Pretentii. Decizia nr. 2547/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2547/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1385/111/2011
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011- R
DECIZIA NR. 2547/CA/2013 – R
Ședința publică din 5 iunie 2013
Președinte: L. B.
Judecător: I. G.
Judecător: C. R.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C. B., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 1, . și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6, împotriva Sentinței nr. 7145/CA din 14.12.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 7145/CA din 14.12.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția invocată, a admis acțiunea formulată de reclamantul B. C. B. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Oradea și, în consecință, a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Oradea să restituie reclamantului 3129 lei suma de lei, achitată chitanța . nr._/25.10. 2010, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală. A respins capătul de cerere privind anularea chitanței de plată . nr._/25.10.2010. A admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata sumei de 3129 lei actualizată către Administrația Finanțelor Publice Oradea. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 543,6 lei constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare încasată nelegal.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
A fost respins capătul de cerere privind anularea chitanței de plată întrucât acest act nu are natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând admiterea recursului, în principal admiterea excepției tardivității formulării contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare și modificarea sentinței recurate, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea excepției tardivității formulării contestației având ca obiect anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, a arătat că, urmare a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare în sumă de 3129 lei, în mod temeinic și legal a fost respinsă contestația formulată pe cale administrativă pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, respectiv ca nedepusă în termen, față de prevederile art. 207 alin. 1, art. 210 alin. 1, art. 213 alin. 5 și art. 216 din O.G. nr. 92/2003.
În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Față de argumentele invocate în apărare, a arătat că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1, art. 4 lit. ”a și b” și art. 6 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
Conform prevederilor art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului taxa pe poluare.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ.
De asemenea, a arătat că potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Totodată, a solicitat instanței înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei pe poluare și a dobânzii aferente, având în vedere că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, a apreciat că Administrația Finanțelor Publice Oradea nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare, în acest sens invocând lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, întrucât nu este beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. Taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul distinct al Administrației F. pentru Mediu București.
De asemenea, a precizat că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, a menționat că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, care prevăd că „judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.”
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimatul-reclamant, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-chemată în garanție, legal citată, nu și-a exprimat poziția față de prezentul recurs.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării de către reclamant a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, instanța va avea în vedere că, potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.
Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și a deciziei de calcul emisă.
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că, prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamantul se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.
Ori, prin acțiunea de față, reclamantul contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare, și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrâns de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.
Desigur, cu totul alta ar fi fost situația în care reclamantul s-ar fi arătat nemulțumit de calcul efectuat prin decizia amintită, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.
Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită practic restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.
Excepția invocată de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Oradea, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice Oradea și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Oradea, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 și suma datorată în baza Legii nr. 9/2012.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art. 5 (1) din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art. 117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând, pe cale de consecință, restituirea acesteia.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
Cât privește cererea recurentei de cenzurarea a onorariului avocațial al reprezentantului reclamantului acordat cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, se apreciază că suma acordată cu acest titlu de instanța de fond nu este disproporționată în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C. B., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 1, ., jud. Bihor și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6, împotriva Sentinței nr. 7145/CA din 14.12.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate-reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. I. G. C. R. M. M.
Red.dec.-B.L.-17.06.2013
Jud. fond-C. A.
Dact.M.M-2ex.-17.06.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2293/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
