Pretentii. Decizia nr. 4140/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4140/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 22250/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 4140/2013
Ședința publică din 10 Decembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: L. I., judecător
Judecător N. S. Păștin
Judecător C. P.-I.
Grefier M. S.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.1384 din 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant C. I. V. nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior.
Se mai arată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
După strigarea și rămânerea în pronunțare a cauzei, s-a prezentat numitul C. C. C., în calitate de frate al intimatului-reclamant, care a fost legitimat cu cartea de identitate . nr._ eliberată de Poliția Pitești, care a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul C. I. V. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea sumei de 5.315 lei reprezentând taxă de poluare, împreună cu dobânda legală.
Reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Audi A4, an fabricație 2008, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 5.315 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. Principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană, 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență acestui principiu.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Argeș, în nume propriu și pentru A.F.P. Pitești, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.1384/22.02.2013 a fost admisă în parte acțiunea, a fost anulată decizia nr.8773/13.01.2012 și au fost obligate pârâtele A.F.P. Pitești și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 5.315 lei, cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală. A fost respinsă acțiunea față de pârâta D.G.F.P. Argeș. A fost respinsă cererea de plată a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâtă.
A apreciat instanța că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești este neîntemeiată, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa de poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
De asemenea, a apreciat ca nefondată excepția de inadmisibilitate, pentru aceleași motive de mai sus, precum și în raport de considerentele din cuprinsul hotărârii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Audia A4, an fabricație 2008, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 5.315 lei cu titlu de taxă de poluare.
Prin art.1 din Legea nr.9/2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar art.4 al aceluiași act normativ a prevăzut că obligația de plată a acesteia intervine cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România și, respectiv, cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003.
Ulterior, prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art.2 lit.i din Legea nr.9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art.2141 – 2143 din Legea nr.571/2003.
Așadar, taxa a fost suspendată pentru autovehiculele ce se cumpără de pe piața națională, deja înmatriculate, menținându-se pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Ca atare, există o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile O.U.G. nr.50/2008, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or prin hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p.I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (paragrafele 34, 35) că articolul 110 are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p.I‑4981, punctul 66).
Argumentele instanței europene, din cauza T., care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art.110 T.F.U.E.
Art.110 ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate, în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28, 30 și 34 T.F.U.E.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea a fost admisă, conform celor arătate mai sus.
În termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1. Soluția de anulare a deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante este greșită, în condițiile în care nici reclamantul nu a indicat, nici instanța de fond nu a reținut existența vreunui motiv de nelegaliate a deciziei. Instituția fiscală nu a făcut altceva decât să pună în aplicare un act normativ, nefiind organul emitent al acestuia.
Așadar, A.F.P. Pitești a respectat întrutotul legea, de la care nimeni nu poate deroga, iar instanța de fond, pronunțând soluția recurată, a depășit atribuțiile puterii judecătoreștii, adăugând la lege.
2. În mod greșit pârâtele au fost obligate în solidar la restituirea taxei de poluare, cu toate că potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Pitești nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamantul, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu.
Recurenta are numai obligația de a calcula valoarea taxei de poluare, de a o încasa și de a o vira în contul Administrației contului pentru mediu, taxa constituind venit la bugetul fondului pentru mediu și fiind gestionată de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din același act normativ.
3. În mod greșit, s-a dispus restituirea taxei de poluare plus dobânda legală, cu toate că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile art.117-124 din Codul de procedură fiscală.
Din interpretarea dispozițiilor art.117 alin.2 și alin.21, precum și ale art.70 Cod procedură fiscală, rezultă că sumele de restituit nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele stabilite de art.117 lit. a-h din Codul de procedură fiscală și că organul fiscal nu datorează dobânzi dacă restituirea se face în termen de 45 de zile de la depunerea cererii.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Este eronată susținerea recurentei cum că în cererea de chemare în judecată nu s-a invocat vreun motiv de nelegalitate a deciziei de calcul a taxei.
Astfel, în acțiunea sa reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituție ca urmare a aderării României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, prevederile acestora, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Pe de altă parte, analiza neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, ce poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful 47), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
În speță calitatea procesuală pasivă a A.F.P. Pitești este justificată în privința restituirii taxei pe poluare.
Astfel, potrivit art.8, art.10 și art.11 din O.U.G. nr.50/2008 și cap.VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.686/2008, în vigoare la data la care reclamanta a făcut plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit.d, conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile O.M.F.P. nr.1899/2004.
Nu poate fi primită nici critica privind acordarea dobânzii, deoarece conform art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117, coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.1384 din 22 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. I.-V. și pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2013, la Curtea de apel Pitești – Secția I civilă.
Președinte, L. I. | Judecător, N. S. Păștin | Judecător, C. P.-I. |
Grefier, M. S. |
Red. L.I.
Tehnored. V.S.
Ex.2/12.12.2013
Jud. fond E. V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2841/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3412/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
