Pretentii. Decizia nr. 4075/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4075/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 3774/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Număr operator date cu caracter personal - 3159-
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR. 4075/CA/2013 - R
Ședința publică din 5 noiembrie 2013
Președinte: B. S. - judecător
Judecător: T. A.
Judecător: F. M.
Grefier: N. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Salonta cu sediul în Oradea, .. 2/B în contradictoriu cu intimatul reclamant J. G. cu domiciliul în ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.4141/CA din 29 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța constată că în baza OUG 74/2013 s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, fiind citată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. – prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, după care rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin Sentința nr. 4141 din 29 mai 2013 Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2469 lei cu titlu de taxă pe poluare cu dobânda calculată potrivit Codului de procedură fiscală. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei taxa pe poluare de mai sus cu dobânda legală până la data plății.
A obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 543,60 lei în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea AFM București la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
În baza art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a AFM București, formulată de pârâtă, a admis-o și a obligat chemata în garanție să restituie taxa de poluare, având în vedere că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, și la plata dobânzilor calculate conform Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Salonta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Contrar celor reținute în motivarea sentinței recurate, în prezenta cauză, acțiunea este inadmisibilă raportat la prevederile art. 7 din Legea nr.554/2004 de care reclamantul nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, care reprezintă un act administrativ fiscal.
Conform prevederilor menționate, reclamantul avea posibilitatea contestării deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, în termen de 30 zile de la data comunicării, aspect neîndeplinit de către acesta. Or, taxa de poluare achitată de reclamantă a fost stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare, înscris care, în accepțiunea art. 2 lit.c din Legea nr.554/2004, reprezintă act administrativ fiscal, și poate fi atacat/contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, prevăzută de art.207 alin. 1 din același act normativ.
Prin urmare, întrucât reclamantul nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal - decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, consideră că acțiunea este inadmisibilă raportat la neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, conform prevederilor menționate.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, plata taxei de poluare pentru emisiile poluante pentru autovehicule este datorată atât pentru autovehiculele noi/second-hand provenite dintr-un stat membru U.E., cât și pentru autovehiculele noi/second-hand, rulate, din România, cu ocazia înscrierii/ dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
De asemenea, aceste prevederi legale sunt menținute în vigoare și în noua reglementare, și anume art. 4 din O.U.G. nr. 9/19.02.2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, act normativ care a abrogat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule.
Prin urmare, taxa se datorează pentru toate autoturismele noi și/sau second-hand ce sunt înmatriculate în România, fără distincție dacă este produs/provenit din țară sau din străinătate.
Față de argumentele invocate în apărare, a arătat că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1, art. 4 lit. ”a și b” și art. 6 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
Conform prevederilor art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului taxa pe poluare.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ.
De asemenea, a arătat că potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În privința capătului de cerere privind acordarea dobânzii fiscale de la data plății solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Așa cum a precizat și instanța de fond, în materie fiscala dreptul contribuabilului de a i se acorda dobânda pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, este reglementat de art.124, coroborat cu art.117, și art.70 din O.G. nr.92/2003- privind Codul de pr.fiscală, republicat, dispoziții legale care prevăd că:
Art. 124.
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) și (21) sau la art.70, după caz,până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.(7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Dobânda (legala) în materie fiscală este stabilită la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, și se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.70 din Codul de procedură fiscală (de la data formulării cererii de restituire), potrivit art.124 alin.(1) si (2) raportat la art.70 din Codul de procedură fiscală, O.G. nr.92/2003 .
Dobânda legala, pentru obligații bănești, se calculează potrivit art.2 alin.2 din Ordonanța nr.9/2000. si este stabilita la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%. (art.2 alin.2), aceasta din urma se acorda de la data achitării sumei.
Consideră că, speței îi sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Ordonanța nr.9/2000. Pe cale de consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică si nelegală.
Mai mult, potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003- privind Codul de procedură fiscală, republicat, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget (bugetul de stat) contribuabilii au dreptul la dobândă … Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Ori, potrivit art. 1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nefiind un venit la bugetul de stat, nefiind prevăzută /instituită de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu i se poate aplica prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală referitor la dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală (aplicabile exclusiv creanțelor fiscale), așa cum în mod temeinic si legal a dispus si Tribunalul Maramureș potrivit sentinței civile nr. 6453/23.11.2011 pronunțată în dosar nr._ - practică judiciară anexată prezentei în copie.
Totodată, a solicitat instanței înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei pe poluare și a dobânzii aferente, având în vedere că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, a apreciat că Administrația Finanțelor Publice Salonta nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare, în acest sens invocând lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, întrucât nu este beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. Taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul distinct al Administrației F. pentru Mediu București.
În consecință, se impune modificarea în parte a sentinței recurate.
De asemenea, arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată, recurenta solicită cenzurarea onorariului reprezentantului reclamantului. Consideră că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimații, legal citați, nu și-au exprimat poziția față de prezentul recurs.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată deoarece dispozițiile privind contestarea deciziei de calcul a taxei în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, câtă vreme reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei și nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 110 din Tratat.
Susținerea recurentei pârâte în sensul că cererea de restituire a taxei de poluare nu intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală este de asemenea nefondată, art. 7 din OUG nr. 50/2008 prevăzând expres ca stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competenta, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2003. Or, față de caracterul lipsit de echivoc al acestui text legal, este de ordinul evidenței că cererea formulată de reclamant prin care aceasta a solicitat restituirea taxei de poluare, stabilită si colectată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală.
Excepția invocată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Salonta, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice Salonta și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Salonta, în prezent Serviciul fiscal orășenesc, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2013, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că taxa pe poluare a fost achitată anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 și suma datorată în baza Legii nr. 9/2012.
De asemenea, nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 9/2012 deoarece acest act normativ nu era în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant, modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze ulterior obligația de plată a taxei neputând influența o situație juridică născută anterior.
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală (OG. 92/2003), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
De asemenea, instanța de control judiciar constată că este neîntemeiată și critica formulată de recurentă privind acordarea de instanța de fond a mai mult decât s-a cerut prin faptul că recurenta a fost obligată la plata dobânzii de la data plății taxei de poluare. Sub acest aspect, instanța de recurs reține că instanța de fond nu a depășit limitele investirii având în vedere că, prin cererea introductivă, s-a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata dobânzii legale la data plății efective. Instanța de fond nu a făcut decât să precizeze conform jurisprudenței CJUE data de la care începe să curgă obligația de plată a dobânzii.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând, pe cale de consecință, restituirea acesteia.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
Motivul de recurs privind cenzurarea onorariului avocațial în fond și în recurs este neîntemeiat, instanța de recurs apreciind că, față de valoarea pricinii, acesta nu este disproporționat în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare a recurentei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. – prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, .. 2/B în contradictoriu cu cu intimatul reclamant J. G. cu domiciliul în ., jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr.294, Sector 6 împotriva Sentinței nr.4141/CA din 29 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. S. T. A. F. M. N. D.
Jud.fond O. C.
Red.dec. T. A. -25.11.2013
Tehnored. N.D. 2 ex. - 25.11.2013
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 786/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1476/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
