Anulare act administrativ. Decizia nr. 332/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 332/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 933/111/2010
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2010 - R
DECIZIA NR. 332/CA/2013 – R
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
Președinte: L. B.
Judecător: I. C. G.
Judecător: C. R.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-reclamant PFA S. F., domiciliat în Tămășeu, nr. 126, jud. Bihor, împotriva Sentinței nr. 4328/CA din 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului – avocat G. M., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul a depus la dosar concluzii scrise, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 4328/CA din 13.09.2012 Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamantul PFA S. F. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr. 16 / 02.02.2010 prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamant, anularea Deciziei nr._/26.11.2009, a Dispoziției de măsuri nr._/26.11.2009, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr._/ 26.11.2009. Pârâta a fost obligată, în favoare reclamantului, la plata sumei de 4089,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Decizia de impunere nr._/26.11.2009 emisa în baza Raportului de inspecție fiscală nr._/ 26.11.2009, organele de inspecție fiscala au reținut în sarcina reclamantului PFA S. F. obligația virării la bugetul general consolidat a sumei totale de 22.174 lei reprezentând impozit pe venit pe anul 2006 în suma de 13.529 lei si majorări de întârziere în sumă de 8.645 lei.
La stabilirea obligațiilor fiscale, s-a constatat, cu ocazia verificării modului de evidențiere a veniturilor realizate pe anul 2006, de către persoana fizica autorizata S. F., ca acesta a înregistrat ca cheltuiala deductibila, suma de 401.261 lei reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe (tractor, plug, generator etc), si nu a recuperat din punct de vedere fiscal cheltuielile cu achiziționarea mijlocului fix, prin deducerea amortizării, așa cum a fost stabilita in urma controlului in suma de 34.279 lei, pentru luna noiembrie si decembrie 2006.
Totodată, contribuabilul a obținut in anul 2006 venituri brute in suma de 208.098 lei, din care suma de 190.798 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise si încasate in cursul anului din activitatea secundara( vânzarea grâului pt. consum, semințe floarea soarelui, porumb etc.) si suma de 17.300 cota parte din amortisment suportata de SAPARD si Direcția Agricola ca subvenție.
Întrucât reclamantul contestă aspectele reținute de organele fiscale, în cauză, a fost efectuată proba cu expertiza fiscală, în temeiul căreia, se reține că reclamantul – PFA - deține in proprietate 35.52 ha teren agricol si in arenda 90.98 ha teren cultivând in total 126,50 ha de teren.
Conform procesului verbal de recoltare de pe suprafața de 121.37 ha, in anul 2006 s-au recoltat 314.706 kg de porumb, 171.453 kg de grâu si 96.943 kg de floarea soarelui. Întreaga cantitate recoltata a fost valorificata in baza facturilor fiscale prezentate in anexa nr.2 a raportului de expertiză fiscală.
Prin urmare, cantitățile recoltate în baza proceselor verbale de recoltare coincid cu cantitățile valorificate in baza facturilor fiscale.
Plecând de la această împrejurare, dovedită, expertul fiscal a concluzionat că produsele agricole au fost valorificate in stare naturala.
În conformitate cu dispozițiile art. 42 lit. k din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (forma în vigoare în anul 2006) "veniturile din agricultura si silvicultura, cu excepția celor prevăzute la art. 71 sunt venituri neimpozabile".
Hotărârea nr. 44 din 2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal in articolul 9 detaliază veniturile care se cuprind in categoria veniturilor din agricultura si silvicultura considerate, neimpozabile astfel:
"In categoria veniturilor din agricultura si silvicultura considerate neimpozabile se cuprind:
- veniturile realizate de proprietar/arendaș din valorificarea in stare naturala a produselor obținute de pe terenurile agricole si silvice . proprietate privata sau luate in arenda .începând cu data de 1 ianuarie 2008 sunt impozabile veniturile bănești realizate din valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturala de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate cu arenda, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industriala sau către alte unități pentru utilizare ca atare.", iar la art.10 „ Se considera în stare naturala: produsele agricole obținute după recoltare, materialul lemnos pe picior sau transformat în bușteni ori bile, precum si produsele de origine animala cum ar fi: lapte, lâna, oua, piei crude, si altele asemenea, plante si animale din flora si fauna sălbatica, cum ar fi: plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci melci, scoici, șerpi, broaște si alte asemenea."
