Pretentii. Decizia nr. 2368/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2368/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 14034/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal:3159
DOSAR NR._ /CA/2011-R
DECIZIA NR.2368/CA/2013 – R
Ședința publică
din 24 MAI 2013
Președinte: B. S. - Judecător
M. S. - Judecător
B. E. - Judecător
B. A. - Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA cu sediul în Oradea, ..2B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimat reclamant C. O. cu domiciliul în Oradea, ..7 jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294,corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.2959/CA/2012, pronunțată de Tribunalul Bihor având ca obiect – pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, se află la primul termen de judecată, intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise și se solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, constată cauza lămurită și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.2959/CA/2012, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. O., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea și, în consecință:
A fost anulată decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 12.12.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.730 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea chitanței . nr._ din 13.12.2008, prin care s-a achitat taxa pe poluare.
A fost anulată decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 18.06.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.206 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea chitanței . nr._ din 18.06.2009, prin care s-a achitat taxa pe poluare.
A fost anulată decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ din 26.01.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 987 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea chitanței . nr._ din 26.01.2011, prin care s-a achitat taxa pe poluare.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și, în consecință:
Obligă chemata în garanție în favoarea pârâtei la plata sumei cumulate de 5.923 lei, reprezentând taxe pe poluare încasate nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 130,8 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea Administrației Finanțelor Publice Oradea la plata dobânzilor fiscale.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei AFP Oradea suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, având în vedere următoarele:
Conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului taxa pe poluare .
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la dobânda calculată conform codului de procedură fiscală, consideră că nu poate fi obligată la plata acesteia, întrucât, nu poate fi reținută nici o culpă a pârâtei, nefiind emitenta textului legal în temeiul căruia a fost încasată suma. Mai mult, taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul de procedură fiscală, neputându-i-se aplica astfel prevederile OG nr.92/2003.
În ceea ce privește eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către intimat în recurs, solicită instanței a face aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurente modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Cât privește dispoziția de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale, aceasta are la bază faptul că taxa a fost încasată de aceasta, tot pârâta fiind și cea care a respins cererea de restituire întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, în vreme ce, pentru chemata în garanție, temeiul acestei obligații rezidă în prevederile art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, potrivit cu care taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat.
În baza art.274 alin.3 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească în favoarea reclamantului intimat 300 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial parțial, având în vedere complexitatea redusă a cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA împotriva sentinței nr.2959/CA din 22.05.2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 24 MAI 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
B. S. M. S. B. E. B. A.
Red.dec. S.M.
În concept 27.05.2013
Jud. fond D.V.E.
Tehnored. A.B.
2 ex./ 27.05.2013
← Pretentii. Decizia nr. 2348/2013. Curtea de Apel ORADEA | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 188/2013.... → |
---|