Anulare act administrativ. Decizia nr. 1520/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1520/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 377/83/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.1520/CA/2013 - R
Ședința publică din 8 aprilie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă . cu sediul în Satu M., .. 395, J. Satu M. în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, J. Satu M., împotriva sentinței nr.4653/CA din 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă prin avocat A. T. în baza delegației speciale de la dosar, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, precum și faptul că s-a depus la dosar întâmpinare, după care:
Instanța califică întâmpinarea depusă la data de 4.04.2013 drept concluzii scrise.
Reprezentanta recurentei arată că la data de 27.03.2013 s-a deschis procedura de insolvență a recurentei și a fost numit lichidator, iar delegația de reprezentare a avocatului, este dată de lichidator. Arată că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea cererii de anulare a actelor administrative și obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere de la data expirării celor 45 de zile și până la rambursarea efectivă, fără cheltuieli de judecată. Arată că instanța se referă în mod greșit la un contract de comodat pentru că acesta nu a existat niciodată. La momentul la care au existat resurse suficiente în acest scop, s-a decis achiziția imobilului și s-a înființat un punct de lucru și pentru spațiul excedentar desfășurării activității s-a decis închirierea către terți și s-a depus la DGFP Satu M. notificarea privind operațiunea de taxare a chiriei.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.4653/CA din 18.12.2012 Tribunalul Satu M. a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ., cu sediul în Satu M., ..395, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M. . nr. 3-5, jud. Satu M., pentru anulare act administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale parțiale în vederea soluționării decontului cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare înregistrat sub nr._/24.09.2009, în urma reverificării dispuse de DGFP Satu M. prin Decizia nr._/04.11.2010 privind modul de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.536/28.04.2010.
Procedând la reverificarea dispusă prin decizia susmenționată, organele fiscale au întocmit Raportul de inspecție fiscală nr.F-SM 58 din data de 25.01.2011 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr.F-SM 85/25.01.2011, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar de plată în sumă de 62.871 lei, aferent apartamentului achiziționat de la ..
S-a apreciat de către organele fiscale că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.145 alin.2 lit.a din Codul fiscal, întrucât reclamanta nu poate dovedi că apartamentul achiziționat este utilizat în vederea desfășurării de operațiuni taxabile și prin urmare nu poate beneficia de dreptul de deducere și implicit de rambursare a TVA aferentă acestei achiziții.
În baza probelor administrate, instanța a apreciat că în mod corect organul fiscal a constatat faptul că apartamentul respectiv nu a fost achiziționat în scopul operațiunilor taxabile.
Astfel, din Nota explicativă luată administratorului societății reclamante (fila 27), rezultă că societatea nu a desfășurat nicio activitate în imobil și nici nu a obținut venituri aferente acestui spațiu. Mai mult, conform contractului de comodat încheiat la data de 02.02.2010 (filele 57-58), reclamanta a cedat cu titlu gratuit unor persoane fizice dreptul de folosință asupra imobilului în cauză. În aceste condiții nu se poate aprecia că intenția reală a reclamantei era achiziționarea unui imobil în scopul afacerii, a realizării obiectului de activitate a societății.
Împrejurarea că a fost înființat un punct de lucru la apartamentul în cauză este nerelevantă în condițiile în care, până la data controlului, societatea reclamantă, ce are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor, nu a realizat nicio operațiune economică la imobilul achiziționat.
Chiar dacă după data de 20.01.2011 reclamanta realizează venituri din chirii, urmare a încheierii contractului nr.22/2011, operațiunile de închiriere sunt scutite de TVA, conform prevederilor art.141 alin.2 lit. e) din Codul fiscal, nefiind prevăzute ca fiind activități pentru care se poate deduce taxa aferentă achizițiilor.
Prin urmare, în raport cu probele administrate și starea de fapt constatată, instanța a apreciat că achiziționarea imobilului în cauză de către reclamantă nu este circumscrisă noțiunii de operațiune taxabilă, prevăzută de art. 145 alin.2 lit.a) din Codul fiscal, astfel că organele fiscale au apreciat în mod legal că suma de 62.871 lei nu poate fi aprobată la rambursare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Arată că înainte de a analiza punctual nelegalitatea considerentelor expuse în motivarea sentinței recurate, trebuie precizat că până la emiterea actelor administrativ-fiscale atacate în prezentul dosar, pentru soluționarea decontului de TVA aferent achiziției acestui imobil, au fost emise mai multe decizii de soluționare succesive. Organul fiscal investit cu soluționarea contestațiilor noastre fiscale a dispus reefectuarea inspecției fiscale pentru aceeași perioada și pentru aceleași obligații fiscale de două ori. în acest sens, facem în cele ce urmează o scurtă prezentare a succesiunii actelor administrativ fiscale care au condus la refuzul rambursării TVA -ului .
