Anulare act administrativ. Decizia nr. 710/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 9625/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.710/CA/2013 – R
Ședința publică din 18 februarie 2013
PREȘEDINTE: O. B. - judecător
JUDECĂTOR: G. C.
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă . cu sediul în Oradea, .. 178B, J. Bihor, în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea, ..2 B, județ Bihor, A. Națională a Vămilor București cu sediul în București, ..13, sector 1 și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj cu sediul în Oradea, ..4, județ Bihor, împotriva Sentinței nr.5815/CA/7.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei asupra recursului a avut loc la data de 11.02.2012 când părțile prezente au pus concluzii, menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea la 18.02.2012, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.5815/CA/7.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor a respins ca nefondată excepția prescripției invocată de reclamantă. A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta .. cu sediul în Oradea, .. 178 b, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor, A. Națională a Vămilor cu sediul în București, .. 13, și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, cu sediul în Oradea, .. 4, jud. Bihor. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din anexa V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană ratificat prin Legea 157/2005 procedurile care reglementează nașterea unei datorii vamale, înscrierea în evidența contabilă și recuperarea ulterioară stabilite prin Regulamentele 2913/92 și 2454/93 se aplică noilor state membre după data aderării.
Prin urmare, în cazul datoriilor vamale născute anterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană sunt aplicabile prevederile art. 100 alin. 1 din Legea 86/2006 care consacră un termen de prescripție de 5 ani.
Pe de altă parte, instanța constată că, în speță, deși perioada controlată a fost 01.01._06, din decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8265/PACRPT/MC.CA.IM/18.05.2011 (f. 25-29 din volumul I) rezultă că au fost calculate taxe vamale și accesorii ale acestora doar începând cu mărfurile importate în anul 2006.
Așadar, invocarea excepției prescripției pentru datoriile vamale aferente mărfurilor importate în anul 2005 nu este întemeiată deoarece astfel de taxe vamale nu i-au fost calculate reclamantei iar pentru anul 2006 termenul de prescripție de 5 ani nu era împlinit la data emiterii decizie de regularizare.
Pentru aceste motive instanța va respinge ca nefondată excepția prescripției invocată de reclamantă.
Pentru a fi valid, orice act administrativ trebuie să fie adoptat de o autoritate publică competentă, cu respectarea formei și procedurii prevăzute de lege și să fie în conformitate cu conținutul legii.
Reclamanta nu contestă competența pârâtei de a emite actele administrative atacate și nici forma și procedura în care acestea au fost emise. Verificând din oficiu aceste aspecte, instanța constată că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea regulilor de competență, formă și procedură.
Referitor la conformitatea cu legea a conținutului actelor administrative atacate, instanța reține că potrivit art. 100 alin. 1 din Legea 86/2006 „autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală.
(2) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut și controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există.
(3) Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.
(4) A. vamală stabilește modelul documentului necesar pentru regularizarea situației, precum și instrucțiunile de completare a acestuia.
(5) În cazul în care se constată că a luat naștere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispozițiilor legale.”
În interiorul termenului de 5 ani autoritatea vamală are dreptul de a verifica oricând conformitatea declarațiilor vamale, fiind fără relevanță în speță faptul că a fost efectuat controlul la mai mulți ani după importul efectiv al mărfurilor atât timp cât nu se împlinise termenul de prescripție.
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta reclamantă . solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Arată că societatea a efectuat în perioada 01.01._06 importuri definitive, de „rulmenți și curele de transmisie", cu declarațiile identificate în actele de control mai sus contestate.
Pentru aceste operațiuni de import societatea nu a achitat drepturi vamale de import, ca urmare a faptului ca acestea au fost produse de origine comunitara, actul doveditor al originii comunitare fiind declarația pe factura data de către exportator, scutire acordata în baza Acordului European intre România și Uniunea Europeana, a codului vamal și a regulamentului vamal.
În urma controlului ulterior, autoritatea vamala a stabilit obligații de plata suplimentare.
Astfel, apreciază că au fost respectate prevederile art.21, 23, 24, 28, 32 din Protocolul nr. 4 referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte.
Referitor la importurile efectuate în anul 2005, consideră că autoritatea vamală nu mai era îndreptățită să procedeze la verificarea originii produselor deoarece a fost depășit termenul de 3 ani prevăzut de art.28 din Protocolul 4 .
