Pretentii. Decizia nr. 2894/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2894/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 9980/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.2894/CA/2013 - R
Ședința publică din 21 iunie 2013
PREȘEDINTE: M. S. – judecător
B. E. - judecător
B. S. - judecător
D. F. - grefier
&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant . IFN SA, cu sediul ales în Oradea, .. 17, . și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.3108/CA din 30 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
d e l i b e r â n d:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 3108/CA din 30 mai 2012, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii Bihor, reprezentată prin D.G.F.P. Bihor.
A admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. W. C. Leasing IFN S.A., în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Bihor - Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii Bihor și Administrația F. pentru Mediu și, în consecință a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.2078 din 14.10.2008 emisă de Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Bihor.
A obligat pârâtele în solidar la restituirea către reclamantă a sumei de 2.991 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Totodată, a obligat pârâtele în solidar să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 43,6 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bihor, reprezentată prin D.G.F.P. Bihor, instanța a respins-o ca neîntemeiată, reținând că procedura prealabilă administrativă de contestare prevăzută de art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.24 din 14.11.2011 dată în recursul în interesul legii, obligatorie potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Sub aspectul fondului, instanța a reținut că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea pârâtelor la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE Bihor în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției inadmisibilității, și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, întemeiat pe prevederile articolului 304 punct 9, art.304/1 și art.312 Cod procedură civilă, art.20 pct.1 din Legea nr.554/2004, recurenta învederează instanței că, acțiunea este inadmisibilă raportat la prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, de care reclamantul nu a înțeles să se folosească, în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform prevederilor de mai sus, reclamantul avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, aspect neîndeplinit de către acesta.
Arată că reclamantul a depus la Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii o cerere de restituire, solicitând restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare, fără să conteste actul administrativ fiscal de impunere, decizia de calcul a taxei pe poluare și să solicite anularea acestuia.
Prin urmare, reclamantul prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal, decizia de calcul a taxei pe poluare, consideră că acțiunea este inadmisibilă raportat la neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, conform prevederilor menționate.
Subliniază faptul că cererea de restituire a sumelor de bani achitate cu titlu de taxă de poluare stabilită potrivit O.U.G. nr.50/2008, nu se încadrează în cererile de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art.117 din Codul de procedură fiscală, întrucât taxa de poluare stabilită de O.U.G. nr.50/2008, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind instituită de Codul fiscal, Legea nr.571/2003, republicată, și prin urmare nu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală mai sus menționate.
Pe fondul cauzei, recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, arată că în mod legal organele fiscale au emis decizia de calcul a taxei pe poluare având la bază documentele anexate de reclamant.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
De remarcat este faptul că, instituirea acestei taxe de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
De asemenea, mai arată și că, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
Totodată, solicită modificarea sentinței, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Pe cale de consecință, arată că nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în prezenta cauză, ea nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, taxa de poluare pentru autovehicule, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, iar pârâta nu poate fi obligată „ la restituirea taxei de poluare ...și a dobânzii aferente ".
Menționează faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de dispozițiile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Ca urmare, nu i se pot aplica prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând "taxa de poluare" este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate și dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia,"taxa de poluare" constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, ea neputând dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul "distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimații deși legal citați nu au depus la dosar întâmpinare.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține următoarele :
Dezlegarea dată de instanța de fond excepției inadmisibilității acțiunii este corectă, cererea reclamantului de restituire a taxei pe poluare pe motiv ca aceasta este contrară dreptului comunitar fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani, împrejurarea în raport de care sub acest prim aspect recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, este nefondat. Pe de altă parte, dispozițiile Ordinului nr. 986/2008 privind contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, deoarece reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei si nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 90 din Tratat.
Susținerea recurentei pârâte în sensul că cererea de restituire a taxei de poluare nu intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală este de asemenea nefondată, art. 7 din OUG nr. 50/2008 prevăzând expres ca stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competenta, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2003. Or, față de caracterul lipsit de echivoc al acestui text legal, este de ordinul evidenței că cererea formulată de reclamant prin care aceasta a solicitat restituirea taxei de poluare, stabilită si colectată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală.
Excepția invocată de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor privind lipsa calității sale procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor si reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bihor.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza legii nr.9/2012.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGEca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR - ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, cu sediul în Oradea, .. 2 B, jud.Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant . IFN SA, cu sediul ales în Oradea, .. 17, . și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 împotriva sentinței nr.3108/CA din 30 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică azi 21 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. S. B. E. B. S. D. F.
Red. dec. – B. S.
- jud. fond. – E. D. V.
- tehnoredact. – D. F. – 2 ex.
- 25.06.2013
| ← Pretentii. Hotărâre din 08-11-2013, Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2160/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
