Anulare act administrativ. Decizia nr. 3038/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3038/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 5609/83/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.3038/CA/2013 - R
Ședința publică din 9 septembrie 2013
PREȘEDINTE: O. B. - judecător
JUDECĂTOR: A. V.
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă M. C. M. cu domiciliul în Satu M., . 15, . M. în contradictoriu cu intimatul pârât P. Municipiului Satu M. cu sediul în Satu M., Piața 25 Octombrie, nr. 1, J. Satu M., împotriva Sentinței nr.1493/CA/2.04.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că intimatul pârât a depus la dosar la data de 22.08.2013 întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.1493/CA/2.04.2013 Tribunalul Satu M. a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. C. M., în contradictoriu cu pârâtul P. MUNICIPIULUI SATU M., pentru anulare act administrativ.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin Dispoziția nr.509/28.03.2012 emisă de P. municipiului Satu M. privind stabilirea salariului brut al reclamantei, având în vedere Decizia nr. 1876/2011-R a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosar nr.5158/83/CA/2009 ce a avut ca obiect contestarea Deciziei nr. 11/2009 emisă de Camera de Conturi Satu M., în baza raportului de audit pe anul 2008, care a reținut că indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază se acordă numai funcționarilor publici și personalului contractual civil care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului și menține constatările Camerei de Conturi Satu M., s-a stabilit că, începând cu data de 01.04.2012, reclamanta beneficiază de un salariu de bază în cuantum de 4003 lei, care nu mai include indemnizația de dispozitiv.
Împotriva acestui act administrativ reclamanta a formulat plângere administrativă, soluționată nefavorabil de pârâtă, conform răspunsului comunicat sub numărul_/10.05.2012.
Verificând legalitatea dispoziției de salarizare contestată, instanța a constatat că aceasta a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale incidente și cu hotărârea judecătorească menționată în preambulul acesteia.
În legătură cu sporul de dispozitiv în discuție instanța a constatat că, potrivit art. 1 din Legea 138/1999, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în judecarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Instituția publică a primarului, respectiv aparatul de specialitate al acestuia nu se încadrează în enumerarea amintită astfel că, indemnizația de dispozitiv acordată personalului încadrat în cadrul acesteia a fost constată de către inspectorii Curții de Conturi ca fiind stabilită în mod nelegal.
Instanța a constatat că, deși potrivit dispozițiilor legale invocate de către reclamantă, art. 30 din Legea nr. 330/2009: „ Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și după caz indemnizațiile de conducere care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”, respectiv NOTA LA ANEXA III/3 privind modul de stabilire a salariului în administrația publică locală „ În coeficientul prevăzut în coloana „ Baza” sunt cuprinse salariul de merit, sporul de dispozitiv, iar în coeficientul prevăzut pentru gradul I, respective treapta de salarizare a funcțiilor de conducere este cuprins și sporul de vechime în muncă”, este evident că aceste dispoziții legale se aplică în măsura în care salariul, indemnizația de încadrare din luna decembrie 2009 au fost legale, respectiv în acestea au fost cuprinse sau la acestea au fost adăugate sporuri prevăzute de lege pentru funcționarul public/personalul plătit din fonduri publice, corespunzător categoriei, gradului treptei funcției în care a fost încadrată persoana respectivă.
Această afirmație este susținută de împrejurarea că acordarea de drepturi salariale personalului bugetar este atributul legiuitorului menit să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului cât și cuantumul acestuia, drepturile salariale ale personalului bugetar fiind stabilite prin lege.
Așa se explică faptul că, pentru a se înlătura orice dubiu în acest sens, în mod expres, prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit prin art. 37 că,” prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.”
Introducerea în temeiul art. 30 din Legea nr. 330/2009 în salariul de bază a sporului de dispozitiv nu conferă dreptul la acest spor și persoanelor care nu fac parte din categoriile avute în vedere de decizia nr. 37/14.12.2009 și care nu erau îndreptățite să primească acest spor înainte de . Legii nr. 330/2009.
Articolul 30 se referă la sporurile acordate înainte de . legii. Prin urmare, este vorba despre sporuri pe care personalul plătit din fonduri publice era îndreptățit să le primească.
Cum persoanele pentru care s-a aprobat acordarea indemnizației de dispozitiv prin hotărâre a Consiliului Local Satu M. nu erau îndreptățite să primească această indemnizație conform legislației în vigoare la data acordării, rezultă că această indemnizație nu putea fi inclusă nici în salariul de bază conform art. 30 din Legea nr. 330/2009.
