Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 599/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 599/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 5012/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 599/R-C.
Ședința publică din 22 Februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T., judecător
Judecător I. B.
Judecător A. A. T.
Grefier I. P.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., cu sediul în C., .. 16, județul D. – în nume propriu, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în București, .. 13, sector 1, precum și în numele și pentru DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței nr. 960 din 09 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă – complet specializat de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. T. G. S.R.L., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și chemata în garanție S.C. C. E. SPEDITION S.A., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat A. S. pentru intimata-reclamantă ., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea intimatei-reclamante . depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Față de această susținere, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Apărătoarea intimatei-reclamante . solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.10.2011, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtele AUTORITATEA N. A VAMILOR, D. R. PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE C. - SERVICIUL ANTIFRAUDA FISCALA SI VAMALA, D. JUDETEANA PENTRU ACCIZE SI OPERATIUNI VAMALE ARGES - SERVICIUL INSPECTIE FISCALA SI CONTROL ULTERIOR, D. G. A FINANTELOR PUBLICE ARGES, chemat în garanție . SA, solicitând anularea deciziei nr.137/2011, a deciziei de regularizare nr.4749/2011 și a procesului verbal de control nr.4739/2011.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că valoarea în vamă a importului efectuat a fost în mod corect calculată inițial și că nu se justifică stabilirea ulterioară a unor obligații vamale suplimentare.
Prin sentința civilă nr. 969/09.05.2012, Tribunalul Argeș a admis acțiunea și a anulat decizia nr.137/2011, decizia de regularizare nr.4749/2011 și procesul verbal de control nr.4739/2011.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut următoarele:
Prin actele administrativ fiscale contestate, au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă totală de 51.820 lei, reprezentând TVA, accize și accesorii aferente acestora.
Organele vamale au reținut că la data înregistrării vamale pentru un autoturism second hand, nu s-a avut în vedere valoarea de tranzacție, ci prețul de catalog, rezultând drepturi vamale de import într-un cuantum inferior.
Conform Regulamentului de aplicare a Codului vamal, valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul plătit efectiv, în raport de care se calculează drepturile vamale de import.
La momentul întocmirii declarației vamale reclamanta a indicat valoarea de tranzacție și a atașat la tranzacție factura externă din care rezultă prețul plătit efectiv.
Ca urmare, organele vamale au avut la dispoziție în momentul depunerii declarației vamale, toate datele necesare pentru stabilirea corectă a drepturilor vamale de import constând în accize și TVA fiind evident că o asemenea obligație legală nu incumbă părții care a menționat atât valoarea din factura externă cât și cea rezultată din Ordinul 687/2001 al Ministrului Finanțelor Publice, atașând însă factura externă.
În acest context constatând că toate datele necesare stabilirii drepturilor vamale de import la data efectuării acestuia, se aflau la dispoziția autorității vamale competente, aplicarea măsurilor pentru regularizarea situației în speță nu relevă aplicarea dispozițiilor care reglementează regimul vamal pe baza unor informații inexacte sau incomplete și nici existența unor elemente noi care să justifice măsura.
Ca atare, controlul nu s-a efectuat în condițiile legii care arată posibilitatea luării unor măsuri de regularizare a situației, numai dacă se relevă existența unor informații inexacte sau incomplete.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, au formulat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș.
Recurenta – pârâtă DGFP Argeș își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură, solicitând admiterea acestuia, cu modificarea în parte a sentinței menționate, iar pe fond respingerea contestației formulată de reclamantă și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
În motivarea recursului, susține că sentința pronunțată de către instanța de fond este nelegală, întrucât, la data depunerii la DJAOV Argeș a declarației vamale de import, reclamanta în calitate de titular al acestei operațiuni vamale, a declarat în mod eronat valoarea de vamă (baza de impozitare) pentru calculul drepturilor vamale datorate pentru autoturismul importat, ca fiind valoarea din lista de valori în vamă aprobată prin OMFP nr.687/2001 și nu valoarea de tranzacție prin care a fost stabilit prețul acesteia, valorile înscrise în factura externă prezentată autorității vamale cu ocazia efectuării importului, ceea ce a avut drept consecință diminuarea cuantumului drepturilor vamale achitate în vamă, comparativ cu drepturile vamale datorate; la stabilirea valorii în vamă în cadrul operațiunii de import definitiv, reclamanta nu a respectat prevederile art.77 din Legea nr.141/1997, art.109 alin.1 din H.G. nr.1114/2001, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal, drept pentru care au fost calculate diferențele de drepturi vamale.
