimitere la prevederile Legii nr.554/2004 nefiind suficientă, instanța a reținut că aceste motiv nu este în măsură să atragă nulitatea actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut sancțiunea nulității exprese în situația unei astfel de omisiuni, iar pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 105 al. 2C.pr.civ., „ actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, sau de funcționar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor."

Reclamanții ar fi suferit o vătămare, in condițiile în care ar fi dovedit că datorită omisiunii de care face vorbire, a fost împiedicat să formuleze plângerea prealabilă ori cererea de chemare în judecată, ceea ce nu este cazul.

In concluzie, atâta timp cât instituția pârâtă a făcut trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004 cu privire la modalitatea de a contesta acrul administrativ, iar reclamanții au parcurs procedura prealabilă în termenul prevăzut de lege, ulterior adresându-se instanței, motivul de nulitate invocat nu există.

Cu privire la motivele 3 și 4 de nulitate invocate, constând în faptul că Ordinul M.A.I nr. 600/2005, nr. 1/652/30.06.2011 și Dispoziția I.G.P.F. nr._/01.07.2011 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile Cap. 3, art. 27, alin. 3 din H.G. nr. 555/2001, pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, daca legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

De asemenea, potrivit prevederilor Cap. III, art. 28, alin. 3 din H.G. nr.50/2005, pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, nu sunt supuse regimului de publicare in Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică si siguranță națională.

Ori, la data emiterii O.M.A.I nr. 600/2005, respectiv data de 15.04.2005, nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Ulterior, la data de 07.07.2007, odată cu . Legii nr. 194/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, a fost instituită obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, a ordinelor, instrucțiunilor și altor acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu excepția celor clasificate sau cu caracter individual (a se vedea și art. 58 din H.G. nr. 1.226 din 10 octombrie 2007).

Totodată, din interpretare sistematică a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicată, obligativitatea publicării în M.O. privește doar actele normative, acestea cuprinzând reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie.

Referitor la susținerea reclamanților că O.M.A.I. nr. 1/652/30.06.2011 și Dispoziția I.G.P.F.R nr._/ 01.07.2011 privind aprobarea statului de organizare al LJ.P.F. Bihor, nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, așa cum prevăd textele normative, instanța a reținut că atât ordinul ministrului cât și dispoziția inspectorului general la care reclamanții fac referire sunt clasificate la nivel SECRET sau conțin anexe clasificate cu nivel de secretizare SECRET, astfel fiind exceptate de la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial, potrivit prevederilor art 11 alin 2 lit b din Legea nr.24/2000, actualizată, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Prin obiectul reglementării lor, aceste ordine și dispoziții nu conțin reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprind reglementări ce se adresează exclusiv persoanelor ce sunt încadrate în structura I.G.P.F.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a reținut că referitor la aceste acte administrative sunt incidente prevederile art. 11, alin.2, lit. b din Legea 24/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial, al României, actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate."

Referitor la susținerea reclamanților de încălcare a prevederilor O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța a reținut că aceasta nu este întemeiată, reclamanții nedovedind că au fost discriminați în raport de alți polițiști care au fost supuși procedurii examenului de departajare și care au fost declarați admiși în urma acestuia.

Astfel, s-a reținut că pentru respectarea drepturilor și libertăților tuturor polițiștilor puși la dispoziție, acordarea egalității de șanse și de tratament, implicit pentru combaterea discriminării, a fost emis O.M.A.I. nr. 129/2011 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea si desfășurarea examenului pentru departajare in vederea numirii in funcție a personalului ca urmare a aplicării masurilor de reorganizare instituționala la nivelul Ministerului Administrației si Internelor.

Fiecare dintre polițiștii supuși măsurilor de reorganizare au avut egalitate de șanse în ocuparea unui post în noul stat de organizare, de natura celui ocupat până la data reorganizării unității și nu în mod discriminatoriu.

