Obligaţia de a face. Decizia nr. 3548/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3548/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2221/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3548/R-C.
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R. - judecător
C. G. N. - judecător
S. U. - judecător
M. M. - grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței nr. 1542 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. G., domiciliat în Pitești, . nr. 1, ., . și pârâtele Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6 și T. M. Pitești, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat T. I. B. pentru intimatul reclamant în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin departamentul registratură s-au depus la dosar la data de 29 octombrie 2013, din partea intimatului reclamant, note de ședință însoțite de înscrisuri.
Apărătorul intimatului reclamant având cuvântul precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea soluției instanței de fond, ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 09.03.2012, reclamantul S. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația F. pentru Mediu București, Agenția Națională de Administrare Fiscală București, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și Administrația Finanțelor Publice Pitești, anularea deciziei nr._/18.10.2008 privind calculul taxei de poluare, întrucât este nelegală si obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 2405 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat din Germania autoturismul marca BMW tip 346 L/AL31/3181 categoria auto M1, norme de poluare E3, an fabricație 2000, . auto G905691, iar în vederea înmatriculării în România a fost obligat să plătească la Administrația Finanțelor Publice suma de 2405 lei reprezentând taxă de poluare ce a fost încasată în temeiul OUG nr.50/2008, taxă ce nu trebuia achitată dat fiind că România este membră a Uniunii Europene si nu percepe taxe de poluare pentru autoturismele care au mai fost înmatriculate în alt stat la UE.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Prin sentința civilă nr.1542 din 26 iunie 2012, Tribunalul Argeș – Secția Civilă a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea și în consecință a anulat decizia de calcul nr._/18.10.2008 emisă de AFP, obligând pârâții să restituie reclamantului suma de 2405 lei Ron reprezentând taxă de poluare, precum și suma de 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește exceptiile invocate, tribunalul a avut în vedere prevederile art.137 alin.1 C. pr. civ., potrivit cu care instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, exceptia lipsei calitătii procesuale pasive invocată a fost respinsă ca neîntemeiată, tinând seama că prin calitate procesuală se întelege titlul legal care îndreptăteste (sau obligă) o persoană să fie parte în proces. În spetă s-a constatat pe de o parte că pârâta AFP P. are calitate de autoritate fiscală competentă cu atributii în ceea ce priveste calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atributia de a încasa taxa respectivă si de a o vira în contul Administratiei de Mediu.
În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune motivat prin aceea că fiind drepturi cu obiect patrimonial acestea sunt supuse prescriptiei extinctive de trei ani, tribunalul a reținut că exceptia este neîntemeiată întrucât în spetă este vorba despre o creantă bugetară al cărui termen de prescriptie este de 5 ani.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca BMW an fabricație 2000 și în vederea înmatriculării în România a fost obligat să plătească la Administrația Finanțelor Publice suma de 2405 lei reprezentând taxă de poluare, încasată în temeiul OUG nr.50/2008.
Analizând acest act normativ, tribunalul a reținut că acesta este contrar dispozițiilor art.110 din Tratat, întrucât este destinat să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev. la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nici-o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea 9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva sentinței civile nr.1542/26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă au formulat recurs, în termen legal, pârâtele Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș) și Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș) a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În motivare, recurenta arată că în mod greșit a fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare și a fost obligată la restituirea către reclamantă a acestei taxe, achitată în mod benevol, în contul Administrației F. pentru Mediu.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, legile cadru fiind obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat desființarea deciziei de calcul a taxei de poluare, recurenta susține că admiterea acestuia conduce la desființarea operațiunii de înmatriculare a autoturismului achiziționat, întrucât documentele de calcul și de plată au stat la baza înmatriculării autovehiculului.
În concluzie, instituția fiscală a respectat întru-totul legea, iar emiterea actelor contestate este justificată, făcându-se conform prevederilor legale în vigoare și nu în baza unui act normativ care să contravină normelor comunitare.