La data de 21.12.2009 s-a emis Raportul de Inspecție Fiscala_, prin care s-a respins la rambursare suma de 104.415 ron reprezentând TVA și s-a emis decizia de impunere nr. 1360/21.12.2009. Suma de 104.415 lei respinsa la rambursare este compusa din suma. de 62.871 lei, aferenta facturii . nr._, reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 7 situat în Satu M., .. 24, județ Satu M. (obiect al prezentului litigiu) și suma de 41.544 lei aferenta facturilor fiscale nr._/03.12.2009 și_/21.12.2008, reprezentând hala și componente hala metalica, împotriva acestor acte administrativ-fiscale, subscrisa a formulat contestație; în urma soluționării contestației noastre, s-a emis decizia nr. 2874/26.02.2010 prin care a fost anulata decizia de impunere nr. 1360/21.12.2009 și s-a dispus reverificarea societății noastre pentru aceeași perioada și pentru aceleași obligații fiscale.
În urma reverificării, s-a emis la data de 28.04.2010 Raportul de Inspecție Fiscala_, prin care s-a respins la rambursare suma de 104.415 ron reprezentând TVA și s-a emis decizia de impunere nr. 533/16.07.2009. Aceste acte administrative ne-au fost comunicate la 03.05.2010.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale s-a formulat în termenul legal contestație în temeiul art. 205-207 Cod proc. Fiscal, din OG 92/2003, având nr. de înregistrare 573/02.06.2010.
Aceasta contestație nu a fost soluționata în termenul legal de 45 de zile, neavând un răspuns la contestație aproape 6 luni.
După introducerea acțiunii în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr._/83/2010 al Tribunalului Satu M., a fost comunicata Decizia nr._/04.11.2010 privind soluționarea contestației formulata de . înregistrata la D.G.F.F. Satu M.. sub nr._/04.11.2010, motiv pentru care a precizat acțiunea în sensul anularii acestei decizii de soluționare a contestației.
Decizia de impunere nr.536/28.04.2010 pentru suma de 62.871 lei, reprezentând TVA aferenta achiziției imobilului și s-a dispus refacerea pentru a doua oară a inspecției fiscale în ceea ce privește TVA-ul aferent imobilului și totodată s-a respins ca neîntemeiată contestația formulata de subscrisa pentru suma de 41.544 lei reprezentând TVA aferenta achizițiilor de materiale de construcții. Considerând modalitatea de soluționare a contestației noastre ca fiind nelegală, am solicitat și anularea acesteia prin precizarea la acțiune depusă în dosar nr._/83/2010 al Tribunalului Satu M..
Prin sentința civilă, nr. 1648/CA, pronunțată în ședința publica din 21.06.2011 de către Tribunalul Satu M., în dosarul cu numărul_/83/2010, instanța de fond a admis în parte acțiunea precizată în contencios administrativ fiscal formulata de subscrisa. Astfel, a obligat pârâta la soluționarea contestației reclamantei, înregistrată sub numărul_/08.02.2011, (cea privitoare la TVA-ul aferent imobilului) și a respins ca prematur capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere F-SM 85/25.01.2011 (privitoare tot la TVA-ul aferent imobilului) și a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr._/04.11.2010 emisa de către parata (privitor la TVA-ul aferent halei metalice). Arătăm în acest context, că același complet de judecată a pronunțat atât sentința mai sus arătată, cât și sentința recurată în prezentul dosar.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs. Curtea de Apel Oradea a admis recursul formulat de subscrisa și a dispus anularea deciziei nr._/04.11.2010, a deciziei de impunere nr. 536/28.04.2010 și anularea raportului de inspecție fiscala nr._/28.04.2010 privind suma de 41.544 lei reprezentând TVA aferent achiziției halei metalice și componentelor aferente, suma care a fost rambursata reclamantei în baza acestei hotărâri.
