Pretentii. Decizia nr. 1486/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 1486/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 5751/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1486/R-cont

Ședința publică din 24 Aprilie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: S. U. - judecător

Judecător: I. M.

Judecător: C. D.

Grefier: M. B.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești cu sediul în P., ., județul Argeș, împotriva sentinței nr. 1810/07.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. C. F. Line SRL, cu sediul în Mioveni, ., județul Argeș și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr. 294, . 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns Mezat S. F., împuternicit pentru intimata - reclamantă reclamanta S.C. C. F. Line SRL, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, Curtea acordă cuvântul asupra recursului pe fond .

Reprezentantul intimatei - reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 3 mai 2012, reclamanta S.C. C. F. Line S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și obligarea la restituirea taxei de poluare în cuantum de 22.774 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că a achiziționat autovehiculul marca Setra și că cu ocazia înmatriculării a fost obligată să plătească taxă de poluare deși aceasta contravine art.90 TUE.

La data de 28 iunie 2012, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității.

Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.1810/7 septembrie 2012, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești, a respins excepția inadmisibilității, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată și obligate pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice să restituie reclamantei suma de 22.774 lei, precum și plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,15 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a fost admisă, având în vedere că această pârâtă nu are atribuții în procedura de colectare a taxei de poluare.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești a fost respinsă, deoarece taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe.

Excepția inadmisibilității a fost de asemenea respinsă, întrucât în jurisprudența constantă a C.E.J s-a reținut că dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. În consecință, dreptul național trebuie să ofere o cale eficientă prin care impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar să fie restituite.

Pe fond, tribunalul a reținut că obligația de plata taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele provenite din afara acesteia, noi sau second-hand.

O.U.G. nr.50/2008 a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 (art.14 alin.1) și ca atare, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, fără ca această taxă să fie datorată și pentru cele deja aflate în circulație și înmatriculate în țară.

Refuzul pârâților de a restitui reclamantului taxa de poluare în cuantum de 22.774 lei este nejustificat întrucât aceasta a fost achitată pentru reînmatricularea autoturismului menționat în România și este contrară prevederile art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.) dar și ale art.148 din Constituția României.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.

În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din Legea nr.9/2012, cererea fiind și inadmisibilă.

Spre deosebire de vechea reglementare, taxa se face venit la bugetul A.F.M., iar nu la bugetul statului.

Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Pitești nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamanta, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu.

Cererea este inadmisibilă în condițiile în care nu a fost urmată procedura prevăzută de art.205 din O.G. nr.92/2003, coroborat cu art.7 din Legea contenciosului administrativ și art.109 Cod procedură civilă.

Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece situația învederată de reclamantă nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantei.

Nu sunt întrunite ipotezele art.117 Cod procedură fiscală, actul în temeiul căruia reclamanta a achitat benevol taxa fiind legea, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantei.

În ce privește dobânzile, se arată că nivelul acestora este determinat de prevederile art.120 alin.7 din Codul de procedură fiscală, pentru situația în care sumele trebuie restituite de la bugetul de stat.

În fine, s-a criticat greșita aplicare a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, în sensul că a fost obligată A.F.P. la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat calcularea taxei pentru autoturismul marca Setra tip M3, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 1991, fiind calculat de către Administrația Finanțelor Publice Mioveni, cuantumul taxei pentru emisii poluante, datorat.

Taxa a fost achitată la data de 12 noiembrie 2011, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 10).

Ulterior, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.

Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).

Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, aplicabilă ipotezei de față, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei A.F.P.

Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamantă nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.

Din punct de vedere procesual reclamanta se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.

Asupra fondului, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Se constată că argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), dar s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.

Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). ca atare, legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).

Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.

În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.

Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În privința dobânzii, Curtea constată că în realitate nu se formulează o critică în raport cu dispozitivul sentinței atacate și de altfel față de acesta orice critică apare ca lipsită de interes, de vreme ce instanța nu a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzilor, de vreme ce aceasta nici nu a fost solicitată.

Curtea nu poate reține nici argumentul referitor la lipsa culpei recurentei, art.274 alin.1 Cod procedură civilă referindu-se la partea căzută în pretenții, care va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată, indiferent de existența sau inexistența unei astfel de culpe.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de A.F.P. Pitești, prin D.G.F.P. Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței nr.1810/7 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. C. F. LINE S.R.L., cu sediul în Mioveni, ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr.294, Corp A, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

S. U.

Judecător,

I. M.

Judecător,

C. D.

Grefier,

M. B.

Red.C.D./9.05.2013

GM/2 ex.

Jud.fond: V.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1486/2013. Curtea de Apel PITEŞTI