Referitor la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, recurenta arată că A.F.P. Pitești nu are calitate procesual pasivă, în speță fiind incidente dispozițiile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008, potrivit cărora taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză, Administrația Finanțelor Publice Pitești având atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei.
Sentința este nelegală și în ceea ce privește acordarea dobânzii legale aferente taxei, susține recurenta, întrucât reclamantul a achitat această taxă în mod benevol, înțelegând astfel să respecte prevederile legale în vigoare, necontestând în termen legal, potrivit legii fiscale, decizia de calcul.
De asemenea, recurenta arată că în mod greșit a fost admis capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Recurenta-pârâtă Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș) a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate, în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului se susține, în esență, că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceasta, în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare a fost eliberată de către D.G.F.P. Argeș – Administrația Finanțelor Publice Pitești.
Întrucât în litigiu nu s-a atacat un act emis de instituția recurentă, aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății, neexistând motive pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești în contradictoriu cu A.N.A.F.
În acest context se invocă excepția lipsei calității procesual pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Potrivit dispozițiilor art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar conform art.5 alin.1 și 4 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă și se plătește de contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În continuare, recurenta-pârâtă arată că reclamantul a achitat benevol taxa de poluare, în concordanță cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008.
Se solicită de către pârâtă admiterea recursului, în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu sunt fondate, iar recursul formulat de pârâta Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș) este nefondat.
Cu privire la recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu, Curtea reține că acestea sunt fondate, având în vedere că aceste instituții nu sunt emitentele actului administrativ fiscal atacat (decizia de calcul a taxei de poluare) și nici nu au atribuții administrativ fiscale în ceea ce privește calculul și colectarea taxei, atribuții ce revin autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe și în mod greșit au fost chemate în judecate și obligate de instanța de fond, în solidar, la restituirea taxei de poluare.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea reține că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce privește pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu, prin aplicarea greșită a legii, în speță fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi admise recursurile promovat de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu și a fi modificată în parte sentința civilă nr.1542/26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. G. față de acestea.
Recursul declarat de pârâta Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș) este nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere.
Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Critica referitoare la fondul cauzei este nefondată, întrucât specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Faptul că taxa a fost achitată benevol de către reclamant, nu poate reprezenta un argument valabil care să justifice nelegalitatea perceperii taxei de poluare.
Cât privește eventuala desființare a operațiunii de înmatriculare a autovehiculului, drept consecință a desființării deciziei de calcul al taxei de poluare, Curtea constată că argumentul este străin de obiectul litigiului, fiind o chestiune care îi vizează strict pe reclamant și pe autoritatea care a realizat operațiunea respectivă, fără efecte asupra obligației altei autorități publice de a restitui suma de bani care a fost percepută nelegal.
Referitor la acordarea dobânzii legale, Curtea constată că prin sentința recurată tribunalul a dispus doar restituirea sumei reprezentând taxă de poluare.
Critica privind obligarea pârâtei A.F.P. Pitești la plata cheltuielilor de judecată este nefondată, și sub acest aspect tribunalul pronunțând o sentință legală și temeinică.
Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În speță, pârâta a pierdut procesul în fața reclamantului, ceea ce înseamnă că a „căzut în pretențiile” acestuia. Faptul că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ național nu este de natură să exonereze de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Direcția Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș) împotriva sentinței civile nr.1542/26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, împotriva sentinței civile nr.1542 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. G., domiciliat în Pitești, ., nr. 1, ., . și pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6 și T. M. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș.
Modifică în parte sentința civilă nr.1542/26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. G. față de acestea.
Menține în rest sentința civilă nr.1542/26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, împotriva sentinței civile nr.1542 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, C. G. N. | Judecător, S. U. |
Grefier, M. M. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/25.11.2013.
Jud.fond: A.D..
| ← Pretentii. Decizia nr. 3161/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3218/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