De asemenea reține prima instanță că, împrejurarea că în nota de la Anexa III/2 a Legii nr. 330/2009 este enumerat sporul de dispozitiv nu semnifică faptul că toate persoanele la care se referă această anexă sunt îndreptățite să primească spor de dispozitiv. În opinia instanței de fond, mențiunea s-a făcut deoarece printre persoanele cuprinde în Anexa III/2 sunt și persoane care fac parte din categoria celor care sunt îndreptățite să primească spor de dispozitiv conform deciziei nr. 37/14.12.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această împrejurare este confirmată și de art. 10 din OUG nr. 1/2010, potrivit căruia, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, includerea în temeiul art. 30 din Legea nr. 330/2009 a sporului de dispozitiv în salariul de bază a fost constatată ca nelegală în ceea ce privește persoanele care potrivit deciziei nr. 37/14.12.2009 nu erau îndreptățite să primească acest spor, rezultă că nici prin Legea nr. 285/2010 nu s-a acordat acestor persoane sporul de dispozitiv. În opinia instanței, atât Legea nr. 330/2009, cât și Legea nr. 285/2010 au avut în vedere sporuri acordate în mod legal înainte de . Legii nr. 330/2009.
În condițiile în care, prin legile de salarizare succesive se mențin drepturile salariale ale funcționarilor publici și a celorlalte persoane plătite din fondurile publice la nivelul de referință din decembrie 2009, iar prin rapoarte de audit întocmite de către Curtea de Conturi a României confirmate prin hotărâri judecătorești irevocabile se constată că în decembrie 2009, reclamantei i s-a stabilit în mod nelegal un spor de 25% din salariul de bază cu titlu de spor de dispozitiv, este evident că, prin noile dispoziții de salarizare nu se poate perpetua la nesfârșit menținerea acestei stări de nelegalitate.
Față de cele de mai sus instanța a constatat că dispoziția emisă de primar, contestată prin prezenta acțiune în contencios administrativ prin care reclamantei i s-a stabilit în cursul anului 2012 un nou salariu prin eliminarea pe viitor a indemnizației de dispozitiv este temeinică și legală fiind emisă cu respectarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie.
În considerarea celor de mai sus, în temeiul art.1, 8, 10, 18 din Legea nr.554/2004, art.109 din Legea nr.188/1999 și a dispozițiilor legale anterior citate, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei pentru anularea Dispoziției nr.509/28.03.2012 emisă de pârât precum și a cererii accesorii privind restituirea drepturilor salariale reținute ca urmare a punerii în aplicare a deciziei contestate.
Instanța a respins și capetele de cerere privind pronunțarea asupra legalității Dispoziției nr.509/28.03.2012 și constatarea faptului că în anul 2010 angajații D.E.P. a mun. Satu M. au beneficiat în mod legal de spor de dispozitiv, față de prevederile art.111 Cod de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art.18 din Legea nr.554/2004, conform cărora instanța de contencios administrativ poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar nu să constate o stare de fapt.
În baza principiului disponibilității, nu a acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate de părți.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta reclamantă M. C. M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, recurenta a reiterat, în esență, susținerile din cererea introductivă și completarea la acțiunea depuse în fața instanței de fond. Astfel, recurenta arată că la data de 19.04.2012 i-a fost comunicată Dispoziția nr. 509/28.03.2012, emisă de P. municipiului Satu M., în care la art. 1 se arată noul salariu, de care va beneficia începând cu data de 01.04.2012. În preambulul Dispoziției, se arată faptul că aceasta a fost emisă în baza unei alte Dispoziții cu nr. 426/2012 emisă tot de P. municipiului Satu M., și care privește dispunerea unor măsuri privind recalcularea salariilor de bază brute ale salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Satu M. și ai D.E.P. Satu M..
Împotriva dispoziției mai sus menționate a formulat în termen legal contestație înregistrată sub nr. 16.035/27.04.2012.
Prin răspunsul dat de către P. municipiului Satu M., înregistrat sub nr. 17.759/10.05.2012 i-au fost respinse solicitările invocate, menținând în continuare dispoziția atacată. În consecință, a promovat acțiune în instanță.
