Pretentii. Decizia nr. 1709/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1709/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 1963/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1709/R-C.
Ședința publică din 15 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D. – judecător
Judecător: G. A.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în municipiul Rm. V., ..17, județul V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE HOREZU cu sediul în orașul Horezu, ..4, județul V., împotriva sentinței nr. 3469 din 05.10.2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _ , intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamanta ., cu sediul în ., nr.43, județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Constantă că prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2012, precizată ulterior, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Horezu, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.614 lei, actualizată cu dobânda legală aferentă, precum și anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr.3365/15 octombrie 2008, cât și a adresei emisă de pârâtă, constând în refuzul nejustificat de restituire a taxei pe poluare.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că în anul 2008 a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism second-hand marca Volkswagen tip Passat, an de fabricație 2005, având nr. de identificare WVWZZZ3BZ5E118652, pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească suma de 2.614 lei taxă pe poluare, conform chitanței . nr._/15 octombrie 2008.
La data de 15 iunie 2012, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice V., în numele Administrației Finanțelor Publice Horezu, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare și ca neîntemeiată, pentru capătul de cerere privind restituirea taxei pe poluare.
Prin întâmpinare, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare, arătându-se că aceasta nu a fost contestată potrivit art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală. Prin urmare, acțiunea este inadmisibilă, reclamanta neîndeplinind procedura prealabilă obligatorie a recursului administrativ, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004.
Aceeași pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție, arătând că în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008, taxa se plătește într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu, fiind venit al acesteia, astfel că respectiva entitate trebuie să fie obligată la plată către Administrația Finanțelor Publice Horezu, în cazul admiterii acțiunii reclamantei.
Tribunalul V., prin sentința nr.3469/5 octombrie 2012, a admis în parte cererea principală, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Horezu de restituire a taxei pe poluare în sumă de 2.614 lei și a obligat pe această pârâtă să restituie reclamantei suma de 2.614 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală, precum și să plătească reclamantei suma de 543,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Horezu suma de 2.614 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Cererea formulată de pârâtă, având ca obiect obligarea chematei în garanție la plata sumei de 543,3 lei, reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta către reclamantă, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că art.110 TFUE (fost art.90 TCE) prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
De asemenea, interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru. Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Tribunalul a mai reținut că, în opinia Curții Europene s-a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Referitor la capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată până la achitarea efectivă, tribunalul a constatat că acesta este întemeiat, în speță fiind aplicabile dispozițiile speciale ale art.124 din Codul de procedură fiscală raportat la art.70 și art.120 din același act normativ, care stabilesc expres termenul de la care pârâta datorează daune interese moratorii pentru neexecutarea obligației de restituire.
Având în vedere că taxa plătită de reclamantă s-a constituit în venit al chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța a reținut că este evident că se impune ca această entitate să restituie pârâtei suma solicitată de reclamantă, astfel că a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Horezu.
În ce privește însă cererea formulată de pârâtă având ca obiect obligarea chematei în garanție la plata sumei de 543,3 lei, reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta către reclamantă, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece între reclamantă și chemata în garanție nu există un raport procesual direct care să justifice suportarea de către chemata în garanție a cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă.
S-a mai reținut și că nu poate fi reținută culpa chematei în garanție în generarea acestui prejudiciu în patrimoniul pârâtei (nefiind deci justificată nici cererea de obligare la plata acestei sume cu titlu de despăgubiri lato sensu). Dimpotrivă, pârâta Administrația Finanțelor Publice Horezu este singura persoană care, prin fapta sa culpabilă de a respinge cererea formulată pe cale administrativă de reclamantă pentru restituirea sumei percepute cu titlu de taxă pe poluare, a determinat declanșarea prezentului litigiu, fiind prin urmare responsabilă pentru crearea acest prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice V., în numele Administrației Finanțelor Publice Horezu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, prin prisma următoarelor motive de recurs:
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată, recurenta apreciază că sunt nejustificate, în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție, astfel încât suportarea cheltuielilor de judecată trebuia să rămână în sarcina chematei în garanție.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, se susține că acestea sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii și întinderea soluționării fondului în decurs de două termene, solicitând a se avea în vedere dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariul avocaților.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Se critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării incorecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare, invocându-se în acest sens jurisprudența Curții de Luxemburg în cauze pe care recurenta le consideră similare, respectiv cauza Humblot, nr.112/84, Cauza 132/88 și Cauzele conexate C-290/05 și C-333/05.
În ceea ce privește Hotărârea C.J.E. în cauza C-402/09 privind acțiunea lui I. T. împotriva Statului Român, prin care s-au făcut aprecieri privind instituirea de către Statul Român a taxei pe poluare pentru autoturisme second-hand achiziționate din state ale uniunii Europene, se susține că efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic în cauza de față s-a născut înainte de pronunțarea de către C.J.E. a Hotărârii C-402/09.
Pe de altă parte, potrivit art.46 din CEDO, hotărârile obținute în contradictoriu cu Statul Român sunt obligatorii de la data publicării acestora în monitorul Oficial al României.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea reține că recursul este nefondat.
Obligarea Administrației Finanțelor Publice Horezu la plata cheltuielilor de judecată a fost justificată de împrejurarea că, în calitate de pârâtă aceasta a căzut în pretenții, fiind astfel îndeplinite condițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
În ce privește impunerea cheltuielilor de judecată în sarcina organului fiscal în condițiile în care a fost admisă în tot cererea de chemare în garanție, Curtea constată că organul fiscal a pierdut procesul în calitate de pârât și că, în această situație, potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă suportă, la cerere, cheltuielile de judecată avansate de partea care a câștigat procesul. Faptul că Administrația F. pentru Mediu, în calitate de chemată în garanție, a pierdut și ea procesul în raport cu organul fiscal, nu îl scutește pe acesta din urmă de obligația sa procesuală în raport cu reclamanta.
Dincolo de acest aspect, însă, trebuie observat și faptul că ceea ce se discută în cauză sunt cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă, care nu a intrat într-un raport procesual direct cu chemata în garanție, aceasta putând fi îndatorată să plătească prejudiciul procesual pe care l-a pricinuit și care a fost încercat de pârâtă.
În ceea ce privește caracterul disproporționat de mare al cheltuielilor de judecată, Curtea constată că suma de 543,30 lei la care au fost obligate recurentele nu este disproporționată față de valoarea obiectului litigiului, respectiv suma de 2.614 lei și față de activitatea îndeplinită de avocat, nefiind îndeplinite condițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă pentru reducerea acestor cheltuieli.
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în municipiul Rm.V., . nr.17, județul V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE HOREZU cu sediul în orașul Horezu, ..4, județul V., împotriva sentinței nr.3469/5 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și reclamanta .., cu sediul în . nr.43, județul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. D. | Judecător, G. A. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.C.D./24.05.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: A.L.D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2386/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2180/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
