Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2154/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2154/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 13/111/2011
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA NR. 2154/CA/2013 – R
Ședința publică din 15 mai 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul-reclamant P. I., domiciliat în Oradea, .. 18, .. 3, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. de Regim Silvic și Vânătoare Oradea, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 5833/CA din 09.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: litigiu privind funcționarii publici.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 8 mai 2013, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheierea ce face parte din prezenta și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de azi.
În termenul de pronunțare, recurentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 5833/CA din 09.11.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Regim Silvic și Vânătoare Oradea, pentru anularea Deciziei nr.3/13.01.2010 și despăgubiri, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că obiectul litigiului dedus judecății îl reprezintă anularea Deciziei nr. 3/13.01.2010, emisă de pârât, prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului.
Instanța de fond a constatat că, reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/2004, introducând la o zi după emiterea deciziei atacate cererea de revocare a acesteia organului emitent.
Pe fondul cauzei, a constatat că prin Decizia nr. 31/12 mai 2008, reclamantul P. I. a fost numit în funcția publică de execuție de consilier juridic clasa I, gradul profesional asistent treapta de salarizare 3 la compartimentul juridic din cadrul pârâtului, începând cu data de 12 mai 2008, în urma concursului organizat în perioada 7-8 mai 2008 pentru ocuparea funcției publice vacante de consilier juridic, cumulând pensia de serviciu cu veniturile realizate din activitatea salarială.
Ulterior, prin Decizia nr. 3/13.01.2010, s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului în conformitate cu art.96 alin.3 din Legea nr.188/1999 coroborate cu cele ale art.94 alin.1 lit.h și alin.3 din același act normativ, precum și art.9 alin.6 din Ordinul nr.1730/2009 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Cap.IV din Legea nr.329/2009, respectiv ca urmare a neexprimării în scris a opțiunii între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raportului de muncă, ținând cont că nivelul pensiei nete aflată în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Potrivit art.17 al.1 din Legea nr. 329/2009 „beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, iar în conformitate cu disp.art.18 din același act normativ, pensionarii care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acelui capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Întrucât reclamantul a depășit plafonul legal prin cumularea pensiei cu salariul obținut, avea obligația, conform dispozițiilor legale mai sus menționate, ca în termen de 15 zile să-și exprime opțiunea în scris în sensul suspendării plății pensiei sau a încetării raportului de muncă. Ca urmare a neexercitării acestei opțiuni și văzând în drept și disp.art.20 din Legea nr.329/2009, conform cărora, neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu, pârâtul a emis Decizia nr.3/2010, pe care reclamantul o contestă. De altfel, pârâtul, prin decizia atacată, nu a făcut altceva decât să transpună în practică dispozițiile legale privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordului cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. Mai mult, reclamantul, prin acțiunea formulată, se limitează în a aduce critici actului normativ în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 3/2010, fără a aduce argumente de netemeinicie pe fondul actului administrativ atacat.
De altfel, nici criticile aduse actului normativ nu pot fi reținute ca fiind întemeiate, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.114/04.11.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.796/23.11.2009, statuând că dispozițiile art.17-22 din Legea nr.329/2009 sunt constituționale. Mai mult, invocarea de către reclamant a încălcării dreptului la muncă prin decizia atacată, nu poate fi reținută, întrucât prin această decizie și implicit prin Legea nr.329/2009 nu se încalcă dreptul de muncă al pensionarilor, ci doar se instituie obligativitatea acestora de a opta între continuarea activității și suspendarea plății pensiei pe perioada desfășurării activității. Mai mult, interzicerea acestui cumul este prevăzută doar pentru activitățile desfășurate în cadrul instituțiilor și autorităților publice finanțate de la bugetul de stat, nefiind aplicabile mediului privat, fiind astfel indiscutabil respectat dreptul la muncă al pensionarilor. De asemenea, nici o așa-zisă discriminare, invocată de către reclamant, nu este incidentă în cauză, întrucât, prin actul normativ care a stat la baza emiterii deciziei atacate, nu se realizează nici o diferențiere între persoanele care cumulează cele 2 surse de venit, fiind aplicabilă tuturor persoanelor, indiferent de rasă, culoare, sex, opinie politică, religie, etc., care cumulează pensia cu salariul acordat ca urmare a activității desfășurate în cadrul instituțiilor și autorităților publice, dacă nivelul acesteia depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Referitor la încălcarea jurisprudenței Curții Constituționale a României, respectiv a Deciziei nr.375/2005, instanța de fond a constatat că această hotărâre a Curții Constituționale nu este incidentă în cauză, întrucât vizează strict situația cumulului pensiei cu salariul magistraților reangajați pe aceeași funcție. De asemenea, nu se poate reține nici susținerea reclamantului, conform căreia prin decizia emisă i s-ar fi încălcat dreptul la proprietate, întrucât, fără a contesta calificarea pensiei ca fiind un bun, prin decizia contestată, nu i se interzice reclamantului să presteze activitate salarială în mediul privat, în baza căreia să obțină venituri pe care să le cumuleze cu pensia de serviciu.
