Anulare act administrativ. Decizia nr. 1522/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1522/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 8101/83/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.1522/CA/2013 - R
Ședința publică din 8 aprilie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, J. Satu M. în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A. Înfrățirea Carei cu sediul în Carei, Calea Armatei Române, nr. 81, J. Satu M., împotriva sentinței nr.4071/CA din 14.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata reclamantă prin avocat O. E. în baza Împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Cluj - Cabinet de avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția inadmisibilității recursului incident raportat la disp.art.316 Cod procedură civilă coroborat cu art.294-298 Cod procedură civilă.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea excepției inadmisibilității arătând că recursul declarat de DGFP este declarat în termen. Solicită respingerea recursului declarat de DGFP Satu M. cu cheltuieli de judecată, arătând că operațiunea nu poate fi considerată ca supusă TVA pentru că fructele pământului aparțin proprietarului terenului.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.4071/CA din 14.11.2012 Tribunalul Satu a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal înaintată de reclamanta S. A. ÎNFRĂȚIREA CAREI cu sediul în loc. Carei, Calea Armatei Române, nr. 81, jud. Satu M. împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M. P-ța Romană nr. 3-5, în sensul că,
A anulatDecizia nr._/17.08.2011 emisă de pârâta D.G.F.P. Satu M. privind modul de soluționare a contestației nr._/18.06.2012 formulată de reclamantă și admite contestația fiscală.
Anulează în parte Decizia de impunere nr. 517/05.06.2012 emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. FM –SM 422/05.06.2012 cu privire la suma de 104.449 lei reprezentând TVA în cuantum de 86.584 lei și accesorii în cuantum de 17.825 lei.
A obligat pârâta la rambursarea sumei de 86.584 lei respinsă la rambursare prin decizia de impunere contestată.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-SM 422 încheiat la data de 05.06.2012 de Activitatea de inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Satu M. și anexele la acest raport (filele nr. 11), care a stat la baza Deciziei de impunere nr. F-SM nr. 517/05.06.2012 (filele nr. 6-10) s-a constatat că societatea agricolă reclamantă a formulat cerere de rambursare TVA pentru suma de 527.223 lei (fila nr.27), în sarcina acestuia s-a stabilit TVA suplimentar de plată în cuantum de 86.584 lei, și accesorii în cuantum de 17.825 lei ( fila nr. 29) s-a respins de la rambursare suma de 86.584 lei și s-a aprobat la rambursare suma de 440.639 lei (fila nr. 28) .
Prin contestația înregistrată la organul fiscal sub nr._/18.06.2012, ( fila nr. 39) în temeiul art. 205 – art. 207 C.proc.fiscală, reclamanta a contestat decizia de impunere de mai sus cu privire la suma totală de 86.584 lei TVA stabilit suplimentar, 17.825 lei accesorii și 86.584 lei respinsă de la rambursare, contestație respinsă prin Decizia nr._/17.08.2012 emisă de Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. Satu M. ( filele nr. 35-38).
În considerentele deciziei de soluționare a contestației formulată de reclamantă, pârâta consideră că operațiunea de cedare a dreptului de folosință a terenurilor agricole în schimbul acordării de produse membrilor asociați, conform contractului de societate ca și operațiune impozabilă în scopuri de TVA, cu toate că societatea contestatoare susține că nu are loc transferul proprietății produselor agricole, acestea nefiind proprietatea societății agricole, ci a proprietarilor de drept ce au adus terenul în folosința societății.
Împotriva deciziei de soluționare a contestației reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ fiscal.
