Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 786/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 786/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 10010/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.786/CA/2013 - R
Ședința publică din 25 februarie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă . SRL cu sediul în Oradea, .. 7, J. Bihor în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. ORADEA cu sediul în Oradea, Piata Unirii, nr. 1, J. Bihor, împotriva sentinței nr.5816/CA din 7.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă prin avocat R. C. în baza Împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, precum și faptul că s-a depus la dosar întâmpinare, după care:
Instanța comunică întâmpinarea cu reprezentantul recurentei reclamante.
Reprezentantul recurentei reclamante arată că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, anularea actelor atacate ca nelegale și netemeinice, fără cheltuieli de judecată, arătând că lucrările efectuate la imobil de către chiriași nu au adus acestuia un plus de valoare care să impună majorarea impozitului aferent.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.5816/CA din 7.11.2012 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. 50 M. S.R.L. cu sediul în Oradea, .. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâta Primăria M. Oradea, cu sediul în Oradea, .. 1, jud. Bihor.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamanta are în proprietate un imobil situat în municipiul Oradea, .. 7.. Imobilul reclamantei este închiriat la două terțe societăți care au efectuat lucrări de amenajare a acestuia (f. 37,40-41). La data de 31.12.2008 reclamanta a efectuat o reevaluare a imobilului cu un evaluator autorizat, astfel cum rezultă din raportul de inspecție fiscală (f. 48-52), împrejurare necontestată de reclamantă. În perioada 11.02.2011 – 02.05.2011 reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale care s-a finalizat prin raportul de inspecție fiscală din data de 10.05.2011 (f. 48-52). Pe baza constatărilor din raportul de inspecție fiscală pârâta a emis decizia de impunere nr._/10.05.2011 (f. 46-47) prin care reclamanta a fost obligată să plătească o diferență de impozit pe clădiri de 2517 lei pentru perioada 01.01.2008 – 31.]12.2008 și majorări de întârziere în cuantum de 2226,01 lei. De asemenea, prin decizia de impunere, s-a constatat că reclamanta a plătit în plus, cu titlu de impozit pe teren suma de 2377 lei. Reclamanta a formulat contestație împotriva actelor administrativ fiscale menționate, însă aceasta a fost respinsă de pârâtă prin dispoziția nr._/10.06.2011 (f. 53-61).
Pentru a fi valid, orice act administrativ trebuie să fie adoptat de o autoritate publică competentă, cu respectarea formei și procedurii prevăzute de lege și să fie în conformitate cu conținutul legii.
Instanța a constatat că reclamanta nu contestă competența pârâtei de a emite actele administrative atacate și nici forma și procedura în care acestea au fost emise. Verificând din oficiu aceste aspecte, instanța constată că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea regulilor de competență, formă și procedură.
Referitor la conformitatea cu legea a conținutului actelor administrative atacate, instanța a reținut că potrivit art. 253 alin. 3 indice 1 Cod fiscal „în cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, de către locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligația să comunice locatorului valoarea lucrărilor executate pentru depunerea unei noi declarații fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminării lucrărilor respective.”
Aliniatul 4 al aceluiași text de lege statuează că “în cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%” iar aliniatul 5 stabilește că “în cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică.”
În speță, instanța a constatat că reclamanta nu contestă efectuarea lucrărilor de amenajare de către chiriașii imobilului și nici valoarea acestora, ci doar încadrarea acestor lucrări în categoria celor enumerate la art. 253 alin. 3 indice 1 Cod fiscal.
Instanța a reținut că din chiar afirmațiile reclamantei rezultă că lucrările au fost efectuate de către chiriași cu scopul a amenaja clădirea potrivit cerințelor activității desfășurate de aceștia. Acest tip de lucrări intră în categoria lucrărilor de modernizare la care face referire art. 253 alin. 3 indice 1 Cod fiscal. Astfel, având în vedere că legiuitorul nu a definit înțelesul noțiunii de lucrări de modernizare sensul acesteia poate fi identificat prin intermediul interpretării sistematice a actului normativ în care este cuprinsă. În acest scop, instanța apreciază că sunt relevante prevederile art. 254 alin. 4 din Legea 571/2003 care statuează că „în cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea.”