La data de 12.07.2011 (după pronunțarea primei instanțe) se comunica subscrisei Decizia nr._/27.04.2011 privind soluționarea contestației formulată, înregistrată la D.G.F.F. Satu M. sub nr._/08.02.2011, împotriva Deciziei de impunere F-SM 85/_, respectiv a Raportului de Inspecție fiscala F-SM 58/25.01.2011, prin care s-a respins rambursarea sumei de 62.871 lei reprezentând TVA; împotriva acestor din urma acte administrativ-fiscale am formulat acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul prezentului dosar.
În cuprinsul Deciziei nr._/27.04.2011 privind soluționarea contestației formulata de ., organul fiscal reține că societatea noastră a achiziționat în anul 2009 un apartament situat în Satu M., .. 24, de la ., încheindu-se cu ocazia tranzacției contractul de vânzare cumpărare în forma notariala ce poartă încheierea de autentificare nr. 1989/04.06.2009.
Totodată organul de control mai retine că pentru plata prețului, societatea vânzătoare a emis factura fiscala . nr. 1/03.06.2009 în valoare de 330.900 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 62.871 lei. în cuprinsul aceleiași decizii se mai reține și că plata prețului a fost achitată integral prin 6 ordine de plată, (nr.13/15.09.2009, nr. 14/16.09.2009, nr. 15/ 17.09.2009, nr.5/ 13.10.2009, nr.6/15.10.2009 și nr.7/20.10.2009), fiind achitat catre vânzător implicit și TVA-ul aferent.
Trebuie precizat ca societatea a decis achiziționarea unui imobil cu destinația de birouri, sens în care a încheiat contractul de vânzare cumpărare în forma autentica mai sus amintit, cu privire la imobilul înscris în CF nr._ N.
Societatea nu deține și nici nu a deținut un alt imobil anterior achiziționării celui în discuție. La momentul la care au existat resurse suficiente în acest scop, s-a decis achiziția acestui imobil și s-a înființat în acest sens un punct de lucru, astfel cum rezulta din certificatul constatator depus în probațiune în fata primei instanțe, mai mult, pentru spațiul excedentar desfășurării activității subscrisei s-a decis închirierea către terți și s-a depus la DGFP Satu M., sub nr. 1273/29.01.2011, notificarea privind operațiunea de taxare a chiriei.
Precizează faptul ca documentele de achiziționare au fost corect înregistrate în evidentele contabile ale societății, apartamentul fiind înregistrat în contul 212 " mijloace fixe".
Arată totodată că până la achiziționarea acestui imobil, societatea a funcționat cu sediul social la domiciliul administratoarei societății, care este un imobil aparținând părinților acesteia și pentru care societatea a încheiat un contract de comodat la data de 02.02.2010, activitatea nedesfășurându-se . exercitării activităților economice ale societății .
În acest context arată că, în mod greșit prima instanță a reținut la fila 6 alin. 7, în considerentele hotărârii recurate, următoarele: " conform contractului de comodat, încheiat la data de 02.02.2010, filele 57-58, reclamanta a cedat cu titlu gratuit unor persoane fizice dreptul de folosința asupra imobilului în cauza. în aceste condiții nu se poate aprecia ca intenția reala a reclamantei era achiziționarea unui imobil în scopul afacerii, a realizării obiectului de activitate al societății".
Afirmația primei instanțe, mai sus citată, contravine realității, instanța făcând o confuzie. Astfel, imobilul obiect al contractului de comodat încheiat la data de 02.02.2010, filele 57-58, la care se referă prima instanță, nu este imobilul achiziționat de subscrisa pentru care se refuză dreptul de rambursare a TVA-ului, ci este vorba despre contractul de comodat în baza căruia societatea si-a deschis un sediu social la părinții administratoarei subscrisei, înainte de a achiziționa imobilul obiect al prezentului dosar.
Așadar, societatea reclamantă nu a cedat niciodată cu titlu gratuit folosința imobilului achiziționat, ci dimpotrivă, o parte a imobilului a fost destinată pentru activitatea de birou a societății reclamante iar spațiul excedentar a fost închiriat, obținându-se venituri din această chirie, declarate organului fiscal - societatea depunând la DGFP Satu M., notificarea privind operațiunea de taxare a chiriei înregistrată sub nr. 1273/29.01.2011.