De asemenea, ulterior desfășurării examenelor de departajare în vederea numirii într-o funcție similară de natura celei ocupate de reclamant până la data reorganizării, instituția pârâtă a procedat la organizarea unor examene în vederea ocupării funcțiilor vacante existente la nivelul instituției, în conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr.665/2008, astfel fiecare având posibilitatea de a ocupa o funcție în cadrul unității pârâte.

Cu privire la temeinicia actelor administrative contestate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 69 alin 1 lit. j Legea nr. 360/2002, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenta de acordare a gradelor profesionale și are loc când, în urma reorganizării activității Ministerului Administrației și Internelor sau a unei unități de poliție ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta sa fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.

Totodată, potrivit art. 3 din H.G. nr. 416/2007 "Ministrul Administrației și Internelor stabilește structura organizatorică a unităților proprii ministerului și poate înființa, dislocă și desființa și alte Unități, institute, ateliere de reparații sau producție similare, subordonate ministerului, până la nivel de birou, serviciu, sector, direcție operativă, batalion inclusiv, în limita posturilor și a fondului de salarii aprobate."

În cazul reclamanților, încetarea raporturilor de serviciu a survenit ca urmare a măsurilor de reorganizare instituțională demarate la începutul semestrului II al anului 2011 prin Legea 286/2010 a bugetului de stat pe 2011, având drept scop încadrarea unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administrației și Internelor.

În acest scop Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul I/652/30.06.2011prin care a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră, în temeiul căruia a fost emisă ulterior Dispoziția IGPFR nr._/01.07.2011.

În condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada anulării acestor două acte administrative, este lipsită de relevanță apărarea că, în realitate, nu, a avut loc p reducere a cheltuielilor bugetare cu personalul, dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu fiind emisă în considerarea celor două acte administrative.

Potrivit răspunsurilor date la interogatoriu de autoritatea pârâtă urmare a procesului de restructurare - reducere a posturilor - atribuțiile Poliției de Frontieră nu au fost modificate, acestea rămânând aceleași, astfel cum au fost stabilite prin OUG nr.104/2001 aprobată prin L.81/2002 și OUG 105/2001 aprobată prin L.243/2001, ceea ce înseamnă că aceleași atribuții sunt în continuare îndeplinite cu un număr de personal mai mic decât cel din trimestrul III al anului 2011.

Plecând de la această premisă, instanța a reținut că activitatea de reorganizare instituțională nu s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și ale O.M.A.I. nr. 300/2004, ci în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr.133/2011, ale O.M.A.I. nr. 129/2011 și ale O.M.A.I nr. 1/652 din 30.06.2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I. G.P.F.

Prin urmare, sunt neîntemeiate susținerile reclamanților privind obligativitatea obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, lipsa consultării organizațiilor sindicale precum și a analizei posturilor care se desființează și a personalului ce urmează a fi supus reorganizării. Cu privire la acest din urmă aspect, instanța a reținut, din cuprinsul înscrisului „extras din procesul-verbal nr. S/575/2011", că în vederea punerii în executare a adresei IGPF nr. s/_ din 14.04.2011, prin care pârâta a fost informată că IJPF Bihor va fi finanțat pentru 488 posturi, s-a constituit, o comisie care a analizat fiecare structură și a stabilit pentru fiecare personalul cu care va fi încadrată (fila 54 voi II).

Referitor la existența posturilor vacante, s-a reținut că potrivit dispozițiilor O.M.A.I. nr. I/S/602/04.11.2011, toate posturile devenite vacante până la data de 01.01.2012 aflate în finanțare din statele de organizare ale structurilor M.A.I s-au retras și au constituit o rezervă a ministrului în vederea încadrării absolvenților promoției 2011. Astfel, pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 100 al.5 din L.188/1999 invocată de reclamanți este neavenită, în condițiile în care nu s-a făcut dovada înființării unor posturi similare celor desființate.

Referitor la susținerea că termenul de contestare a rezultatului examenului nu a fost respectat, instanța a reținut că reclamanții nu au formulat contestație. D. dacă aceștia ar fi formulat contestație, care să fie respinsă ca tardivă, se putea susține o eventuală nerespectare a termenului, care să poată face obiectul analizei instanței.