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că prin lucrare de modernizare se înțelege orice lucrare care a adus o îmbunătățire, un spor de valoare clădirii.
În speță, nu se poate contesta faptul că lucrările efectuate de chiriași au fost utile clădirii proprietatea reclamantei. Dacă nu ar fi fost așa, reclamanta, în calitate de proprietar, nu ar fi permis efectuarea acestora. Or, tocmai prin efectuarea lucrărilor menționate clădirea a fost îmbunătățită astfel încât a devenit potrivită desfășurării activității specifice a chiriașilor, așa cum însăși reclamanta recunoaște. Devenind astfel, imobilul proprietatea reclamantei a putut fi pus în valoare de reclamantă prin încheierea unor acte de administrare cu privire la acesta, respective a unor contracte de locațiune.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că actele administrative contestate au fost emise cu aplicarea corectă a prevederilor legale.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de reclamantă constând în aplicarea greșită a cotei de impozitare, instanța reține că prevederile art. 253 alin. 5 Cod fiscal sunt prevederi speciale, derogatorii față de cele ale art. 253 alin. 4, fapt ce rezultă din topografia textelor. Prin urmare, ori de câte ori o clădire a fost reevaluată, primesc aplicare prevederile art. 253 alin. 5 Cod fiscal, art. 253 alin. 4 din Legea 571/2003 neavând aplicare în această situație. Prin urmare, și acest motiv de nelegalitate invocat de reclamantă este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate privitor la calcularea majorărilor de întârziere, instanța a constatat că și acesta este neîntemeiat. Astfel, calculul majorărilor de întârziere se efectuează ori de câte ori din culpa contribuabilului un anumit impozit nu a fost plătit în termenul legal. În speță, instanța constată că aceste condiții sunt îndeplinite în ceea ce privește diferența de impozit pe clădiri aferentă anului 2008, astfel încât în mod legal a calculat pârâta majorări de întârziere pentru această diferență. Este lipsit de relevanță sub aspectul calculului majorărilor de întârziere faptul că reclamanta a efectuat plăți în plus în contul unui alt impozit, cele două creanțe compensându-se până la concurența sumei celei mai mici.
Prin urmare, instanța a respins ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta reclamantă . SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Arată că instanța de fond considera în mod cu totul eronat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 253 alin.3 ind.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu cele ale art.254 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Soluția pronunțată are la baza doar interpretarea pe care o da instanța de fond noțiunii de îmbunătățire adusă imobilului prin lucrările efectuate de către chiriași cu scopul practice de a amenaja spațial închiriat de către aceștia potrivit activității propriii pe care urmau sa o desfășoare.
Lucrările la care face referire intimata prin actele administrative contestate au fost executate de către ., respectiv BRD-Group Societe Generale SA care în anul 2007-2008 aveau calitatea de locatari deținând cu titlu de chirie două spatii închiriate. Nici una dintre aceste două societăți nu și-a respectat obligația instituită de art. 253 alin.3 ind.1 din Legea nr.571/2003 privind Cod fiscal. In aceste condiții nici recurenta nu era în măsura să depună o noua declarației fiscală în termen de 30 de zile de la terminarea lucrărilor respective pentru simplul motiv că nu cunoștea valoarea investițiilor efectuate de către chiriași aceasta nefiindu-i comunicată.
Mai arată, în ceea ce o privește pe . că aceasta a părăsit spațiul închiriat la data de 27 mai 2009 data până la care nu a pus la dispoziția societății nici un fel de document aferent investițiilor efectuate, iar în ceea ce o privește pe BRD-Group Societe Generale SA acesta a obținut autorizație de construire la data de 17.11.2009 cu toate ca a efectuat lucrările la începutul anului 2008, autorizație obținută tocmai în scopul de a intra în legalitate privitor la lucrările executate acestea fiind efectuate inițial fără autorizație de construire, chestiune constatată urmare a unui control efectuat la nivelul acesteia.