Aspectele de nelegalitate a deciziei de impunere privind obligația de plată a TVA stabilit suplimentar, respectiv de respingere de la rambursare a unor sume solicitate cu titlu de TVA de rambursat, vizează interpretarea în principal a dispozițiilor art. 126 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal citat de către pârâtă, în sensul de stabilire a faptului dacă produsele agricole acordate membrilor asociați unei societăți agricole, în schimbul cedării folosinței terenului agricol este sau nu o operațiune impozabilă ce intră în sfera de aplicare a TVA, respectiv stabilirea faptului dacă această acordare de produse reprezintă o livrare de bunuri sau o prestare de servicii cu plată.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, „ societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil și un număr nelimitat și variabil de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes agricol. Exploatarea agricolă poate consta din: organizarea și efectuarea de lucrări agricole și îmbunătățiri funciare, utilizarea de mașini și instalații, aprovizionarea, prelucrarea și valorificarea produselor agricole și neagricole și alte asemenea activități.
S. agricolă nu are caracter comercial”, iar potrivit art. 6 din același act normativ, „uneltele agricole și alte utilaje, mijloacele materiale și bănești, precum și animalele pot fi aduse în societate, în proprietatea sau numai în folosința acesteia, după caz. Terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, asociații păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestora. La ., bunurile mobile și imobile, precum și animalele se vor evalua pentru a se determina părțile sociale subscrise de fiecare membru asociat.”
Din aceste dispoziții legale rezultă fără echivoc faptul că societatea agricolă nu deține în proprietate terenurile agricole pe care le exploatează în comun asociații societății și nici nu deține acest teren în baza vreunui act juridic sau dispoziție legală specială care să îi confere vreun drept real de orice fel asupra acestor terenuri. Întrucât societății agricole proprietarii terenului îi cedează temporar doar dreptul de folosință asupra terenului fără plată sau altă contraprestație, cu scopul declarat al folosirii în comun a acestuia cu alți proprietari de terenuri agricole, în vederea creșterii productivității în acest domeniu și al obținerii de produse agricole de calitate,cu costuri mai mici decât în cazul în care exploatarea terenurilor ar fi avut loc individual de către fiecare proprietar, societatea agricolă are doar calitatea de detentor precar al terenului agricol.
Întrucât produsele agricole obținute urmare a exploatării terenurilor agricole reprezintă din punct de vedere juridic fructe industriale ale pământului, acestea, potrivit art. 483 C.civ., „se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune”, fără vreo influență asupra dreptului de proprietate asupra acestora chiar în situația existenței obligație de plată a „semănăturilor, arăturilor și muncii prestate de alții” prevăzută de art. 484 C.civ. Această constatare rezultă pe de o parte din faptul că obținerea fructelor s-a realizat și prin munca proprietarului terenului, iar pe de altă parte, din constatarea faptului că dispozițiile art. 484 C.civ., instituie un drept de creanță în sarcina proprietarului fructelor și un drept de retenție în favoarea titularului dreptului de creanță până la plata creanțelor și nu o restrângere a dreptului de proprietate al proprietarului terenului asupra fructelor produse de bunul său.
Prin urmare, instanța constată că prin predarea de către societatea agricolă a produselor agricole (a fructelor industriale) obținute prin exploatarea terenurilor agricole, pe bază de borderou asociaților societății, proprietari ai terenurilor nu are loc un transfer al dreptului de proprietate asupra produselor agricole, un schimb de bunuri sau plata unui serviciu de obținere a produselor agricole, ci o predare fizică a fructelor pământului de la detentorul precar la proprietar. Astfel fiind, operațiunea de predare a produselor agricole către asociații societății pe bază de borderou nu constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată astfel cum aceste operațiuni sunt definite de art. 126 C fiscal și de HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, astfel că această operațiune nu intră în sfera de aplicare a TVA.
Fiind vorba de o operațiune ce nu intră în sfera de aplicare a TVA, în mod corect reclamanta nu a colectat TVA la contravaloarea produselor distribuite asociaților astfel că, în mod nelegal aceasta a fost obligată prin actele administrativ fiscale contestate la plata unui TVA stabilit suplimentar cu acest titlu în cuantum de 86.584 lei, iar în temeiul art. 120 alin. C.proc. fiscală a fost obligată la plata de accesorii de 17.825 lei aferente TVA stabilit suplimentar, respectiv, în mod nelegal, urmare a recalculării bazei de impozitare s-a respins cererea de rambursare a sumei 86.584 lei TVA de rambursat.