Față de aceste considerente și văzând în drept și disp.art.17-20 din Legea nr.329/2009, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. I. și a menținut ca legală și temeinică Decizia nr.3/2010, emisă de pârât. Ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere, a respins și celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant P. I., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și, în consecința, admiterea cererii astfel cum a fost formulata si anularea Deciziei nr. 3/13.01.2010,cu plata despăgubirilor solicitate.
În motivarea recursului, s-a susținut că în mod eronat și nelegal a fost respinsă ca nefondata acțiunea .
La data emiterii Deciziei nr. 3/13.01.2010 era în vigoare si Legea nr. 164/2001, în baza căreia a fost angajat si care permitea cumulul pensiei cu salariul, abrogata la data de 01.01.2011 prin Legea 263/16.12.2010, concomitent cu Legea 329/2009 si care interzicea cumulul pensiei cu salariul. Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
In motivarea sentinței, instanța a luat în calcul doar prevederile Legii nr. 329/ 2009 în detrimentul prevederilor Legii 164/2001, a art. 148 alin. 2 din Constituția României și a legislației europene.
Precizează că prin Decizia de revizuire a pensiei nr._/05.05.2012 a obținut pensie pentru limita de vârsta, si nu anticipată parțial, cum avusese anterior încetării contractului de munca, putând cumula pensia cu veniturile provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit art. 118 alin 1, lit. "a" din Legea 263/2010, prin eliminare situându-se în situația valida de cumulul pensiei cu salariul potrivit art. 6 cap. V - "pensionarii respectivi sunt cadre militare trecute în rezerva, polițiști si funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naționale, ordinii publice si siguranței naționale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigura din bugetul de stat, in condițiile legii".
Nici asupra acestui aspect instanța de fond nu s-a pronunțat.
Apreciază, contrar celor susținute de instanța de fond, ca între norma de drept intern prin care se interzice reclamanților dreptul de a cumula pensia cu salariul si dispozițiile actelor comunitare la care România este parte, exista conflict.
Dreptul oricărui cetățean de a cumula pensia cu salariul trebuie privit ca suma a doua drepturi fundamentale: dreptul la munca si dreptul la pensie, drepturi fundamentale garantate de Constituția României si de legislația comunitara, si nu ca un drept unic de sine stătător.
Prin interzicerea cumulului pensiei cu salariul, prin obligarea cetățeanului de a opta, opțiune impusa de lege si care nu are nimic comun cu libera exprimare a voinței persoanei, se realizează automat interzicerea unuia din cele doua elemente fundamentale, fie dreptul la munca, fie dreptul la pensie.
A impune prin lege unui cetățean (persoana ale cărei drepturi sunt garantate prin Constituția României si legislația europeana) sa aleagă între doua drepturi fundamentale este echivalent cu interzicerea prin lege a exercitării unuia din aceste doua drepturi, ceea ce reprezintă o încălcare grava a legislației europene pe care statul roman si-a însușit-o ca si drept intern în momentul aderării la Uniunea Europeana.
Prin obligarea pensionarilor, care la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 aveau si calitatea de angajați în instituții bugetare (mai mult, prin concurs), sa renunțe fie la dreptul la munca, fie la dreptul de asigurări sociale, condiție neimpusa pensionarilor care aveau calitatea de angajați în sectorul privat, reprezintă discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane, respectiv pensionari.