În absența înregistrării unei astfel de contestații, care putea fi remisă pârâtei în data de 02.08.2012 nu doar direct, ci și prin alte mijloace de comunicare, respectiv prin fax sau prin poștă, nu se poate susține nerespectarea termenului de depunere a contestațiilor.

Cât privește întrebarea ce viza un subiect nemenționat în tematică și bibliografie, apreciază că aspectul relevat se impunea a fi criticat în cadrul contestațiilor, neformulate însă.

În concluzie, neexistând nici un motiv de nelegalitate ori de netemeinicie a actelor administrative contestate, instanța va respinge ca nefondat primul capăt de cerere al reclamanților.

În virtutea principiului accesorium sequitur principale, dată fiind soluția de respingere a capătului principal din petit, instanța a respins și solicitarea acestora privind reîncadrarea pe funcția deținută precum și plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării.

Cât privește capătul de cerere privind plata daunelor morale în valoare de 10.000 lei, motivate pe considerentul că reclamanții au contractat credite bancare pe perioada în care avea raporturi de serviciu cu LJ.P.F. Bihor, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unui raport de cauzalitate între pretinsul prejudiciu moral suferit de reclamanți și autoritatea pârâtă, în momentul contractării creditelor, aceștia asumându-și riscul cu privire la plata.

Față de respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată și ale dispozițiilor art. 274 al.l G.pr.civ, a respins și pretențiile privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții reclamanți M. M. F., M. I. M. și V. C. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului se arată că în cursul lunii octombrie 2011 recurenților le-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Bihor.

Apreciază că dispozițiile de încetare a raporturilor de serviciu sunt lovite de nulitate absolută, pentru următoarele motive:

1. Lipsa preavizului:

Potrivit art.99 alin.3-5 din Legea nr. 188/1999 unitatea angajatoare era obligată la acordarea preavizului . Această obligație rezultă și din coroborarea art. 117 din Legea nr. 188/1999 cu art. 75 din Codul muncii .

Punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz fiind vorba de două instituții juridice diferite .

Punerea la dispoziție este o instituție specifica polițiștilor si militarilor si nu are echivalent in statutul funcționarului public și intervine:

- atunci când față de polițist s-a pus in mișcare acțiunea penala sau este judecat în stare de libertate ori liberat provizoriu pe cauțiune si încetează atunci când polițistul nu se mai afla in situațiile descrise (art. 65 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările si completările ulterioare) sau

- în situații temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului administrației si internelor, pe o perioada de cel mult 3 luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă 3 luni, în cazuri excepționale (art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările si completările ulterioare).

Situațiile temeinic justificate sunt menționate în Ordinul ministrului administrației si internelor nr. 300/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 119- Polițiștii și cadrele militare sunt puși la dispoziție în situațiile stabilite prin statutele de personal care le reglementează activitatea.

Art. 120 -(1) Prin excepție de la prevederile ari. 119 polițiștii pot fi puși la dispoziția unității în următoarele situații:

a) când în urma reorganizării unității nu există posibilitatea numirii într-o funcție similară;

b) când au fost eliberați din funcție ca urmare a constatării unor deficiențe profesionale /manageriale.

(2) Punerea la dispoziție în situațiile prevăzute la alin. (1) operează până la identificarea unor funcții corespunzătoare în vederea numirii, cu respectarea termenelor prevăzute de lege.

Aceste articole au fost abrogate abia prin Ordinul MAI nr.298/23.12.2011 publicat în M.Oficial nr. 929/28.12.2011.

Ca atare, nu se poate spune că dreptul de preaviz a fost acordat în perioada de punere la dispoziție întrucât preavizul se acordă doar persoanelor cărora urmează a le înceta raporturile de muncă respectiv care au fost selectate în vederea concedierii după epuizarea tuturor etapelor prevăzute de lege.

