Pretentii. Decizia nr. 203/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 6551/111/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Număr operator date cu caracter personal - 3159-
DOSAR NR._ /CA/2010 - R
DECIZIA NR.203/CA/2013 - R
Ședința publică din 25 ianuarie 2013
Președinte: B. G. - judecător
Judecător: G. I.
Judecător: T. I.
Grefier: M. L.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, ..2 B în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul ales în Oradea, ., județul Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.1838/CA din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimata reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, cauza este la primul termen în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin Sentința nr.1838/CA din 3 aprilie 2012 Tribunalul Bihor a respins excepțiile inadmisibilității, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Bihor și a tardivității.
A admis acțiunile conexe formulate de reclamantă, a obligat pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 9183 lei cu titlu de taxă pe poluare actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală și a anulat Decizia 384/10.09.2010 și decizia de calcul a taxei de poluare nr._/01.03.2010.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei taxa pe poluare de mai sus actualizată. A obligat pârâtele la cheltuieli de judecată în sumă de 843,60 lei în favoarea reclamantei .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă raportat la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța a constatat că anterior promovării acțiunii în instanță, reclamanta a introdus plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din L.554/2004, plângere care a fost respinsă de către pârâtă prin Decizia cu nr. 384/10.09.2010, aflată la dosar.
Nu a putut fi primita susținerea paratei, în sensul că, pentru a putea fi considerata îndeplinită procedura prealabilă, reclamanta trebuia sa se adreseze organului fiscal pentru revocarea răspunsului la cererea de restituire, câta vreme, reclamanta s-a adresat deja pârâtei cu cererea de restituire a taxei de poluare.
Față de excepția de inadmisibilitate raportat la inexistența unui act administrativ susceptibil de a fi atacat prin acțiunea prev. de Legea nr. 554/2004, invocată de chemata în garanție, instanța a constatat că, în conformitate cu disp. art.1 din Legea nr.554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Ori, prin acțiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei de calcul a taxei de poluare – decizie care, în accepțiunea art. 2 lit.c din Legea nr.554/2004, reprezintă act administrativ, și totodată, solicită recunoașterea dreptului la restituirea sumei achitate nelegal și repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului atacat. Față de aceste considerente, instanța a constatat că excepția de inadmisibilitate invocată este nefondată și o va respinge ca atare.
Față de aceste considerente, în mod corect reclamanta, în considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit din partea acesteia constituie un act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată, instanța a constatat că reclamanta a achitat taxa solicitată prin acțiune Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea. Prin urmare, această pârâtă are calitate procesuală pasivă în acțiunea având ca obiect restituirea taxei încasată nelegal. Faptul că ulterior încasării taxei, suma achitată a fost virată în Fondul pentru mediu nu are consecința înlăturării calității procesuale pasive a instituției care a încasat suma, iar schimbarea destinației ulterioare a taxei încasate are relevanță doar sub aspectul soluționării unei eventuale cereri de chemare în garanție.
Referitor la excepția tardivității, invocată, instanța urmează să constate că pârâta nu a făcut dovada prin nici un înscris a datei comunicării deciziei contestate, la dosar neexistând vreo confirmare de primire semnată de către reclamantă. Prin urmare, văzând și principiul „in dubio pro reo” și ținând cont că termenul de contestație curge de la data comunicării actului contestat, instanța urmează să constate depunerea în termen a acțiunii formulate și să respingă ca nefondată excepția invocată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut în esență că, taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea AFM București la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
În baza art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a AFM București, formulată de pârâtă, a admis-o și a obligat chemata în garanție să restituie taxa de poluare, având în vedere că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, și la plata dobânzilor calculate conform Codului de procedură fiscală .
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE a Mun. Oradea solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
În susținerea excepției tardivității formulării contestației având ca obiect anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/2.03.2010 a reținut următoarele:
Urmarea contestației formulate la D.G.F.P. Bihor, împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/2.03.2010, în sumă de 9183 lei,organele fiscale au emis Decizia nr. 386/10.09.2010, prin care, în temeiul art. 207 alin. 1, 210 alin. 1, 213 alin. 5 și 216 din OG 92/2003 în mod legal și temeinic au respins contestația formulată pe cale administrativă pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, nefiind depusă în termen.
Prin decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule întocmită de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a Mun. Oradea, organul fiscal a calculat taxa de poluare conform OUG 50/2008. Această decizie reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată conform legii și poate fi contestată conform art. 207 alin. 1 din OUG 92/2003 coroborat cu art. 7 din Legea 554/2004 în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 207 alin. 1 din același act normativ.
Astfel, în speță sunt aplicabile prevederile art.207 alin.1 din OUG 92/2003, art.102 alin.1,103 alin.1 Cod procedură civilă, 213 alin.5, 217 alin. 1 din OG 92/2003
Solicitarea reclamantei de restituire a taxei de poluare poate fi formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 1 coroborat cu art. 205 alin. 1 din OG 92/2003 de la data comunicării actului administrativ, respectiv de la 7.10.2008 și poate fi contestată în termenul legal prevăzut de legislația în vigoare arătată mai sus.
Mai mult apreciază că cererea de restituire a sumelor de bani achitate cu titlu de taxă de poluare stabilită potrivit O.U.G. nr.50/2008,nu se încadrează în cererile de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art.117 din Codul de procedură fiscală,", întrucât taxa de poluare stabilită de O.U.G. nr.50/2008, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind instituită de Codul Fiscal, Legea nr.571/2003, republicată, și prin urmare nu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală mai sus menționate, solicitând admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și în consecință decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula contestație.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantei taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice a Mun. Oradea nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă ) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. " taxa de poluare " constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentantul reclamantei în recurs solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat să sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimatul reclamant, prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepțiile tardivității formulării de către reclamantă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare și a inadmisibilității acțiunii, instanța va avea în vedere că, potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.
Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de organele fiscale.
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că, prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamanta se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.
Ori, prin acțiunea de față, reclamanta contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare, și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal,astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrânsă de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.
Desigur, cu totul alta ar fi fost situația în care reclamanta s-ar fi arătat nemulțumită de calculul efectuat prin deciziile amintite, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.
Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită practic restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.
Excepția invocată de recurenta DGFP Bihor- AFP a Mun. Oradea privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor si reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice a Mun. Oradea.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamantă a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
Motivul de recurs privind cenzurarea onorariului avocațial în recurs este neîntemeiat, instanța de recurs apreciind că, față de valoarea pricinii, acesta nu este disproporționat în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare a recurentei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, ..2 B în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul ales în Oradea, ., județul Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.1838/CA din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. G. G. I. T. I. M. L.
Red.dec. G. I.
în concept la 30.01.2013
Jud.fond B. D.
Tehnored. M.L.
2 ex./30.01.2013
| ← Pretentii. Hotărâre din 08-11-2013, Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 11-10-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