Recurenta afirmă că deși a învederat instanței cu argumente pertinente că Direcția de Evidență a Persoanelor nu face parte din aparatul de specialitate al primarului, acestea nu au fost luate în considerare. Astfel, susține recurenta, însăși instanța de judecată confundă direcția la care este angajată cu „instituția publică a primarului, respectiv aparatul de specialitate al acestuia...".
Menționează recurenta că este angajată la Direcția de Evidență a Persoanelor a municipiului Satu M., care s-a înființat în anul 2005 în subordinea Consiliului local al municipiului Satu M. prin HCL nr. 41/A/2005, având ca temei O.G. nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, cu modificările și completările ulterioare.
Mai arată că Hotărârea Consiliului Local al municipiului Satu M., nr. 197/28.09.2006 prin care s-a stabilit indemnizația de dispozitiv, nu a fost contestată de către Instituția Prefectului Județului Satu M., deci este în vigoare și la data prezentei.
Precizează recurenta că personalul Direcției de Evidență a Persoanelor a municipiului Satu M. desfășoară în colaborare cu organele de poliție, activități cu caracter operativ desfășurând acțiuni, razii, controale în afara programului normal de lucru. Recurenta învederează instanței că indemnizația de dispozitiv a fost stabilită ca și un drept câștigat al salariaților prin H.C.L. nr. 197/2006, motiv pentru care, cu ocazia negocierilor colective din anul 2009, a fost inclusă ca obligație a angajatorului prin art. 17 alineatul 7 lit. „e" din Acordul colectiv nr.13.307. H.C.L. nr. 197/2006 a fost emisă în aplicarea în concret a prevederilor Legii nr. 138/1999, Legii nr. 53/2003, Ordonanței nr. 2/2006, O.U.G. nr. 63/2003, O.U.G. nr. 45/2003, Ordinului M.A.I. nr. 275/2002, Ordinului M.A.I. nr. 496/2003 și O.U.G. nr. 2/2005.
Recurenta susține că atâta timp cât Decizia nr. 11/2009 a Camerei de Conturi Satu M. în valorificarea activității auditului public pe anul bugetar 2008, actele depuse de părți în cauza dos. nr._ pe rol la Tribunalul Satu M. și Decizia nr. 1876/2011-R, emisă de Curtea de Apel Oradea în cauza dos. nr. 5158/83/CA/2009, se referă doar la angajații aparatului de specialitate a primarului municipiului Satu M. și nu se referă și la recurentă, respectiv HCL nr. 197/2006, nefiind anulată, în mod abuziv și nejustificat s-au emis de către primarul municipiului Satu M. Dispozițiile nr. 426/2012 și 509/28.03.2012.
De asemenea, arată recurenta, dispoziția nr. 509/28.03.2012, emisă de P. municipiului Satu M. și Dispoziția cu nr. 426/2012 emisă tot de P. municipiului Satu M., sunt două acte ilegale și emise abuziv.
În preambulul Dispoziției nr. 509/28.03.2012, se arată faptul că aceasta a fost emisă în baza unei alte Dispoziții cu nr. 426/2012 emisă tot de P. municipiului Satu M., și care privește dispunerea unor măsuri privind recalcularea salariilor de bază brute ale salariaților (dispoziție cu caracter normativ) din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Satu M. și ai D.E.P. Satu M.. Această dispoziție cu caracter normativ nu a fost adusă la cunoștința publică.
Dispoziția nr. 509/28.03.2012, emisă de P. municipiului Satu M., fiind un act administrativ cu caracter individual, trebuia să fie emisă în baza legii, conform cu conținutul legii și a celorlalte acte care au stat la baza aplicării ei, în scopul executării sau organizării executării legilor.
Aceste condiții se referă la aplicarea principiului supremației legii în dreptul românesc și la specificul activității executive de a fi o activitate „secundum legem". Cu alte cuvinte, Dispoziția nr. 509/28.03.2012, intervenind în cadrul și în vederea realizării activității executive, trebuie să fie conformă cu legea pe care o pune în aplicare și cu toate celelalte acte normative. Actele administrative care privesc organizarea executării și executarea legii sunt întotdeauna în raport de subordonare față de lege. Ele trebuie să aibă o bază legală, legalitatea actelor administrative fiind o condiție esențială pentru valabilitatea acestora.
