Obligaţia de a face. Decizia nr. 3662/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3662/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1005/90/2013
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3662/2013
Ședința publică din 20 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M., judecător
C. D., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul B. F. C., domiciliat în comuna Mădulari, ., împotriva sentinței civile nr.1336 din 28.02.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta INSTITUȚIA P. – JUDEȚUL ARGEȘ, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR V., cu sediul în Rm.V., Splaiul Independenței, nr.13, județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr._/23.09.2013, emisă de Primăria Mădulari, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse la data de 14.10.2013, prin compartimentul registratură, o cerere, din partea recurentului- reclamant, prin care se menționează că s-a achitat taxa judiciară de timbru conform chitanței anexate, și timbrul judiciar, iar la data de 24.10.2013, întâmpinare din partea intimatei-pârâte.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului;
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 29.01.2013, reclamantul B. F. C. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. V., Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului marca Volvo având . YV1VS7113WF179054, fără plata taxei pe poluare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea nr._/17.01.2013 s-a adresat pârâtei solicitând înmatricularea autoturismului fără plata taxei pe poluare, însă i s-a comunicat că cererea este neîntemeiată și contrară normelor legale, care reglementează această operațiune.
Tribunalul V., Secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr.1336/28.02.2013 a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că prin art.1 din Legea nr.9/2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,iar articolul 4 al aceluiași act normativ prevede când intervine obligația de plată a acesteia: cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România, și respectiv cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003 republicată.
Ulterior, prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art. 2 lit.i ale Legii nr.9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială.
Prin urmare, această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească, deja înmatriculate menționându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, din cauza T. care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs B. F. C. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare, se susține că dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt în contradicție cu legislația europeană, astfel cum s-a reținut și prin prisma cazurilor T. și N.. Dispozițiile legale contradictorii au fost suspendate prin OUG nr. 1/2012 până la 1.01.2013. Se arată că autoturismul pentru care a solicitat înmatricularea fără taxă a fost înmatriculat odată în spațiul uniunii europene, or conform legislației române, în prezent, taxa de înmatriculare este obligatorie o singură dată la prima înmatriculare.
Examinând sentința în limita criticilor formulate, în raport de dispoz.art.art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, se constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta mai jos:
Reclamantul a achiziționat din Germania – stat membru al Uniunii Europene – un autoturism Volvo, număr de identificare YV1VS7113WF179054.
La data la care a solicitat pârâtei să procedeze la înmatricularea acestuia – 17.01.2013 precum și la 29 01 2013, care este și data introducerii cererii de chemare în judecată - Legea nr. 9/2012 impunea înmatricularea autovehiculelor numai după plata taxei pentru emisiile poluante.
În acest context față de argumentele aduse în cererea de obligare a pârâtei la înmatricularea fără plata taxei, în forma în vigoare la data solicitării acestei înmatriculări, Curtea constată că se impune o prezentare succintă a evoluției taxei în materie pentru a analiza în final caracterul discriminatoriu al acesteia și determinarea descurajării importului autoturismelor de ocazie din alte state membre ale Uniunii Europene.
Taxa a fost reglementată inițial ca taxă pentru prima înmatriculare prin dispozițiile art.2141 Cod fiscal, abrogate ulterior prin prevederile O.U.G. nr.50/2008 instituind taxa pe poluare, modificată prin O.U.G. nr.208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si OUG nr.117/2009.
Prin Legea nr.9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr.50/2008, taxa fiind redenumită taxă pentru emisii poluante, definită ca suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, care se înmatriculează în România, nefăcând distincție între autovehiculele noi și cele vechi.
A fost instituită totodată și taxa pentru prima transcriere a dreptului de proprietate, definit ca primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . acestei legi, în condițiile art.11 alin.2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, a impus plata taxei pentru transcrierea dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, această dispoziție a fost suspendată de la aplicare până la 1.01.2013, prin O.U.G. nr.1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege.
Dispoziția a reintrat în fondul legislativ activ la 1.01.2013, fiind aplicată până la data 15.03.2013, când a intrat în vigoare O.U.G. nr.9/2013, care a dispus abrogarea Legii nr.9/2012, instituind timbrul de mediu pentru autovehicule, reprezentând suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.
