Pretentii. Decizia nr. 4312/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 4312/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2629/111/2012

ROMÂNIA

Curtea de Apel Oradea

Secția a II-a Civilă și de C.

Administrativ și Fiscal

Nr. operator date cu caracter personal - 3159 -

Dosar nr._ /CA/2012 - R

DECIZIA nr. 4312/CA/2013 - R

Ședința publică

din 19 noiembrie 2013

Președinte: B. S. - Judecător

T. A. - Judecător

O. C. C. - Judecător

N. D. - Grefier

S-a luat în examinare soluționarea recursului - în contencios administrativ - declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant F. F., cu domiciliul în Oradea, ., nr.6, județul Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva SENTINȚEI nr. 3455/CA/2013 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2012, având ca obiect - PRETENȚII - .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242 Cod procedură civilă, după care:

INSTANȚA constată că, în baza OUG nr. 74/2013 s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi a Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, fiind citată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR.

INSTANȚA rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin SENTINȚA nr. 3455/CA/2013 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamantul F. F. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea și, în consecință, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 849 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, achitată cu chitanța . nr._ din 28.04.2009, precum și la plata dobânzii prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și, în consecință, a obligat chemata în garanție, în favoarea pârâtei, la plata sumei de 849 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și la plata dobânzii prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța de fond a constatat că, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 aprilie 2013 dată în cauza C-565/11 M. I., s-a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (dobânda).

Modul de calcul a acestor dobânzi trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.

În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.

S-a constatat că limitarea dobânzilor la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește cerința efectivității.

În raport de aceste considerente al Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța de fond a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa percepută nelegal cu dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:

Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.

Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, urmând a se admite, ca întemeiată, în cazul în care cererea principală este admisă.

Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța de fond a admis ca întemeiată cererea de chemare în garanție, astfel că a obligat chemata în garanție să achite pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată prin acțiunea principală, respectiv suma de 849 lei, reprezentând taxa pe poluare încasată nelegal, precum și dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs AFP Oradea continuat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin AJFP Bihor, în baza art. 23 alin. (1) din HG nr. 520 din 30 iulie 2013, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

În primul rând, învederează instanței de recurs că în mod neîntemeiat s-a dispus obligarea subscrisei la dobânda fiscală calculată de la data plății efective.

Precizează că acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele de restituit de la buget este reglementată de art. 124 raportat la art. 70 din codul de procedură fiscală. Potrivit acestor dispoziții legale, dobânda legală în materie fiscală se calculează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire și nu cu începere de la data plății taxei pe poluare.

Dobânda legală pentru obligații bănești este reglementată de Ordonanța nr. 9/2000 iar începând cu 1 septembrie 2011 de Ordonanța nr. 13/2011 și se acordă de la data achitării sumei. Totodată, arată că taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de codul fiscal. În consecință, nu i se pot aplica prevederile codului de procedură fiscală referitoare la dobânda fiscală (aplicabile exclusiv creanțelor fiscale).

Ca urmare, apreciază că în mod nejustificat s-a dispus actualizarea sumei reprezentând taxa pe poluare cu dobânda fiscală calculată de la data plății, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 3 din Ordonanța nr. 9/2000, respectiv Ordonanța nr. 13/2011.

Conform prevederilor art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscală au emis decizia de calcul a taxei pe poluare având la bază documentele anexate de reclamant. Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori taxa de poluare nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România le utilizează pe teritoriul României, poluând mediul

De asemenea, arată că potrivit art. 12 alin. 1 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule, achitată este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prevederilor privind timbrul de mediu, se pot restitui sumele reprezentând diferența de suma plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată mai sus.

În privința eventualelor cheltuielilor de judecată solicitate de către intimat în recurs, solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat să sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.

Intimații, deși legal citați, nu și-au exprimat poziția cu privire la recursul de față.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală ( OG. 92/2003 ), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. De asemenea, instanța de control judiciar constată că este neîntemeiată și critica formulată de recurentă privind acordarea de instanța de fond a mai mult decât s-a cerut prin faptul că recurenta a fost obligată la plata dobânzii de la data plății taxei de poluare. Sub acest aspect instanța de recurs reține că instanța de fond nu a depășit limitele investirii având în vedere că prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata dobânzii fiscale până la data plății efective. Instanța de fond nu a făcut decât să precizeze conform jurisprudenței CJUE data de la care începe să curgă obligația de plată a dobânzii.

În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din OUG 9/2013, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurente modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.

Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.

A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.

Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.

În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.

În ceea ce privește cererea recurentei privind reducerea onorariului avocațial solicitat în recurs, aceasta este nefondată câtă vreme în cauză intimatul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant F. F., cu domiciliul în Oradea, ., nr.6, județul Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva SENTINȚEI nr. 3455/CA din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

B. S. T. A. O. C.C. N. D.

Jud. fond –E. D.

Red.dec. - T. A – 16.12.2013

Tehnored. DN. - 17.12.2013 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4312/2013. Curtea de Apel ORADEA