Pretentii. Decizia nr. 2493/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2493/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 14073/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.2493/CA/2013 - R
Ședința publică din 3 iunie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL cu sediul în Oradea, ., .. 49,, jud.Bihor și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.6651/CA din 4.12.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata reclamantă dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită la dosar cu mențiunea firmă mutată, noul locatar nu permite afișarea.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, consideră legal îndeplinită procedura de citare cu intimata reclamantă, având în vedere că la dosarul cauzei aceasta nu și-a dovedit un alt sediu în baza art.98 Cod procedură civilă, și având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.6651/CA din 4.12.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția de inadmisibilitate, de tardivitate și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Bihor.
A admis acțiunea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în Oradea, ., ..49, jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. BIHOR, cu sediul în Oradea, ..2B, jud.Bihor, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, ..2, jud.Bihor, și în consecință:
- a dispus anularea Deciziilor de calcul a taxei de poluare nr._/30.05.2011 și respectiv nr._/31.08.2011, precum și a Deciziei nr.950/09.12.2011;
- a obligat pârâta AFP Oradea să restituie reclamantei suma totală de 14.411 lei, achitată cu chitanțele . nr._/31.05.2011 și respectiv . nr._/01.09.2011, reprezentând taxă de poluare, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6, la plata sumei totale de 11.411 lei, actualizată, în favoarea pârâtei AFP Oradea.
A obligat pârâtele în solidar la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 287,20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Examinând cu prioritate excepția de inadmisibilitate invocată urmează să constate că anterior promovării acțiunii în instanță, reclamanta a introdus plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din L.554/2004, plângere care a fost respinsă de către pârâtă prin Decizia cu nr. 950/09.12.2011, aflată la fila 8 dosar.
Față de excepția de inadmisibilitate raportat la inexistența unui act administrativ susceptibil de a fi atacat prin acțiunea prev. de Legea nr. 554/2004, invocată de chemata în garanție, instanța a constatat că, în conformitate cu disp. art.1 din Legea nr.554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Ori, prin acțiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei de calcul a taxei de poluare – decizie care, în accepțiunea art. 2 lit.c din Legea nr.554/2004, reprezintă act administrativ, și totodată, solicită recunoașterea dreptului la restituirea sumei achitate nelegal și repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului atacat. Față de aceste considerente, instanța urmează să constate că excepția de inadmisibilitate invocată este nefondată și o va respinge ca atare.
Față de aceste considerente, in mod corect reclamanta, in considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit din partea acesteia constituie un act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată, instanța a constatat că reclamantul a achitat taxa solicitată prin acțiune Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea. Prin urmare, această pârâtă are calitate procesuală pasivă în acțiunea având ca obiect restituirea taxei încasată nelegal. Faptul că ulterior încasării taxei, suma achitată a fost virată în Fondul pentru mediu nu are consecința înlăturării calității procesuale pasive a instituției care a încasat suma, iar schimbarea destinației ulterioare a taxei încasate are relevanță doar sub aspectul soluționării unei eventuale cereri de chemare în garanție.
Referitor la excepția tardivității, invocată, instanța a constatat că pârâta nu a făcut dovada prin nici un înscris a datei comunicării deciziilor contestate, la dosar neexistând vreo confirmare de primire semnată de către reclamant. Prin urmare, văzând și principiul „in dubio pro reo” și ținând cont că termenul de contestație curge de la data comunicării actului contestat, instanța urmează să constate depunerea în termen a acțiunii formulate și să respingă ca nefondată excepția invocată.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene - autovehiculele second hand marca DAF - fabricat în 2001 și marca Iveco – fabricat în anul 2005. Pentru a înmatricula aceste autovehicule in România, a fost obligată sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum total de 14.411 lei, stabilită prin Deciziile de calcul a taxei de poluare nr._/30.05.2011 și respectiv nr._/31.08.2011.
Reclamanta s –a adresat pârâtei cu cerere de restituire a taxei de poluare, cerere soluționată nefavorabil prin Decizia nr.950 din 09.12.2011.
Referitor la temeinicia cererii reclamantei, se cuvine pentru început a se stabili locul pe care dispozițiile art.110 alin.1 TCE (fostul art.90) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.30 și 34 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art.30 (fostul art.23) stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art.110 alin.1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „ art.90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „ o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art.90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”.
În jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza C-402/09, T.), cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar, s-a reținut, că „există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de import depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național…Prin urmare pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național”.
În continuare, la paragraful 42 al Hotărârii, se arată că, criteriile obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. „Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule. În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
„Cu toate acestea, a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”(paragraful 58 al Hotărârii în cauza C-402/09, T.).
