Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 163/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 163/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 300/35/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA A - II - A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012
SENTINȚA NR. 163 /2013 CA - PI
Ședința publică din 14 octombrie 2013
PREȘEDINTE: S. M.- judecător
GREFIER: D. E. T.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ, în primă instanță, introdusă de reclamanta .>cu sediul în Șimian, nr. 55, J. Bihor, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. - succesoare în drepturi a D.G.F.P. Bihor cu sediul în Cluj N., .. 19, J. Cluj, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că perimarea din oficiu este scutită de plata taxei de timbru, după care:
Instanța, considerând cauza lămurită rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND :
Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la 29.05.2012 scutită de plata taxei de timbru, reclamanta .>a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. - succesoare în drepturi a D.G.F.P. Bihor, în baza art.14 alin.1 din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ individual nr._/9.05.2012 emis de pârâtă în aplicarea prevederilor art.V din Ordonanța de Urgență nr.15/2012 până la pronunțarea instanței de fond.
Prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2012, în baza art.242 alin.1 pct.2 cod procedură civilă s-a dispus suspendarea judecării cauzei față de lipsa părților și pentru că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin referatul de la fila 15 din dosar s-a propus repunerea cauzei pe rol pentru perimare conform art.252 alin.1 cod procedură civilă, văzând că părțile nu au stăruit pentru repunerea pe rol a cauzei în termenul de 1 an de la suspendare, termen prevăzut de art.248 alin.3 cod procedură civilă.
Cum pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an, în conformitate cu prev. art.248, 252 și 253 alin.2 cod procedură civilă, instanța va constata perimarea cauzei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta .>cu sediul în Șimian, nr. 55, J. Bihor, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. - succesoare în drepturi a D.G.F.P. Bihor cu sediul în Cluj N., .. 19, J. Cluj.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.10.2013.
PREȘEDINTE: GREFIER :
S. M. D. E. T.
Red.hot.jud. S.M.
Dact.D.E.T.
2 exemplare/ 29 octombrie 2013
← Pretentii. Decizia nr. 1305/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 11-10-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
---|