Anulare act administrativ. Decizia nr. 3583/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3583/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 2939/83/2012*
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ CA/2012* - R
DECIZIA NR. 3583/CA/2013 – R
Ședința publică din 9 octombrie 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de contestatorul M. S. G., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu domiciliul procedural ales în G., ., ., ., jud. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, cu sediul procedural ales în Satu M., ., jud. Satu M. împotriva Deciziei nr. 2901/CA din 21.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, având ca obiect: contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului – consilier juridic B. O., în baza delegației de reprezentare depusă la dosar, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că prezenta contestație în anulare este scutită de plata taxelor de timbru, intimatul a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părții prezente cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei pronunțate de instanța de recurs, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloare transport instanță.
Prin intermediul contestației în anulare se îndreaptă erori evidente privind actele de procedură, nu greșeli de judecată. Ori, în speță, contestatorul reia argumentele prezentate în cererea de recurs.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Decizia nr. 2901/CA din 21.06.2013 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant M. S. G., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România în contradictoriu cu intimatul pârât Inspectoratul T. al Poliței de Frontiră Sighetu Marmației împotriva Sentinței nr. 3171/CA din 19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care a menținut-o în totul și a obligat partea recurentă să plătească părții intimate suma de 110,34 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că motivul de recurs privind necompetența șefului IJPF Satu M. în a emite actul administrativ atacat este nefondat, deoarece acest act a fost emis în temeiul OMAI 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților MAI, ordin care a fost emis în baza prevederile art. 22 alin. 7 din Legea 360/2002, în forma în vigoare la data emiterii ordinului.
Conform art. 52 alin. 1 lit. i din OMAI 600/2005, șefii inspectoratelor județene ale poliției de frontieră aprobă pentru personalul din competență încetarea raporturilor de serviciu și echivalarea gradelor profesionale cu grade militare pentru agenții de poliție.
Referitor la nepublicarea în monitorul oficial a acestui ordin instanța de recurs constată că, potrivit prevederilor pct.5 din Legea 194/2007 pentru modificarea Legii 224/2000, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual.
OMAI 600/2005 nu are caracter normativ ci individual deoarece nu are o aplicabilitate generală ci se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, care au luat cunoștință de dispozițiile lui.
Nu a fost apreciată ca întemeiată nici apărarea recurentului potrivit căreia prin abrogarea OUG 63/2003 s-a abrogat temeiul juridic care a stat la baza emiterii OMAI 600/2005 deoarece așa cum am arătat, OMAI 600/2005 își are temeiul de drept în prevederile Legii 360/2002. Ordinul 298/2011 nu are aplicabilitate în speță, intrând în vigoare ulterior emiterii dispoziției atacate, la emiterea acestei dispoziții fiind avute în vedere doar prevederile în vigoare la acel moment.
În ceea ce privește imposibilitatea recurentului de a-și formula pe deplin apărările datorită nedepunerii la dosar a unor înscrisuri, s-a constatat de instanța de recurs că la dosarul cauzei au fost depuse organigrama SPF Carei valabilă până la 5.07.2011 și organigrama SPF Carei valabilă începând cu data de 6.07.2011, care au fost comunicate reclamantului la termenul de judecată din data de 28.11.2012 (fila 233-235, 263).
Totodată, din procesul verbal încheiat la 28.12.2012 rezultă că la compartimentul de informații clasificate al Tribunalului Satu M. a fost depusă fișa postului reclamantului, astfel că și acest înscris a fost avut în vedere de prima instanță la judecarea cauzei. Chiar dacă fișa postului nu a fost comunicată și recurentului reclamant în cursul procesului, acesta nu poate invoca imposibilitatea de a se apăra în acest sens deoarece fișa postului este un înscris care se comunică de către angajator iar recurentul nu poate invoca necunoașterea ei.
Referitor la aplicarea prev.art.130 din OMAI 300/2004 instanța de recurs constată că acestea prevăd consultarea ANFP, și nu obligativitatea obținerii avizului ANFP, iar lipsa consultării nu este sancționată.
