Pretentii. Decizia nr. 2495/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2495/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 754/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
DECIZIA NR.2495/CA/2013 - R
Ședința publică din 3 iunie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Marghita cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant C. C. V. domiciliat în ., Borumlaca, nr. 200A, jud.Bihor și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.52/CA din 8.01.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.52/CA din 8.01.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția de inadmisibilitate.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. C. V., cu domiciliul în ., ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI MARGHITA, cu sediul în Marghita, .-74, jud. Bihor, și în consecință:
- a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 4143/26.11.2010;
- a obligat pârâta AFP Marghita să restituie reclamantului suma de 2.671 lei, achitată cu chitanța . nr._/26.11.2010, reprezentând taxă de poluare, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură fiscală.
A respins capătul de cerere privind anularea chitanței justificative a plății taxei solicitate.
A admis cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6, la plata sumei de 2.671 lei, actualizată, în favoarea pârâtei AFP Marghita.
A obligat pârâta AFP Marghita la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 43,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Examinând cu prioritate excepția de inadmisibilitate invocată a constatat că anterior promovării acțiunii în instanță, reclamantul a introdus plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din L.554/2004, plângere care a fost respinsă de către pârâtă prin actul administrativ cu nr.3448/28.12.2011, aflat la fila 16 dosar.
Față de aceste considerente, in mod corect reclamantul in considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit din partea acesteia constituie un act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene - autoturismul second hand marca Volkswagen, fabricat în 1994. Pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligat sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 2.671 lei, stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare nr.4143 din 26.11.2010.
Reclamantul s –a adresat pârâtei cu cerere de restituire a taxei de poluare, cerere soluționată nefavorabil prin actul administrativ nr._ din 28.12.2011.
Referitor la temeinicia cererii reclamantului, se cuvine pentru început a se stabili locul pe care dispozițiile art.110 alin.1 TCE (fostul art.90) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.30 și 34 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art.30 (fostul art.23) stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art.110 alin.1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „ art.90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „ o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art.90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”.
În jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza C-402/09, T.), cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar, s-a reținut, că „există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de import depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național…Prin urmare pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național”.
În continuare, la paragraful 42 al Hotărârii, se arată că, criteriile obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. „Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule. În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
„Cu toate acestea, a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”(paragraful 58 al Hotărârii în cauza C-402/09, T.).
Chiar dacă, în speța avându-l ca reclamant pe numitul T., înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, taxa de poluare a fost stabilită printr-o decizie emisă de Administrația Finanțelor Publice la data de 27.10.2008 – dată la care era în vigoare forma inițială a OUG 50/2008, pentru identitate de rațiune, incompatibilitatea dispozițiilor naționale cu cele ale Tratatului Uniunii Naționale se impune a fi constată și în privința modificărilor aduse formei inițiale a OUG 50/2008.
Astfel, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, care menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente – soluția nu poate fi decât aceea a constatării incompatibilității acestei variante cu art. 110 TFUE, inclusiv în ceea ce privește par. 2 al art. 110 TFUE.
În fine, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), fără ca legiuitorul să stabilească alte criterii de depreciere ale autovehiculelor de ocazie importate, aceeași soluție se impune și în cazul în care taxa de poluare a fost achitată sub imperiul acestor reglementări.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Marghita, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, având în vedere următoarele:
Pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE Bihor, prin recursul declarat a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, față de lipsa formulării plângerii prealabile, întrucât potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său trebuie să solicite în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Cum în cauză reclamantul a formulat direct acțiunea în contencios administrativ, cu nerespectarea procedurii prealabile, se solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului taxa pe poluare .
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr.50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Se critică, de asemenea soluția și în privința capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale și fiscale, apreciind că aceasta ar duce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului.
În privința cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă.
Intimații legal citați, nu și-au exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod corect a respins excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că cererea reclamatei de restituire a taxei de poluare pe motiv ca aceasta este contrară dreptului comunitar a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, împrejurarea în raport de care sub acest prim aspect recursul este nefondat.
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Pe fondul cauzei, criticile aduse modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Cu privire la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată acestea au fost acordate în condițiile Codului de procedură fiscală și codului de procedură civilă, criticile formulate fiind neîntemeiate.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea A.F.P. MARGHITA împotriva sentinței nr.52/CA din 8.01.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 3.06.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER: G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. S.M.
Jud.fond D.B.
Dact.A.C.
2 exemplare/4.06.2013
← Pretentii. Decizia nr. 1496/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 452/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
---|