Pretentii. Decizia nr. 604/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 604/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 1521/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 604/R-C.
Ședința publică din 22 Februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T., judecător
Judecător I. B.
Judecător A. A. T.
Grefier I. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V. – în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE GURA LOTRULUI, împotriva sentinței nr. 4505 din 16 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta F. L., domiciliată în comuna Berislăvești, . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Analizând actele dosarului și constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2012, sub nr._, reclamanta F. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Gura Lotrului, constatarea refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8136 lei încasată de aceasta potrivit chitanței nr._/24.11.2008 cu acest titlu, taxă pe care pârâta refuză să o restituie.
Reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism marca Mercedes, . WDB2110161AO15260, pentru care a achitat taxa de poluare în cuantum de 8136 lei conform O.U.G. nr.50/2008.
Taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar, fapt pentru care a solicitat restituirea acesteia, dar pârâta i-a respins cererea, argumentând că sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008.
A motivat reclamanta că atât emiterea deciziei de calcul cât și achitarea acestei taxe de poluare încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 introduc un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării în raport de autovehiculele deja înmatriculate în România.
Cum dispozițiile art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, a mai arătat reclamanta, stabilesc că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile legii interne contrare, încasarea acestei taxe nu are un temei legal, în același sens fiind și jurisprudența instanțelor judecătorești.
În sprijinul cererii sale reclamanta a invocat hotărârile pronunțate C 402/09, C 336/10, C 136/10, C 30/2011 pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Gura Lotrului a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, taxa a cărei restituire o cere reclamanta a fost calculată și achitată în conformitate cu dispozițiile O.U.G.50/2008, după emiterea deciziei de calcul care nu a fost contestată conform art.205 cod proc.fiscală.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru neîndeplinirea dispozițiilor art.274 alin.1 cod proc.civ., neputând fi reținută reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Totodată, în temeiul art. 60-63 cod proc.civ., pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia să o despăgubească cu suma solicitată de reclamantă și cheltuielile de judecată, susținând că chemata în garanție a beneficiat de această sumă conform OUG 50/2008.
Prin sentința nr. 4505/16.11.2012, Tribunalul V., secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscala a admis acțiunea formulată de reclamanta F. L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Gura Lotrului; a constată refuzul nejustificat al pârâtei AFP Gura Lotrului de restituire a taxei pe poluare în sumă de 8136 lei, plătită de reclamantă cf. chitanței_/24.11.2008; a obligat pârâta AFP Gura Lotrului să restituie reclamantei suma de 8136 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art. 124 raportat la art. 70 și 120 din Codul de procedură fiscală; a admis în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu obligând-o să plătească pârâtei AFP Gura Lotrului suma de 8136 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art. 124 raportat la art. 70 și 120 din Codul de procedură fiscală; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 343,30 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând materialul probator administrat în cauză, reține instanța, în fapt, că reclamanta, urmare a achiziționării unui autovehicul din spațiul comunitar, a fost nevoit să achite cu ocazia înmatriculării acestuia în România, taxa de poluare. Astfel, urmare a deciziei de calcul emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Gura Lotrului, reclamanta a achitat, potrivit chitanței_/24.11.2008, suma de 8136 lei.
Apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, că taxa nu are temei legal, reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a i se restitui suma însă cererea a fost respinsă conform adresei 2045/2012.
Acest refuz al autorității fiscale de a restitui taxa îl îndreptățește pe reclamantă să se adreseze instanței de judecată, dispozițiile art.8 alin.1 teza II din Legea nr.554/2004 fiind perfect aplicabile.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat, se restituie, la cererea debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ca urmare, instanța a analizat dacă taxa de poluare este sau nu datorată.
Prin prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 alin. 1 al TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârile Outokumpu, C-213/96 și Nadasdi și N., C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârile Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art. 90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că prima nu poate fi justificată, în vreme ce a doua poate fi permisă, dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
Similar, în cauza T. contra România, s-a stabilit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale“ ale acestuia în sensul art. 110 TFUE, iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare“ vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre, constituie produse concurente“.
