Pretentii. Decizia nr. 2307/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2307/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1795/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2307/R-C.
Ședința publică din 21 Iunie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., ..17, județul V., împotriva sentinței nr.3526 din 09.06.2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul E. V., cu domiciliul în orașul Ochele M., ., județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar prin compartimentul registratură, la data de 04 iunie 2013, s-au depus note de ședință formulate de intimatul-reclamant, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 13.03.2012, reclamantul E. V. a chemat în judecată pe pârâta AFP Rm. V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună acestei la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de_ lei, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Mercedez Benz, iar pentru a fi înmatriculat în România, a fost obligat să plătească suma de_ lei, cu titlul de taxa de poluare autovehicule percepută în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, calculul taxei fiind prevăzut în decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 1970/18.08.2010, emisă de către pârâta AFP Rm.V., precizând că taxa pe poluare autovehicule este discriminatorie și ilegală în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene și art. 148 alin 2 și 4 din Constituția României, întrucât această taxa nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România cu ocazia vânzării ulterioare, fiind percepută exclusiv pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, motiv pentru care a solicitat pârâtei AFP Rm.V., restituirea sumei percepută cu titlul de taxa pe poluare în conformitate cu chitanța . nr._/14.12.2010, însă cererea a fost respinsă, potrivit adresei nr._/07.03.2012, dat fiind faptul că aceasta a fost percepută cu dispozițiilor OUG nr. 50/2008.
A mai arătat reclamantul că taxa la care face referire Ordonanța nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene (art. 110 Tratatul Comunității Europene după data de 1.12.2009), deoarece se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate pentru prima dată în România,în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în țară, așa cum este prezenta situație, nu mai este percepută.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxa cu efect echivalent, constă în orice taxa pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele naționale similare și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii, astfel că, instituirea taxei pe poluare potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008, este contrară prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene(actualmente art. 110 din Tratatul Uniunii Europene),(cauza C-402/-09) impunându-se admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâta AFP Rm.V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât taxa pe poluare a fost corect stabilită, avându-se în vedere dispozițiile art. 3 – 5 din OUG 50/2008, forma inițială, aplicabilă la data solicitării reclamantei, precum și dispozițiile pct. 1.1, 1.3 lit. a și pct. 1.4 din Ordinul nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că, susținerile reclamantei în sensul că taxa pe poluare este discriminatorie și neconformă cu reglementările comunitare, iar dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt contrare dispozițiilor comunitare, nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 50/2008 nu intră în contradicție cu legislația Europeană, aceasta fiind emisă în baza art. 115 alin 4 din Constituția României și reprezintă cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, dispozițiile art. 90 alin 1 din Tratatul Comunității Europene nefiind incidente în cauză, deoarece taxa pe poluare urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
De asemenea, a mai arătat pârâta că taxa pe poluare nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru, ci pentru prima înregistrare a autovehiculului pe teritoriul acelui stat membru în vederea punerii în circulație și nu constituie o taxa vamală în sensul art. 25 din Tratatul CE, această taxa nefiind percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second – hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sa, sau de vechimea acestuia, astfel că, nu se poate reține caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare, instituirea taxei pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Uniunea Europeană, astfel, că nu se poate susține că aceasta ar contraveni legislației comunitare din moment ce și alte state membre ale Uniunii Europene au instituit o asemenea taxa (Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, etc.).
Pe de altă parte, Curtea Europeană de Justiție, anterior pronunțării Hotărârii din 07.04.2011, în cauza C-402/-09, a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor, precum autovehiculele, un sistem de taxa al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv, arătând că sunt criterii obiective capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu.
De asemenea, s-a mai arătat în întâmpinare că în ceea ce privește hotărârea CJE în cauza C – 402/09, privind acțiunea lui I. T. împotriva Statului Român, efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic din cauza de față s-a născut anterior pronunțării acesteia, iar pe de altă parte, potrivit ar. 46 din CEDO hotărârile obținute în contradictoriu cu statul român sunt obligatorii de la data publicării acestora în M.O al României.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, pentru ca în cazul în care pârâta vor cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să despăgubească pe acestea cu suma reprezentând taxa pe poluare autovehicule ce se solicită a fi restituită.
Prin sentința nr. 3526/09.10.2012, Tribunalul V., secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscala a admis acțiunea formulată de reclamant și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București; a obligat pârâta AFP Rm.V. să restituie reclamantului suma de_ lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală; a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, să plătească pârâtei AFP Rm.V., suma de_ lei, reprezentând taxă pe poluare autovehicul, cu dobânda legală; a obligat pe pârâta la 643,3 lei, cheltuieli de judecată față de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă la instanță, reclamantul a invocat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
Caracterul discriminatoriu al dispozițiilor OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 – 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Condiționarea de către pârâtă a înmatriculării autoturismului reclamantului de plata taxei de poluare a fost justificată de reglementările dreptului intern, respectiv O.U.G. nr.50/2008, fără a se observa că acestea sunt contrare dreptului comunitar european, întrucât restricționează libera circulație a mărfurilor, creând un regim discriminatoriu și protecționist.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dimpotrivă, taxa de poluare se percepe dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România.
Prin urmare, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E., cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second hand deja înmatriculate în România.
Într-o atare situație este evident că prevederile O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.), deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
Refuzul autorității administrative de a restitui reclamantului suma de_ lei, reprezentând taxă de poluare, este nejustificat, față de faptul că reglementarea din dreptul intern este contrară dreptului comunitar european.