Legea nr. 329/2009 este în conflict deopotrivă cu scopul impus de Directiva nr. 2000/1979 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în munca, precum si cu dispozițiile Regulamentului nr. 1408/1971 prin care se reglementează dreptul asiguratului de a beneficia de prestațiile pentru care s-a asigurat, evitând discriminarea între pensionarii beneficiari ai prestației plătite de statul roman si pensionarii beneficiari ai prestațiilor plătite de către oricare alt stat membru al uniunii si care, indiferent de cuantumul pensiei încasate si în virtutea principiului liberei circulații a forței de munca se poate angaja într-o instituție bugetara în România.
In conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 2000/1978, aceasta se aplica "în limitele competențelor conferite Comunității tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât si în cel privat, inclusiv în organismele publice, in ceea ce privește: a) condițiile de acces la încadrarea în munca...; b) condițiile de încadrare în munca, inclusiv condițiile de concediere...".
Potrivit art. 20 din Legea nr. 329/2009 rezulta ca pensionarii a căror pensie depășește nivelul salariului mediu brut pe economie si care înțeleg sa-si exercite dreptul de asigurări sociale pentru care au plătit contribuții sociale, precum si dreptul la munca, adică nu au renunțat la unul din cele doua drepturi fundamentale garantate de legislația naționala si europeana, vor fi concediați. Aceasta dispoziție contravine condițiilor de concediere stipulate de art. 3 alin. 1 lit. „c" din Directiva nr. 2000/1978. Legea nr. 329/2009 stabilește reguli privind accesul la încadrarea în munca, fără sa țină cont de prevederile art. 3 alin. 1 lit. „a" din Directiva nr. 2000/1978, fiind afectate condițiile de acces pentru pensionarii ce ar dori sa-si exercite acest drept.
Scopul Legii nr. 329/2009 a fost de raționalizare a cheltuielilor publice, iar măsurile prevăzute de cap. IV ar fi putut duce la reducerea cheltuielilor bugetare, așa cum a precizat si instanța de fond, dar fără a analiza cu profesionalism si imparțialitate plângerea, neluând în calcul încălcarea normelor europene de drept.
Prin interzicerea exercitării a unuia din cele doua drepturi fundamentale (dreptul la munca, dreptul la pensie) se încalcă prevederile art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului precum si art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O. ratificata de România prin Legea nr. 30/18.05.1994.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate rânduri, chiar si împotriva României, precizând ca si dreptul de creanța reprezintă un „bun" in sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția E.D.O. daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel puțin o „speranța legitima" de a-l vedea concretizat. Deci, pensia pentru limita de vârsta pe care o dețin în prezent, cuvenita în virtutea calității de asigurat, reprezintă un „bun" în sensul art. 1 alin. 3 din Primul Protocol Adițional la Convenție, de altfel, ca si calitatea de angajat.
Existența unei ingerințe a autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea „bunului" si proporționalitatea între mijloacele folosite în scopul vizat, se retine ca lipsirea sa de dreptul lamunca sau pensie pe o perioada nedeterminata de timp fără a mai primi vreodată sumele de bani cuvenite, reprezintă o ingerința ce a avut ca efect privarea sa de bunul câștigat în baza prevederilor legale (salariul, locul de munca), în sensul art. 1 din Protocol nr. 1 C.E.D.O. După cum s-a pronunțat deja Curtea, daca o reforma radicala impusa de sistemul politic si economic al unei țări sau situația sa financiara poate justifica, în principiu, limitări draconice, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale ce decurg din Convenție.
In drept a invocat prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 299-316 Cod procedura civila, art. 6 cap. V, art. 118 alin. 1 lit. „a" din Legea 263/2010, Directiva 2000/1979, Regulamentul nr. 1408/1971, art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificat de România prin Legea 30/1994, Legea nr. 164/2001.
Prin întâmpinare, intimatul I. T. de Regim Silvic și Vânătoare Oradea a solicitat respingerea recursului si menținerea în totul a sentinței recurate ca legală și temeinică.
La data de 12.05.2008 reclamantul a fost încadrat pe funcția publica de execuție de consilier juridic în cadrul ITRSV Oradea, cumulând pensia cu venitul salarial acordat conform funcției deținute în cadrul instituției pârâte. La data de 09.11.2009 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 761/2009 Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizareaunor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar Internațional, care la art. 26 prevede că: „În aplicarea prevederilor cap. IV, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale elaborează instrucțiuni până la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Iar la data de 25.11.2009, s-a publicat în M.Of. nr.730 din 20 noiembrie 2009 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor cap. IV "Masuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din Legea nr. 329/2009.