Recurenta arată, în esență, că dispoziția cu nr. 426/2012 emisă de P. municipiului Satu M., privind dispunerea unor măsuri privind recalcularea salariilor de bază brute ale salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Satu M. și ai D.E.P. Satu M., cu toate că are caracter normativ, nu a fost adusă la cunoștința publică, motiv pentru care nu poate produce efecte juridice, știut fiind faptul că acestea devine executorie și începe să producă efecte juridice numai din momentul publicării; dispoziția nr. 509/28.03.2012, emisă de P. municipiului Satu M., este un act ilegal și emis abuziv, deoarece a fost emis în baza unui alt act administrativ abuziv și inexistent (Dispoziția nr. 426/13.03.2012, emisă tot de P. municipiului Satu M.) ;
Recurenta precizează că dispoziția nr. 509/28.03.2012, emisă de P. municipiului Satu M., care se dorește să producă efecte începând cu data de 1.04.2012, i-a fost comunicată la data de 19.04.2012.
Arată că la data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, prin care, la art. 3 lit. „c" se stabilește că: „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: ... luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare - a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare", ca apoi, în Nota la subsolul anexei III/2, să se facă definirea salariului de bază astfel: „ în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază" sunt cuprinse salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv, iar în coeficientul prevăzut pentru gradul I, respectiv treapta de salarizare a funcțiilor de conducere este cuprins și sporul de vechime în muncă ". Cu ocazia reangajării pe anul 2010, considerându-se prevederile art. 22 din Legea nr. 330/2010 potrivit cărora „Sporurile, majorările, precum și indemnizațiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege", prin Dispoziția 509/28.03.2012, i-a fost stabilit salariul de bază prin includerea în bază a sporurilor prevăzute de lege ca făcând parte din bază. Susține recurenta că prin Legea nr. 30/2012 a fost respinsă O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar, fapt ce face ca singurele elemente de determinare la reîncadrare să fie cele reglementate de Legea nr. 330/2009.
Recurenta mai susține, în esență că indemnizația de dispozitiv acordată în baza HCL nr. 197/2006 a fost constatată nelegală prin Decizia nr. 11/2009 a Camerei de Conturi Satu M. în valorificarea activității auditului public pe anul bugetar 2008, față de care s-a pronunțat Curtea de Apel Oradea în sensul legalității sale, motiv pentru care, indicarea în preambulul actului administrativ a Deciziei civilei nr. 1876/2011 ca temei al nașterii Dispoziției 510/2012 apare ca fiind nelegală, deoarece, pe de o parte, nu se dispune față de anul 2009, ci față de anul 2012 și, pe de altă parte, pentru că nu s-a dispus cu privire la efectele juridice ale dispozițiilor de reintegrare pe anii 2010 și 2011.
De asemenea, recurenta învederează instanței că salariul de bază pe anul 2010 a fost stabilit prin includerea în bază a sporului de dispozitiv, drept recunoscut, nu ca efect a HCL nr. 197/2006, ci ca drept stabilit prin legea de salarizare pe anul 2010, care, nu numai că prevede expres dreptul funcționarilor publici la sporul de dispozitiv, ci mai mult a reglementat expres, prin art. 30, că „In anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".
În plus, recurenta susține că prin punerea în aplicare a Dispoziției nr. 509/2012 se aduce atingere prevederilor Legii nr. 284 și 285/2010, respectiv dispozițiilor Legii nr. 283/2011, care, în mod imperativ, prevăd obligativitatea angajatorului în sistem bugetar de a asigura, pe anul 2011, salarizarea la nivelul lunii octombrie 2010 majorată cu 15%, iar pe anul 2012 salarizarea la nivelul lunii decembrie 2011.
Cu privire la Decizia nr. 37/14.12,2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, precizează faptul că în mod abuziv s-a dispus că numai o anumită categorie de persoane poate avea dreptul la spor de dispozitiv ajungându-se ca în cadrul aceluiași serviciu de evidență două persoane cu aceeași încadrare și care desfășoară aceeași muncă să fie renumerate diferit doar motivat de faptul că una dintre ele la momentul transferului avea acel spor iar cealaltă nu, situație care a generat pe parcursul timpului în conflicte între angajați ducând la scăderea calității muncii și la o delăsare din punct de vedere profesional cu privire la volumul de muncă efectuat.
Precizează de asemenea faptul că în anul 2010, angajații D.E.P. a mun. Satu M. au fost transferați de la S.P.C.L.E.P. Satu M. la D.E.P. Satu M.. La data la care era angajată la S.P.C.L.E.P. a beneficiat de acest spor de dispozitiv.