Mai mult aceste prevederi sunt cuprinse în secțiunea a 3-a, care reglementează suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual iar încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor este reglementată la secțiunea a 2-a (art.121-125) prin urmare reglementările privind consultarea ANFP și analiza posturilor nu sunt aplicabile polițiștilor.
Nici motivul de recurs privind neacordarea preavizului de 30 de zile calendaristice prevăzut de Legea nr. 188/1999 nu este întemeiat.
Reclamantul a fost funcționar public cu statut special, reglementat distinct de Legea 360/2002, ca urmare încetarea raporturilor de serviciu are loc în situația și condițiile expres prevăzute de această lege specială și nu conform prevederilor Legii 188/1999, prevederi care completează dispozițiile Legii 360/2002 doar atunci când legea specială nu cuprinde reglementări exprese.
În speță încetarea raporturilor de serviciu este reglementată de Legea 360/2002 și conform prevederilor art. 22 alin. 8 din această lege, în cazurile prevăzute la art. 69 alin. 1 lit. j, precum și în situații temeinic justificate, polițiștii pot fi puși la dispoziția unității, pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile bănești avute. În speță suntem în ipoteza prevăzută de art. 69 alin. 1 lit. j, prin urmare punerea la dispoziție este legală.
Principiul stabilității polițistului la locul de muncă reglementat de art.66 alin.1 din Legea 360/2002, nu a fost încălcat deoarece chiar prevederile Legii 360/2002 reglementează și posibilitatea reorganizării MAI (art.69 lit.j) și a încetării raporturilor de serviciu în situațiile prevăzute de art. 69.
Referitor la reducerea posturilor, s-a constatat că, la C. Ture serviciu din cadrul SPF Carei unde și-a desfășurat activitatea recurentul, au existat conform organigramei valabile până la 5.07.2011 un număr de 110 funcții de agent, iar în noua organigramă erau prevăzute doar 87 astfel de funcții, deci nu se poate susține că nu s-au făcut modificări în structura organizatorică.
Această modificare de structură a fost impusă de nevoia încadrării în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2011.
În ceea ce privește organizarea examenului, s-a apreciat că sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999, legea specială care reglementează statutul polițiștilor neavând reglementări în acest sens. Astfel, conform art.100, în situația reorganizării și în cazul în care există mai mulți funcționari publici care optează pentru aceeași funcție publică, se organizează examen.
În speță recurentului i s-a pus în vedere, prin dispoziția de punere la dispoziție, posibilitatea de a participa la examenul pentru ocuparea unui post vacant în cadrul aceluiași compartiment.
Afirmația recurentului că s-ar fi înființat ulterior posturi similare nu este susținută de nici o probă, iar în ceea ce privește încadrarea agenților de poliție debutanți care au absolvit în anul 2011, aceasta s-a realizat începând cu data de 1.01.2012, iar posturile de ofițeri sau agenți debutanți nu reprezintă posturi similare celor desființate.
Cu privire la posibilitatea încadrării recurentului într-o funcție similară instanța de recurs a constatat că la dosar au fost depuse anunțurile emise de alte structuri pentru organizarea examenelor pentru posturile vacante existente în organigrama lor, examene la care recurentul avea posibilitatea să participe.
Pentru aceste aspecte, instanța de recurs a constatat că hotărârea atacată este temeinică și legală și, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat recursul.
Împotriva acestei decizii, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant M. S. G., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, solicitând admiterea recursului, desființarea Deciziei nr.2901/CA/2013-R din 21.06.2013 si, pe cale de consecința, rejudecarea și admiterea recursului, invocând dispozițiile art.318 alin.1 C.pr.civ.
In motivare se arata ca, în mod greșit instanța de recurs a reținut că Ordinul MAI nr. 600/2005 este emis în baza prevederilor art.22 alin.7 din Legea nr.360/2002 deoarece instanța de fond nu a verificat temeinicia și legalitatea emiterii Ordinului MAI nr.600/2005 conform art.18, alin.2 din Legea nr. 5 54/2004.
Intre momentul modificării Legii nr.360/2002 prin Legea nr.133/_11 - și momentul emiterii Dispoziției contestată - 07.10.2011 - nu era emis nici un ordin care să confere competență Șefului IJPF Satu M. de a dispune încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea față de contestator.
