Pretentii. Decizia nr. 2838/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2838/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 12717/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DOSAR NR._ /CA/2011
DECIZIA NR.2838/CA/2013 – R
Ședința publică din 20 iunie 2013
PREȘEDINTE: F. M. - judecător
T. I. - judecător
B. G. - judecător
S. M. - grefier
*********
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant V. S. I. cu domiciliul ales în Oradea, Parcul T., nr.1, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.376/CA din 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect – pretenții -
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și se află la primul termen de judecată, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.376/CA din 18 ianuarie 2013, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul V. S. I. cu domiciliul ales în Oradea .. 1 . în contradictoriu cu pârâta DGFP BIHOR ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALESD și în consecință, a dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr._ 15.07. 2008, a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALESD să restituie reclamantului suma de 3311 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . nr._/16 iulie 2008, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală.
A fost admisă și cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, la plata sumei de 3311 lei actualizată către Administrația Finanțelor Publice Aleșd și a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALESD la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei constând în taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei arată în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor – în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Aleșd, solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta arată că, sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, arată că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit.”a și b” și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008.
Conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului taxa pe poluare .
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Mai mult, instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate susține că ar contraveni legislației comunitare.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Totodată, solicită instanței înlăturarea dispoziției privind obligarea instituției pârâte – AFP Aleșd - la restituirea către reclamant a taxei pe poluare și a dobânzii aferent, având în vedere că, potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția recurentă nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare și în acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. " taxa de poluare " constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
De asemenea, arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimații legal citați, nu și-au exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Și excepția invocată de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Aleșd, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice Aleșd și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Aleșd, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza Legii nr.9/2012.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD cu sediul în Oradea, ..2/B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant V. S. I. cu domiciliul ales în Oradea, Parcul T., nr.1, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.376/CA din 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
F. M. T. I. B. G. S. M.
Red.dec. – jud. T.I.
Jud. fond C. A.
Tehnoredact. - S.M.-
2 ex./26.06.2013
← Pretentii. Decizia nr. 2493/2013. Curtea de Apel ORADEA | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1083/2013.... → |
---|