Pretentii. Decizia nr. 2545/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2545/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 3165/83/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR. 2545/CA/2013 – R
Ședința publică din 5 iunie 2013
Președinte: L. B.
Judecător: I. G.
Judecător: C. R.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. L., cu domiciliul procedural ales în Satu M., .. 2, Birou 38, jud. Satu M. și cu intimata-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva Sentinței nr. 4446/CA din 05.12.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța invocă, din oficiu, excepția tardivității prezentului recurs și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 4446/CA din 05.12.2012 Tribunalul Satu M. a admis acțiunea în contencios administrativ, înaintată de reclamanta C. L. împotriva pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M. și Administrația F. pentru Mediu, în sensul că, a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/27.10.2010 emisă de pârâta DGFP Satu M., a obligat pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2257 lei, reprezentând plata taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală până la data restituirii sumei. În temeiul art. 274 alin. 3 C. proc. civ. a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 543,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, după data de 01.01.2007, respectiv 01.07.2008, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism second hand înmatriculat în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul. În acest sens, potrivit reglementărilor interne solicitantul a completat o cerere tip prin care se solicită calculul taxei de poluare pentru autovehicule în vederea primei înmatriculări în România prevăzută de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Pentru stabilirea cuantumului taxei de poluare datorată, organul fiscal abilitat în acest sens, respectiv Administrația Finanțelor Publice Satu M. a emis Decizia privind calculul taxei de poluare pentru autovehicule nr._/27.10.2010, prin care, în sarcina solicitantului s-a stabilit obligația de plată a unei taxe de poluare în cuantum de 2257 lei, achitată de către reclamant conform chitanței fiscale depusă la dosar.
În termenul legal de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare achitate, cerere prin care se invocă caracterul discriminatoriu al taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 nesoluționată de pârâta DGFP Satu M..
Instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamant și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamant în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală.
Pe fondul cererii, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2."
Începând cu 1 ianuarie 2007 România este stat membru CE, însușindu-și acquis-ul comunitar și asumându-și, printre altele, obligațiile prevăzute de art. 28, 30 și 110 din Tratatul CE.
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ Simmenthal nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 110 al Tratatului de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (fostul art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene), este stabilirea faptului dacă taxa de poluare, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 110 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În privința consecințelor aplicării dispozițiilor art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanța constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiție a Comunităților Europene (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) a emis o . principii prin Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Akos Nadasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Atfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv I. Ntemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga, Hotararea CJCE (Prima Camera) din 19 martie 2009 în cauza nr. C-10/08 - Comisia vs. Finlanda C.J.C.E.,Hotărârea din 17 iulie 2008, Krawczynski, C 426/07, Comisia CE c. Austria (Cauza C-524/2007, cea mai importantă hotărâre care privește în mod direct problema de drept dedusă judecății fiind Hotărârea pronunțată in Cauza C-402/09 respectiv în cauza T. vs. Statul român cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008), în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare.
Prin această Hotărâre Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că, „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională.”
În considerentele hotărârii, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.În această privință, Curtea constată că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
De asemenea, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 07.07.2011 a decis astfel: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Spre deosebire de cauzele C-402/09, T., C-29/11, Sfichi și C-30/11, I., în cauza N. s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.
Astfel, instanța constată că și prin modificările ulterioare ale ordonanței se creează în continuare o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România care descurajează în mod evident punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională .
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 110 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile modificărilor ulterior adoptării OUG nr. 50/2008 prin care se instituie obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehiculele importate din state membre U.E. sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța apreciază că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea și a dispozițiilor modificatoare ale ordonanței de urgență amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa de poluare achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.
Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului C.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța de fond a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte beneficiară a sumelor achitate în contul acesteia de către contribuabili să procedeze la restituirea integrală a taxei pe poluare achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Din această perspectivă, nu s-a putut reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 13 ianuarie 2012 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 ( fost art. 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În acest context instanța de fond a mai constatat că cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâților la plata unor dobânzi este întemeiată.
Întrucât taxa de poluare în legătură cu care instanța a constatat dreptul reclamantului la restituire este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța de fond a apreciat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de art. 124 acest act normativ.
Prin urmare, s-a constatat îndreptățirea reclamantei la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală începând cu a 45-a zi de la data solicitării dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată în situația în care nu a solicitat dobânzi odată cu cererea adresată organului fiscal în condițiile prevăzute de art. 117 C.proc.fiscală, respectiv art. 70 din același act normativ.