Efectele condiției actului juridic produc consecințe numai pentru viitor ex nune, adică din momentul apariției textului de lege al art.22 alin.7 din Legea nr. 133/2011 de modificare a Legii nr. 360/2002. Ordinul MAI nr. 298/2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor s-a emis la data de 28.12.2011.
La data emiterii Dispoziției IJPF Satu M. contestată nu era în vigoare niciun ordin cu privire la competența Șefului IJPF Satu M..
Cât timp condiția actului juridic nu s-a împlinit, adică nu exista un ordin de acordare a competențelor în sensul dispunerii încetării raporturilor de serviciu, actul juridic nu poate produce efecte juridice față de contestatoare, deoarece nu se nasc drepturi și obligații.
Prin luarea în considerare a Ordinului MAI nr. 600/2005 ca fiind aplicabil după mod, și complet. Legii nr. 360/2002 prin Legea nr. 133/2011 se încalcă principiul neretroactivității legii.
Principiul neretroactivității legii este expres formulat în Codul civil, art. 1, în sensul căruia „legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă".
O lege intră în vigoare la data publicării sau la o dată ulterioară publicării, dată prevăzută în legea respectivă.
ITPF Sighetu Marmației nu a aplicat nici un criteriu de selecție sau de departajare. Invocă dispozițiile art.130, aIin.1-3 din Ordinul MAI nr.300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile MAI.
Lipsește consultarea cu A.N.F.P.
Cu privire la Ordinul MAI nr. I/652 din 30.06.2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit IGPF, IJPF și Școlii de Formare Inițială și Continuă a Personalului P.F. C., arata că potrivit dispozițiilor art.47 din OUG nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Română, modificata și completată, structura unităților Poliției de Frontieră Române și posturile de personal pentru fiecare unitate se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, în raport cu efectivele aprobate prin Hotărâre a Guvernului.
Stabilirea posturilor fiind făcută de ITPF Sighetul Marmației și transmisă la M.A.I., demonstrează că radierea posturilor nu este reală, efectivă și obiectivă. Ministrul Administrației și Internelor nu a stabilit posturile de personal, ci a aprobat ceea ce i s-a transmis de pârâtă fără să cunoască situația operativă din teritoriu.
De asemenea, efectivele și posturile nu au fost aprobate prin Hotărâre a Guvern ului.
Conform art. 1 din Legea nr.360/2002: polițistul este funcționar public civil, cu statut special, a cărui legislație prin art.78 se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public.
Art. 97 lit. c din Legea nr. 188/1999 prevede ca încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici are loc prin eliberarea din funcția publică.
In aceste împrejurări, în cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice, timp în care durata programului de lucru se reduce până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariate cuvenite (art.99, alin.3 și 4 din Legea nr. 188/1999 R).
Punerea la dispoziția unității în perioada 06.07._11 nu echivalează cu un preaviz deoarece nu ni s-a redus programul de lucru cu 4 ore zilnic fără afectarea drepturilor salariate, am desfășurat aceleași activități specifice la locul de muncă și am fost încadrați în aceleași condiții de muncă.
A fost încălcat principiul stabilității polițistului Ia locul de muncă conform art. 66 alin. 1 din Legea 360/2002 M, precum și principiul stabilității în exercitarea funcției publice prevăzut de art.3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 R.
Funcția ocupată în cadrul pârâtei era o funcție publică, împrejurare ce rezultă din dispozițiile Legii nr. 360/2002 cu mod. și complet, ulterioare cât și din cele ale art. 2 alin. 1, art.5 lit. f) din Legea nr. 188/1999, cât și din dispozițiile art. 1 din OUG nr. 54/2011, care fac referire la raportul de serviciu al polițistului și cadrelor militare, raport care este specific funcției publice.
Date fiind aceste împrejurări ale raporturilor de serviciu, acestea sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 360/2002, care sunt norme speciale în domeniu și care se completează cu dispozițiile de drept comun cuprinse în Legea nr. 188/1999, în măsura în care nu există norme speciale derogatorii.