În consecință, constatând caracterul nelegal al actelor administrativ fiscale emise de către organul de inspecție fiscală, în limitele legalei sale sesizări, temeinicia acțiunii în contencios administrativ înaintată de reclamantă astfel cum a fost formulată, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 218 alin. 2, art. 274 C.proc.civ. și a textelor de lege anterior amintite, instanța a admis acțiunea societății agricole reclamante și a anulat în parte actele administrativ fiscale contestate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă reprezentând taxe judiciare onorariul de avocat achitat de către reclamantă nefiind dovedit prin depunerea chitanței de plată la dosar, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei sentinței, au declarat recurs recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., solicitând admiterea recursului modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că, S. Agricola Înfrățirea Cărei a fost înființata în baza Legii nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultura. Capitalul social al societății este format din numerar și din bunuri mobile și imobile ca urmare a aportului adus de către asociații membrii ai societății.
Pământul subscris de către membrii societății agricole rămâne în proprietatea acestora în conformitate cu prevederile art.6 din Legea nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultura.
Conform statutului societății aferent dreptului de utilizare a terenului aflat în proprietatea membrilor asociați, aceștia sunt îndreptățiți în a primi, conform statutului societății, produse agricole obținute în urma exploatării terenurilor agricole. De asemenea, conform prevederilor Legii nr.36/1991, S. Agricola înfrățirea Carei are dreptul de folosința asupra pământului și astfel deține în proprietate produsele obținute din exploatarea acestuia.
Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei se reține ca o parte din membrii asociați au solicitat acordarea de produse în natura, iar o parte au convenit la acceptarea încasării contravalorii în numerar a produselor agricole cuvenite conform statutului și a adunării generale anuale obligatorii.
Operațiunea de distribuire a produselor agricole către membrii asociați este o operațiune care intra în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societății agricole. Aceste constatări se întemeiază pe prevederile art.126, 127, 128, 130 din Codul fiscal.
In urma analizei actelor existente la dosarul cauzei, a reglementarilor legale invocate, rezulta ca operațiunea de acordare a bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaților este o operațiune impozabila, respectiv operațiune care intra în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata.
De asemenea, arată că se prezintă în mod eronat că societatea are drept de retenție asupra bunurilor, fruct al pământului, deoarece persoanele care aduc în folosința asociației terenurile conform contractului de asociere încheiat primesc o cantitate prestabilită de "fructe ale pământului" și nicidecum asociația nu retine o parte al acestora restul fiind acordat membrilor asociați.
Din cuprinsul cadrului legislativ enunțat reiese ca acordarea produselor agricole membrilor asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosința asupra terenului agricol intra în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata. Acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaților este o operațiune impozabila, întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societății agricole în schimbul dreptului de folosința asupra pământului asociaților.
In baza celor prezentate mai sus, în mod corect și legal organele de inspecție fiscala au colectat TVA pentru produsele agricole acordate membrilor asociați, respectiv au stabilit TVA suplimentar pentru perioada 01.07._12, în valoare totala de 86.584 lei.
Referitor la obligații fiscale accesorii în suma de 17.825 lei aferente taxei pe valoarea adăugata stabilita suplimentar în suma de 86.584 lei, se retine ca stabilirea în sarcina petentei a majorărilor de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar de plata reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul. Având în vedere ca în ceea ce privește debitul de natura taxei pe valoarea adăugata stabilita suplimentar în suma de 86.584 lei, contestația a fost respinsa ca neîntemeiata, aceasta se va respinge și pentru suma de 17.825 lei, cu titlu de accesorii, conform principiului de drept "accessorium sequitur principale ".
In drept, invocă dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.
La data de 27.02.2013 S. A. Înfrățirea Carei a formulat recurs incident în cauză, solicitând admiterea recursului incident și modificarea sentinței recurate.
Arată că potrivit dispozitivului sentinței instanța de fond a admis în tot acțiunea în contencios administrativ. Nici la partea de considerente nu a oferit nici o explicație pentru care suma reprezentând accesoriile nu trebuiau restituite subscrisei.