La data întocmirii primului raport de inspecție fiscala, apartamentul nu era finisat. Tocmai și acest lucru vine în sprijinul afirmației anterioare, deoarece în situațiile în care firmele folosesc apartamentele pentru birouri și sedii de firma, compartimentarea și finisajele diferă în cele mai multe cazuri de cele care au utilitate de locuința, iar cu ocazia ultimei inspecții fiscale, acest imobil nici nu a mai fost inspectat, cu toate ca erau deja finalizate operațiunile de amenajare, ultima inspecție având un caracter formal.
În mod greșit prima instanță apreciază că nu este relevant soluționării spetei faptul că subscrisa realizează venituri din chirii, urmare a încheierii contractului nr. 22/2011, apreciind că "operațiunile de închiriere sunt scutite de TVA, conform prevederilor art. 141 alin. 2 lit. e din Codul fiscal, nefiind prevăzute ca fiind activități pentru care se poate deduce taxa aferentă achizițiilor ". Raționamentul primei instanțe este greșit, întrucât, pe de o parte se ignoră faptul că din închiriere se obține un venit economic, iar pe de altă parte, operațiunile de închiriere sunt scutite de TVA, dar ele sunt producătoare de profit.
Mai mult, lecturând opinia instanței mai sus citată, rezultă că aceasta stabilește în mod greșit o legătură de interdependentă între deducerea TVA -ului aferent achiziției și faptul că operațiunea de închiriere nu este taxabilă.
Reținând în mod eronat cele două raționamente mai sus amintite, prima instanța a concluzionat în sensul că "achiziționarea imobilului în cauză de către reclamantă nu este circumscrisă noțiunii de operațiune taxabilă, prevăzută de art. 145 alin. 2 lit. a din Codul fiscal, astfel că organele fiscale au apreciat în mod legal că suma de 62.871 lei nu poate fi admisă la rambursare".
Dimpotrivă, tocmai în temeiul art. 145, alin.2, lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, consideram justificata cererea noastră de rambursare, întrucât această achiziție este făcuta în mod evident în scopuri taxabile, atâta timp cât pentru desfășurarea activității societății, conform obiectului de activitate al acesteia este imperios necesară existenta unui birou, care să coordoneze activitatea comercială producătoare de venituri taxabile.
Mai mult, pct.45, alin.2 lit. a din Normele de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. 44/2004, prevede ca și condiție pentru exercitarea dreptului de rambursare, faptul ca "bunurile respective urmează să fie utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere".
Astfel, solicitarea de rambursare TVA este justificată, neexistând nici un text de lege, în speța Legea 571/2003 privind Codul fiscal, care sa interzică sau sa nu dea drept la deducerea TVA achitata furnizorilor pentru imobile achiziționate în scopul desfășurării activității. în acest context arătăm că nu poate fi reținută motivarea organului fiscal din decizia de soluționare a contestației noastre, care respinge cererea de rambursare a TVA-ului aferent acestei achiziții, cu singura motivare, respectiv aceea că "nivelul veniturilor .și cheltuielilor înregistrate nu impun mutarea activității în spațiul achiziționat", fără însă a preciza care sunt veniturile și cheltuielile înregistrate de societate sau de la care nivel de venituri o societate are dreptul să-si achiziționeze un imobil pentru desfășurarea activității.
O astfel de apreciere a organului de control este însă nelegală, întrucât potrivit art. 11, alin.l din Codul Fiscal (reținut de organul fiscal în motivare), autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție ce nu are scop economic, dar nici într-un caz acest text de lege nu le permite să stabilească oportunitatea unei tranzacții comerciale, ci doar legalitatea acesteia. Or, în speță organul de control nu a arătat niciun element de nelegalitate a tranzacției, ci s-a substituit organelor de conducere, manageriale ale societății, stabilind că nu acesta era momentul prielnic pentru o astfel de achiziție.
Nu se poate retine că achiziționarea acestui imobil nu s-a realizat în scopul utilizării de către societate, cu atât mai mult cu cât este știut faptul ca în situația imobilelor înregistrate de persoanele juridice, fiscalitatea, respectiv impozitele și taxele aferente imobilului și terenului aferent sunt incomparabil mai mari decât cele aparținând persoanelor fizice și destinate locuințelor. în concluzie, nu aveam nici un interes economic sa îngreunam societatea cu impozite și taxe suplimentare, eventual, imobilul putea fi achiziționat pe persoana fizica, ca locuința și utilizat în scopuri ale societății, caz în care echipa de control nu ar mai fi avut constatarea referitoare la TVA și implicit nici bugetul statului nu ar mai fi încasat TVA-ul prin plata acestuia de catre furnizor.
Ca o consecința a admiterii recursului și implicit a acțiunii, apreciază ca se impune și acordarea dobânzilor legale în cuantum de 0,1 % pe zi, întrucât exista cadrul legal instituit, respectiv O.M.F.P. 1899/2004, pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu art. 1 din Legea 554/2004 care prevede dreptul de a obține repararea pagubei ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal.
În drept a invocat disp. art. 299 și următoarele Cod proc. civ., art. 1, art. 8, art. 15, alin.l, din Legea 554/2004, OG 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscala, Legea 571/2003 privind Codul fiscal, O.M.F.P. 1899/2004.
Intimata pârâtă prin întâmpinare a solicitat menținerea dispozițiilor instanței privind respingerea acțiunii.
Examinând sentința recurată atât prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentei-reclamante sunt parțial fondate, însă erorile de interpretare a unor probe de către instanța de fond nu sunt de natură să conducă la modificarea sentinței și admiterea acțiunii reclamantei.
Într-adevăr, prima instanță a făcut o confuzie între imobilul obiect al contractului de comodat încheiat la data de 02.02.2010 (f. 57-58) și imobilul achiziționat de reclamantă pentru care s-a refuzat de către DGFP dreptul de rambursare a TVA-ului.
Însă relevanță pentru stabilirea faptului dacă agentul economic beneficiază de dreptul de deducere și implicit de rambursare a taxei pe valoare adăugată în sumă de 62.871 lei aferentă achiziției apartamentului din Satu M., .. 24 o are împrejurarea realizării achiziției în scopul desfășurării de operațiuni taxabile.
Or, din nota explicativă dată de administratoarea societății la data de 13.01.2011 reiese că, deși apartamentul este complet finisat și de la data achiziției trecuseră 18 luni, societatea nu desfășoară nici o activitate la această adresă.
În plus, deși recurenta arată că o parte a imobilului a fost destinată pentru activitatea de birou a societății reclamante, iar spațiul excedentar a fost închiriat, veniturile obținute fiind declarate organului fiscal, cu opțiunea de taxare a chiriei înregistrată sub nr. 1273/29.01.2011, contractul de închiriere depus la dosarul de fond (f. 185-188) contrazice susținerile recurentei, deoarece la art. 2 se arată că întreg apartamentul este închiriat, iar nivelul redus al chiriei (100 de euro, fără a se indica că valoarea este purtătoare de TVA, conform opțiunii înregistrate la DGFP 9 zile mai târziu) face să opereze prezumția că înscrisul este întocmit pro causa.
Instanța de fond, în mod legal și temeinic, a făcut aplicarea art. 145 alin. 2 lit. a C.fisc. coroborat cu art. 141 alin. 2 lit. e, stabilind că deoarece operațiunile de închiriere sunt scutite de TVA, achiziția imobilului nu dă dreptul deducerii TVA-ului aferent, deoarece achiziția nu s-a făcut în scopul realizării de operațiuni taxabile.
Închirierea contractului de închiriere și opțiunea agentului economic înregistrată la DGFP Satu M., ambele la câteva zile de la inspecția fiscală din ianuarie 2011 (ocazie cu care administratoarea societății a declarat că se intenționa declararea apartamentului ca punct de lucru) fac să întărească prezumția de mai sus și raționamentul instanței de fond în sensul aplicării art. 145 alin. 2 lit. a C.fisc. coroborat cu art. 141 alin. 2 lit. e.
Acestea fiind avute în vedere, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă și va menține ca temeinică și legală sentința atacată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă . cu sediul în Satu M., .. 395, J. Satu M. în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, J. Satu M., împotriva sentinței nr.4653/CA din 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 8.04.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. G.C.
Jud.fond A.Dragoț
Dact.A.C.
2 exemplare/30.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3466/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 284/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