Acest punct de vedere este susținut și de către adresa DGMRU din cadrul MAI nr._/08.08.2011 unde se specifică care este modalitatea de derulare a raporturilor de serviciu pe perioada punerii la dispoziție.

În această perioadă de punere la dispoziție polițiștii au mai multe posibilități respectiv de participare la concursurile organizate conform OMAI nr. 129/2011 sau pe alte posturi vacante conform O.MAI nr. 665/2008.

2. Un alt motiv de nulitate absolută constă în faptul că nu s-a indicat instanța competentă sau autoritatea căreia se adresează plângerea prealabilă, simpla trimiterea la prevederile Legii nr.554/2004 nefiind suficientă, regula generală fiind cea prevăzută de art.62 alin.3 C.muncii.

3. Al treilea motiv de nulitate constă în faptul că nu

există publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul MAI în baza căruia Șeful Inspectoratului avea competența de a dispune încetarea raporturilor de serviciu conform art.22 alin.7din Legea nr.360/2002 așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.133/27.06.2011.

4. Al patrulea motiv de nulitate absolută constă în faptul

că Ordinele MAI nr.600/2005, nr. I/652/30.06.2011 și Dispoziția IGPF nr._/01.07.2011 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României așa cum prevăd textele normative.

Un act administrativ de autoritate, emis de conducătorul unei instituții publice centrale trebuie să aibă aparența de formă și de fond al unui act conform legii, cu atât mai mult cu cât acesta este adoptat într-un sector și într-o materie care vizează structura în care se organizează și funcționează o instituție cu atribuții imediate și primordiale în cadrul siguranței naționale dar și un impact serios social, instituțional și uman, cu privire la drepturile fundamentale ale omului.

S-au încălcat, în acest mod de a acționa, dispozițiile imperative ale art. 11 alin. 1 și ale art. 12 alin. 3 din Legea 24/2000.

Absența publicării conduce la lipsirea de efecte juridice a actestor acte, care sunt acte normative deoarece au efecte erga omnes.

Evaluarea funcționarilor trebuia să se înfăptuiască cu respectarea principiului legalității, al drepturilor si libertăților persoanelor, al egalității de șanse si de tratament, al nediscriminării, al criteriilor instituite, al procedurii si termenelor prevăzute de actele normative sus-invocate, HG 611/2008 si Legea 188/1999 si cu respectarea OG 137/2000 privind combaterea discriminării, în condițiile în care nu toți polițiștii respectiv funcționarii publici cu statut special au fost scoși la concurs, fără criteriile obiective de evaluare a activității profesionale a calificativelor obținute.

Totodată, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 13 alin. 1 lit. d din Legea 24/2000 care impun: "Proiectul si actul normativ trebuie sa fie corelatate cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului si ale Protocoalelor adiționate la acestea, ratificate de România, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului".

Prin dispoziția contestată se mai încalcă fundamental art. 2, art. 7, art. 21 pct. 2 din Declarația Universala a drepturilor Omului si contravine Pactului Internațional cu privire la Drepturile economice, sociale si culturale sub aspectul dreptului le munca si ale Directivei 2000/78/CE privind legalitatea la locul de munca, acte normative invocate prin rapoartele la art. 20 alin. 1 si 5 din Constituția României.

S-a încălcat și art. l alin. 2, 3 si 4 din OG 137/2000, art. 16 și 41 din Constituția României.

În ceea ce privește motivele de netemeinicie, arată că, deși se susține că a avut loc o reorganizare și o reducere a posturilor la nivelul unității, acestea sunt contrazise de modul în care s-a procedat la concedierea recurenților și emiterea dispoziției atacate.

Potrivit art. 100 alin.4 din Legea nr. 188/1999 reducerea unui post se face dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.

Din prevederile art.99 alin.6 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu prevederile art. 130 alin. 3 din Ordinul MAI nr.300/21.06.2004 este necesară consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în perspectiva reorganizării, consultare care se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data intrării în vigoare a noilor state de funcții.