Art. 74 alin 4, din Legea 571/2003, stabilește cota de impozit pe venit, care se va aplica veniturilor obținute din valorificarea produselor agricole începând cu anul 2008.
"In cazul contribuabililor care realizează venituri bănești din agricultura, potrivit prevederilor art. 71 lit. d), prin valorificarea produselor vândute către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industriala sau către alte unități pentru utilizare ca atare, impozitul se calculează prin reținere la sursa prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate, începând cu data de 1 ianuarie 2008, impozitul fiind final."
In baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1579/2007 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, impozitul pentru valorificarea produselor agricole obținute după recoltare în cota de 2%, s-a calculat începând cu data de 01 ianuarie 2009.
Din perspectiva dispozițiilor legale invocate, instanța reține că în mod eronat veniturile obținute de către reclamant au fost considerate de către organele de inspecție fiscala ca fiind venituri din activități independente, mai precis venituri comerciale, adică venituri obținute din fapte de comerț.
Codul Comercial considera ca fapte de comerț cumpărăturile de produse sau de mărfuri efectuate în scopul revânzării.
Ori, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, în evidenta contabila a reclamantului nu au fost înregistrate facturi sau borderouri de achiziție în care sa se evidențieze faptul ca produsele agricole valorificate de către reclamant au fost cumpărate în scopul revanzarii.
Față de cele reținute, anume că în anul 2006, veniturile din agricultura, realizate de proprietar sau arendaș din valorificarea in stare naturala a produselor obținute de pe terenurile agricole si silvice, proprietate privata sau luate in arenda, erau neimpozabile, instanța de fond a admis cererea reclamantului, iar în temeiul dispozițiilor art. 18 L.554/2004 a dispus anularea Deciziei nr. 16 / 02.02.2010 prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamant, anularea Deciziei nr._/26.11.2009, a Dispoziției de măsuri nr._/ 26.11.2009, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr._/26.11.2009.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor administrative fiscale a căror anulare se solicită.
În motivarea recursului, se arată că, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 16/02.02.2010, emisă de D.G.F.P. Bihor în soluționarea contestației administrative, a Dispoziției de măsuri nr._/26.11.2009, a Deciziei de impunere nr._/26.11.2009, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr._/26.11.2009, înlăturarea obligației de plată a sumei de 13.529 lei, reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar și 8.645 lei obligații fiscale accesorii aferente impozitului pe venit.
Susține că organele fiscale au făcut o gravă eroare de interpretare între valorificarea veniturilor realizate de proprietar/arendaș din valorificarea în stare naturală a produselor obținute de pe terenuri agricole și silvice proprietate privată sau luate în arendă și veniturile realizate din acte de comerț - venituri comerciale, ignorând reglementările legale care îi sunt aplicabile, respectiv prevederile HG nr. 44/2004.
Prin Sentința nr. 4328/CA/2012, pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis cererea formulată de reclamantul PFA S. F. și s-a dispus anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 16/02.02.2010, a Deciziei de impunere nr._/26.11.2009, baza Raportului de inspecție fiscală nr._/26.11.2009 și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4.089,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală.
Prin Decizia de impunere nr.92.198/26.11.2009, emisă în baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr.92.197/26.11.2009, în urma reverificării activității desfășurate și a veniturilor obținute în anul 2006, dispusă prin Decizia nr. 153/21.07.2009 s-a constatat că reclamantul a obținut în anul 2006 venituri brute în sumă totală de 208.098 lei, din care suma de 190.798 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise și încasate în cursul anului din activitatea secundară (Comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor - cod CAEN 5121) și suma de 17.300 lei cota parte din amortisment suportată de Sapard și Direcția Agricolă ca subvenție.