În consecință, în temeiul art. 1, 2, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală și a textelor de lege anterior amintite, instanța de fond a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant astfel cum aceasta a fost formulată, a anulat actul administrativ fiscal contestat ca nelegal și a obligat pârâta Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei achitate de către reclamant cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală până la data restituirii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs recurenta pârâtă Administrația F. pentru Mediu, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului față de recurentă.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că în mod eronat si cu greșita aplicare a legii, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând obligația de plată în sarcina Administrației F. pentru Mediu.
Referitor la calitatea sa procesuală, consideră recurenta că nu poate avea decât cel mult calitatea de chemat în garanție, având în vedere faptul că între reclamant și AFM nu s-a născut niciun raport juridic prin achitarea taxei a cărei restituire se solicită, conform prevederilor potrivit cărora stabilirea, respectiv calculul sumei reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, precum și verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Calitatea procesual pasivă presupune existența identității între persoana chemată în judecată ca pârât și cel obligat în urma raportului juridic dedus judecății și, prin urmare, recurenta nu poate fi obligată direct la restituirea sumelor achitate organului fiscal competent.
De asemenea, arată că au aplicabilitate prevederile Capitolului II din Anexa I la Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, conform cărora:
„5.1. Contribuabilul care, în baza unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței judecătorești competente, are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, va depune, în vederea restituirii, la organul fiscal competent, o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.
5.2. Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru
autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a cheltuielilor bănești, precum și a oricăror alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, este cea prevăzută de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004.
5.4. Sumele de restituit stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz."
Această procedură specială a fost instituită de către legiuitor tocmai pentru a veni în ajutorul contribuabilului, care obține astfel restituirea sumelor fără cheltuieli suplimentare și într-un timp mult mai scurt.
Mai arată recurenta că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, pentru următoarele motive:
La 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 N. c. Statul Român.
Pentru a elimina posibile discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementări privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementărilor interne de combatere a poluării cu hotărârile CJUE, a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele în legătură cu care se efectuează operațiuni de înmatriculare în România și, prin urmare, a fost emisă Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Actul normativ prevede, pe de o parte, reducerea taxei de poluare cu până la 25% față de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenței.
Pe de altă parte, noua lege face aplicarea principiului "poluatorul plătește", astfel că noua taxă pentru emisiile poluante va fi plătită atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în țară sau străinătate, cât și pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă, conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Practic, arată recurenta, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a modificat anumite elemente în modul de taxare și a introdus reglementări care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului respectiv, indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, și pentru care se transcrie dreptul de proprietate. Prin urmare, taxa pentru emisiile poluante, instituită de Legea nr. 9/2012, se aplică unitar, indiferent de proveniența autovehiculului.
Confuzia între cele două taxe este evidentă și prin referirea la Hotărârea dată de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T. vs. statul român, cauză în care s-a pus în discuție compatibilitatea taxei pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 cu dreptul Uniunii.
Referitor la prevederile OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precizează că această măsură este doar temporară și a fost luată având în considerare dificultățile de ordin tehnic întâmpinate prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 9/2012, precum și pentru a permite aplicarea corectă și simplificată a taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Intimatele, legal citate, nu și-au precizat poziția față de prezentul recurs.
La termenul din 5 iunie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Verificând recursul de față prin prisma excepției invocate din oficiu, se constată următoarele:
Sentința recurată a fost comunicată cu recurenta la data de 14.01.2013, conform dovezii de comunicare aflate la fila nr. 31 dosar de fond, în vreme ce recursul a fost înregistrat la instanța a cărei hotărâre se atacă la data de 01.02.2013, fiind astfel depășit termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, împrejurare în raport de care, față de caracterul imperativ și absolut al acestui termen, urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă coroborat cu art. 103 Cod procedură civilă, să fie respins ca tardiv recursul formulat de recurenta Administrația F. pentru Mediu.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. L., cu domiciliul procedural ales în Satu M., .. 2, Birou 38, jud. Satu M. și cu intimata-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva Sentinței nr. 4446/CA din 05.12.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. I. G. C. R. M. M.
Red.dec.-B.L.-17.06.2013
Jud. fond-T. N.
Dact.M.M-2ex.-17.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2082/2013. Curtea de Apel ORADEA | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 839/2013.... → |
|---|
