Pretentii. Decizia nr. 2141/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2141/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 5575/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția a II –a civilă de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal:3159
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA NR.2141/CA/2013 - R Ședința publică din 10 mai 2013
PREȘEDINTE: B. O. – judecător
JUDECĂTOR: C. G.
JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: T. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B județul B., în contradictoriu cu intimata reclamantă M. R. cu domiciliul ales în Oradea, ., județul B. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.3765 din 25.06.2012 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată în recurs, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimata reclamantă M. R., prin avocat P. L. N., a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat împuternicirea sa avocațială și dovada cheltuielilor de judecată, respectiv chitanța nr._/08.05.2013, reprezentând onorariu avocațial, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, constată cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND :
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 3765 din 25.06.2012, Tribunalul B. a admis cererea formulată de către reclamantul M. R. cu domiciliul ales în Oradea ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea .. 2B, jud.B..
A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.
A dispus obligarea pârâtei sa restituie reclamantului suma de 3.863 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/20.12.2010 și suma de 2.512 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/23.11.2010 la care vor fi calculate dobânzi legale conform dispozițiilor codului de procedură fiscală, cu luarea in considerare a datei formulării cererii de restituire, respectiv 03.02.2011.
A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 6.375 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care vor fi calculate dobânzi legale conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 543,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene doua autoturisme second – hand, iar pentru a le înmatricula în România, a fost obligat să plătească suma de 3.863 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/20.12.2010 și suma de 2.512 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/23.11.2010.
Instanța a reținut că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană.
Potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.
În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C‑402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În acest context, concluzia care se impune este că prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România.
Referitor la cererea de restituire a sumei achitata cu titlu de taxa de poluare instanța a reținut că este întemeiată, astfel că în baza art. 18 din Legea nr.554/2004 a admis-o, a dispus obligarea pârâtei sa restituie reclamantului suma de 3.863 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/20.12.2010 și suma de 2.512 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/23.11.2010.
Cât privește capătul de cerere privind dobânda, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța a constatat că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 03.02.2011, astfel că a admis cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective.
În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 6.375 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Referitor la cheltuielile de judecată constând in onorariu avocațial, solicitat în baza chitanței depusă la dosar, în cuantum de 800 lei, instanța a apreciat raportat la dificultatea aspectelor deduse judecății, a efortului depus de către reprezentant, că obligarea pârâtei a suporta integral cuantumul acestor cheltuieli este o sarcină nejustificat de împovărătoare. Fără a interveni în vreun fel în raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică, prin care părțile au convenit asupra cuantumului onorariului datorat pentru reprezentarea în cauză, instanța, în temeiul art. 274 al. 3 c.p.c., a limitat doar, pentru considerente de echitate cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, la care a fost obligată pârâta, la suma de 500 lei.
In consecință, în conformitate cu art. 274 al.1 c.p.c., reținând culpa procesuală a pârâtei, a obligat-o să plătească reclamantului suma de 543,60 lei cu titlu cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciara de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial astfel redus.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oradea solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Astfel, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art.207 alin.1 Cod procedură fiscală de care reclamanta nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform prevederilor de mai sus, reclamanta avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, prin care s-a stabilit în sarcina sa taxa de poluare, aspect neîndeplinit de către aceasta.
A precizat că în cuprinsul deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule se arată că „ prezenta reprezintă titlul de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii " și „ poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin.1 OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală - republicat, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art.209 alin.1 din același act normativ.”
Prin urmare, reclamanta prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal (Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule) a considerat că acțiunea este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii administrative conform prevederilor menționate.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantei intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamant, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului, suma reprezentând taxa pe poluare.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Astfel indiferent de scopul instituirii acestei taxe, esențial sub aspectul criticilor formulate și a analizei instanței de fond, este că această taxa, cu excepțiile de rigoare, este percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului pe teritoriul României, așa încât în lumina Jurisprudenței C.J.C.E., eventuala neconformitate a acestei taxe în raport cu legislația comunitară trebuie analizată în raport de art.90 paragraful 1din tratatul CE.
Rolul acestei dispoziții comunitare este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Neutralitatea unei taxe spre respectarea regulilor de concurență, așa cum au fost interpretate de C.J.C.E. este relevată de rezultatul comparației efectelor taxei pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză, cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă (cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi si C-333/2005 N.).
Potrivit aceleiași jurisprudenței în ceea ce privește art.90 din Tratat, s-a apreciat ca o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de . legii privind taxele de înmatriculare, nu este relevantă. Cu alte cuvinte nu se poate invoca discriminarea dobânditorilor autoturismelor înmatriculate sub incidența OUG nr.50/2008 față de dobânditorii autovehiculelor înmatriculate sub incidența altor acte normative, pentru a reclama încălcarea art.90 din Tratat, așa cum neîntemeiat s-a reținut de către instanța de fond.
Prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxa de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tip motor, capacitate cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de asemenea maniera încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate în statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
De remarcat este faptul că instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus, în mod legal organele fiscale ale Administrației Finanțelor Publice Oradea, au calculat în sarcina reclamantei taxa pe poluare.
De asemenea, a mai arătat că potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ceea ce privește obligarea sa la restituirea taxei pe poluare actualizată cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, a considerat că aceasta ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantei. Ca urmare, a apreciat că în mod nejustificat s-a dispus actualizarea sumei atât cu dobânda legală cât și cu dobânda fiscală.
Față de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și respingerea cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata reclamantă, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Dezlegarea dată de instanța de fond excepției inadmisibilității acțiunii este corectă, cererea reclamantei de restituire a taxei pe poluare pe motiv ca aceasta este contrară dreptului comunitar fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, împrejurarea în raport de care sub acest prim aspect recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oradea este nefondat. Pe de altă parte, dispozițiile Ordinului nr. 986/2008 privind contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, deoarece reclamanta nu contestă modul de calcul al taxei si nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 90 din Tratat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza Legii nr.9/2012.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Critica recurentei referitoare la îmbogățirea fără just temei a reclamantei prin actualizarea taxei pe poluare cu dobânda legală și cu dobânda fiscală, este neîntemeiată, având în vedere că instanța de fond prin hotărârea atacată cu recurs a acordat doar dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală. Prin urmare, apreciază că reclamanta este îndreptățită a solicita dobânda fiscală potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, aceasta fiind la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Totodată, nu se poate pretinde că reclamanta s-a îmbogățit fără just temei, de vreme ce taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, potrivit prevederile art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008.
Cât privește cererea recurentei de respingere a cheltuielilor de judecată acordate cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, se apreciază că suma acordată cu acest titlu de instanța de fond nu este disproporționată în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare a recurentei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul B. va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante M. R., reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B județul B., în contradictoriu cu intimata reclamantă M. R. domiciliată în Oradea, ., județul B. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.3765 din 25.06.2012 pronunțată de Tribunalul B., pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
B. O. C. G. S. D. T. A.
Red. dec. S.D. – 14.05.2013
Jud.fond R. D.
Tehnored.T.A./14.05.2013/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3054/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 08-11-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