In considerentele hotărârii pronunțate de Tribunalul Bihor se reține, pe baza concluziilor raportului de expertiză, că produsele agricole au fost valorificate în stare naturală, întrucât conform proceselor verbale de recoltare, cantitățile recoltate coincid cu cantitățile valorificate pe baza facturilor fiscale.
Consideră că interpretarea instanței de fond bazată pe incidența în speță a prevederilor art. 42 lit. k din Legea nr. 571/2003, în vigoare în anul 2006, coroborate cu cele ale pct. 9 din HG nr. 44/2004 privind Normele de aplicare, conform cărora veniturile din agricultură și silvicultură sunt venituri neimpozabile, este eronată câtă vreme reclamantul nu este un simplu proprietar sau arendaș, el desfășurând activitate în calitate de persoana fizică autorizată să desfășoare activități economice în mod independent, pe baza Autorizației nr. 19/28.12.2005, având cod CAEN 0111 si 5121- comerț cu ridicată a cerealelor, și are codul de înregistrare fiscală RO_.
Reclamantul este autorizat în baza Legii nr.300/2004 să desfășoare activități economice în mod independent, mai mult, el însuși recunoaște această formă de desfășurare a activității, prin conducerea contabilității în partidă simplă și depunerea declarației formular 200 aferentă anului fiscal 2006, cuprinzând venituri și cheltuieli din activități independente, prin urmare, în baza dispozițiilor art.46 alin. 1 și 2, art.48 alin.1 și 2 din Legea nr.571/2003 completate cu cele ale art.24 alin.1, 6 lit.b și alin.11 lit.a în mod corect organele de inspecție fiscală au procedat la recalcularea venitului net impozabil pe baza datelor din evidența contabilă condusă în partidă simplă, luând în considerare venitul brut în sumă totală de 208.098 lei (190.798 lei contravaloarea facturilor încasate + 17.300 lei subvenție amortisment) și cheltuielile deductibile aferente în sumă totală de 123.544 lei, stabilind că pentru venitul net impozabil în sumă de 84.554 lei contribuabilul datorează impozit pe venit în sumă de 13.529 lei reprezentând cota de 16% din venitul net.
În ce privește majorările de întârziere de 8.645 lei, arată că acestea au fost
calculate în baza prevederilor art.115 alin. 1 și 116 alin. 1, devenite art.119
alin. 1 și 120 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și
ale Legii nr.210/2005 cu privire la stabilirea cotei majorărilor de întârziere
datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de
4.089,3 lei, consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274
alin. 1 Cod procedură civilă. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă aceasta trebuie să se afle în culpă procesuală sau prin atitudinea sa în cursul derulării procesului să fi determinat aceste cheltuieli.
De asemenea, nu se pot invoca nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale pentru a putea fi reținută în sarcina sa obligația privind plata cheltuielilor de judecată.
În considerarea motivelor expuse, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Prin recursul formulat, arată intimatul, se critică hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor sub aspectul că "interpretarea instanței bazată pe incidența în speță a prevederilor art. 42 lit. k din Legea nr. 571/2003 în vigoare în anul 2006 coroborată cu cele ale pct. 9 din HG nr. 44/2004 privind normele de aplicare, este eronată". Practic, în cuprinsul recursului se reiau aceleași aspecte prezentate în întâmpinare, toate aceste susțineri fiind nedovedite și nereale.
În cauză a fost efectuată proba cu expertiza fiscală, în temeiul căreia se reține că reclamantul deține în proprietate 35,52 ha teren agricol și în arendă 90,98 ha teren, cultivând în total 126,50 ha de teren.