Susține recurenta, în esență, că având în vedere atribuțiile prevăzute în fișa postului întregului personal care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor în speță și la D.E.P. a municipiului Satu M., au dreptul la aceeași remunerație, reieșind în mod clar și indubitabil că acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile aceleași drepturi și sporuri ca și personalului care în mod limitativ a fost prevăzut în Decizia nr. 37/14.12.2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție printre care sunt enumerați: personalul militar din instituțiile publice de apărare națională ... precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salariat și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Recurenta apreciază că prin neincluderea tuturor categoriilor de angajați care își desfășoară activitatea la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, categoriile de salariați neincluse, fiind private astfel de un bun în interesul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția C.E.D.O., prin discriminarea între diferitele categorii socioprofesionale ce funcționează în cadrul serviciilor publice comunitare de evidentă a persoanelor.
În drept, recurenta a invocat prevederile Legii 554/2004, Legea 283/2011, Legea 215/2001, Legea 284/2010, Constituția, Codul muncii, O.U.G. 97/2005, O.G. 84/2001, C.E.D.O., Directiva 200/J./78, Legea 285/2010, Legea 330/2009 și Legea 283/2011.
Intimatul pârât P. Municipiului Satu M. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței recurate.
În motivare, intimatul a reiterat, în esență, susținerile din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond. Astfel, intimatul susține că în mod corect a reținut instanța că dispoziția atacată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale incidente și cu dispozițiile cuprinse în rapoartele de audit întocmite de către inspectorii Curții de Conturi a României și a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate de către instanțele judecătorești .
Cu privire la argumentul potrivit căruia sporul de dispozitiv nu se regăsește printre drepturile excluse de la acordare prin Legea nr. 330/2009, intimatul susține că o atare situație nu poate fi interpretată decât în sensul deja arătat, respectiv că sporul de dispozitiv se acordă în continuare acelor categorii de personal la care se referă art. .13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999, astfel cum a fost el interpretat de ÎCCJ, respectiv doar personalului militar și personalului asimilat.
Referitor la anularea actului administrativ subliniază că dispoziția contestată este, într-adevăr un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție - primarul, și care este emis în executarea Legii nr. 330/2009, în vigoare începând cu data d 01.01.2010. Prin acest act nu se nasc drepturi noi, ci numai se aplică în concret, în persoana fiecărui funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, dispozițiile legii referitoare la reîncadrarea acestuia și la drepturile sale salariale.
Menționează că Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003 nu s-a referit și nici nu se putea referi la vreo categorie de personal din administrația publică locală, căci autoritățile prin care aceasta se realizează nu se află în raport de subordonare nici față de Ministerul de Interne, nici față de vreo altă autoritate a statului, ci funcționează potrivit principiilor descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.
Intimatul învederează instanței că recurenta interpretează în mod eronat prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009, sporurile avute în vedere de legiuitor a fi introduse în salariul de baza, inclusiv cel de dispozitiv, fiind cele acordate în mod legal persoanelor îndreptățite sa primească acest spor înainte de . Legii nr. 330/2009.
Faptul că în Legea nr. 330/2009 aceste drepturi poarta denumirea de spor de dispozitiv și nu indemnizație nu schimba natura juridică a acestor drepturi bănești. De asemenea, împrejurarea ca în Nota de la Anexa II/2 a Legii nr. 330/2009 este enumerat sporul de dispozitiv nu semnifica faptul ca toate persoanele la care se refera aceasta anexa sunt îndreptățite sa primească spor de dispozitiv.
Intimatul afirmă că includerea în temeiul art.30 din Legea nr. 330/2009 a sporului de dispozitiv în salariul de baza a fost constatată ca nelegală în ceea ce privește persoanele care potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nu erau îndreptățite să primească acest spor, prin urmare nici prin Legea nr. 285/2010 nu s-a acordat acestor persoane sporul de dispozitiv.
În drept, intimatul nu și-a motivat întâmpinarea.
Examinând sentința recurată raportat la motivele de recurs invocate precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 indice 1 C.proc.civ. vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012, instanța reține următoarele:
Recurenta este funcționar public în cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor a municipiului Satu M.. Prin Dispoziția nr. 509/28.03.2012 emisă de P. municipiului Satu M. privind stabilirea salariului brut al recurentei, s-a stabilit că, începând cu data de 01.04.2012, recurenta beneficiază de un salariu de bază în cuantum de 4003 lei, care nu mai include indemnizația de dispozitiv. Împotriva acestui act administrativ recurenta a formulat plângere administrativă, soluționată nefavorabil de intimat, conform răspunsului comunicat sub numărul_/10.05.2012.