Actul administrativ contestat a fost emis în temeiul și aplicarea OUG nr.54/2011 care demonstrează că radierea funcției nu este reală, efectivă și obiectivă, concedierea mea fiind dispusă abuziv; acest act normativ a fost adoptat pentru ca ordonatorul principal de credite - M.A.I. - să nu intre în culpă contractuală prin nerespectarea obligațiilor asumate în angajamentele încheiate cu studenții si elevii din instituțiile de formare profesională inițială, în sensul neîncadrării promoțiilor de absolvenți,
Obligativitatea încadrării în limita alocata cheltuielilor de personal este nefondată deoarece anterior luării măsurilor de încetare a raporturilor de serviciu s-a dispus trimiterea contestatorului în zile fără plată - 5 zile în noiembrie 2009 și 4 zile în luna decembrie 2009, respectiv diminuarea drepturilor salariale cu 25% pentru perioada iulie - decembrie 2010, tocmai pentru a preveni eventualele concedieri.
Or, prin măsura abuzivă de concediere, se ajunge la aceeași finalitate - încetarea raporturilor de serviciu, după ce în prealabil, am fost lipsiți și de drepturile salariale cuvenite în perioada menționată.
Legea nr. 360/2002 - legea specială - nu definește noțiunea și condițiile reorganizării; în aceste împrejurări, Legea nr.360/2002 se completează cu dispozițiile de drept comun în materie cuprinse în Legea nr.188/1999, astfel cum sunt ele reglementate de dispozițiile art.100, dar și în referire la acordarea preavizului și consultarea cu ANFP.
Nu s-au înființat structuri teritoriale noi, nu s-au emis noi state de organizare și nu au în subordine noi structuri, iar la C. în care si-a desfășurat activitatea au fost încadrați agenți de poliție din promoția 2011, astfel încât compartimentul este același, cu același număr de posturi de agenți.
Instanța de recurs a încălcat, astfel, dispozițiile art.129, alin.4 și 5 din C.pr.civ. deoarece nu a pus în dezbaterea părților împrejurările de fapt și de drept invocate în scris sau oral.
Prin aceste aspecte, a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului reglementat de art.129, alin.5 din C.pr.civ. deoarece instanța de recurs nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Față de situația expusă mai sus, solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
In drept a invocat dispozițiile art. 318 alin. 1, art. 321 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimatul Inspectoratul T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei ca legală și temeinică, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
In apărare se arata ca, în cauză, contestatorul invocă existența unei greșeli materiale întrucât instanța de control judiciar a reținut că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 a fost emis în baza prevederilor art. 22 alin.(7) din Legea nr. 360/2002 și nu a verificat temeinicia și legalitatea emiterii Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, conform art. 18 alin.(2) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, contestatorul reiterează argumentele privind aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 130 din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., în condițiile în care instanța de recurs apreciază că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile polițiștilor.
Aceste critici aduse deciziei civile nu pot fi reținute, apreciază intimatul, deoarece instanța de control judiciar a examinat efectiv toate motivele de nelegalitate invocate de recurent cu privire la soluția primei instanțe, verificând legalitatea soluției adoptate de instanța de fond prin prisma prevederilor art.304 pct.7, 8 și 9 și ale art. 3041 C. proc. civ. din 1865, astfel cum au fost indicate de către recurent în cererea sa.
Împrejurarea că soluția și considerentele instanței de recurs nemulțumesc partea, care are un alt punct de vedere în privința consecințelor procedurale ale nepublicării în Monitorul Oficial a Ordinului M.A.I. nr.600/2005 sau ale aplicabilității în cauză a prevederilor art.130 din Ordinul M.A.I. nr.300/2004, nu îi conferă dreptul la un nou recurs.
Numai o greșeală materială esențială, care a determinat o soluție eronată, poate fi invocată pe calea contestației în anulare. Greșelile la care se referă art. 318 C. proc. civ. trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului că la dosar exista chitanța privind plata taxei de timbru ori recipisa de expediere a recursului prin poștă și înăuntrul termenului legal.
Pornind de la aceste considerente, rezultă că susținerile contestatorului fac trimitere la posibile greșeli de judecată care nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare și nu o cale de reformare a soluției atacate.