În care verificările s-au făcut după expirarea termenului de 3 ani, este evident că rezultatul verificărilor a fost unul viciat, exportatorul nemaiavând obligația de a păstra toate documentele.
De asemenea s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale pentru toate operațiunile de import din anul 2005, în temeiul art.91 Cod procedură fiscală.
Cu privire la produsele importate arată că, în cuprinsul actului de control se arata că decizia autorității vamale din Ungaria nu este finală, urmând a fi transmisă ulterior, aspecte față de care deși nu era infirmată originea comunitară, s-a procedat la recalcularea drepturilor vamale.
Produsele importate au fost de origine comunitară în totalitate și doar faptul că s-a inițiat și efectuat controlul în apropierea termenului de prescripție și în apropierea termenului după care exportatorul nu mai este obligat să păstreze actele doveditoare, a condus la aceasta situație, ca pentru o parte din produse să nu se poată stabili cu exactitate dacă sunt sau nu comunitare.
Arată că societății nu i se poate retine nici o culpă, nu a încălcat nici un act normativ, însă datorită faptului că partenerii externi nu mai pot dovedi originea comunitară a produselor vândute, existând dubii și nu certitudine cu privire la acestea.
Referitor la obligațiile accesorii, arată că acestea pot fi calculate doar după comunicarea și expirarea termenului de plată impunându-se astfel anularea lor.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii .
În drept a invocat disp. art.304, pct.8,9 Cod procedură civilă.
Intimata Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj în nume propriu și pentru ANV, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului formulat de ..
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta . Oradea ca fiind nefondat pentru următoarele considerente :
Potrivit prevederilor art.19 din Anexa V la Tratatul de aderare a României la U.E., recuperarea datoriei vamale născută anterior datei de 1.01.2007 urmează a fi supusă termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația națională – art.100 alin.1 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României.
Instanța de fond a reținut corect că importurile supuse controlului efectuat de autoritatea vamală au avut loc în perioada 2005 – 2006, înainte de aderarea României la U.E. iar dispozițiile art.28 din Protocolul nr.4 invocate de recurentă se referă la obligațiile pe care le are exportatorul mărfurilor față de autoritatea vamală a țării exportatoare. Prin urmare, respectarea sau nerespectarea de către exportator a prevederilor acestui articol poate fi cenzurată doar de o instanță de judecată a țării exportatoare.
Referitor la invocarea împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale pentru toate operațiunile de import din anul 2005, în temeiul art.91 Cod procedură fiscală, după cum a reținut și judecătorul fondului, această excepție nu este întemeiată, având în vedere faptul că Decizia pentru regularizarea situației atacată nu cuprinde sume impuse pentru aceste importuri. Mai mult, chiar în cuprinsul DRS-ului emis, autoritatea vamală arată la pag.7 că s-a procedat la recalcularea drepturilor de import doar pentru importurile aflate în cadrul termenului de 5 ani, adică doar pentru cele din anul 2006.
Instanța apreciază ca fiind neîntemeiată afirmația recurentei cum că produsele importate au fost de origine comunitară în totalitate și doar faptul că s-a inițiat și efectuat controlul în apropierea termenului de prescripție și în apropierea termenului după care exportatorul nu mai este obligat să păstreze actele doveditoare, a condus la această situație, ca pentru o parte din produse să nu se poată stabili cu exactitate dacă sunt sau nu comunitare.
În vederea verificării dovezilor de origine preferențială depuse de importatorul recurent la autoritatea vamală ( declarațiile de origine existente pe facturile de achiziție însoțitoare importurilor), s-a inițiat procedura de verificare a acestora prin A.N.V.
Corespondența primită de la administrațiile vamale străine este prevăzută în actul de control încheiat (pct.1 Paragrafele 1 – 6 din procesul verbal de control), față de care se reține că la calcularea drepturilor de import a stat de fapt adresa administrației vamale ungare nr.I376-15/2009, UPOP – pct.1 alin.2.1 lit.b și 2.2 lit.a din procesul verbal de control, așa cum a fost susținut ca decizie definitivă a administrației vamale ungare conform adresei nr._ – KHVF din 2.03.2011 ( pct.I alin.6 din procesul verbal de control – fila 44 dosar fond). Motivul retragerii preferințelor tarifare l-a constituit faptul că în urma verificărilor efectuate de administrația ungară la exportatorul produselor, aceasta a comunicat instituției intimate că produsele ce au fost importate și pentru care s-au calculat diferențe de drepturi de import conform anexei 1 la procesul verbal de control, nu au obținut statutul originar, deoarece agentul economic nu a putut dovedi corespunzător statutul originar al acestor produse.