Curtea de apel constată că în mod legal și temeinic a respins instanța de fond acțiunea reclamantei.
Critica recurentei privind faptul că fiind angajată la Direcția de Evidență a Persoanelor Satu M. aflată în subordinea consiliului local și nu a primarului municipiului Satu M. decizia nr. 11/2009 a Camerei de Conturi Satu M. și decizia nr. 1876/2011 – R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dos. 5158/CA/2009 nu îi sunt aplicabile apare ca nefiind de natură să influențeze soluția pronunțată asupra fondului acțiunii recurentei. Astfel, deși cele susținute de recurentă corespund realității, acest fapt nu este de natură să atragă nelegalitatea deciziei atacate, legalitatea acesteia urmând a fi analizată raportat la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii ei, un astfel de act administrativ putând fi emis, fără a fi nelegal, fără ca anterior să existe o decizie a Camerei de Conturi care să oblige primarul la emiterea sa.
Instanța de recurs constată că nu poate fi reținută critica recurentei conform căreia dispoziția atacată a fost emisă în baza unei alte dispoziții, respectiv dispoziția nr. 426/2012, care are caracter normativ însă nu a fost adusă la cunoștința publică, motiv pentru care este inexistentă, fapt care atrage nulitatea actului administrativ atacat de recurentă. Astfel, instanța de control judiciar reține că un act administrativ care se referă la o categorie determinată de persoane este un act administrativ individual și nu unul normativ cum susține recurenta. Prin urmare, este neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia dispoziția nr. 426/2012 este inexistentă cu consecința nulității dispoziției atacate.
Nu poate fi reținut ca motiv de nulitate al dispoziției atacate nici faptul că aceasta stabilește o data începând cu care produce efecte juridice, dată care este anterioară momentului comunicării sale cu persoana interesată. Acest aspect poate prezenta relevanță cu privire la modul de executare a dispoziției, respectiv a momentului începând cu care dispoziția putea fi pusă efectiv în executare, însă nu este de natură să afecteze însăși validitatea actului administrativ.
Curtea de apel constată că nu este întemeiată nici susținerea recurentei conform căreia actul administrativ atacat nu se referă la ea deoarece denumirea instituției cu care se află în raporturi de serviciu este indicată greșit, o astfel de eroare fiind fără relevanță asupra validității actului atacat atât timp cât prin indicarea numelui și prenumelui recurentei în actul administrativ este mai presus de orice dubiu că destinatarul actului este recurenta.
În ceea ce privește fondul dreptului recurentei la indemnizația de dispozitiv, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a făcut o corectă analiză a acestei probleme juridice.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că prin Decizia nr. 37/14.12.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în judecarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Instanța de control judiciar constată că recurenta nu a făcut dovada că s-ar încadra în categoriile de persoane limitativ enumerate în decizia în interesul legii menționată care au dreptul la indemnizație de dispozitiv. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 330 indice 7 din codul de procedură civilă de la 1865, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Față de această prevedere lipsită de echivoc, aprecierile personale ale recurentei făcute în cadrul motivelor de recurs privind justețea soluției date asupra recursului în interesul legii raportat la prevederile legale în vigoare precum și la cele convenționale și comunitare, nu pot forma obiectul analizei curții de apel pentru care decizia în interesul legii este obligatorie.
De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile recurentei vizând situația diferită la locul de muncă între diferiții funcționari, o astfel de situație putând fi justificată de traseul profesional diferit al acestora. Pe de altă parte, legalitatea actului administrativ emis cu privire la recurentă nu poate fi apreciată prin prisma situației altor persoane.
Prin urmare, instanța va respinge ca nefondat recursul și va menține în totalitate sentința recurată.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă M. C. M. cu domiciliul în Satu M., . 15, . M. în contradictoriu cu intimatul pârât P. Municipiului Satu M. cu sediul în Satu M., Piața 25 Octombrie, nr. 1, J. Satu M., împotriva Sentinței nr.1493/CA/2.04.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 9.09.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: O. B. A. V. S. M. A. Cărăgin
Red.hot.jud. A.V.
Jud.fond A.D.
Dact.A.C.
2 exemplare/12.09.2013.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1451/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Hotărâre din 08-11-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