De asemenea arată că, la data de 31.12.2008, a efectuat reevaluarea clădirii prin intermediul unui evaluator autorizat, reevaluare în care a fost inclusă și valoarea modernizărilor efectuate de către chiriași, înregistrată ca atare în contabilitate și valorificată la plata impozitului pe clădire.
Privitor la aplicabilitatea prevederilor art.254 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal arată că, conform articolului anterior menționat "în cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizata modificarea." Ori în speță instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că lucrările efectuate de către chiriași pot fi calificate ca fiind lucrări de îmbunătățire sau modificare care să determine creșterea valorii de impozitare a clădirii și să atragă aplicabilitatea prevederilor articolului menționat.
Modificările efectuate de către chiriași și care au stat la baza emiterii de către intimata a actelor administrative contestate nu reprezintă sub nici o forma lucrări de îmbunătățire a imobilului ci sunt simple modificări funcționale ale spatiilor închiriate care sa folosească chiriașilor pentru desfășurarea activității proprii și care nu au nici o consecința esențiala asupra clădirii în sine.
In ceea ce privește obligarea și la plata majorărilor de întârziere acestea nu se justifică prin prisma faptului că nefiind aplicabile prevederile art.254 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal actele administrative prin care se instituie această obligație sunt nelegale din considerentele anterior menționate.
În drept se invocă prev.art.304 pct.0 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței atacate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în baza art.3041 Cod procedură civilă, instanța constată că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Actul administrativ în litigiu a fost emis ca urmare a nedeclarării spre impunere de către recurentă a lucrărilor de amenajare a spațiului deținut de aceasta, executate de către chiriași, sens în care organul de control a solicitat chiriașilor să precizeze care este valoarea investițiilor efectuate la spațiile închiriate și data la care au fost recepționate.
Ca urmare a acestei solicitări chiriașii au comunicat organului de control care este valoarea investițiilor, precum și facturi și procese verbale de recepție a lucrării.
Aceste date nefiind confidențiale, puteau fi solicitate și de către recurentă, în vederea depunerii declarației fiscale, iar faptul că locatarul nu și-a îndeplinit obligația prev.de art.253 alin.31 din Legea 571/2003 și nu a comunicat recurentei valoarea lucrărilor executate, nu o scutește de obligația de a depune declarația fiscală prevăzută de acest text de lege.
Potrivit disp.art.254 alin.4 din Legea 571/2003, în cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea, ceea ce înseamnă că orice modificare este adusă unei clădiri, impozitul pe clădire se recalculează iar această recalculare nu poate fi efectuată decât în baza declarației pe care proprietarul este obligat să o depună la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale, conform prev.art.254 alin.6 din Legea 571/2003, obligație pe care recurenta nu a îndeplinit-o.
Referitor la reținerea caracterului lucrării de modernizare, instanța de recurs constată că prima instanță în mod temeinic a reținut astfel, dat fiind faptul că tocmai prin efectuarea lucrărilor respectiva clădire a fost îmbunătățită astfel încât a devenit potrivită desfășurării activității specifice a chiriașilor. Astfel, imobilul proprietatea reclamantei recurente a putut fi pus în valoare de aceasta prin încheierea unor acte de administrare cu privire la acesta.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate vizând perceperea majorărilor de întârziere, prima instanță a reținut în mod corect că, calculul majorărilor de întârziere este consecința neplății de către recurentă, din culpa acesteia, a impozitului aferent clădirii pe care o deține, în termenul legal.
Pentru aceste aspecte, instanța de recurs constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de partea intimată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă . SRL cu sediul în Oradea, .. 7, J. Bihor în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. ORADEA cu sediul în Oradea, Piata Unirii, nr. 1, J. Bihor, împotriva sentinței nr.5816/CA din 7.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER :
G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. S.M.
Jud.fond A.V.
Dact.A.C.
2 exemplare/7.03.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2822/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 4075/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