Conform proceselor verbale de recoltare încheiate în anul 2006 întreaga cantitate recoltată a fost valorificată în baza facturilor fiscale prezentate în anexa 2 a raportului de expertiză fiscală. Prin urmare cantitățile recoltate în baza proceselor verbale de recoltare coincid cu cantitățile valorificate în baza facturilor fiscale.
Având în vedere aceste împrejurări, dovedite, s-a concluzionat că produsele agricole au fost valorificate în stare naturală.
In conformitate cu dispozițiile art. 42 lit. k din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal(forma în vigoare în anul 2006) „veniturile din agricultura și silvicultura, cu excepția celor prevăzute la art. 71 sunt venituri neimpozabile". Prin Hotărârea nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal în art. 9 sunt detaliate veniturile care se cuprind în categoria veniturilor din agricultură și silvicultură considerate neimpozabile.
Totodată, în baza dispozițiilor art. 74 alin. 4 din Legea 571/2003 și H.G. nr. 1579/2007 se stabilește cota de impozit pe venit care se aplică veniturilor obținute din valorificarea produselor agricole.
Astfel, din perspectiva dispozițiilor legale invocate, în mod eronat veniturile obținute de către intimatul reclamant au fost considerate de către organele de inspecție fiscală ca fiind venituri din activități independente, mai precis venituri comerciale, adică venituri obținute din fapte de comerț, apreciază intimatul.
Potrivit expertizei fiscale efectuată în cauză în evidența contabilă a intimatului reclamant nu au fost înregistrate facturi sau borderouri de achiziție în care să se evidențieze faptul că produsele agricole valorificate au fost cumpărate în scopul re vânzării.
În aceste condiții este evident că produsele pe care le-a valorificat provin exclusiv din activitatea principală de cultivare a cerealelor, porumb și alte plante, cod CAEN O. produse valorificate imediat după recoltare, intimatul nedeținând spații pentru depozitare.
În consecință, organele fiscale sunt cele care au făcut o gravă eroare de interpretare între veniturile realizate de proprietar / arendaș din valorificarea în stare naturală a produselor obținute de pe terenuri agricole și silvice, proprietate privată sau luate în arendă și veniturile realizate din acte de comerț - venituri comerciale.
Toate aceste-aspecte evidențiază faptul că în anul 2006 veniturile din agricultură realizate de proprietar sau arendaș din valorificarea în stare naturală a produselor obținute de pe terenurile agricole și silvice, proprietate privată sau luate în arendă, erau neimpozabile, situație față de care în mod corect Tribunalul Bihor a admis cererea de chemare în judecată, consideră intimatul.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de impunere nr._/26.11.2009 emisa în baza Raportului de inspecție fiscală nr._/ 26.11.2009, organele de inspecție fiscala au reținut în sarcina reclamantului PFA S. F. obligația de a vira la bugetul general consolidat suma totală de 22.174 lei, reprezentând impozit pe venit pe anul 2006 în suma de 13.529 lei si majorări de întârziere în sumă de 8.645 lei, constatându-se, cu ocazia verificării modului de evidențiere a veniturilor realizate pe anul 2006 de către persoana fizica autorizata S. F., ca acesta a înregistrat ca cheltuiala deductibila, suma de 401.261 lei reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe (tractor, plug, generator etc), si nu a recuperat din punct de vedere fiscal cheltuielile cu achiziționarea mijlocului fix, prin deducerea amortizării, așa cum a fost stabilita in urma controlului in suma de 34.279 lei, pentru luna noiembrie si decembrie 2006.
Totodată, contribuabilul a obținut in anul 2006 venituri brute in suma de 208.098 lei, din care suma de 190.798 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise si încasate in cursul anului din activitatea secundara (vânzarea grâului pt. consum, semințe floarea soarelui, porumb etc.) si suma de 17.300 cota parte din amortisment suportata de SAPARD si Direcția Agricola ca subvenție.