Stabilirea faptului că între cele două categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, instanța constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei, care ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, este de înțeles că dispoziția respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta impune fiecărui stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În consecință, instanța a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Gura Lotrului să restituie reclamantei suma de 8136 lei, achitată cu titlul de taxă pentru autoturisme și autovehicule, la care se adaugă dobânzi, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 70 și art. 120 din același act normativ.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art.60 cod proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Întrucât suma încasată de pârâta Administrația Financiară Gura Lotrului a fost virată la bugetul F. pentru mediu administrat de Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în garanție a fost admisă în parte, în sensul că a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Gura Lotrului numai suma de 8136 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124, raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
În privința cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C., a fost obligată doar pârâta Administrația Financiară Gura Lotrului la plata cheltuielilor de judecată, singura având culpă procesuală, între reclamantă și chemata în garanție neexistând un raport procesual.
Împotriva sentinței nr. 4505/16.11.2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Gura Lotrului, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție.
Pe de altă parte aceste cheltuieli sunt nejustificat de mari în raport de natura acțiunii și întinderea soluționării fondului în decurs de 2 termene.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c. Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul DGFP V., în numele subunității AFP Gura Lotrului este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin OUG nr. 1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art. 14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Referitor la critica legată de greșita interpretare a dispozițiilor art.274 C.proc.civ, Curtea o apreciază însă ca fondată, întrucât, în raport de soluția dată de instanța de judecată, într-adevăr, se reține că a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată AFM București la plata către reclamantă a sumei reprezentând taxă pe poluare.
Având în vedere că partea în privința căreia s-au dispus măsuri de obligare de către instanța de judecată este chemata în garanție, - AFM București - Curtea reține că și sub aspectul obligării la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond trebuia să observe cine este partea căzută în pretenții vizând petitul principal al acțiunii și să o oblige la plata acestora..
Instanța de fond a motivat, în ceea ce privește neobligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că numai pârâta AFP este în culpă procesuală, precum și faptul că între reclamantă și chemata în garanție nu există un raport procesual.
Curtea reține, cu privire la aceste argumente, faptul că, într-adevăr, între reclamantă și chemata în garanție nu există un raport procesual, de aceea, nu este posibilă obligarea chematei în garanție la plata vreunei sume de bani direct către reclamantă, ci numai către pârâtă.
În al doilea rând, sub aspectul culpei procesuale, Curtea are în vedere că aceasta este consecința în plan procesual a încălcării legislației europene, încălcare care este imputabilă nu numai autorității fiscale, ci și celei de mediu, aceasta din urmă fiind beneficiara și cea care gestionează taxa pe care instanța de fond a demonstrat că le-a încasat nelegal, prin intermediul celei dintâi.
D. fiind caracterul accesoriu al obligației de plata cheltuielilor de judecată față de capătul principal de cerere, este firesc ca partea chemată în garanție să suporte nu numai suma pe care pârâta o datorează reclamantei pe capătul principal, ci și, ca accesoriu, suma pe care pârâta o plătește reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această soluție rezultă din art. 274 al. 1 C.proc.civ., având în vedere că partea chemată în garanție a căzut în pretenții față de pârâtă, iar în cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă se include și suma pe care o plătește reclamantei cu acest titlu.
Referitor la cuantumul acestora, se constată că acesta răspunde principiului proporționalității.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să modifice sentința de mai sus în parte, în sensul obligării chematei în garanție AFM București să plătească AFP Cura Lotrului, suma de 343,3 lei, cheltuieli de judecată la fond. Va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V. – în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE GURA LOTRULUI, împotriva sentinței nr. 4505 din 16 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta F. L., domiciliată în comuna Berislăvești, . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Modifică în parte sentința de mai sus, în sensul că obligă chemata în garanție AFM București să plătească AFP Gura Lotrului, suma de 343,3 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, I. P. |
Red. TAA
RDH/4 ex/28.02.2013
Jud. fond:D. V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3080/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
