Pretentii. Decizia nr. 1644/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1644/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 14352/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DOSAR NR._ /CA/2011
DECIZIA NR.1644/CA/2013 – R
Ședința publică din 11 aprilie 2013
PREȘEDINTE: T. I. - judecător
B. G. - judecător
S. D. - judecător
S. M. - grefier
*********
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulate de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE MARGHITA cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă P. M. cu domiciliul în Bogei, ./A, jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.4949/CA din 4 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect – pretenții -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.4949/CA din 4 octombrie 2012, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă și chemata în garanție și a admis cererea formulată de reclamantul P. M., cu domiciliul în Bogei, nr. 310/A, ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI MARGHITA, cu sediul în Marghita, .-74, județul Bihor, și în consecință, a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 2272/26.02.2009 și a decizie nr._/20.12.2011 și a obligat pârâta în favoarea reclamantului, la plata sumei de 1663 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal și la dobânda calculată potrivit dispozițiilor art. 120, 124 coroborate cu art. 70 al.1 C.pr.fiscală.
A fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și în consecință, obligată chemata în garanție, să plătească pârâtei suma de 1663 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății.
A fost obligată pârâta în favoarea reclamantei, la plata sumei de 43,6 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamantului, invocată de pârâtă, instanța a reținut că prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată asupra unui recurs în interesul legii, s-a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În conformitate cu dispozițiile art. 330 al.4 C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. În speță, publicarea deciziei a vut loc la data de 03.01.2012.
Pe fondul cauzei, a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor – în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Marghita, solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii excepției de inadmisibilitate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta arată că, sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Astfel, invocă excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile 207 alin.1 Cod procedură fiscală de care reclamantul nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform prevederilor de mai sus, reclamanta avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit în sarcina sa de plată, suma, reprezentând taxa de poluare, aspect neîndeplinit de către acesta.
Precizează că, în cuprinsul Deciziei calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule se arată că "prezenta reprezintă titlul de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii " și" poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin.1 OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală - republicat, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art.209 alin.1 din același act normativ".
Prin urmare, reclamantul prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal (Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule) consideră că acțiunea este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii administrative conform prevederilor menționate.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantei intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului, suma, reprezentând taxa pe poluare .
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Astfel indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxa, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței C.J.C.E., eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art.90 paragraful 1din tratatul CE.
Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Neutralitatea unei taxe spre respectarea regulilor de concurență, așa cum au fost interpretate de C.J.C.E. este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză, cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă (cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi si C-333/2005 N.).
Potrivit aceleiași jurisprudenței în ceea ce privește art.90 din Tratat, s-a apreciat ca o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de . legii privind taxele de înmatriculare, nu este relevantă. Cu alte cuvinte nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG nr.50/2008 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art.90 din Tratat, așa cum neîntemeiat s-a reținut de către instanța de fond.
Prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxa de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea maniera încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
De remarcat este faptul că, instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus rezultă că, în mod legal organele fiscale ale Administrației Finanțelor Publice Marghita au calculat în sarcina reclamantului taxa pe poluare prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ce privește obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare actualizată cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, apreciază că aceasta ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantei, în mod nejustificat instanța de fond a dispus actualizarea sumei, atât cu dobânda legală cât și cu dobânda fiscală.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține următoarele :
Dezlegarea dată de instanța de fond excepției inadmisibilității acțiunii este corectă, cererea reclamantului de restituire a taxei pe poluare pe motiv ca aceasta este contrară dreptului comunitar fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, împrejurarea în raport de care sub acest prim aspect recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Marghita, este nefondat. Pe de altă parte, dispozițiile Ordinului nr. 986/2008 privind contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, deoarece reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei si nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 90 din Tratat.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza legii nr.9/2012.
Critica recurentei referitoare la îmbogățirea fără just temei a reclamantului prin actualizarea taxei pe poluare cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, este neîntemeiată având în vedere că instanța de fond prin hotărârea atacată cu recurs a acordat doar dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor, va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE MARGHITA cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă P. M. cu domiciliul în Bogei, ./A, jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.4949/CA din 4 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
T. I. B. G. S. D. S. M.
Rdec. – jud. S.D.
Jud. fond T. A.
Tehnoredact. - S.M.-
2 ex./23.04. 2013
← Pretentii. Decizia nr. 3078/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1243/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
---|