Pentru justa soluționare a prezentei cauze trebuie să ne raportăm la principiul accesorium sequitur prinipalem. Potrivit acestui principiu ceea ce este accesoriu urmează situația a ceea ce este principal, adagiu latin care exprima dependenta necesara a regimului juridic al unui bun, a unui raport juridic ori a unui drept, de regimul juridic al unui alt bun, de un alt raport juridic ori de un alt drept. Este de necontestat faptul că majorările de întârziere reprezintă accesorii lae obligației principale privind plata taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect apreciază că instanța de fond trebuia să admită și acest petit din cerere și să dispună obligarea pârâtei și la plata acestei sume.
Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului incident, se constată că în actuala reglementare a acestei căi de atac nu este prevăzut recursul incident, iar disp. art.2931 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în recurs, deoarece disp. art.316 Cod procedură civilă fac trimitere expresă doar la dispozițiile de procedură privind judecata în apel, ori judecata în apel este reglementată în capitolul II la art.294 - 298 Cod procedură civilă, motiv pentru care recursul incident declarat de reclamantă va fi respins ca inadmisibil.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din actele dosarului, societatea reclamantă a fost înființată în conformitate cu prevederile Legii 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură. Potrivit prevederilor art. 5 din lege, societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil și un număr nelimitat și variabil de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor și altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes agricol.
De asemenea, potrivit art. 6, uneltele agricole și alte utilaje, mijloacele materiale și bănești, precum și animalele pot fi aduse în societate, în proprietatea sau numai în folosința acesteia, după caz. Terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, asociații păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestora.
În fapt, pentru folosința pământului adus în asociație, membrii asociați ridică o parte din produsele obținute de pe urma exploatării terenurilor, potrivit hotărârii adunării generale a asociaților.
Potrivit art. 126 din Legea 571/2003, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).
De asemenea, potrivit art. 128 alin. 1 din lege, prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia.
Rezultă, deci, că esențial este să fi intervenit transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, iar din acest punct de vedere, nu se poate reține că, prin produsele distribuite de societatea agricolă membrilor săi asociați, s-a realizat un transfer al dreptului de proprietate de la societate către aceștia, câtă vreme pământul a rămas în proprietatea membrilor cooperatori, nefiind niciodată al societății agricole. Prin urmare, contravaloarea acestor produse nu poate sta la baza calculării TVA, cu atât mai mult cu cât, pentru cantitățile de produse distribuite, nu s-au întocmit facturi fiscale.
Nu sunt incidente nici prevederile pct. 4 alin. 2 din Titlul VI Cap. IV din HG 44/2004 actualizată, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, care prevăd că se consideră livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. 1 din codul fiscal, produsele agricole reținute drept plată în natură a prestației efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, care prestează servicii pentru obținerea și/sau prelucrarea produselor agricole, precum și plata în natură a arendei.
Se observă, însă, că textul legal menționat reglementează o altă situație, care nu se regăsește în speță, căci nu este vorba de nici o prestare de servicii pentru obținerea și/sau prelucrarea produselor agricole din partea membrilor asociați, produsele distribuite acestora de către societatea agricolă s-a făcut în temeiul calității lor de proprietari ai acestor terenuri și membri în societate, neavând la bază o prestare de servicii cu plată în natură.
Față de aceste considerente, reținând că sentința pronunțată este legală și temeinică, instanța interpretând corect textele de lege aplicabile cauzei, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligată partea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M. la plata către intimată a sumei de 2.600 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, față de respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M. și respingerea ca inadmisibil a recursului incident formulat de reclamantă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de S. A. Înfrățirea Carei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, J. Satu M., împotriva sentinței nr.4071/CA din 14.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă DGFP Satu M. să plătească părții intimate S. A. Înfrățirea Carei suma de 2600 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 8.04.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER :
G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. S.M.
Jud.fond A.V.
Dact.A.C.
2 exemplare/18.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3544/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 4128/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