Referitor la sumele reprezentând majorări de întârziere și respectiv dobânzi de întârziere, recurenta susține că acestea au fost calculate în mod corect, aceste sume fiind datorate în condițiile în care debitele stabilite suplimentar nu au fost achitate la termenele scadente. În drept au fost aplicate dispozițiile art.119, art.120 din O.G. nr.92/2003.
Recurenta precizează că în sarcina reclamantei a fost reținută o diferență de taxe vamale și comision vamal neachitate la termenul scadent, aceasta datorează și sumele accesorii în raport cu debitul, conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”, fapt pentru care solicită a se observa că, în mod legal, organele de inspecție vamală au procedat la calcularea de dobânzi și majorări de întârziere.
Recurenta-pârâtă DRAOV C., în nume propriu, în numele și pentru ANV, precum și în numele și pentru DJAOV Argeș solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința menținerii Deciziei și a procesului verbal de control, criticând sentința pentru motive prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
Susține că la data depunerii și înregistrării declarației vamale materializând importul definitiv al unui autovehicul second-hand la DJAOV Argeș, reclamanta în calitate de titular al operațiunii vamale, a declarat în mod eronat valoarea de vamă (baza de impozitare) pentru calculul drepturilor vamale datorate pentru autovehiculele importate, ca fiind valoarea din lista de valori în vamă aprobată prin O.M.F.P. nr.687/2001 și nu valoarea de tranzacție prin care a fost stabilit prețul acesteia, valorile înscrise în factura externă, ceea ce a condus la stabilirea unei valori în vamă mai mică, cu consecința diminuării drepturilor vamale datorate și achitate în vamă, comparativ cu drepturile vamale datorate prin stabilirea unei baze de impozitare având în vedere valoarea de tranzacție.
În conformitate cu prevederile art.35 și 36 din Ordinul 7521/2006 și cele ale art.100 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.86/2006 rezultă că liberul de vamă se acordă sub prezumția exactității datelor înscrise în declarația vamală, ulterior, în termen de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, autoritățile având posibilitatea de a verifica corectitudinea informațiilor înscrise în aceasta.
În cauză, din analiza facturii externe prezentate de reclamanta a rezultat că autovehicululele introduse în țară în baza Declarațiilor vamale nr._/03.03.2006 și_/02.06.2006 au făcut obiectul unor tranzacții comerciale, situație în care valoarea valorii în vamă trebuia efectuată în conformitate cu dispozițiile art.109 alin.1 din H.G. nr.1114/2001, și anume potrivit regulilor cuprinse în Codul Vamal la art. 77 și art. 78, care fac trimitere la procedura prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife și comerț (GATT) din 1.11.1979, la care România este parte, a cărei primă regulă este că valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție.
În raport de cele susținute, D.R.A.O.V. C. a precizat că în mod justificat, legal, a luat naștere datoria vamală în sarcina intimatei, iar cuantumul drepturilor vamale a fost stabilit și determinat în sarcina sa cu respectarea prevederilor anterior arătate.
Concluzionând, recurentele au arătat că nu poate fi înlăturat nici calculul accesoriilor aferente debitului principal.
Examinând global criticile prezentelor căi de atac, întrucât au aceeași întemeiere în drept și tind la obținerea aceluiași rezultat, Curtea reține că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Legea aplicabilă controlului este cea în vigoare la data efectuării acestuia, astfel că autoritatea pârâtă era ținută să efectueze actele de control în conformitate cu dispozițiile art.100 din Codul vamal și Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr.7521/2006, dispoziții similare existând și în fostul art.61 din Legea nr.141/1997.
Din procesul verbal de control încheiat la 17.05.2011, rezultă că inspectorii vamali au efectuat un control vamal ulterior, în temeiul prevederilor Regulamentului CEE nr.2913/92, Regulamentului CEE nr.2454/93, a H.G.nr.110/2009, a Ordinului Vicepreședintelui A.N.A.F. nr.7521/2006.