Referitor la omisiunea la care se referă teza a II-a a art.318 alin.(1) Cod proc. civ., invocat ca temei legal al contestației în anulare, aceasta există numai atunci când în mod evident instanța de recurs nu a cercetat unul dintre motivele de casare sau modificare formulate de către recurent, nu și atunci când, instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentului și, mai mult, a verificat legalitatea soluției adoptate de prima instanță sub toate aspecte de fapt și de drept. De altfel, contestatorul nici nu a formulat critici cu privire la acest temei legal, limitându-se doar la simpla invocare a acestuia.
Nici afirmația contestatorului potrivit căreia instanța de recurs a încălcat dispozițiile art.129 alin.(4) și (5) Cod proc. civ. nu este întemeiata întrucât împrejurările de fapt și de drept invocate de către recurentul-reclamant în cererea de recurs au fost analizate de către instanța de control judiciar, astfel cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate în recurs.
Nu în ultimul rând, arata intimatul, în Deciziile civile nr. 3602/2011 și nr. 1318/2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac. In lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și prin aceasta, o încălcare a dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (M. c. România, nr._ din 03 din 29 iulie 2008 și S. P. c. România nr. 8727 din 03 din 7 iulie 2009).
Având în vedere aceste considerente, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei civile pronunțate în recurs de Curtea de Apel Oradea, ca fiind temeinică și legală.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-116, art.318-320 Cod proc. civ. din 1865, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de recurs, analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, reține că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin contestația în anulare formulată în cauză, contestatorul a invocat faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale în sensul art.318 alin.1 C.pr.civ, respectiv greșit a reținut instanța de recurs că ordinul MAI nr.600/2005 a fost emis în baza art.22 alin.7 din Legea 360/2002, deoarece nu a verificat temeinicia și legalitatea emiterii Ordinului MAI nr.600/2005 conform art.18 alin.2 din Legea 554/2004. De asemenea, mai arată că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art.129 alin.4 și 5 din C.pr.civ, deoarece nu a pus în dezbaterea părților împrejurările de fapt și de drept invocate în scris și oral și, totodată, a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului reglementat de art.129 alin.5 C.pr.civ.
Potrivit art.318 alin.1 C.pr.civ, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Textul de lege are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, pentru care nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei.
Greșeala materială trebuie, așadar, să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, întrucât această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru justețea soluției pronunțate, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
În speță, această condiție nu este îndeplinită. Astfel, în cuprinsul contestației în anulare formulate în cauză, contestatorul invocă, în principal, motive care vizează temeinicia hotărârii pronunțate, intrate în puterea lucrului judecat și nu greșeli materiale de ordin procedural, care să impună admiterea unei contestații în anulare întemeiate pe acest temei. Cu alte cuvinte, motivul de contestație în anulare invocat de contestator nu vizează o greșeli materiale cu caracter procedural, ci o presupusă greșeală a instanței de recurs în aprecierea interesului pe care-l are acesta în promovarea acțiunii, fapt care vizează soluționarea cauzei și care nu poate fi analizat pe calea unei contestații în anulare.
Nici aspectul invocat în cuprinsul contestației în legătură cu faptul că judecătorul fondului nu a supus dezbaterii părților împrejurările de fapt și de drept invocate în scris și oral și, totodată, că ar fi fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului reglementat de art.129 alin.5 C.pr.civ, nu se încadrează în motivele de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare declarată de contestatorul M. S. G. împotriva Deciziei nr. 2901 din 21.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Va obliga contestatoarea să plătească părții intimate suma de 110 lei cheltuieli de judecată în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul M. S. G., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu domiciliul procedural ales în G., ., ., ., jud. G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul T. al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, cu sediul procedural ales în Satu M., ., jud. Satu M. împotriva Deciziei nr. 2901 din 21.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Obligă contestatoarea să plătească părții intimate suma de 110 lei cheltuieli de judecată în contestație.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. C. R. L. B. M. M.
Red.dec. - R.C. - 7.11.2013
Dact.M.M-2ex.- 7.11.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3102/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2925/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