Totodată rezultatele evaluării personalului trebuia să fundamenteze selecționarea funcției publice în situația în care are loc restrângerea numărului de posturi conform art.76 lit.j din Ordinul Mai nr.300/2004.

În lumina prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 130 din Ordinul mai nr.300/2004 trebuia să se aibă în vedere noile atribuții ale unității și analiza fiecărui post ceea ce nu s-a întâmplat.

La fel nu au fost respectate prevederile legale pentru stabilirea selecției funcționarilor cărora trebuia să le înceteze raportul de serviciu, respectiv conform art. 130 din OMAI nr.300/2004 se au în vedere calificativele obținute la evaluările profesionale în ultimii 2 ani precum și potențialul de dezvoltare pe plan profesional al fiecăruia.

Abia după selectarea posturilor și a personalului mai sus arătat puteau fi aplicate prevederile Ordinului MAI nr. 129/2011 priviind concursul.

Mai mult în condițiile în care reorganizarea /reducerea posturilor s-ar fi făcut în condiții legale trebuia aplicate dispozițiile art. 104 din Legea nr. 188/1999 respectiv redistribuirea funcționarilor ale căror posturi au fost reduse, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Referitor la răspunsurile date de către pârâtă prin răspunsul la plângerea prealabilă acestea sunt în contradicție cu adresa_/08.08.2011 emisă de către Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul MAI și înaintată Corpului Național al Polițiștilor unde se face trimitere la Legea cadru nr. 188/1999­forma la zi sens în care susținerile pârâtei că aceasta nu s-ar aplica în speță sunt neîntemeiate.

Recurenții arată totodată că susținerea intimatului pârât privitoare la faptul că întreaga reorganizare a avut la bază Legea 286/2010 este eronată deoarece din sintezele bugetelor pe anii 2008 - 2012 se poate observa că, cheltuielile cu personalul au crescut în anii 2011 și 2012, față de anul 2010, în condițiile în care au fost operate diminuări salariale de 25%, precum și reduceri de personal.

De asemenea, reorganizarea nu a afectat partea de administrație publică, ceea ce creează o discriminare între categoriile de funcționari publici, fiind afectați doar cei cu statut special.

Un alt motiv de netemeinicie îl reprezintă lipsa programelor de reconversie profesională, pentru protecția recurenților nefiind prevăzut nici un program de reconversie profesională pentru a se putea adapta mai ușor noii situații.

Totodată se impunea solicitarea avizului ANFP, conform prevederilor art.107 din Legea 188/1999, precum și consultarea organizațiilor sindicale.

Referitor la desfășurarea examenului, se arată că întrebările nu au respectat bibliografia, s-a filmat doar așezarea în bancă aproximativ 15 minute și nu tot examenul, unii dintre candidați au comunicat între ei iar timpul pentru contestație a fost foarte scurt.

În ceea ce privește capătul privind suma de 10.000 lei /reclamant cu titlu de daune aceasta a fost formulată întrucât toți reclamanții au familie, copii în întreținere precum și credite bancare care au fost luate pe considerentul stabilității în funcția de polițiști, iar acum sunt în pericol de a fi executați silit unii având credite ipotecare.

Intimatul pârât ITPF Oradea prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, intimatul arată, în esență că este neîntemeiată critica recurentului privind nelegalitatea hotărârii primei instanțe aceasta fiind întemeiată pe prevederile legale incidente în speță.

În drept, intimatul nu și-a motivat întâmpinarea.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă de la 1865, aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente :

Actele administrative atacate, își au temeiul de drept în prevederile art. 69 alin. 1 lit. j și art. 73 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, dispoziții legale aplicabile în speță, dată fiind calitatea avută de reclamanți la momentul emiterii acestor dispoziții.

Referitor la lipsa preavizului, instanța constată că polițiștii, funcționarii publici cu statut special, cărora urmează să le înceteze raportul de serviciu, beneficiază de punerea la dispoziție, stabilită conform prevederilor Legii nr. 360/2002.