Scopul declarat de legiuitorul român, la adoptarea O.U.G. nr.50/2008, de a asigura protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, a fost deturnat în protejarea industriei interne de autovehicule, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera întâi) din 7 aprilie 2011, a declarat că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a constatat că este întemeiată, întrucât prin O.U.G. nr.50/2008 s-a dispus că taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Într-o atare situație chemata în garanție este aceea care gestionează fondul respectiv și, ca atare, a fost obligată să restituie pârâtei A.F.P. Rm.V. suma de_ lei, cu dobânda legală.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm. V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție.
Pe de altă parte aceste cheltuieli sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii și întinderea soluționării fondului în decurs de 2 termene.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c. Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul DGFP V., în numele subunității AFP Rm. V. este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin OUG nr. 1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art. 14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Referitor la critica legată de greșita interpretare a dispozițiilor art.274 C.proc.civ, Curtea o apreciază însă ca fondată, întrucât, în raport de soluția dată de instanța de judecată, într-adevăr, se reține că a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată AFM București la plata către reclamant a sumei reprezentând taxă pe poluare.
Având în vedere că partea în privința căreia s-au dispus măsuri de obligare de către instanța de judecată este chemata în garanție, - AFM București - Curtea reține că și sub aspectul obligării la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond trebuia să observe cine este partea căzută în pretenții vizând petitul principal al acțiunii și să o oblige la plata acestora.
Între reclamantă și chemata în garanție nu există un raport procesual, de aceea, nu este posibilă obligarea chematei în garanție la plata vreunei sume de bani direct către reclamantă, ci numai către pârâtă.
Sub aspectul culpei procesuale, Curtea are în vedere că aceasta este consecința în plan procesual a încălcării legislației europene, încălcare care este imputabilă nu numai autorității fiscale, ci și celei de mediu, aceasta din urmă fiind beneficiara și cea care gestionează taxa pe care instanța de fond a demonstrat că le-a încasat nelegal, prin intermediul celei dintâi.
Prezumția de culpă care operează în sarcina părții chemate în garanție, care a căzut în pretenții față de pârâtă, putea fi înlăturată de cea dintâi prin recunoașterea pretențiilor acesteia în condițiile art. 275 C.proc.civ., ceea ce în speță nu a avut loc, astfel că, deși nu a fost pusă în întârziere de către reclamant - cu care nu are raport procesual -, punerea în întârziere a operat prin efectul cererii de chemare în garanție.
D. fiind caracterul accesoriu al obligației de plata cheltuielilor de judecată față de capătul principal de cerere, este firesc ca partea chemată în garanție să suporte nu numai suma pe care pârâta o datorează reclamantei pe capătul principal, ci și, ca accesoriu, suma pe care pârâta o plătește reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această soluție rezultă din art. 274 al. 1 C.proc.civ., având în vedere că partea chemată în garanție a căzut în pretenții față de pârâtă, iar în cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă se include și suma pe care o plătește reclamantei cu acest titlu.
Argumentul potrivit căruia pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm. V. este singura persoană care, prin fapta sa culpabilă de a respinge cererea formulată pe cale administrativă de reclamant pentru restituirea sumei percepute cu titlu de taxă pe poluare, a determinat declanșarea prezentului litigiu, nu poate fi reținut, deoarece prezumția de culpă care operează în sarcina părții chemate în garanție, care a căzut în pretenții față de pârâtă, putea fi înlăturată de cea dintâi prin recunoașterea pretențiilor acesteia în condițiile art. 275 C.proc.civ., ceea ce în speță nu a avut loc, astfel că, deși nu a fost pusă în întârziere de către reclamant - cu care nu are raport procesual -, punerea în întârziere a operat prin efectul cererii de chemare în garanție.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în prezenta cauză, se constată că acesta răspunde principiului proporționalității.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să modifice sentința de mai sus în parte, în sensul obligării chematei în garanție AFM București să plătească AFP Rm. V., suma de 643,3 lei, cheltuieli de judecată la fond. Va menține în rest sentința.
Potrivit dispozițiilor art.274 și art. 276 Cod procedură civilă, în raport d e soluția pronunțată, recurenta va fi obligată la plata sumei de 50 lei, reprezentând o parte din onorariul de avocat solicitat în recurs (1000 lei, fila 15).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM. V., cu sediul în municipiul Rm. V., ..17, județul V., împotriva sentinței nr.3526 din 09.06.2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul E. V., cu domiciliul în orașul Ochele M., ., județul V..
Modifică în parte sentința de mai sus, în sensul că obligă chemata în garanție AFM București să plătească AFP Rm. V., suma de 643,3 lei, cheltuieli de judecată.
Obligă pe recurenta – pârâtă la plata sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red. TAA
RDH/4 ex/26.06.2013
Jud. fond:G. A.
OPINIE SEPARATĂ
În opinie separată apreciez că în mod legal și temeinic în cauza de față taxa percepută a fost stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normelor comunitare astfel cum s-a reținut la judecata în fond și de către instanța de recurs în analiza criticilor formulate de recurentă
Însă consider că este neîntemeiată critica privind obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 60 din C.pr.civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
În ce privește impunerea cheltuielilor de judecată în sarcina organului fiscal
în condițiile în care a fost admisă în tot cererea de chemare în garanție, constatăm că organul fiscal a pierdut procesul în calitate de pârât și că, în această situație, potrivit dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, suportă – la cerere - cheltuielile de judecată avansate de partea care a câștigat procesul.
Faptul că AFM, în calitate de chemată în garanție, a pierdut și ea procesul în
raport cu organul fiscal, nu îl scutește pe acesta din urmă de obligația sa procesuală în raport cu reclamantul, având în vedere că AFM nu are calitatea de pârâtă în cauză și nu a pierdut procesul în raport cu reclamantul.
Între reclamant și chemata în garanție nu există un raport procesual direct care să justifice suportarea cheltuielilor de judecata efectuate de acesta
Pentru aceste considerente apreciez că se impunea respingerea recursului ca nefondat.
Judecător
S. U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3508/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