Curtea constată totodată că în procesul verbal de control s-a arătat că acesta se efectuează prin reverificarea declarațiilor vamale aferente operațiunilor de import, care au avut ca obiect autoturisme second-hand referitor la modul de declarare și determinare a valorii în vamă a mărfurilor respective.
Art.100 din Codul vamal, în forma în vigoare la data efectuării controlului, permite controlul vamal ulterior, care se poate realiza într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă.
De asemenea, alin.2 și 3 din art.100 din Legea nr.86/2006 prevăd că în cadrul termenului prevăzut la alin.(1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut și controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există.
Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seamade noile elemente de care dispune.
În aplicarea textului, art.36 lit.c) din Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr.7521/2006 arată că birourile vamale vor desfășura activități de control vamal ulterior pentru reverificarea declarațiilor depuse la biroul vamal, pentru care se apreciază că dispozițiile legale au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete.
Și art.78 alin. final din RCE nr.2913/92, față de care a fost adoptat art. 100 din Codul vamal, prevedea că atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indică faptul că dispozițiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale, în conformitate cu orice dispoziții prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de orice informații noi de care dispun.
Codul vamal comunitar actual nr.450/2008, agravează condițiile în care se poate anula sau revoca o decizie favorabilă emisă de autoritatea vamală, condiționând-o de date incomplete și inexacte dar și de cunoașterea acestui fapt de către solicitant, respectiv de faptul că decizia ar fi fost diferită în cazul în care informațiile ar fi fost exacte și complete.
În acest context se impune și analizarea textelor care determinau, la data importului, modul de stabilire a drepturilor de import, pentru a se constata dacă organele vamale aveau la dispoziție mijloacele necesare pentru corecta stabilire a acestora.
Potrivit art.78 din Legea nr.141/1997, valoarea în vamă se determină și se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
Curtea reține că potrivit art.148 din Legea nr.141/1997, privind Codul vamal al României, în vigoare la data efectuării operațiuni de import, cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale, iar dacă nu este posibilă stabilirea cu exactitate a momentului în care se naște datoria vamală, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de taxare proprii mărfurilor în cauză este acela în care autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situație care face să se nască o datorie vamală. Când, la data constatării, autoritățile vamale dispun de informații din care rezultă că datoria vamală s-a născut într-un moment anterior, cuantumul drepturilor de import se determină pe baza elementelor de taxare existente la data cea mai îndepărtată ce poate fi stabilită pe baza acelor informații.
Totodată, potrivit art.158 alin.1 și 2 din același act normativ, debitorul datoriei vamale ia cunoștință despre cuantumul acestei datorii prin declarația vamală acceptată și înregistrată de autoritatea vamală, iar în cazul unor diferențe ulterioare sau în situația încheierii din oficiu, fără declarație vamală, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoștință despre acea nouă datorie pe baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală.
Ca atare, organele vamale stabilesc pe baza declarației vamale drepturile de import constând în taxe vamale, taxe pe valoare adăugată, accize și orice alte sume ce se cuvin statului la importul de mărfuri.
Asupra cuantumului taxei, Curtea reține că potrivit art.109 alin.1 și 2 din H.G. nr.1114/2001, privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal, determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacții comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în Codul vamal al României și în alte reglementări vamale. Pentru valoarea astfel stabilită se depune o declarație pentru valoarea în vamă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
Pentru mărfurile primite de persoanele juridice, care nu fac obiectul unor tranzacții comerciale, valoarea în vamă o constituie valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern și în declarația pentru valoarea în vamă depusă de persoana juridică destinatară.
Art.109 alin.4-6 din același act normativ are în vedere importul efectuat de către persoane fizice, care nu efectuează operațiuni comerciale, din interpretarea coroborată a alineatelor textului art.109 din H.G. nr.1114/2001, rezultând că acesta se referă distinct la determinarea valorii în vamă pentru operațiuni comerciale, de determinarea valorii în vamă pentru bunurile introduse în țară de persoane fizice. Art.109 alin.4 din Regulament arăta că în cazul bunurilor introduse în țară de persoane fizice valoarea în vamă se stabilește de Ministerul Finanțelor Publice pe baza cataloagelor de prețuri externe, corelate cu prețurile interne. A..5 al textului, se referă la autovehiculele și vehiculele noi prevăzute la pozițiile tarifare 87.02, 87.03, 87.04, 87.11 și 87.16 din Tariful vamal de import al României, iar alin.6 se referă la autovehiculele și vehiculele folosite, care se stabilește pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al ministrului finanțelor publice, ținându-se seama de vechimea și de caracteristicile tehnice ale acestora.