Chiar dacă societatea recurentă a achiziționat de bună credință mărfurile de origine comunitară înscrise în factură, acesta este debitor din punct de vedere al datoriei vamale născute pentru mărfurile a căror origine nu a putut fi dovedită ca fiind comunitară în urma controlului ulterior efectuat la societățile exportatoare conform art.32 din Protocolul 4, deoarece sunt aplicabile dispozițiile ultimei fraze a art.33 „Reglementarea diferendelor” din Protocol:
„În toate cazurile, reglementarea diferendelor între importator și autoritățile vamale ale țării importatoare se face conform legislației din țara respectivă”.
De asemenea, instanța constată că în speță sunt aplicabile prevederile art.141 din Codul Vamal aprobat prin Legea 141/1997 ( pentru operațiunile derulate până la 18.06.2006) și art.223 alin.1,2 și 3 din Codul vamal aprobat prin Legea 85/2006 (pentru operațiunile derulate din 18.06.2006), conform cărora datoria vamală se naște în momentul înregistrării/acceptării declarației vamale, debitorul acesteia fiind declarantul.
Referitor la critica referitoare la calcularea greșită a obligațiilor accesorii, contrar poziției exprimate de recurentă în sensul că acestea pot fi calculate doar după comunicarea și expirarea termenului de plată stabilit potrivit art.111 din Codul de procedură fiscală, instanța de recurs apreciază că majorările de întârziere și dobânzile aferente taxelor vamale, comisionului vamal și TVA, rămân în sarcina recurentei potrivit principiului de drept „ accesorium sequitur principale”.
Astfel, raportat la prevederile art.119 alin.1 și art.120 alin.1 și 2 din OG 92/2003, coroborate cu prevederile art.223 alin.3 din Legea 86/2006, declarantul care a dat la depunerea declarației vamale informații nereale sau incomplete, este obligat nu doar la plata diferenței neîncasate de organul vamal, ci și la majorări de întârziere aferente calculate retroactiv de la data când ar fi fost scadentă întreaga datorie, dacă ea ar fi fost corect stabilită.
De asemenea, penalitățile de întârziere sunt datorate în conformitate cu prevederile art.12011 din OG 92/2003 în conformitate cu care „Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.”
D. urmare, organele vamale au calculat în mod corect accesorii din ziua următoare scadenței importului pentru care s-a stabilit diferența, în temeiul prevederilor legale menționate mai sus, fiind eronată afirmația recurentei cum că datoria a luat naștere la data comunicării deciziei de regularizare. Momentul la care datoria vamală ia naștere este unul singur iar regularizarea situației nu dă naștere unei noi datorii, ci tinde la corectarea uneia stabilită în mod greșit, caz în care momentul inițial nu se schimbă.
În consecință, în baza considerentelor expuse, Curtea de Apel, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta . Oradea.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă . cu sediul în Oradea, .. 178B, J. Bihor, în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea, ..2 B, județ Bihor, A. Națională a Vămilor București cu sediul în București, ..13, sector 1 și Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj cu sediul în Oradea, ..4, județ Bihor, împotriva Sentinței nr.5815/CA din 7.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER :
O. B. G. C. S. M. A. Cărăgin
cu opinie separată
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond A.V.
Dact.A.C.
2 exemplare/20.02.2013
OPINIE SEPARATĂ
Apreciez că soluția care se impunea în cauză era aceea de admitere a recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și anularea în parte a actelor administrative cu privire la obligațiile accesorii.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor Codului vamal, datoria fiscală ia naștere la data importului însă, în speță, nu s-a dovedit culpa recurentei în declararea originii comunitare a produselor importate.
Originea comunitară a produselor a fost stabilită în baza declarațiilor date de exportator și a certificatelor EUR1 eliberate de autoritatea vamală din țara exportatoare.
Majorările de întârziere au natura juridică a unor sancțiuni, care se aplică debitorului unei obligații bugetare pentru neachitarea la scadență a cuantumului datorat.
Scadența în speță a datoriei vamale intervine numai după ce autoritățile țării exportatoare au comunicat retragerea certificatelor EUR1 și autoritățile vamale din țara importatoare au întocmit, înregistrat și comunicat debitul constituit.
J U D E C Ă T O R
S. M.
Red.opinie S.M.
Dact.A.C.
2 ex.
26.02.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 172/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4576/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