Această taxă se achită în condițiile art.4 din O.U.G. nr.9/2013: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art.7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin urmare, timbrul pentru mediu este perceput pentru toate autoturismele independent de proveniența acestora, fie la prima înmatriculare în România, fie la reînmatriculare, atunci când autoturismul a fost anterior înstrăinat, fără ca taxa aferentă să fi fost achitată, ori datorită faptului că instanța a dispus restituirea sau înmatricularea fără plata taxei.
În acest context, se reține că potrivit art.148 din Constituție ca urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive ale UE precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform Legii nr.157/2005 de ratificare a Tratatului, statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității.
Art.110 TFUE (fost art.90 TCE) prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Textul interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru, dreptul intern (O.U.G. nr.50/2008, Legea nr.9/2012 și O.U.G. nr.9/2013) respectând această cerință deoarece nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, la cetățenia sau naționalitatea lor, fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Potrivit jurisprudenței CJUE, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale. Astfel, un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 TFUE (fost art.90 din Tratatul CEE), trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii.
Textul art.110 TFUE (fost art.90 din Tratatul C.E) se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Curtea de Justiție de la Luxemburg s-a pronunțat în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011, reținând că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului european (Paragraf 47 din cauza 402/09), dar s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ulterior, la data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat și în cauza C-263/10, N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., reținând că modificările succesive aduse O.U.G. nr.50/2008 prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 si O.U.G. nr.117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România, art.110 TFUE fiind interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, s-a abrogat O.U.G. nr.50/2008, însă deși s-a menționat că taxa se va numi “taxa pentru emisiile poluante”, s-au avut în vedere criterii de determinare și un mod de calcul similar cu cel impus de actul normativ anterior, analizat de Curtea de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României.
Legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Cum textul menționat a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1.01.2013, rezultă că în această perioadă nu a mai funcționat criteriul nediscriminatoriu, reținut în jurisprudența Curții Europene de Justiție și introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa rămânând în continuare discriminatorie, deoarece România nu a îndeplinit criteriile impuse de curte. Pe durata suspendării aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, N., au rămas actuale, fiind menținut efectul protecționist pentru vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională în defavoarea vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre, descurajând punerea acestor bunuri în circulație, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Însă, după 1 ianuarie 2013, dispozițiile art.2 lit. i), art.4 alin.2, privind prima transcriere a dreptului de proprietate și ale art.5 alin.1 au devenit aplicabile, producându-și efectele, astfel că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează pentru orice autoturism rulat, indiferent că este achiziționat din străinătate sau deja înmatriculat în România, cu excepția celor pentru care deja a fost achitată taxa, ori au fost scutite potrivit legii chiar la momentul primei înmatriculări.
Prin urmare, în măsura în care taxa pentru emisiile poluante era plătibilă la data de 17.01.2013, când reclamantul a cerut înmatricularea autovehiculului său, și pentru autovehiculele de pe piața națională a României, nu există discriminare pentru cele importate din alte state membre UE, în sensul că acestea din urmă nu sunt taxate deosebit și mai grav decât primele și nu sunt, astfel, mai puțin atractive la cumpărare decât celelalte.
Curtea Europeană a considerat că o taxă plătită la înmatricularea unui autovehicul, ce are drept efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, este contrară art.110 TFUE independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită.
Cererea reclamantului invocă argumente ce țin de discriminarea sa, ca proprietar de autovehicul cumpărat dintr-un stata membru UE, în raport cu proprietarii de autovehicule deja înscrise în parcul auto național românesc. Or astfel de argumente nu se confirmă, în condițiile în care la data de 07.01.2013 și pentru autovehiculele din parcul național se percepea taxa pentru emisiile poluante la revânzarea acestora și înscrierea pe numele noului proprietar.
În consecință, văzând cele de mai sus, se constată că taxa pentru emisiile poluante nu avea efect descurajant pentru importul autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene la data când s-a cerut pârâtului și instanței înmatricularea.
Pentru aceste motive, reținând că refuzul pârâtului nu a fost unul nejustificat în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 9/2012, Curtea, în baza art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă și va modifica sentința în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul B. F. C., domiciliat în comuna Mădulari, ., împotriva sentinței civile nr.1336/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta INSTITUȚIA P. – JUDEȚUL ARGEȘ, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR V., cu sediul în Rm.V., Splaiul Independenței nr.13, județul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. M. | Judecător, C. D. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.S.U./6.12.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: B.C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1486/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2581/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
