Pretentii. Decizia nr. 2328/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2328/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 12641/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2328/R-C.
Ședința publică din 21 Iunie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2799 din 29.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul D. E., cu domiciliul în ., Calea București, nr.200 A, județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar, prin compartimentul registratură, la data de 20 iunie 2013, s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului:
Constată că la data de 4.07.2012, reclamantul D. E. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/22.05.2012 și restituirea sumei de 1.330 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Ford Transit an fabricație 2002 din Marea Britanie, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 1330 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Prin întâmpinarea depusă la 24.10.2012, D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P., a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2799/29 octombrie 2012, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P.Pitești, doar în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligația de restituire a taxei de poluare; a respins aceeași excepție cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei; a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr._/22.05.2012.
Pârâta Administrația F. pentru Mediu a fost obligată să restituie reclamantului suma de 1.330 lei, iar cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, a fost respins, întrucât art.274 Cod procedură civilă, prevede că pârâtul trebuie să cadă în culpă procesuală. Or, instituțiile statului (pârâtele) pot doar să aplice, respectiv să execute legea, numai instanța fiind abilitată să o și interpreteze, astfel că nu se poate reține culpa pârâtelor în emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din Legea nr. 9 /2012.
În mod eronat s-a admis acțiunea, în condițiile în care reclamantul nu a indicat nici un motiv de nelegalitate și pe de altă parte instanța nu a motivat soluția pronunțată.
Instanța de fond nu a avut în vedere că cererea de restituire formulată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117lit. a-h Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege.
Se solicită judecata în lipsă.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul Ford, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2002, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 01 06 2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 6).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Prin prisma dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legii nr. 9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Pe de altă parte, asupra fondului, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Motivul de recurs referitor la faptul că reclamantul nu a indicat niciun argument de nelegalitate a deciziei de impunere, Curtea constată că în condițiile în care este evident, după cele sus expuse, că taxa pe poluare a fost percepută nelegal, actul prin care a fost impusă taxa respectivă nu poate rămâne în ființă și nu poate fi considerat ca legal emis. Faptul că taxa pe poluare s-a făcut venit la bugetul F. de Mediu gestionat de intimata pârâtă AFM nu poate conduce la concluzia că analiza legalității perceperii respectivei taxe din perspectiva normelor de drept comunitar nu se poate face și în contradictoriu cu organul fiscal care a emis actul în baza căruia s-a perceput suma, în vederea desființării respectivului act.
Curtea apreciază, totodată, că nu este fondat nici motivul de recurs invocat, de aceeași recurentă care se referă la împrejurarea că hotărârea nu cuprinde motivele de nelegalitate ale deciziei contestate, critică înscrisă în dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată, însă art.261 alin.1 pct.5 din codul de procedură civilă nu impune obligația de a răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților. Textul face referire expresă numai la indicarea susținerilor pentru care au fost respinse cererile acestuia.
În consecință, instanța are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, respectiv de a le examina în mod grupat.
În speță, Curtea constată că sentința atacată îndeplinește cerințele
impuse de art.261 alin.5, întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantei prin prisma dispozițiilor normelor comunitare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2799/29.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6 și reclamantul D. E., cu domiciliul în ., Calea București nr.200 A, județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.S.U./5.07.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: C.D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2320/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 707/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
