Pretentii. Decizia nr. 1291/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1291/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 12616/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.1291/CA/2013 - R
Ședința publică din 25 martie 2013
PREȘEDINTE: O. B. - judecător
JUDECĂTOR: G. C.
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă . cu sediul în Beiuș, ., J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice Beiuș cu sediul în Beiuș ., J. Bihor și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.5094/CA/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, că recurenta a depus la dosar înscrisuri iar DGFP Bihor a solicitat comunicarea recursului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța respinge cererea de comunicare a recursului formulată de DGFP Bihor, având în vedere faptul că motivele de recurs au fost comunicate cu AFP Beiuș la data de 5.12.2012 care are calitate de intimată pârâtă în dosar și având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.5094/CA/15.10.2012 Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de către reclamanta . cu sediul în Beiuș ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Beiuș ., jud.Bihor.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sect. 6.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul pentru a înmatricula în România autoturismul marca Mercedes, . nr. FBME4S1814I88E2/1999, a fost obligat să plătească taxa de poluare în valoare totală de 1.3188 lei, achitată prin chitanța . nr._/12.09.2008.
În speță, OUG nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.
În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C 402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În acest context, concluzia care se impune este că prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România.
Instanța a constatat că discriminarea pe care o menționează și Curtea Europeană de Justiție, se produce în ceea ce privește vehiculele de ocazie provenite, evident dintr-un stat membru al Uniunii Europene. De asemenea instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada că autoturismul pentru care a achitat taxa a cărei restituire o solicită provine dintr-un stat membru al U.E., nedepunând la dosar actele solicitate de instanță în baza rolului sau activ.
Contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, pe are reclamanta l-a depus la dosar, nu face dovada faptului că autovehiculul provine dintr-un stat membru UE, ci că tranzacția a fost încheiată într-un astfel de stat.
Certificatul de înmatriculare al autovehiculului din statul în care a fost anterior înmatriculat sau cartea de identitate a autovehiculului sunt acte de natură a face dovada provenienței, însă astfel de acte nu au fost depuse la dosar.
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta reclamantă ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Arată că, taxa de poluare instituită de disp.OUG 50/2008 conform prevederilor art.4 lit.a, dispune că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România iar vechimea autoturismului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări. Pentru acest motiv consideră că prin însăși plata acestei taxe a făcut dovada importării autovehiculului.
Mai arată că din motive independente de voința sa nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță, însă din ansamblul probelor administrate rezultă că autoturismul provine dintr-un stat membru UE.
Mai mult, aceste documente au fost depuse la înmatricularea autoturismului în România, motiv pentru care s-a adresat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor în vederea eliberării unor copii de pe actele de proveniență a autovehiculului.
În drept a invocat dispozițiile legale menționate în recurs.
Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii ridicată prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către DGFP Bihor, în reprezentarea pârâtei AFP Beiuș, Curtea constată că potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.
Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și deciziei de calcul .
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că, prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamantul se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.
Ori, prin acțiunea de față, reclamantul contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare, și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal,astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrânsă de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.
Alta ar fi fost soluția în situația în care reclamantul s-ar fi arătat nemulțumit de calculul efectuat prin decizia amintită, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.
Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.
În plus, instanța de recurs reține că Înalta Curte s-a pronunțat prin decizia nr.24/14.11.2011 dată în recursul în interesul legii în sensul că „acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.”
Cu privire la temeinicia acțiunii, instanța de recurs constată că recurenta-reclamantă a făcut proba că autovehiculul pentru care s-a achitat taxa pe poluare este un autovehicul second-hand, achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, depunând la dosarul de certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului.
În consecință, devine aplicabil raționamentul instanței de fond prezentat anterior constatării că reclamantul nu a făcut proba că autovehiculul pentru care s-a achitat taxa pe poluare este un autovehicul second-hand, provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, instanța de fond a examinat în mod corect conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE având în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că primele două capete de cerere ale acțiunii reclamantului sunt întemeiate, astfel că va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii acestor petite.
În ceea ce privește petitul accesoriu constând în solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii fiscale la suma plătită cu titlu de taxă de poluare, instanța apreciază că fiind în prezența unei taxe pentru care, în conformitate cu art. 7 din O.U.G. nr.50/2008, „ stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare,” nu se poate aplica dobândă legală de altă natură decât cea fiscală, iar împrejurarea că recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Beiuș nu este emitenta actului normativ nu prezintă relevanță, recurenta fiind autoritatea publică care a încasat taxa și căreia i s-a solicitat restituirea.
Prin urmare, acțiunea reclamantului va fi admisă în întregime.
În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta AFP Beiuș, o va admite și pe cale de consecință va fi obligată chemata în garanție, să restituie pârâtei suma de_ lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu dobânda fiscală aferentă, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, admiterea recursului declarat în cauză și modificarea în totalitate a sentinței atacate.
Conform art. 274 C.proc.civ., va fi obligată pârâta A.F.P. Beiuș să plătească recurentului reclamant suma de 43 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă . cu sediul în Beiuș, ., J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice Beiuș cu sediul în Beiuș ., J. Bihor și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.5094/CA/15.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot în sensul că respinge excepția inadmisibilității, admite acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AFP Beiuș, anulează decizia nr._/12.09.2008 și obligă pârâta la restituirea sumei de_ lei plus dobânda fiscală calculată potrivit codului fiscal.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de_ lei reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 43 lei cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 25.03.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: O. B. G. C. S. M. A. Cărăgin
Red.hot.jud. G.C.
Jud.fond D.R.
Dact.A.C.
2 exemplare/1.04.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1268/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1650/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
