Pretentii. Decizia nr. 3339/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3339/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 17486/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.3339/R-C.
Ședința publică din 31 octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. Batrânu, judecător
A. T., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din OUG nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), reprezentând ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013) împotriva sentinței civile nr.3300 din 21.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6, și reclamantul T. M., domiciliat în Pitești, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că, la data de 02.08.2012, reclamantul Tătărus M. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice P., T. M. Pitești, Administrația F. pentru Mediu solicitând restituirea sumei de 5.464 lei, reprezentând taxă pe poluare, achitată cu chitanța nr._/14.02.2008, cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în cursul anului 2007 reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism marca Volkswagen, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.464 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
La data de 29.10.2012 pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice P., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința nr.3300 din 21 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă a fost respinsă excepția, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și obligate pârâtele sa restituie acestuia suma de 5.464 lei încasata cu titlu de taxa de poluare, plus dobânda legală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.464 lei, cu titlu de taxă de poluare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, a fost respinsă, deoarece aceasta a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte AFP să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
În privința excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut că rezultatul procedurii administrative, este absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, modificată ulterior, s-a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr.50/2008 s-a apreciat ca fiind contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Tribunalul a apreciat că discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Tribunalul a considerat că art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, a rezultat că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate rap.la art.8, art.18 din Legea nr.554/2004, republicată, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 5.464 lei, reprezentând taxa de poluare, plus dobânda legală
Împotriva sentinței menționate, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pe fond, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare; recurenta – pârâtă susține că acest capăt de cerere se impune a fi respins ca nefondat, întrucât reclamantul - intimat a achitat această taxă în mod benevol și nu a atacat în termenul legal decizia de calcul a taxei.
În ceea ce privește acordarea dobânzii, s-a învederat că fundamentul juridic al cererii de față rezidă în principiul reparării integrale a daunei cauzate prin deprecierea monedei naționale, or, în cauză nu există obligația de restituire și, ca atare nici de a achita dobânda aferentă.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este nefondat motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.
Este adevărat că, potrivit art.1 din O.U.G.nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ).
Aceleași prevederi se regăsesc și în art.1 alin.2 și art.5 din Legea nr.9/2012, care arată că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organul fiscal competent calculând cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei.
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare potrivit art.2141 Cod fiscal la 14.02.2008 (f.7 dosar fond), după care a formulat cerere de restituire a sumei reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare deoarece este contrară dreptului comunitar (art.90 TCE și jurisprudența CEJ aferentă).
Scopul art.110 TFUE (fost art.90 TCE) este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne ce discriminează produsele provenite din alte state membre ori din țară. Faptul că ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr.50/2008 – privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Instanța are competența de a constata neconcordanțe între prevederile art.2141-2143 din Legea nr.551/2003 – Cod fiscal și norma prevăzută de art.90 din Tratat (actual art.110 TFUE), având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr.343/2006, prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art.2141 alin.3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare era percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este considerat ca fiind discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului european, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului european, așa cum dispune art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Or, dispozițiile art.90 alin.1 din TCE, actual art.110 TFUE, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, în lipsa unor criterii obiective, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, instituită, la momentul plății, prin art. 2141 -2143 Cod fiscal.
În subsidiar însă, față de prevederile O.U.G. nr. 50/2008, care s-au raportat la diferența între cele două taxe, curtea reține că și taxa pe poluare, așa cum a fost reglementată de O.U.G. nr.50/2008 a fost analizată de CEJ, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011, reținându-se că încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Pe cale de consecință, față de cele reținute mai sus, condiția pentru incidența acestei jurisprudențe este aceea ca autoturismul pentru a cărui înmatriculare în România s-a achitat taxa să fi fost anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, se reține că pentru autoturismul în discuție s-a făcut dovada discriminării în raport cu produsele aflate pe piața națională în condițiile jurisprudenței susmenționate, astfel că cererea este fondată.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din OUG nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), reprezentând ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013) împotriva sentinței civile nr.3300 din 21.11.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6, și reclamantul T. M., domiciliat în Pitești, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, A. T. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.I.B./04.11.2013
EM/2 ex.
Jud.fond M.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1305/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3721/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