În speță, această punere la dispoziție s-a realizat prin emiterea dispozițiilor atacate, semnate de aceștia pentru luarea la cunoștință, dispoziții prin care se arată că aceștia sunt puși la dispoziția șefului de punct pe o perioadă de 3 luni, timp în care beneficiază de salariul de bază de încadrare avut, precum și de celelalte drepturi salariale avute și au posibilitatea de a participa la examenele organizate pentru ocuparea unor posturi vacante.

Prin urmare, punerea la dispoziție echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, în ambele situații efectele juridice fiind aceleași.

Neindicarea instanței competente în actele administrative atacate nu atrage nulitatea absolută din moment ce există mențiunea cu privire la dreptul de a contesta, în condițiile, termenele și la instanța competentă, prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Referitor la competența șefului I.G.P.F. de a dispune încetarea raporturilor de serviciu, dispozițiile art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002 prevăd că încetarea raporturilor de serviciu se dispune de către persoanele care au competența de acordare a gradelor profesionale, potrivit art. 15.

Nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia Ordinul M.A.I. emis în temeiul art. 22 alin. 7 din Legea nr. 360/2002, OMAI nr. 600/2005, nr. I/652/30.06.2011, dispoziția I.G.P.F. nr._/01.07.2011 trebuia să fie publicate în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 28 alin. 3 din H.G. nr.50/2005: „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

De asemenea, conform prevederilor pct. 5 din Legea nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000: „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.

Referitor la susținerea reclamanților privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000, instanța constată că nu se poate reține discriminarea acestora.

Potrivit art. 69 lit. j din Legea nr. 360/2002, încetarea raporturilor de serviciu are loc când, în urma reorganizării activității M.A.I. sau a unei unități de poliție ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități.

Urmare a reducerii posturilor ocupate de reclamanți și de alți agenți de poliție, a fost emis OMAI nr. 129/2011 pentru organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare.

Astfel, polițiștii puși la dispoziție urmare a aplicării măsurii de reorganizare au avut posibilitatea participării la examenul organizat în vederea ocupării unui post vacant.

Nici modalitatea în care s-a făcut reorganizarea nu poate fi considerată nelegală, din moment ce a avut la bază Legea 286/2010 care a impus instituției pârâte necesitatea de a se încadra în limitele fondurilor bugetare aprobate de MAI, iar Ordinul I/652/2011 prin care a fost aprobată organigrama și numărul de posturi pentru Poliția de Frontieră și Dispoziția IGPFR nr._/2011 privind organizarea IJPF Bihor nu au fost anulate.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind consultarea A.N.F.P., analiza fiecărui post, selecția funcționarilor publici, redistribuirea funcționarilor ale căror posturi au fost reduse de către A.N.F.P., instanța constată că nu se poate reține încălcarea acestora întrucât aceste prevederi nu sunt aplicabile în speță.

Recurenții au fost funcționari publici cu statut special, reglementat distinct de Legea nr. 360/2002, ca urmare încetarea raporturilor de serviciu are loc în situația și condițiile expres prevăzute de această lege specială, și nu conform prevederilor Legii nr. 188/1999. Legea 188/1999 este aplicabilă doar pentru situațiile nereglementate de legislația specială.

Referitor la desfășurarea examenului, prima instanță a reținut corect că au fost respectate prevederile OMAI 129/2011.

Față de aceste aspecte, instanța constată că nu subzistă nici unul din motivele de nelegalitate sau netemeinicie invocate de recurenți și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul, fără cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți M. M. F., M. I. M. și V. C. toți cu domiciliul ales în Oradea, .. 7, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul pârât I. JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ BIHOR cu sediul în Oradea, ., nr.74, J. Bihor, împotriva Sentinței nr.878/CA/4.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică din 4.11.2013.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: A. V. S. M. O. B. A. Cărăgin

Red.hot.jud. S.M.

Jud.fond D.R.

Dact.A.C., 2 exemplare/26.11.2013

← Pretentii. Decizia nr. 2547/2013. Curtea de Apel ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță