Pretentii. Decizia nr. 281/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 281/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 10386/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.281/CA/2013 - R
Ședința publică din 28 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: S. M. - judecător
JUDECĂTOR: O. B.
JUDECĂTOR: G. C.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul în Oradea, .. 44, J. Bihor și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.2784/CA din 16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata reclamantă prin avocat Dimeny B. în baza Împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant arată că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.2784/CA din 16.05.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția tardivității a pârâtei DGFP Bihor.
A admis acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul Oradea, ..44, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, ambele cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor, și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU – București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6 și, în consecință:
- a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/16.03.2010 emisă de AFPM Oradea
- a dispus anularea Deciziei nr.745/24.08.2011 emisă de DGFP Bihor;
- a obligat pârâta AFP Oradea să restituie reclamantei suma de 8.261 lei, achitată cu chitanța . nr._/17.03.2010, reprezentând taxă de poluare, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata sumei de 8.261 lei, actualizată, în favoarea pârâtei AFP Oradea.
A obligat pârâtele la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 543,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Examinând cu prioritate excepția de tardivitate invocată de pârâtă raportat la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța a constatat că anterior promovării acțiunii în instanță, reclamanta a introdus plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din L.554/2004, plângere care a fost respinsă de către pârâtă prin Decizia cu nr.745/24.08.2011, aflată la fila 30 dosar.
Nu a fost primita susținerea paratei, in sensul ca, pentru a putea fi considerata îndeplinita procedura prealabila, reclamanta trebuia sa se adreseze organului fiscal pentru revocarea răspunsului la cererea de restituire, câta vreme, astfel cum am arătat, reclamantul s-a adresat deja pârâtei cu cererea de restituire a taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin chitanța . nr._/17.03.2010, reclamanta a achitat suma de 8.261 lei, reprezentând taxa de poluare. Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2011 reclamanta a solicitat pârâtei restituirea taxei achitate, invocând prevederile art. 25, 28 si 30 din Tratatul Uniunii Europene.
Prin Decizia nr.745/24.08.2011, pârâta DGFP Bihor a comunicat reclamantei refuzul de restituire a taxei, întrucât aceasta a fost datorată potrivit prevederilor legale in vigoare OUG 50/2008.
Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementată de art.148 alin.2 și4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 alin.1 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 C.E „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
-art.28 C.E „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă speciala de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Nu se impune ca reclamanta să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care reclamantul a achiziționat autoturismul,deoarece după cum s-a menționat mai sus, taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în țară.
Textul art.110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, s-a reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, iar afirmația chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu București cum că s-a recunoscut de către Comunitatea Europeană că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, este neîntemeiată.
Comisia Europeană (C.E) a solicitat, în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale.
Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare”, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul C.E.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele DGFP Bihor și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea și a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/16.03.2010 emisă de AFPM Oradea și a Deciziei nr.745/24.08.2011 emisă de DGFP Bihor. Totodată, a obligat pârâta AFPM Oradea să restituie reclamantei suma de 8.261 lei, achitată cu chitanța . nr._/17.03.2010 reprezentând taxă de poluare, sumă care a fost actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală.
De asemenea, a fost admisă, în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă și a fost obligată chemata în garanție, să plătească pârâtei AFPM Oradea suma de 8.261 lei, actualizată, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Ca o consecință a admiterii acțiunii prin prisma dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. a fost obligată pârâta AFPM Oradea la plata în favoarea reclamantei a sumei de 543,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat parțial, ținând cont de faptul că numai pârâta se află în culpă procesuală ca urmare a emiterii deciziei de calcul a taxei de poluare, nu și chemata în garanție.
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând admiterea recursului, în principal admiterea excepției tardivității contestației și modificarea sentinței atacate iar în subsidiar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că în mod temeinic și legal a fost respinsă contestația reclamantei intimate formulată în calea administrativă de atac, pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, respectiv ca nedepusă în termen. Decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată conform legii și trebuie contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii.
Mai arată că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, ea are un alt mod de calcul și altă destinație, îndeplinind exigențele prevăzute în dreptul comunitar.
Recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Solicită înlăturarea dispoziției privind obligarea recurentei la restituirea taxei de poluare, pentru că această taxă este venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București. În acest sens invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, instituția nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare.
De asemenea arată că instanța de fond a omis să oblige chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În ce privește cheltuielile de judecată, solicită ca instanța să facă aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
În drept a invocat dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.
Intimata reclamantă prin reprezentant a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivității, instanța va avea în vedere că, potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.
Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și deciziei de calcul .
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că, prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamantul se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.
Ori, prin acțiunea de față, reclamantul contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare, și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal,astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrânsă de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.
Desigur, cu totul alta ar fi fost situația în care reclamantul s-ar fi arătat nemulțumit de calcul efectuat prin decizia amintită, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.
Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.
Pe de altă parte, instanța de recurs reține că Înalta Curte s-a pronunțat prin decizia nr.24/14.11.2011 dată în recurs în interesul legii în sensul că „acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.”
Instanța de fond a examinat în mod corect conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE având în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismele de ocazie cumpărate dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acestora.
În ceea ce privește acordarea dobânzii prevăzute de Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că fiind în prezența unei taxe pentru care în conformitate cu art. 7 din O.U.G. nr.50/2008 „ Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,” nu se poate aplica dobândă legală de altă natură decât cea fiscală.
Excepția invocată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a sa pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008.
Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice Oradea si reclamantă, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Oradea, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
În ceea ce privește motivul de recurs, vizând omiterea instanței de fond la obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs îl apreciază ca fiind neîntemeiat, deoarece prin cererea de chemare în garanție, pârâta nu a solicitat obligarea AFM București și la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul în Oradea, .. 44, J. Bihor și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.2784/CA din 16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER :
S. M. O. B. G. C. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond A.C.
Dact.A.C.
2 exemplare/30.01.2013
| ← Pretentii. Hotărâre din 25-10-2013, Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 3466/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
