Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 117/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 117/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 163/35/2013
ROMÂNIA
C. DE APEL ORADEA
-Secția a II –a civilă, de
contencios administrativ și fiscal –
Nr. operator date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._ /CA/2013
SENTINȚA NR.117/CA/2013
Ședința publică din 28 iunie 2013
PREȘEDINTE: B. L. - judecător
D. F. - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantaU. A. TERITORIALĂ- . Primarul Comunei Beltiug, cu sediul în Beltiug, ., județul Satu M., în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. SATU M. cu sediul în Satu M., ., nr.1 și C. DE C. A ROMÂNIEI cu sediul în București, ..22-24, sector 1, având ca obiect litigii C. de C. - Legea 94/1992.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamanta U. A. Teritorială – . V. în baza împuternicirii avocațiale nr.189 din 28 iunie 2013, emisă de Baroul M. și pentru pârâtele C. de C. Satu M. și C. de C. a României – consilier juridic M. O. C. în baza delegației nr._ din 14 iunie 2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
I n s t a n ț a pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea.
Reprezentanta pârâtelor pune concluzii de respingere a excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea.
I n s t a n ț a rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.
CURTEA D E A P E L
d e l i b e r â n d :
Constată că, prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 8 mai 2013, scutită de plata taxelor de timbru, reclamanta . prin Primarul Comunei Beltiug a solicitat anularea ca nefondată a Încheierii nr. 767 din 18.04.2013 dată de C. de C. - C. de C. Satu M. privind contestația Nr.520/28.03.2013, formulată de U. A. Teritorială . nr.10/14.03.2013, emisă de C. de C. Satu M., ca urmare a acțiunii de audit financiar al contului anual de execuție bugetară, pe anul 2012, efectuată la această entitate în perioada 07.01._13; suspendarea termenului de 10.05.2013, stabilit ca termen de comunicare a măsurilor luate privind punctele 1 și 2 din Decizia nr.10/2013 a Curții de C. - C. de C. Satu M., până la soluționarea litigiului pe fond; constatarea ca fiind abuzive și nelegale respectiv anularea măsurilor stabilite prin punctele 1 și 2 din Decizia nr.10/2013 a Curții de C. - C. de C. Satu M..
În motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că prin măsurile dispuse la punctele 1 și 2 din Decizia nr. 10/2013 sunt grav lezate drepturile salariale ale funcționarilor care își desfășoară activitatea în cadrul instituției, în mod eronat, auditorii Camerei de C. Satu M., reținând în cuprinsul actelor contestate că acordarea sporului de dispozitiv și a drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii a fost nelegală pentru perioada anilor 2011-2012.
În drept, au fost invocate de reclamantă prevederile Legii nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010, Legea nr. 283/2011.
Examinând cu prioritate excepția de necompetență materială, invocată în cauză din oficiu, C. reține:
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1, lit. c din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând naștere, modificând sau stingand raporturi juridice.
Aplicând această definiție actele a căror anulare formează obiectul litigiului, instanța reține că actul administrativ vătămător pentru reclamantă, care stabilește în sarcina acesteia obligația îndeplinirii anumitor măsuri și care este susceptibil de executare este decizia emisă de C. de C. Satu-M., instituție care exercită în plan local atribuțiile de control financiar prevăzute de Legea nr. 94/1992.
Chiar dacă prin Încheierea pe care o pronunță, Comisia de soluționare a contestațiilor respinge sau admite în parte contestația formulată împotriva deciziei emisă de C. de C. Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare rămâne tot decizia emisă de structura teritorială.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală, se soluționează în fond de tribunal. Sub acest aspect trebuie avut în vedere ca argument inclusiv faptul că dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curții de Apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 132 din Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, C. va declina competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . Primar în favoarea Tribunalului Satu-M. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . Primarul Comunei Beltiug, cu sediul în Beltiug, ., județul Satu M., în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. SATU M. cu sediul în Satu M., ., nr.1 și C. DE C. A ROMÂNIEI cu sediul în București, ..22-24, sector 1, în favoarea Tribunalului Satu M. – secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L.D. F.
Red. sent. – B. L.
2 ex. – 01.07.2013
ROMÂNIA
C. DE APEL ORADEA
-Secția a II –a civilă, de
contencios administrativ și fiscal –
Nr. operator date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._ /CA/2013
Din 1 iulie 2013
C ă t r e,
TRIBUNALUL SATU M.
Secția a II –a civilă, de contencios
administrativ și fiscal
Vă trimitem, alăturat prezentei, dosarul cu nr. de mai sus, întrucât prin sentința nr.117/CA din 28 iunie 2013 a acestei instanțe, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . Primarul Comunei Beltiug, cu sediul în Beltiug, ., județul Satu M., în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. SATU M. cu sediul în Satu M., ., nr.1 și C. DE C. A ROMÂNIEI cu sediul în București, ..22-24, sector 1, având ca obiect litigii C. de C. - Legea 94/1992, în favoarea dumneavoastră.
Menționăm că dosarul cuprinde un număr de 224 file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L.D. F.
← Pretentii. Decizia nr. 1858/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
---|