În aplicarea acestor dispoziții a fost emis Ordinul M.F.P. nr.687/2001, în preambulul căruia se arată expres că este emis în baza art.109 alin.4 și 6, precum și ale pct.12 din anexa nr.6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României. Aceasta din urmă se referă la introducerea și scoaterea din țară a bunurilor aparținând călătorilor și altor persoane fizice.
Prin urmare, textele arătau clar la momentul importului, că stabilirea valorii în vamă se realizează în funcție de factura externă, iar nu în raport de valoarea rezultată din Ordinul M.F.P. nr.687/2001, acest din urmă act normativ fiind emis în temeiul Regulamentului vamal exclusiv pentru determinarea taxelor asupra bunurilor importate de persoanele fizice.
Or, Curtea constată că la momentul întocmirii declarațiilor vamale nr._/03.03.2006 și_/02.06.2006, la articolul I, reclamanta a arătat la pct.22 -valoarea totală din factură, iar la pct. 42 - preț articol a arătat valoarea de catalog.
Totodată, facturile externe au fost atașate declarațiilor vamale, așa cum rezultă chiar din procesul verbal de control.
Așadar, organele vamale au avut la dispoziție de la momentul depunerii declarației toate datele necesare pentru stabilirea corectă a drepturilor vamale de import, constând în accize și TVA, fiind cert că o atare obligație legală nu incumbă părții care a menționat atât valoarea din factura externă, cât și pe cea rezultată din Ordinul nr. O.M.F.P. nr.687/2001, atașând însă factura externă.
În acest context, constatând că toate datele necesare stabilirii drepturilor vamale de import la data efectuării acestuia, se aflau la dispoziția autorității vamale competente, aplicarea măsurilor pentru regularizarea situației, în speță nu relevă aplicarea dispozițiilor care reglementează regimul vamal pe baza unor informații inexacte sau incomplete și nici existența unor noi elemente, care să justifice măsura.
Ca atare, controlul nu s-a efectuat în condițiile legii, care arată posibilitatea luării unor măsuri numai dacă se relevă existența unor informații inexacte sau incomplete.
Interpretarea legii asupra stabilirii bazei de calcul a drepturilor de import nu poate fi în sarcina declarantului, de vreme ce art.148 și 158 din Legea nr.141/1997 stabilesc cert această obligație în sarcina organelor vamale.
De altfel, așa cum se arată și în actul de control, acesta s-a efectuat pe exact aceleași date și informații, doar că de data aceasta a fost realizată aplicarea corectă a legii față de datele deținute încă de la data importului.
Prin urmare, Curtea nu neagă corecta reținere a bazei de calcul a TVA, față de care se stabilește valoarea drepturilor de import, aceasta fiind într-adevăr valoarea rezultată din factura externă, potrivit art.109 din H.G. nr.1114/2001, însă asemenea determinare nu poate trece peste ceea ce este pe de o parte prevăzut în lege, pentru justificarea posibilității unui control ulterior iar pe de altă parte rezonabil, în exercitarea dreptului de control ulterior.
Pentru toate acestea, în temeiul art.100 din Legea nr.86/2006, art.36 lit.c) din Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr.7521/2006 raportat la art.218 alin.2 Cod procedură fiscală, Curtea constată că actul de control nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, fiind nul, astfel că actele care se întemeiază pe acesta sunt afectate de aceeași sancțiune.
Pentru toate acestea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă și art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., cu sediul în C., .. 16, județul D. – în nume propriu, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în București, .. 13, sector 1, precum și în numele și pentru DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței nr. 960 din 09 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă – complet specializat de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. T. G. S.R.L., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și chemata în garanție S.C. C. E. SPEDITION S.A., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, I. P. |
Red. TAA
RDH/2 ex/10.03.2013
Jud. fond:N. S.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2375/2013. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 97/2013.... → |
|---|
