Anulare act administrativ. Decizia nr. 2841/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2841/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 4562/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.2841/R-C.
Ședința publică din 25 Septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D. - judecător
G. A. - judecător
I. M. - judecător
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V., cu sediul în Râmnicu V., ..17, județul V., în numele sub unității Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V., împotriva sentinței nr. 122 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul V. – Secția aII-a Civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. G. cu domiciliul ales la cab. av. R. G. din Râmnicu V., ., nr.18, ., județul V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, . 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2012 și precizată la termenul din 11 ianuarie 2013, reclamantul B. G. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 5.787 lei, reprezentând taxa de poluare stabilită prin decizia de calcul nr._/22 februarie 2011, încasată de pârâtă potrivit chitanței nr._/2 decembrie 2008, taxă pe care pârâta refuză să o restituie.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Mercedes, având . WDB2021211F443935 pentru care a achitat taxa de poluare în cuantum de 5.787 lei conform O.U.G. nr.50/2008.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice RmVâlcea a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată, taxa a cărei restituire o cere reclamantul a fost calculată și achitată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, după emiterea deciziei de calcul care nu a fost contestată conform art.205 Cod procedură fiscală.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru neîndeplinirea dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, neputând fi reținută reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Totodată, în temeiul art. 60-63 Cod procedură civilă, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia să o despăgubească cu suma solicitată de reclamant și cheltuielile de judecată, susținând că chemata în garanție a beneficiat de această sumă conform O.U.G. nr.50/2008.
Tribunalul V., Secția a II-a civilă, prin sentința nr.122/11 ianuarie 2013, a admis cererea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm.V. de restituire a taxei pe poluare în sumă de 5.787 lei achitată de reclamant conform chitanței nr._/2 decembrie 2008 și a obligat pe pârâta A.F.P.Rm.V. să restituie reclamantului suma de 5.787 lei, prezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V. și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei A.F.P. Rm.V. suma de 5.787 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Pârâta a fost obligată și la 543,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Din acest punct de vedere, dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale de înmatriculare.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat ca îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art.60 Cod procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Întrucât suma încasată de pârâta Administrația Financiară Rm.V. a fost virată la bugetul F. pentru mediu administrat de Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în garanție a fost admisă în parte, în sensul că a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm.V. numai suma de 5.787 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
În privința cheltuielilor de judecată, în temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată doar pârâta Administrația Financiară Rm.V. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, singura având culpă procesuală, între reclamantă și chemata în garanție neexistând un raport procesual.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm.V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție.
De asemenea, instanța trebuia să facă aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă, cheltuielile urmând a fi stabilite în raport de complexitatea cererii și durata de soluționare a cauzei.
Pe fond, se arată că nu a fost parcursă procedura prealabilă conform art.205 și urm. Cod procedură fiscală.
Taxa nu încalcă prevederile europene, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Susținerea reclamantului nu poate fi reținută de vreme ce taxa a fost achitată din proprie inițiativă, O.U.G. nr.50/2008 fiind adoptată în scopul asigurării protecției mediului, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru asigurarea respectării normelor de drept comunitar și a jurisprudenței Curții de Justiție Europeană.
Se critică obligarea pârâtei la achitarea dobânzilor aferente sumei, nefiind îndeplinite condițiile pentru restituirea acestora. Se invocă jurisprudența Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obligarea Administrației Finanțelor Publice Rm.V. la plata cheltuielilor de judecată a fost justificată de împrejurarea că, în calitate de pârâtă aceasta a căzut în pretenții, fiind astfel îndeplinite condițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Nici critica privind acordarea dobânzii nu poate fi primită, în condițiile în care inclusiv în jurisprudența recentă a Curții Europene de la Luxemburg (c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plății efective, Curtea de la Luxemburg arătând că “Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Totodată, în paragraful nr.23 al hotărârii sus menționate se reține că “atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”
Curtea a arătat astfel că pierderea suferită de contribuabil depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și se raportează la perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
De altfel, Curtea constată că instanța de fond a obligat pârâta, respectiv chemata în garanție la plata dobânzii legale în condițiile art.124 raportat la art.70 și art.120 Cod procedură fiscală, care se referă la un moment ulterior celui avut în vedere de jurisprudența Curții de Luxemburg, susmenționată.
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Pentru toate aceste motive, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V., în numele sub unității Administrația Finanțelor Publice Rm.V., împotriva sentinței nr.122/11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. G. cu domiciliul ales la Cabinet av.R. G. din Rm.V., . nr.18, ., județul V. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. D. | Judecător, G. A. | Judecător, I. M. |
Grefier, M. M. |
Red.C.D./1.10.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: D.V.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 4140/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
