Pretentii. Decizia nr. 1499/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1499/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 8593/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Număr operator date cu caracter personal - 3159-
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA NR.1499/CA/2013 - R
Ședința publică din 5 aprilie 2013
Președinte: B. L. - judecător
Judecător: R. C.
Judecător: T. A.
Grefier: M. L.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD cu sediul în Oradea,..2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant I. H. R. cu domiciliul în Peștiș, nr.471, județul B. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.2633/CA din 8 mai 2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului reclamant avocat C. D. R. în substituirea avocatei I. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin Sentința nr. 2633/CA din 8 mai 2012 Tribunalul B. a respins excepția inadmisibilității acțiunii, inmvocată de pârâta A.F.P. Aleșd prin D.G.F.P. B..
A admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 7477 lei cu titlu de taxă pe poluare cu dobânda legală la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute Codul de procedură fiscală calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei taxa pe poluare de mai sus cu dobânda legală la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute Codul de procedură fiscală calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A respins cererea formulată de reclamant de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 539,3 lei în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A.F.P. Beiuș prin D.G.F.P. B., instanța a respins-o ca neîntemeiată reținând că procedura prealabilă administrativă și de contestare prevăzută de art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și justiție în decizia nr.24/14.11.2011 dată în recursul în interesul legii, obligatorie potrivit art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Pe fondul litigiului, s-a reținut în esență că, taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii fiscale, respectiv a dobânzii legale aferente sumei plătită cu titlu de taxă pe poluare, instanța a apreciat că acordarea dobânzilor este guvernată în materia raporturilor fiscale de dispozițiile speciale din Codul de procedură fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie.
Materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementă de art.124 C.proc.fisc., iar nu de dispozițiile O.G. nr.9/2000 invocate de reclamant, care nu sunt aplicabile în cazul dobânzilor percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice și de organele subordonate acestuia.
Din coroborarea dispozițiilor art.124 raportat cu art.70 alin.1 C.proc.fiscală, aplicabile în speță, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța a obligat pârâta și la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant, taxă neconformă dreptului european, și a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantului privind plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr.9/2000.
În baza art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a AFM București, formulată de pârâtă, a admis-o și a obligat chemata în garanție să restituie taxa de poluare, având în vedere că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, și la plata dobânzilor calculate conform Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
În speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Potrivit art.12 alin. 1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
Recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantului taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Aleșd nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă ) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând "taxa de poluare" este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. "taxa de poluare" constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentantul reclamantului în fond și în recurs solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat să sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
În cel de-al doilea recurs, declarat de aceeași recurentă pârâtă se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Astfel, invocă excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile 207 alin.1 Cod procedură fiscală de care reclamantul nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform prevederilor de mai sus, reclamanta avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit în sarcina sa de plată, suma de 7477 lei reprezentând taxa de poluare, aspect neîndeplinit de către acesta.
Precizează că, în cuprinsul Deciziei calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule se arată că "prezenta reprezintă titlul de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii " și" poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin.1 OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală - republicat, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art.209 alin.1 din același act normativ".
Prin urmare, reclamantul prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal (Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule) consideră că acțiunea este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii administrative conform prevederilor menționate.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului, suma totală de 7477 lei reprezentând taxa pe poluare .
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Astfel indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxa, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței C.J.C.E., eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art.90 paragraful 1din tratatul CE.
Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Neutralitatea unei taxe spre respectarea regulilor de concurență, așa cum au fost interpretate de C.J.C.E. este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză, cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă (cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi si C-333/2005 N.).
Potrivit aceleiași jurisprudenței în ceea ce privește art.90 din Tratat, s-a apreciat ca o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de . legii privind taxele de înmatriculare, nu este relevantă. Cu alte cuvinte nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG nr.50/2008 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art.90 din Tratat, așa cum neîntemeiat s-a reținut de către instanța de fond.
Prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxa de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea maniera încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
De remarcat este faptul că, instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus rezultă că, în mod legal organele fiscale ale Administrației Finanțelor Publice Aleșd au calculat în sarcina reclamantului taxa pe poluare în sumă totală de 7477 lei prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ce privește obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare actualizată cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, apreciază că aceasta ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului, în mod nejustificat instanța de fond a dispus actualizarea sumei, atât cu dobânda legală cât și cu dobânda fiscală.
Intimatul reclamant, legal citat, nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Instanța de recurs, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Excepția invocată de recurenta D. B.- AFP Aleșd privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B. și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Aleșd.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurente modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa si nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 si suma datorată în baza Legii nr. 9/2012.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Nu poate fi reținută omisiunea instanței de fond de a dispune obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, prin cererea de chemare în garanție pârâta solicitând obligarea chematei în garanței exclusiv plata taxei pe poluare și a dobânzii fiscale aferente.
Critica recurentei referitoare la îmbogățirea fără just temei a reclamantului prin actualizarea taxei pe poluare cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, este neîntemeiată având în vedere că instanța de fond prin hotărârea atacată cu recurs a acordat doar dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursurile formulate vor fi respinse ca nefondate.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD cu sediul în Oradea,..2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant I. H. R. cu domiciliul în Peștiș, nr.471, județul B. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.2633/CA din 8 mai 2012 pronunțată de Tribunalul B. pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. L. R. C. T. A. M. L.
Red.dec. T. A.
În concept la 10.04.2013
Jud.fond E. D.V.
Tehnored. M.L.
2 ex./10.04.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 180/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 655/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