In vederea aplicării prevederilor cap. IV din legea si ordinul mai sus menționate, prin adresa nr. 6130/26.11.2009, pârâtul a adus la cunoștința reclamantului obligația de a depune la angajator, ITRSV Oradea, următoarele:
- declarație pe propria răspundere din care sa rezulte câte pensii încasează si de la care sistem de pensii, anexa 1 la instrucțiuni;
- cuponul/talonul de pensie corespunzător lunii în care își exprima opțiunea sau, după caz, adeverința de la casa de pensii în situația în care nu este în posesia cuponului/talonului de pensie;
- declarație pe propria răspundere din care sa rezulte ca optează pentru suspendarea plații pensiei sau pentru încetarea activității, în doua exemplare, anexa 2 la instrucțiuni.
Reclamantul nu s-a conformat obligației de a depune la ITRSV Oradea documentele solicitate prin adresa menționata mai sus și nici nu a optat pentru suspendarea plății pensiei sau pentru încetarea activității, până la data de 9 decembrie 2009 inclusiv.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 329/2009 „Neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin 3 și 4 constituie cauza de încetare de drept a raporturilor de munca stabilite în baza contractului individual de munca sau a actului de numire în funcție, precum si a raporturilor de serviciu".
Prin urmare, la data de 13.01.2010 s-a emis decizia de încetare a raportului de serviciu al reclamantului din funcția publica de consilier juridic, clasa gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3.
In plus, măsura supusa analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publica, în vederea executării unei norme, respectiv a Legii 329/2009 si a Ordinului nr. 1.730/2009.
Totodată, mai retine ca, în conformitate cu art. l7 alin (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană si Fondul Monetar Internațional "(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparținând sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care încasează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților s,i instituțiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finanțare si subordonare, precum si în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale si societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritoriala, pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurărilor socialele stat", iar potrivit dispozițiilor art. 18 (1) Pensionarii prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară activități profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrații în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plata depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. (2) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligata ca în termen de 15 zile de la data survenirii situației de cumul, sa își exprime în scris opțiunea între suspendarea plații pensiei pe durata exercitării activității si încetarea raportului de munca, de serviciu sau a actului de numire in funcție, daca nivelul pensiei nete aflate în plata depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat".
Întrucât reclamantul a depășit plafonul legal prin cumularea pensiei cu salariul obținut, avea obligația ca, in termen de 15 zile de la data . prezentului capitol, sa își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității si încetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire în funcție ca urmare a neexercitării acestei opțiuni si văzând în drept si dispozițiile art. 20 din Legea nr.329/2009, conform cărora "Neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 si la art. 19 alin. (3) si (4) constituie cauza de încetare de drept a raporturilor de munca stabilite în baza contractului individual de munca sau a actului de numire în funcție, precum si a raporturilor de serviciu. De altfel, pârâtul ITRSV Oradea, prin Decizia atacata, nu a făcut altceva decât sa transpună în practica dispozițiile legale privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana și Fondul Monetar Internațional.
In considerarea celor de mai sus, solicita respingerea recursului si menținerea sentinței atacate, ca temeinica si legală.
In drept a invocat prevederile art. 308 alin.(2) din Codul de procedura civila; Cap. IV din Legea nr. 329/2009; Ordinul nr. 1.730/2009 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea prevederilor cap. IV "Masuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana și Fondul Monetar Internațional.
Cu privire la cererea de repunere pe rol formulată de recurentul reclamant, se constată că este neîntemeiată, acesta solicitând prin recurs soluționarea cauzei și în lipsă, iar pe de altă parte, acordându-i-se termen pentru a depune concluzii scrise în cauză, nefiind un motiv de repunere pe rol faptul că ar intra în vigoare o nouă reglementare., care în eventualitatea adoptării sale ar putea produce efecte numai pentru viitor.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, Curtea de apel constată că este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt neîntemeiate.
Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a aplicat normele legale incidente cărora le-a dat o corectă interpretare.
Astfel, s-a reținut că, prin Decizia nr. 31 din date de 12 mai 2008, reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție de consilier juridic clasa I, gradul profesional asistent treapta de salarizare 3 la compartimentul juridic din cadrul autorității intimate, cumulând pensia de serviciu cu veniturile realizate din activitatea salarială, iar prin Decizia nr. 3 din data de 13.01.2010, contestată în cauză, s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului.