Chiar dacă, în speța avându-l ca reclamant pe numitul T., înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, taxa de poluare a fost stabilită printr-o decizie emisă de Administrația Finanțelor Publice la data de 27.10.2008 – dată la care era în vigoare forma inițială a OUG 50/2008, pentru identitate de rațiune, incompatibilitatea dispozițiilor naționale cu cele ale Tratatului Uniunii Naționale se impune a fi constată și în privința modificărilor aduse formei inițiale a OUG 50/2008.
Astfel, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, care menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente – soluția nu poate fi decât aceea a constatării incompatibilității acestei variante cu art. 110 TFUE, inclusiv în ceea ce privește par. 2 al art. 110 TFUE.
În fine, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), fără ca legiuitorul să stabilească alte criterii de depreciere ale autovehiculelor de ocazie importate, aceeași soluție se impune și în cazul în care taxa de poluare a fost achitată sub imperiul acestor reglementări.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oradea, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE Bihor, prin recursul declarat a invocat pe cale de excepție, în principal admiterea excepției tardivității contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, modificarea sentinței recurate, în subsidiar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea excepției tardivității formulării contestației având ca obiect anularea deciziei de calcul a taxei de poluare arată următoarele:
Urmarea contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, organele fiscale au emis decizia în litigiu, prin care, în temeiul art. 207 alin. 1, 210 alin.1, 213 alin.5 și 216 din OG 92/2003 în mod temeinic și legal au respins contestația formulată pe cale administrativă de atac pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, ca nedepusă în termen.
Prin decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule organul fiscal a calculat taxa de poluare conform OUG 50/2008. Această decizie reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată conform legii și poate fi contestată conform art. 207 alin. 1 din OUG 92/2003 coroborat cu art. 7 din Legea 554/2004 în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 207 alin. 1 din același act normativ.
Astfel, în speță sunt aplicabile prevederile art.207 alin.1 din OUG 92/2003, art.102 alin.1,103 alin.1 Cod procedură civilă, 213 alin.5, 217 alin. 1 din OG 92/2003.
Solicitarea reclamantului de restituire a taxei de poluare poate fi formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. 1 coroborat cu art. 205 alin. 1 din OG 92/2003 de la data comunicării actului administrativ și poate fi contestată în termenul legal prevăzut de legislația în vigoare arătată mai sus.
Mai mult apreciază că cererea de restituire a sumelor de bani achitate cu titlu de taxă de poluare stabilită potrivit O.U.G. nr.50/2008, nu se încadrează în cererile de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art.117 din Codul de procedură fiscală,", întrucât taxa de poluare stabilită de O.U.G. nr.50/2008, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind instituită de Codul Fiscal, Legea nr.571/2003, republicată, și prin urmare nu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală mai sus menționate, solicitând admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și în consecință decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula contestație.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea recurentei să restituie reclamantei taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, recurenta nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare.
În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „ la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente ".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă ) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. " taxa de poluare " constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
De asemenea arată că, instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Instanța de recurs, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția tardivitățiiformulării de către reclamant a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare instanța va avea în vedere că, potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.
Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de organele fiscale.
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că, prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamantul se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.
Ori, prin acțiunea de față, reclamantul contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare, și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal,astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrânsă de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.
Desigur, cu totul alta ar fi fost situația în care reclamantul s-ar fi arătat nemulțumit de calculul efectuat prin deciziile amintite, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.
Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită practic restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.
Și excepția invocată de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR privind lipsa calității procesuale pasive în cauză pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008.
Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice Oradea si reclamantă, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Oradea, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Susținerea recurentei pârâte în sensul că cererea de restituire a taxei de poluare nu intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală este de asemenea nefondată, art. 7 din OUG nr. 50/2008 prevăzând expres ca stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competenta, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2003. Or, față de caracterul lipsit de echivoc al acestui text legal, este de ordinul evidenței că cererea formulată de reclamant prin care aceasta a solicitat restituirea taxei de poluare, stabilită si colectată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la omisiunea instanței de fond de a obliga chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI la plata cheltuielilor de judecată, întrucât din cererea de chemare în garanție, reiese că, pârâta recurentă nu a formulat acest capăt de cerere în fața instanței de fond, situație în care, raportat la art.294 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă, această cerere formulată pentru prima oară în recurs, este inadmisibilă.
Față de toate aceste considerente, curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod de procedură civilă, să - l respingă ca atare, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA împotriva Sentinței nr.6651/CA din 04.12.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 3.06.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. S.M.
Jud.fond D.B.
Dact.A.C.
2 exemplare/4.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3530/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 2838/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