Întrucât reclamantul contestă aspectele reținute de organele fiscale prin decizia de impunere nr._ din 26.11.2009, privind impozitul pe venit suplimentar de plată stabilit de inspecția fiscală aferent sumei obținute din vânzarea produselor agricole, în cauză, a fost efectuată proba cu expertiza fiscală, în cuprinsul căreia se menționează că, reclamantul – PFA - deține in proprietate 35.52 ha teren agricol si in arenda 90.98 ha teren cultivat, in total 126,50 ha de teren, iar conform procesului verbal de recoltare de pe suprafața de 121.37 ha, in anul 2006 s-au recoltat 314.706 kg de porumb, 171.453 kg de grâu si 96.943 kg de floarea soarelui, întreaga cantitate recoltată fiind valorificată in baza facturilor fiscale cuprinse in anexa nr.2 a raportului de expertiză fiscală.
Întrucât cantitățile recoltate în baza proceselor verbale de recoltare coincid cu cantitățile valorificate in baza facturilor fiscale, expertul fiscal a concluzionat că produsele agricole au fost valorificate in stare naturala.
În conformitate cu dispozițiile art. 42 lit. k din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (forma în vigoare în anul 2006) "veniturile din agricultura si silvicultura, cu excepția celor prevăzute la art. 71 sunt venituri neimpozabile".
Pe de altă parte, Hotărârea nr. 44 din 2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal in cuprinsul art. 9 detaliază veniturile care se cuprind in categoria veniturilor din agricultura si silvicultura considerate, neimpozabile astfel: veniturile realizate de proprietar/arendaș din valorificarea in stare naturala a produselor obținute de pe terenurile agricole si silvice proprietate privata sau luate in arenda începând cu data de 1 ianuarie 2008 sunt impozabile veniturile bănești realizate din valorificarea produselor agricole obținute după recoltare, în stare naturala de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate cu arenda, către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industriala sau către alte unități pentru utilizare ca atare.", iar la art.10 „ Se considera în stare naturala: produsele agricole obținute după recoltare, materialul lemnos pe picior sau transformat în bușteni ori bile, precum si produsele de origine animala cum ar fi: lapte, lâna, oua, piei crude, si altele asemenea, plante si animale din flora si fauna sălbatica, cum ar fi: plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci melci, scoici, șerpi, broaște si alte asemenea."
Față de dispozițiile legale invocate mai sus, Curtea reține că în mod eronat veniturile obținute de către reclamant au fost considerate de către organele de inspecție fiscala ca fiind venituri din activități independente, mai precis venituri comerciale, adică venituri obținute din fapte de comerț, potrivit Codului Comercial, acestea constând în cumpărăturile de produse sau de mărfuri efectuate în scopul revânzării.
Atâta vreme cât, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că, în evidenta contabila a reclamantului nu au fost înregistrate facturi sau borderouri de achiziție în care să se evidențieze faptul ca produsele agricole valorificate de către reclamant au fost cumpărate în scopul revanzarii, concluziile stabilite în cuprinsul deciziei de impunere privind stabilirea obligațiilor suplimentare de plată aferente sumei obținute din vânzarea produselor agricole nu se justifică.
Față de aceste aspecte, argumentele invocate de recurentă în cuprinsul recursului declarat în cauză, în sensul că intimatul desfășoară activități economice în mod independent pe care le și recunoaște prin conducerea contabilității în partidă simplă și depunerea declarației formular 200 aferentă anului fiscal 2006, cuprinzând venituri și cheltuieli din activități independente, apar ca fiind lipsite de relevanță.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în contradictoriu cu intimatul-reclamant PFA S. F. împotriva Sentinței nr. 4328/CA din 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în totul.
Va obliga partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-reclamant PFA S. F., domiciliat în Tămășeu, nr. 126, jud. Bihor, împotriva Sentinței nr. 4328/CA din 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. I. C. G. C. R. M. M.
Red.dec.-R.C.- 7.02.2013
Jud. fond-T. A.
Dact.M.M-2ex.- 7.02.2013
| ← Alte cereri. Decizia nr. 331/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 3562/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
