Obligaţia de a face. Decizia nr. 3547/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 3547/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 250/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3547/R-C.

Ședința publică din 13 Noiembrie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: D. R. - judecător

C. G. N. - judecător

S. U. - judecător

M. M. - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu, precum și reprezentând pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței nr.629 din 30 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta .&CO S.R.L., cu sediul în ., județul Argeș, și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 12.01.2012 reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/28.12.2010 și restituirea sumei de 9.746 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a achiziționat din Germania un autovehicul marca DAF, an fabricație 2006, pentru înmatricularea căruia în România i-a fost impusă plata sumei de 9.746 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E., și care prin urmare trebuie restituită integral.

La data de 14.02.2012 D.G.F.P. Argeș a depus întâmpinare pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal și a inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința nr.629 din 30.03.2012 Tribunalul Argeș – Secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile și a admis acțiunea reclamantei, anulând decizia de calcul al taxei de poluare nr._/2010, emisă de pârâta AFP Pitești, și obligând pe pârâta AFM să restituie suma de 9.746 lei reprezentând taxă de poluare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a achiziționat în cursul anului 2010 din spațiul comunitar un autovehicul marca DAF, fabricat în anul 2006, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată să plătească suma de 9.746 lei către pârâta AFP.

Dispozițiile art.214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare dispozițiilor art.90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, acestea din urmă trebuind a fi aplicate cu prioritate în temeiul art.148 alin.2 din Constituția României.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești) atât în nume propriu, cât și reprezentând pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:

- AFP Pitești nu are calitate procesuală pasivă în privința restituirii taxei, întrucât taxa pe poluare nu se face venit la bugetul statului, ci la bugetul F. de Mediu, gestionat de AFM, organul fiscal având competențe stricte numai pentru calculul taxa și virarea sumei în contul AFM. Ca atare, doar AFM are calitate procesuală pasivă;

- reclamanta a achitat taxa pe poluare în mod benevol, în baza OUG nr. 50/2008. organul fiscal nu a făcut decât să aplice legea.

- taxa pe poluare nu contravine normelor legale comunitare, aplicându-se tuturor autoturismelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Nu este o taxă impusă pentru trecerea frontierei. De asemenea, respectă principiul „poluatorul plătește”, principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și practicat de mai multe state. OUG nr.50/2008 a cunoscut mai multe modificări legislative tocmai pentru a fi pusă în acord cu dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene;

- cererea de restituire a taxei nu se înscrie în dispozițiile art. 117 din OG nr.92/2003.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul DGFP declarat în nume propriu este inadmisibil, iar cel declarat pentru AFP peste nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul DGFP în nume propriu, se apreciază că acesta este lipsit de interes câtă vreme prin hotărârea pronunțată instanța nu a impus nicio obligație în sarcina acestei recurente și nici nu a luat măsuri referitoare la un act emis de aceasta.

Recursul formulat de DGFP Argeș pentru AFP Pitești este nefondat.

Astfel, chiar dacă tribunalul a reținut nelegal incidența în speță a dispoz. art. 214 și art.2142 Cod fiscal, care nu au legătură cu decizia emisă de AFP Pitești și cu taxa pe poluare plătită de reclamantă, Curtea constată că soluția pronunțată este corectă, pentru următoarele argumente care vor substitui motivarea primei instanțe:

Cât privește calitatea procesuală pasivă a AFP Pitești relativ la petitul de restituire a taxei, Curtea constată că tribunalul a impus această obligație exclusiv în sarcina Administrației F. pentru Mediu. Prin urmare, recurenta pârâtă nu are obligații în acest sens, iar pe cale de consecință nu are nici interes să recureze sentința sub acest aspect.

Cât privește cererea de anulare a deciziei de calcul al taxei pe poluare, AFP Pitești are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul actului.

Cât privește fondul cauzei, specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C-402/09 I. T./Statul român, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.

Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).

În consecință, văzând cele de mai sus, se constată că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE.

Ca atare, taxa plătită de reclamantă pentru înmatricularea autoturismului său, achiziționat second hand și înmatriculat pentru prima dată la 28.04.2006, în Germania – stat membru UE, a fost impusă cu nerespectarea dispozițiilor legale comunitare.

Sub aspectul neîncadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h) Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art. 117 lit. d), conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”. Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Ca atare, în condițiile în care taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 nu respectă dispozițiile art. 110 TFUE, fost art. 90 alin. 1 TCE, ea a fost percepută nelegal, prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale comunitare.

Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul DGFP Argeș declarat în nume propriu ca lipsit de interes, iar recursul DGFP Argeș declarat pentru AFP Pitești ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca lipsit de interes recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în nume propriu, împotriva sentinței nr.629 din 30 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta . SRL, cu sediul în comuna Poiana Lacului, ., județul Argeș, și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.

Respingem ca nefondat recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești), reprezentând pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

D. R.

Judecător,

C. G. N.

Judecător,

S. U.

Grefier,

M. M.

Red. C.G.N.

EM/2 ex./29.11.2013

Jud.fond N.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 3547/2013. Curtea de Apel PITEŞTI