În mod corect a reținut prima instanță că decizia de încetare a raportului de serviciu a fost luată cu respectarea normelor legale în vigoare la data adoptării sale.
În acest sens, constată că, autoritatea emitentă a emis actul contestat în temeiul prevederilor Legii 329/2009 care interzicea cumulul pensiei cu salariul obținut în cadrul acestei autorități publice finanțate tot de la bugetul statului.
Nu poate fi reținută afirmația recurentului în sensul că, la data emiterii deciziei pe care o contestă erau în vigoare atât Legea care permitea cumulul pensiei cu salariul cât și Legea 329/2009 care interzicea cumulul pensiei cu salariul, această susținere contravenind prevederilor art. 64 și 65 din Legea nr. 24 din 2000 privind tehnica legislativă.
Este evident că, la data apariției legii noi, dispozițiile legii vechi sunt abrogate, abrogarea putând opera expres, caz în care legiuitorul le indică explicit, sau tacit, caz în care se inserează mențiunea potrivit căreia, la data intrării în vigoare a noii legi orice dispoziții contrare se abrogă.
În speță, în sensul amintit sunt reglementate abrogările de către art. 68 din Legea nr. 329/2009.
Prin raportare la aceste reglementări, instanța de fond a constatat în mod legitim că, autoritatea emitentă nu a făcut decât să dea eficiență obligației sale de a aplica noile prevederi legale, actul administrativ fiind emis în vederea executării în concret a legii.
Nu pot fi reținute nici criticile aduse de recurent prin prisma faptului că instanța de fond ar fi ignorat dreptul său de a beneficia de două drepturi recunoscute constituțional și anume dreptul la muncă și dreptul la pensie. Într-adevăr, normele constituționale consfințesc aceste drepturi, însă în mod de sine stătător, neexistând vreo normă constituțională de natură a garanta acordarea lor cumulată, statul având o marjă de a adopta la un moment dat o soluție legislativă sau alta în funcție și de capacitatea sa de a suporta financiar plata acestor drepturi.
În speță, scopul Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, a fost, după cum rezultă din însuși titlul său reducerea sarcinii bugetare.
Nu poate fi reținută încălcarea normelor comunitare invocate de recurent în mod generic cu trimitere la Directiva nr. 2000/1979 și Regulamentului nr. 1408/1971 devreme ce nici acestea nu garantează acordarea cumulată a pensiei și a drepturilor salariale finanțate de bugetul de stat.
Nici susținerea referitoare la discriminarea invocată prin raportare la persoanele care obțin venituri salariale din mediul privat, nu poate fi reținută ca pertinentă, întrucât orice discriminare vizează subiecți de drept aflați în situații identice cărora li se aplică norme diferite, ori, în speță, subiecții care cumulează pensia cu venituri din mediul privat nu este identică cu a celor care cumulează pensia cu un salariu/venit suportat de stat.
După cum a reținut și judecătorul fondului, prin Legea nr.329/2009 nu se încalcă dreptul de muncă al pensionarilor, ci doar se instituie obligativitatea acestora de a opta între continuarea activității și suspendarea plății pensiei pe perioada desfășurării activității, interzicerea acestui cumul vizând doar activitățile desfășurate în cadrul entităților finanțate de la bugetul de stat.
În mod just s-a reținut de judecătorul fondului și faptul că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia prin decizia emisă s-ar fi încălcat dreptul la proprietate, întrucât, fără a contesta calificarea pensiei ca fiind un bun, prin decizia a cărei anulare se solicită, nu i se interzice reclamantului să presteze activitate salarială în mediul privat, în baza căreia să obțină venituri pe care să le cumuleze cu pensia de serviciu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, va înlătura ca nefondate criticile aduse hotărârii pe care o va menține în întregime și va lua act că nu s-au solicit cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere pe rol.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant P. I., domiciliat în Oradea, .. 18, .. 3, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. de Regim Silvic și Vânătoare Oradea, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 5833 din 09.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. C. R. L. B. M. M.
Red.dec.-G.I.-14.06.2013
Jud. fond-B. D.
Dact.M.M-2ex.-14.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 655/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 122/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
